1,560 matches
-
stare de dependență. Acum alții sunt stăpânii, jupânii, boierii. La ei sunt bogăția, lăcomia, mândria, dârzenia, strășnicia, grozăvia, năprăznicia. Prin ei românul a devenit rob, sărac, slab, blajin; slugă pândită de toate relele: bazaconia, munca, osânda, truda, ostenirea, tânjirea, boala, scârba, năpasta, năcazul, ciuda, jinduirea, jertfa, ponosul, jalea, pacostea. Acum stăpânul străin îl plătește, îl hrănește, îl miluiește, îl dăruiește, prilej de jeluire, tânguire și smerire, de sfadă și de pricină. De la el vin dojana, căznirea, muncirea, obijduirea, prigoana, hula, gonirea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și al unor Alcătuiri (Chișinău, 1852). Însă în condițiile de stânjenire culturală în care scria, gestul lui e merituos și se cade să-i cităm o descripție a carnavalului: Cu-a carnavalului sosire, Să-i de blini unse tare În scârbe să face lipsire; Și o ocă băutură, Căci făcutele nenumărate Să-i de nouă gînditură; Sunt cu beția-ncurcate. Pe la multe făgădăi, Vezi veselii și bătăi, În care dă rusu strigare Deci intră și moldovanul, Căutând în pungă banul, Dar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
directă la faptul că în vechime geții și tracii își purtau părul legat în creștetul capului așa cum sînt amintiți în Iliada și cum este imortalizat centaurul Getos pe un crater grec din seco- lul Vll î.e.n. Iudeo-creștinii, nefiind răi de scîrbă și meseriași în furtișaguri, au pus-o pe divinitatea scito-getă în rîndul sfinților cu nunele de Tabita la catolici și Tavita la ortodocși la 25 octombrie cînd se încheie anul pastoral. Atît geții cît și sciții erau mari crescători de
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
alții infam... (se montează din ce în ce)... pentru că încă o dată, la alegători ca d-ta, cu minte, cu judecată limpede, cu simț politic, nu se poate mai bun reprezentant decât d. Cațavencu, (apăsând) onorabilul d. Cațavencu! (Tipătescu împinge cu scârbă pe Cetățeanul turmentat.) Cațavencu: (zâmbind cu bonomie) Ce răutăcios! Brânzovenescu: (din fund) A! Farfuridi: (lui Trahanache) Iacă trădarea! Când îți spuneam, venerabile!... (coboară toți.) Trahanache: Ei! Ai puțintică răbdare! Zoe: Nene! (se repede la Trahanache și-l trage deoparte unde
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de fasole cu câteva boabe, de făceai excursie ca să prinzi o boabă... Și asta era mâncarea la prânz. Și totul era derizoriu În perioadă de foamete... Și deținuții se plângeau: „Aaa, ne e foame”... El așa În trecere și-n scârbă: „Și mie mi-e foame”... „Nu ne scoate la aer și avem nevoie de aer.” „Și eu am nevoie de aer.” Și un ziarist oltean, mai obraznic, dacă a văzut că ăsta nu ține cont de nimic și tot repetă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
declarat că-i dezamăgit de unii din foștii săi colegi de la muzeele locale („la Naturale se face bișniță ordinară”) și de cel ce conduce actualmente Cultura: „e un instalator... de veceuri!” Nu mi-a explicat ce anume i a provocat scîrba, iar eu nu i-am cerut lămuriri, ca să nu par că mă îndoiesc. * Imediat după ce ne-am salutat, bădia Lazan m-a reținut ca să mă întrebe „Care-i culmea «spațiului mioritic»?” știam că urmează un banc, dar am făcut o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
niște mărginași lipsiți de pămînt arabil. Pînă la urmă, la insistențele Magdei, vara mea, măritată cu un activist de partid, și „înțepat” de autorii textelor de brigadă, a cedat, printre ultimii! Față de difuzor a rămas însă cu un soi de scîrbă: îl lăsa „să meargă” (pentru hatîrul mătușii Valeria), dar refuza să-l asculte: „Doar n-ăi vrea să-mi bat capul cu mincinoșii aiștea!” Atitudinea sa mi se părea retrogradă, deci comică. Judecata mea era, totuși, departe de a fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
su!”, izbucnește de la locul său Sporici, văzînd în ziarul local, imprimate cu roșu, în chenar șerpuit, pe pagina întîi, versurile lui Ovidiu Genaru, intitulate „Patria, Partidul Comunist”. Îmi întinde ziarul, ca să mă conving. Are fața crispată și buzele strînse a scîrbă. Pentru mine, faptul că O.G., poet talentat, ocupă din cînd în cînd, de bunăvoie, poziția unui versificator ocazional, nu constituie o surpriză. Cîndva am fost contrariat de lipsa lui de stimă față de sine, acum nu mai sînt. Îi înapoiez
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
altul care vrea să trăiască. De acesta din urmă mi i silă!” Stă la masă și scrie, scrie mereu. Ce fel de lucrare face?, l-am întrebat. „Un fel de schițe din care eu lipsesc”, mi-a răspuns. Își toarce scîrba de care e impregnat pînă la ultima celulă. „N-ar fi mai potrivită memorialistica?”, am reluat eu. „Nu, pentru că în memorialistică prea se simte sudoarea personală”. Hîrtia în care i-am adus niște japoneze nu-i dă pace. O pliază
