KorAP: Find »[drukola/base=scutura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...290 >

7,237 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

și domnia ta tot la curtea miracolelor? Îl Întrebă omul zâmbind, În timp ce ambii se adăposteau după un pilastru. Dante rămăsese cu gura Întredeschisă de surprindere. - Da... ca și domnia ta, de altminteri, murmură el, negăsind altceva mai bun. Celălalt zâmbea În continuare, scuturându-și pe spate pletele Încă negre care, ici și acolo, Începeau să fie brăzdate de câte o dâră albicioasă, Într-un ciudat contrast cu barba deja complet albă. Făcu un pas către el, târându-și piciorul drept, ceva mai scurt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dacă suntem În stare să o pricepem. Între timp, se Îndreptase spre poarta bisericii, profitând de o deschidere Îngustă prin mijlocul mulțimii, creată de străjeri, după ce Îl salutase cu un semn pe filosof. Șeful gărzilor o porni pe urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie să fi fost unul din turnurile exterioare de pază, al cărui vârf se prăbușise de demult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
hanul trebuie să le fi aparținut, cândva. Era una din morile lor, iar turnul era un depozit, Înainte să fi fost transformat Într-un loc de popas pentru pelerini. Iarăși familia Cavalcanti. Și iarăși sentimentul acela perfid de vinovăție. Priorul scutură din umeri, pentru a se elibera, și se concentră din nou asupra hanului. Blazonul reprezenta un Înger cu aripile larg deschise. O mână necunoscută acoperise cu un strat de culoare ceva scris după cuvântul „Înger”. Dar timpul și intemperiile Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de multe elemente, Însă mintea Înțeleptului pășește bucuroasă prin strâmtorile gândului, acolo unde mintea omului necioplit se descurajează și se pierde. Iar mintea mea... dar despre astea la vremea lor. - Vrei să Îi interoghezi pe oamenii aceia? Poate că... Dante scutură din cap. - Dacă asasinul e unul din ei, de acum a avut timp să șteargă orice urmă. Iar să-l interogăm Împreună cu ceilalți ar Însemna doar să Îi oferim avantaje. Și-ar ascunde cuvintele printre ale celorlalți, asemenea unui lup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
asta? izbucni celălalt, râzând batjocoritor. Pe cuvântul meu, eu le Înțeleg credința mahomedanilor, cu paradisul lor plin de lapte, de miere, de vin și de femei frumoase. O expresie scârbită apăru pe chipul lui Dante. Făcu un semn cu mâna, scuturându-și capul de parcă ar fi vrut să alunge acele cuvinte. Între timp, Își continuau drumul, ocolind mulțimea de oameni și de animale care, din când În când, amenința să Îi doboare. Cecco păru să se distragă, ca și când gândurile sale s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
imediat; căuta cuvintele cele mai potrivite. - Mainardino a scris ceva În legătură cu o comoară a Împăratului. Așa a zis maestrul meu: „Thesaurus Federici in Florentia ex oblivione resurgeat”, comoara lui Frederic va fi smulsă uitării la Florența. - Asta cauți dumneata? Bernardo scutură din cap cu hotărâre. - Nu bogăția o doresc eu. La capătul vieții, aurul e cea mai inutilă dintre materii. Dar aș vrea ca umila mea operă să răspundă la Întrebarea la care nici măcar maestrul meu nu a izbutit să ofere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe. Poetul recunoscu fața zâmbitoare a lui Arrigo da Jesi. Zâmbi la rândul său, Încercând să Își scuture haina de praf și de murdăriile de care se acoperise. - Iartă-mi, domnia ta, gestul. Dar, În vânzoleală asta de nebuni, nu e ușor să deosebești mâna celui drept. - Poate că nu sunt mulți drepții În orașul acesta, murmură Arrigo, urmărind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau unii cu alții. - Gloata asta nemernică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
