1,812 matches
-
beef din conserve și beau prea mult whisky, pe care-l obțin în schimbul pieilor de focă din care se fac ghiozdane, cum aveam și eu unul. Vtc "V" Adăpătoareatc "Adăpătoarea" Din zăpadă se ivi o nouă priveliște, nuanțe verzi, argiloase, sclipind de umezeală și eu stăteam la fereastră, priveam liniile, structurile alb-negre dispărând, în locul lor apărea un amestec de pete și suprafețe care se ordonau treptat în ogoare și pajiști. Puțin ieșit mai în față era un hat de grădină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a dat impresia că aveam de-a face cu oameni care urmăreau prea multe emisiuni cu Oprah, prin satelit. Am aplaudat politicos în caz că urmăreau cine nu se implica pentru a-i umili apoi. Nu voiam să risc nimic. Lisei îi sclipeau ochii. Se aruncase în această acțiune de perfecționare a personalității sale ca în orice alt proiect din viața ei. Era o listă nouă și eram sigură că dacă i-aș fi cerut să-mi arate lista a doua zi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-a dreaptă, nu prea e de mine. — Da, domnul James e Într-adevăr un scriitor dificil la prima lectură. Cere mult de la cititori. Dar și răsplata e mare. — De asta sunt sigură, domnișoară. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai atrăgător. Henry simțea cum Îl cuprinde depresia și Îi scrise lui Du Maurier, momindu-l să o aducă pe Emma la Veneția, În vacanță. În acest scop, exageră puțin farmecele aspectului său actual În scrisoare. „Vremea e strălucitoare - laguna sclipește și palatele vechi, cu fațade de marmură, te așteaptă nerăbdătoare“, scria el. Du Maurier Îi trimise ca răspuns o epistolă lungă, locvace, glumeț invidioasă. „Florența, Veneția - pentru mine cuvintele acestea sunt magice - Dar nu văd cum aș putea vreodată vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mișel Îmi sorb întristarea neliniști și dor La capăt de lume ascunsă de nor Cu roua pe gene alunec în vis Ireal de frumos e-al meu paradis Pe abrupte perdele de zori mă trezesc Bobițe de rouă prin frunze sclipesc Și tâmpla fierbinte în iarbă așez Din verde și galben splendori să creez Năvalnice gânduri mă iau cu asalt Și-mi poartă iubirea mai sus spre înalt S-aud infinitul cum trece tăcând Rămân risipită-ntre cer și pământ
Ascult infinitul t?c?nd by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83264_a_84589]
-
aplecat deasupra trupului meu. Cu o mînă îmi ține pleoapele ridicate și cu cealaltă îmi luminează cu o lanternă mică ochii. Dar zăbovește atît de mult încît pare că se uită în oglindă. Încet, strecurîndu-mă pe lîngă mîna lui și sclipind pentru o clipă în lumina becului minuscul, mă apropii de proprii mei ochi și pătrund acolo. Plonjez în micile discuri negre care refuză să-i răspundă la stimuli. Mă pomenesc pentru cîteva momente făcînd o excursie halucinantă printr-o monstruoasă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nici autorul nu deslușește clar. Văd lumea în crîmpeie. Că pot privi în ochii multora și nu descopăr decît cenușiul suferinței. Doar cîțiva... Pe unii nici nu-i cunosc însă în privirea lor ard ruguri; prin lacrimile lor văd cum sclipesc cuiele bătute în cruci. Și aceștia mă privesc cu blîndețe și căldură sperînd, întrezărind, parcă în propria-mi privire o temelie a unui proaspăt altar. „-Tu, Doctore,”-îi spun-„ar trebui să știi mai bine. Pentru că sufletul și trupul se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
spălați-mi podeaua din bucătărie. În fiecare dimineață, după petreceri, mă duceam clătinându-mă la bucătărie, mă opream preț de-o clipă cu mâna pe clanță și-mi imaginam cu căldură că, atunci când aveam să deschid ușa, bucătăria avea să sclipească datorită soarelui reflectat de suprafețele lustruite, că toate cănile, farfuriile, castroanele, cratițele și tigăile fuseseră spălate și puse la loc. (În dulapurile corecte. Voiam ca zânele să fie nu numai muncitoare, ci și deștepte.) În loc de asta, în timp ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