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-i ascultam, am fost frapat de contrazicerile față de opiniile exprimate în particular. A. mi-a spus de zeci de ori pînă acum că-l consideră un „nebun” care „ne îmbolnăvește de inimă”, iar Sp. că se „lovește de el cu scîrbă” etc. Văzînd că (unul mai mult ca altul) cei doi colegi sînt binevoitori, F. a plusat, afirmînd că omologul său de la revistă e „o personalitate puternică, un om de acțiune” etc. Cînd i s-a dat cuvîntul, G., mimînd faptul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
scurs vreo zece ore din momentul visului, însă spaima nu mi-a trecut nici acum. * Descopăr cu încîntare, în Memoriile lui Iorga, această însemnare din 29 mai 1918 despre demnitatea sucevenilor: „Țeranii de la Suceava l-au ales pe Averescu de scîrbă pentru pacea ce s-a încheiat, de mînie pentru sfîșierea județului lor. Li s a oferit pîne, și ei au întrebat dacă e de vînzare. - Nu, v-o dăm. - De pomană nu luăm”. Așa erau încă, în vremea copilăriei mele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de mînie pentru sfîșierea județului lor. Li s a oferit pîne, și ei au întrebat dacă e de vînzare. - Nu, v-o dăm. - De pomană nu luăm”. Așa erau încă, în vremea copilăriei mele, și cei mai mulți dintre udeșteni: tari în scîrbă, tari în refuzuri. *La întoarcerea din „evacuare”, mama s-a văzut păgubită nu numai de o parte din bunurile casnice, ci și de oile pe care le dase în pază fraților săi, Gavril și Costică. Zilele trecute m-am întîlnit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe pămînt flămînzi și cumplit apăsați, și în vremea foametei își vor arăta colții și vor huli pe regele lor și pe Dumnezeul lor. Apoi își vor întoarce privirea spre pămînt și iată că acolo va fi strîmtorare, întuneric și scîrbă și nevoie! Dar noaptea va fi alungată” (VIII, 21-22). Același pattern se regăsește la Apostolul Pavel, în Epistola către Romani (13, 12): „Noaptea e pe sfîrșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
amîndoi în dreptul ceasului de la Policlinica Veche. Atunci mi-a mărturisit că simpla vedere a lui G. Îl convulsionează și că abia așteaptă să plece în vacanță pentru a nu mai da ochii zilnic cu el. Acum, iată, i-a trecut „scîrba”, e satisfăcut la modul plenar, nu mai poate de plăcere! Contrariat, mă întreb cum e posibilă, într-un timp atît de scurt, o atare schimbare de atitudine? Inconsecvențele sale mă ofensează, pur și simplu, pentru că, de-a lungul anilor, m-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zice, Încântați să-i fie contemporani și mirați de prelungitul privilegiu al companiei sale, dispuși să se lase agresați și chiar cuceriți de bizareriile celebrității care Își trăia propria legendă. Saul Își locuia celebritatea și legenda cu un soi de scârbă neglijentă și un amestec de mândrie și iritare. Nu aveam nici un chef să ating scutul cu țepi În care se Învelise solitarul-monden. În seara cu pricina nu mai era vorba, Însă, de un party cu bufet și multă lume, În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
singur pe platforma scărilor care coborau la parter. Eu încercam să mă acomodez cu slaba lumină ce venea de afară, iar el, uitându-se lung la mine: -„Ei! Ce zici?” Mi-a venit așa dintr-o dată o silă și o scârbă de ființa umană. Domnule locotenent, eu cred că nici în evul mediu nu au fost asemenea procedee de batjocorire a omului. Dumneavoastră credeți că omul este un animal ajuns la cea mai înaltă treaptă de evoluție, mie însă mi-e
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lor. După un timp s-a deschis vizeta și sergentul mi-a dat o pereche de bocanci nou-nouți. Ce s-o fi întâmplat în mintea locotenentului?! O fi înțeles și el ceva din experința mea? Oricum mie mi-e o scârbă infinită de „homo sovieticus”, care a conceput toată această suită de torturi, pentru a extermina oameni socotiți adversari de idei, fiind perfect organizați de la centrul de comandă până la ultimii executanți. Pentru cine ar crede că exagerez în aprecieri vreau să
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în care Macedonski se lăuda cu o presupusă origine slavă. Din „Revista nouă” se reproduc și Amintiri din pribegia după 1848 de lon Ghica. Mai multe traduceri, din operele istoricului Theodor Mommsen (Războaiele romanilor la Dunăre), ale lui Luigi Capuana (Scârba), Ouida (romanul Molii), Dostoievski (Femeia altuia), Armando Palacio Valdès (Puritanii), Edgar Allan Poe (Inima revelatoare) ș.a., sunt publicate în foileton. R.Z.
DEMOCRAŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
naturei biologice, sociale ori simplu umane, a eroului de roman obișnuit. Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt numai în al doilea rând oameni, dar în primul rând axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scârbă și spaimă. De aceea Craii de Curtea-Veche părăsește raftul cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu cunosc meditație mai gravă asupra ticluirii și aventurii Ființei ca această carte de înțelepciune, pe care un act de discreție și gust
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
în habitudini două dintre cele mai răspândite realități școlare: neatenția și dezordinea 3. Multe obiceiuri dăscălicești similare ne-ar putea îndreptăți să afirmăm că elevii sunt învățați în școală mai mult „rele” decât „bune”. Chiar și comportamentul bine cunoscut de „scârbă” față de școală, denunțat de milioane de elevi, deși nenatural, se învață la școală!1 2.4. Teoria uităriitc "2.4. Teoria uitării" „Pe timpul verii uitam aproape toată logica matematică învățată vreme de un an la Facultatea de Filosofie și la
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
se vede și în povestirea lui Voiculescu. În punctul ei culminant, această dramă filatelică relatează recăderea obiectului prețios în insignifianță. Capul de bour se pierde pentru câteva momente, lipit de fundul unei farfurii, ca o banală bucată de hârtie. O "scârbă de hârtiuță", spune generalul, reamintind natura reală a acestei valori. Pentru că diferența dintre sărăcie și bogăție e numai provizorie și în mod hotărât reversibilă. Avem aici, concentrat, întregul univers al acestei forme de calificare a unei averi naționale, care a
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
într-însul spiritul poetic. După reîntoarcerea sa în patrie pe la anul 1824 intră în șerbitul visteriei. Nu mult după aceea îi muri tată-său. Această întâmplare precum și necurmatele procese escate după moartea tătâne-său îl aruncară într-o melancolie și scârbă nespusă, de care îl scăpă apoi cetirea frumoaselor versuri ale lui Cârlova, cari și deșteptară într-însul gustul literaturei naționale" (Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 1, p. 242). 78 Alecsandri, "Constantin Negruzzi", p. 366. 79 Bolliac, "Mozaicul social" (1858), în Scrieri
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
trei luni și de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu mă mai gândesc la asta, auzind pe parcurs că aceste dosare sunt și așa foarte pieptănate. Singura senzație pe care ți-o dau e de scârbă. Așa că... însă, așa cum v-am spus, eu nefiind implicat în treburile emigrației, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limbă. Lucrurile s-au schimbat mai târziu, când am ajuns la Europa Liberă. După vizita
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se deplaseze la locul unde se oprise „trenul morții”, „să-l descarce aducând pe toți oamenii din târg”38. S-a făcut deci o mobilizare generală a locuitorilor din orășel - români și evrei - pentru descărcarea cadavrelor. Cu toată repulsia și scârba, jandarmii s-au năpustit ei Înșiși la Început asupra cadavrelor, alungând cu forța orice evreu care Încerca să se Întoarcă la tren ca să ia o haină oarecare (sau bani) și să-și acopere goliciunea În momentul În care și-a
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
suportînd rupturile de nivel, un om se poate deschide, dinlăuntrul vulnerabilității sale, către vulnerabilitatea ascunsă în ființa celuilalt. Cînd trec pe lîngă un cerșetor trăiesc succesiv aceleași trăiri contradictorii prin care pesemne că am trecut cu toții: mai întîi milă sau scîrbă, după aspectul autentic sau doar simulat al suferinței etalate, apoi bucuria nemărturisită că încă nu am ajuns în asemenea hal, după care, brusc, un junghi de teamă la gîndul că totuși s-ar putea ca într-o zi să ajung
De ce nu comunicăm by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11413_a_12738]