filosoful. Dante Îl fixă. - Așa e. Iar soarta a vrut să mă pomenesc că cercetez tocmai o crimă. Moartea a trecut pe la hanul Îngerului. - Am aflat. Sărmanul Brunetto... - Nu acesta era numele lui adevărat, replică Dante cu un aer indiferent, scuturându-și În continuare marginea vestei cu palma. Arrigo nu reacționase În nici un fel la cuvintele lui. Părea liniștit, așteptându-l să continue. - Îl chema Guido. Guido Bigarelli. - Adevărat? Filosoful Își menținuse atitudinea liniștită, ca și când numele acela i-ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mă nedumerește. Crimele au fost săvârșite pentru un motiv contingent și imediat. Și totuși Își află rațiunea de a fi În ceva Îndepărtat. Asta mă intrigă: un același efect derivă din două cauze. Parcă Aristotel neagă una ca asta. Arrigo scutură din cap, zâmbind. - Admir Încrederea pe care o ai În Filosof. Dar ce spui despre maeștrii mai moderni de la Paris? Bacon, de pildă. Nu ne Învață el oare că rânduiala naturii este cea care ne dă norma rațiunii? Iar Natura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum rămâne cu rimele dumitale de iubire? Și cu emoția clipei prezente? Nimic din toate acestea nu mai dă consistență cântului dumitale? Îl Încolți Arrigo. Dante tăcea. Filosoful Îl scutură ușor, arătându-i drumul dinaintea lor. În imediata vecinătate a locului conflictului, activitățile continuau ca și cum două orașe diferite ar fi conviețuit ignorându-se reciproc. - Locul târguielilor și al furiei, mai zise Arrigo, privind În jur. Văzduhul era Îngreunat de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții? Dar mă asculți? adăugă, scuturându-i din nou brațul cu și mai multă putere. Abia atunci poetul păru să Își vină În fire. - Iartă-mă, maestre. Ți-am auzit cuvintele, Însă mintea mi-o luase Înaintea trupului și nu Îți puteam răspunde. Iubirea e mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ai observat? Întinse brațul spre mort, arătând ceva de lângă trup. Niște resturi ale unor foi groase de pergament, complet arse. Orice ar fi fost scris pe ele, era pierdut. - Alte scrieri? zise bargello cu un aer Îngrețoșat. O carte? Priorul scutură din cap. - Sunt prea mari. Și nici urmă de legătură Între ele, zise el culegând una și examinându-i marginea care se i fărâmița Între degete. Mai curând niște desene de o anumită natură, continuă el. Gândul Îi zburase la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Bologna. În așteptare reluării călătoriei, ne bucurăm de câteva ieșiri călare. - Știi unde te afli? - Undeva la miazănoapte de zidurile noi, mi se pare. Dar noi ne-am Învârtit fără să ne pese Încotro. Am Încălcat cumva vreo proprietate? Dante scutură din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
te cheamă? Din nou femeia clătină din cap, de astă dată ducându-și mâna la gât. - Nu vrei să-mi spui? Va trebui s-o faci. Ea deschise larg gura, fără să scoată nici un sunet articulat. Doar un geamăt, În timp ce scutura din nou din cap. În sfârșit, Îl apucă pe poet de Încheietura mâinii, Începând să Îi bată darabana cu degetele În palmă. După un moment de perplexitate, Dante crezu că pricepe. Auzise despre un mijloc prin care oamenii lipsiți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o prinse din spate, de șolduri, ca să o mențină În picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă, moliciunea dulce a spatelui ei Îi apăsă pe buze, În timp ce un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe țărănoi pe la bâlciuri. Dar e bun, nu ți se pare? Și credibil, sub zdrențele alea de călugăr. Credeam că Îl găsesc aici. - Cine i-a dat lui Brandan oglinzile pentru iluzie? Și cine trage sforile, aici, la Florența? Cecco scutură din cap. Avea un aer sincer. - Nu știu asta. Am aflat de proiect la Toulouse, când m-am dus acolo să mai schimb