foarte frumos. Un bărbat care-și lua trupul în serios. Și pe bună dreptate. Cu toate că nu era îmbrăcat decât cu o pereche de pantaloni de trening și un tricou, arăta foarte spectaculos. Avea niște brațe puternice și superbe, pe care sclipea transpirația. Și mai avea și un fund cu-adevărat splendid. Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să spun asta. Dar așa era. După vreo oră, am decis că-mi ajunsese. —OK, mi-a spus el zâmbind. Du-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mi-am spus mohorâtă. —Ești drăguță și slăbănoagă, a zis Helen îndepărtându-se ca să se uite la mine. Și-acum machiajul! Pe bune, Helen organiza totul ca și cum ar fi pus la punct o campanie militară. Annei au început să-i sclipească ochii când a auzit faza cu machiajul. S-a apropiat de mine cu o geantă de plastic care părea burdușită cu creioane. Fugi de-aici, i-a strigat Helen iritată, împingând-o cu cotul. Eu o machiez. Tu probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
m-a lovit dorința asta. Stewardesele au fost intrigate. Le-am surprins strânse în grupulețe și uitându-se îngrijorate la mine. Probabil credeau că tocmai suferisem un avort. Când am ajuns în Dublin, ploua. Pista de aterizare era alunecoasă și sclipea în întuneric. Iar holul de la sosiri era pustiu. Am trecut pe lângă benzile de bagaje care tăceau la ora aia. Tocurile mele înalte și sexy țăcăneau pe gresia de pe podele cu ecou. Nu anunțasem pe nimeni că mă întorc, așa că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
insuportabil, după gustul meu, mă gîndesc că n-am văzut nici o singură dată o beție, o auroră boreală, așa cum mă așteptasem, nici vorbă de boemă, de Utrillo, se citea, se comenta, se stingeau țigări În paragrafe fără filtru și observațiile sclipeau În traiectorii intersectîndu-se prin aer Într-o grilă de fluturi multicolori cu ac de cravată, cîteodată mă plictiseam de moarte, plecam acasă mai cult. Nu știu ce făceau ceilalți după ce se termina ședința de umblat pe litere pe la nouă și jumătate, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
secol, ecran, și-n două decenii e făcută țăndări. Ca să nu lăsați totuși orice speranță afară, voi, care intrați aici, În sala de cinema, mergeți mai Încet pentru a putea observa dîra subțire de lumină, e becul plasatoarei, printre rînduri sclipește un șir de regizori licurici, primul merge Spike Lee, din ’89, cu Do the Right Thing tradus Pizzeria lui Sal, urmează Tarantino cu Pulp Fiction și-atît, apoi, schimbîndu-și mereu ordinea, frații Coen, Guy Ritchie, Jocuri, poturi și focuri de armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
arma lui secretă, că era fiu de țăran. Ceea ce pune Însă capac oricărei luminițe de speranță este coloana sonorizată. În plin mister asiatic cînd, din fericire, nu pricepi bine ce se-ntîmplă nici prin subtitrare, cînd doar săbiile lungi de samurai sclipesc În puterea nopții de smaragd, se aude un străvechi cîntec japonez, din care distingi următorul refren: „I don’t want to say goodbye, baby“. Cu toate astea, baby ne spune goodbye și pleacă-n lume cu el, pentru că I love
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de scriitori din materii diferite”, la asfințit, bătea vîntul, cerul era rece auriu. Ne-am plimbat puțin prin mica piațetă din centru, am mai făcut o poză, și-atunci am remarcat pavajul, un pavaj În degradeuri, la Început gri-albastru, albastru-Închis-deschis-tonuri-de-verde-zeci-de-nuanțe-și-În-cele-din-urmă-portocaliu-rubiniu, sclipind ușor, am depășit limita de viteză pentru imaginație ușoară, m-am urcat În mașină și am Închis ochii. Din nou acasă, În confortabilul living al soților Abbeloos, discutăm despre piatra cubică de pavaj, programul pentru a doua zi, România. Părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Știai că o să vin? — Da. Tatăl tău n-a fost de aceeași părere și și-a continuat proiectele, dar eu știam mai bine. Și sînt bucuros că am ocazia să vorbesc aici. Vizavi de ei, Paul’s World. Zăpada artificială sclipea orbitor. Dieterling spuse: — Tatăl tău, Pierce și cu mine eram niște visători. Visurile lui Pierce erau perverse, ale mele erau bune și frumoase. Visurile tatălui tău erau neîndurătoare, cum presupun că sînt și ale tale. Ar trebui să știi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
O urmă de cochetărie? De douăzeci de ani nu le-a purtat și încă și înainte tot în cutii le ținuse. Cum o mai fi arătând casa? S-a ridicat și a ieșit pe balcolnul-terasă. Sub cerul presărat cu stele sclipeau dezordonat luminile orașului. Nu se văd decât luminile, la distanță întunericul înghite siluetele arborilor și ale acoperișurilor. Doar țuguiul uriaș se profilează pe cer, dar el e foarte aproape. N-are cum să-și vadă fosta casă, nici măcar locul aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ușor palid și plin de încrețiturile vremii, părul cândva de culoarea oțelului și acum brusc cânepiu și mereu mai rar, fruntea bombată a cărei piele se subțiase îngrozitor, i se părea că până și ochii îi obosiseră și nu mai sclipeau; să fie cu adevărat întocmai cum vede? Dacă nimic deosebit nu se întâmplase, totuși se petrecuse ceva. Nu mai putea fi ca înainte. A mai avut încă o dată noroc și a mai scăpat de o încercare. Atâta chin și caznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
după ce ieșiseră din pușcării, în așa fel încât dovedeau că nu erau la curent cu nimic și nu pricepeau o iotă din câte se petreceau cu adevărat în jurul lor. Dar nu doar cu politica erau cu totul în afară. Replicile sclipeau, scânteiau, se încrucișau, se ciocneau, ieșeau fulgere, vorbele erau alese și frumos orânduite, tonul era calm sau aprins sau aprig sau îngăduitor sau împăciuitor sau convingător sau zeflemitor, în funcție de ce aveau a-și spune, dar, dacă cineva ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu respirația precipitată și plină de viață a orașului. În aerul fierbinte sclipeau fire de praf, funigei și puf de flori și de arbori. Sprijinit de marginea de fier a balconului, urmărea de sus șirul precipitat al automobilelor, grupurile de oameni grăbiți, cărând sacoșe încărcate, ciocnindu-se unii de alții, copii sărind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum se aștepta să arate. În pantaloni bleumarin mulați pe picioarele ei lungi și extraordinare, cu un pulovăr maroniu pe gât, un batic în care își prinsese părul la ceafă. Bronzată deja, un ciocolatiu deschis, conturând albul ochilor în care sclipeau a bucurie pupilele de culoarea alunei. L-a salutat după obiceiul ei, băiețește și cu voce gravă, Hello, sir, i s-a agățat de gât și l-a sărutat, știa că nu-i plac manifestările de intimitate în public, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-o soră-sa, o s-o creadă? trebuie s-o creadă, doar e femeie în vârstă și nu obișnuiește să mintă! se va strădui să-l convingă, aproape o amuză gândul ăsta - și el: probabil n-are dureri acum, uite, îi sclipesc ochii și zâmbește, ar trebuie să rup tăcerea asta, dar chiar tăcerea asta e nemaipomenită, sper să știe și ea - o amuză de-a binelea și se privesc și în tăcerea foșnitoare izbucnesc amândoi deodată într-un râs sănătos, punând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și strângându-se în jurul lui, rămas nemișcat în spațiul răpit în cuburi de umbre. Nu știa ce înseamnă, dar nu avea curajul să întindă mâna și simțea că ascund o primejdie, pe măsură ce elipsele și spiralele se strângeau în jurul lui, colorate, sclipind, strălucind, vibrând, vuind, ca un curent electric, aproape ca niște ființe sau oricum ceva ce va fi avut viață pentru că elipsa, spirala, cercul, linia nu erau decât învârtejirea nemaipomenit de rapidă a unui punct luminos, viu, care palpita, zbârnâia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întredeschis ușa, scoțându-l afară pe Pisistrate, care se plimba agitat de colo-colo: „Cară-te, du-te la taică-tu“. Și-a strâns peste brațe șalul pe care îl purta pe umeri, ca și cum i-ar fi fost frig. Ochii îi sclipeau, îi scânteiau. S-a legănat un timp în ritmul muzicii. S-au privit unul pe celălalt. „Nu aprinde lumina“, i-a spus el când se îndrepta spre comutator. „De ce?“ „Nu e nevoie de lumină.“ „Cum nu e nevoie?“ „Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el și îl întreb ce face și cum se mai simte sau dacă vrea ceva sau îl întreb orice îmi vine în cap și se întoarce către mine încet, îmi zâmbește, îmi răspunde: „Privesc. Nu vreau nimic“, iar ochii îi sclipesc straniu sau cel puțin mie mi se pare că îi sclipesc straniu, dar, la urma urmei, nu văd ce e rău în a sta și a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]