aerul. - La Toulouse? murmură Dante căzut pe gânduri. Și pe urmă de ce aici, la Florența? Cecco izbucni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și pe acolo. - Acum știi totul, prietene. Alătură-te nouă, Îi suflă sienezul În ureche, pe un ton insinuant. - Nu vă pot lăsa să continuați. Nu pentru asta s-a Încrezut Florența În acțiunea mea... și În virtutea mea, replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-un gest de disperare caraghioasă. Între timp, fata se apropiase și ea. - Nu ne de pierzării. Nu o de pierzării pe ea. Nu e prea frumoasă ca să sfârșească În mâinile străjerilor? Dante Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se vorbește, printre Credincioșii Iubirii. Poate că e comoara sa ascunsă, În siguranță, ca Într-un leagăn de fetru. Dante căscă ochii. Între fetru și fetru: Fabio dal Pozzo folosise și el cam aceleași cuvinte. Își apucă prietenul de umeri, scuturându-l. - Ce Înseamnă Între fetru și fetru? Cecco pălise. - Nu știu despre ce vorbești! bâigui el. Era un fel de a spune, printre Credincioși... Părea sincer, se gândi Dante dezorientat. Și totuși, falsa cruciadă trebuia să se lege Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să construiești una cum ți-am spus eu? Dar ce ai spune de o oglindă lungă de cinci picioare, cu reflecție perfectă? - Aș spune că aiurezi. Sau că ai găsit cutiile meșterului Tinca. - Și totuși, eu am văzut una. Arnolfo scutură din cap aproape mânios. - Ceea ce Îmi spui e cu neputință. Probabil ai comis o eroare. Nu e cu putință, repetă el. Totuși, Începuse deja certitudinea lui să se clatine, În fața siguranței priorului. - Dar ești cu adevărat sigur... Aș da tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Oh, demult. Un abis de vreme. Pe tărâmuri Îndepărtate. - Ai trăit multă vreme În Răsărit? Marcello fixă un punct În gol, undeva În spatele poetului. Fața i se aprinsese, ca și când acele cuvinte i-ar fi evocat lumina unor pământuri de departe. Scutură din cap de mai multe ori. - Și ce ai Învățat acolo? Îl Încolți poetul. Ce știință, ce poțiuni, ce vrăjitorii? De ce de acolo se nasc bolile cele mai imunde și totodată leacurile cele mai extraordinare? Există cu adevărat posibilitatea, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de scântei. Un cor de exclamații de durere se ridică din grupul de mușterii cel mai apropiat, când aceștia fură, loviți din plin de ploaia de foc. Oamenii păreau prinși Într-un dans infernal, În efortul disperat de a-și scutura din păr și de pe haine bucățile de jar aprins. Se loveau peste mâini și peste picioare printre Înjurături și imprecații, ignorându-l pe Dante. Ceilalți, Însă, odată depășit momentul de zăpăceală, continuau să se apropie, Însoțiți și de alți mușterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
zi și să se Întoarcă la Alberto, cu speranța că acesta izbutise să priceapă ceva mai mult din mașinărie. Mecanicul Îl Întâmpină cu o expresie dezamăgită, care spunea mai multe decât o mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni. Și am reconstituit unul din angrenajele stricate. Privește. Îi Întinse un cerc lucitor din metal aurit, pe ai cărui dinți tăioși Încă se mai simțea mușcătura pilei. Dante examină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
neobișnuit de astrolab, iar aceea, gaura pentru privit astrele. Dar n-are nici un sens. Într-adevăr, avem o gaură simetrică, de partea cealaltă a mașinăriei. Dar dacă privești prin interior, lamele rotitoare Îți Împiedică vederea. N-are sens, repetă el scuturând iar din cap. - Numai dacă nu cumva scopul său e altul decât acela de a ne invita să observăm părțile În mișcare, remarcă priorul. Alberto se aplecă peste masă, cu capul În mâini. - Al-Jazari Înnebunise. Poate că scopul mașinăriei e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]