1,791 matches
-
voios, intangibil, străzile, parcurile, vespasienele, risipind anecdote, întrebări, hohote mari de râs și nepăsare, cum indică și afișul atârnat de gât, cu litere roșii ale diagnosticului: EUFORIE CU TENDINȚĂ SPRE CALAMBUR. În sfârșit, fantoma ultimului pacient: adolescentul pierdut între cărți, sfios, delicat, copia perfectă a liceanului Tolea, din urmă cu un mileniu. Nu se poate dezmetici din accidentul cu bicicleta și din accidentul dispariției filozofului vânzător de vinuri Marcu Vancea și din procesul cu bătrâna lovita de bicileta și din excluderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind mozaicul. Vreun sunet care să aparțină distinct imaterialei făpturi? Nicidecum! Doar pașii sfioși ai lunganului pensionar, foșnetul prosoapelor pe care le schimba, bombănelile, peria și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce nu însemna că nu era și consoarta alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deranja pe nimeni și servea tuturor. Cum îngădui portarului pensionat să-și revadă ghereta, chiar s-o păzească, dacă vrea, duminica, când instituția e închisă și portarii în funcție sunt liberi. Fuseseră imediat de acord, cum s-o refuze pe sfioasa tanti Veturia? Așa că domnii doctori de la facultate îndrumau spre colega pensionată studenții arabi în dificultate cu limba română sau cu unele discipline de examen. O sfătuiseră, firește, să fie prudentă. Sfatul suna ca o involuntară glumă, în gura atâtor descurcăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poți, de fapt, duce zilele! Se deprinsese să fie politicoasă cu vânzătoarele arogante din magazinele în care nu se găsea nimic, îngăduitoare cu dactilografa leneșă și mojică, impasibilă față de înjurăturile șoferului de autobuz gata oricând să te lase în drum, sfioasă în fața mucosului profitând de legitimația de privilegiat a tatălui sau chiar a sa. Încât, acceptase filantropia șmecheroasă, caricaturizată în gesturile expeditive și condescendente ale viitorilor doctori de pe depărtate meleaguri necunoscute. Trofeele lor de tranzit, țigări tranzistoare băuturi ciorapi casete ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale infirme. Cuplul ajunse în fața tejghelei. Patru pachete, comandă intrusul. Vânzătorul nici nu-l privi, pungile zburaseră deja spre cântar, 109 lei, se auzi. Patru pui, 109 lei, se auzi verdictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca și cum am sta pe loc. Aici e un cub, o casă, o treaptă de beton, un comutator, filamentul, soneria, e vineri, ca și mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile mici, plinuțe. — Doamna... doamna... bâlbâi necunoscutul. — Poftim? — A, mă iertați. Ușa... Cușa, vreau să spun. Aicilocuiește familia Cușa, nu? Sunteți doamna Cușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l vedea, însă, și nici nu avea de gând să se ridice, de fapt, să aducă prânzul, cum anunțase. Când îi reveni glasul, fu doar o șoaptă. O șoaptă reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sufocată, mocnită. Să se întoarcă, să nu se întoarcă... cine știe ce se mai întâmpla în bizarul cuplu. Renunță la orice inițiative suplimentare, coborî grăbit în stradă. Duminica rămase închis în casă. Scosese telefonul din priză, nu răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată, în ușă. Tolea zăcea în pat: gândea. Furios. Rememora sâmbăta-capcană. Mapa cu fotografii Cușa nu oferise cheia mult așteptată. Îl înfuria, mapa îl înfuria, fără să știe prea bine de ce. Nu aflase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu fi murit mai de mult. Un obraz palid și văros, ochii îngropați departe în găurile negre ale unei frunți cernite de marginile mari ale pălăriei enorme. Mustața albinală stuf oasă și o pensulă de barbă aspră dedesubt. Slab, slab, sfios ca un întârziat, călcând cu economie asfaltul, el umbla ca un străin sărac, refugiat în București dintr‐o străinătate de undeva și retras parcă din niște lupte politice în care și‐ ar fi pierdut și iluziile și averea. Nu prea
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
care poezia lui Panait Cerna a pătruns în conștiința public ului” (Valeriu Râpeanu din prefața la „Floare și genune”, Editura pentru literatură, 1968). MAMA ( fragment ) Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi‐apar mereu‐nainte: De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcâm zăresc o casă, și‐ n casă, într‐ un colț întunecat, Văd un copil, de mama lui certat ... El mâinile și‐ ntinde spre iertare - Dar ea‐i tăcută și ne‐ ndurătoare. Din toți câți trec, nu‐ i
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
neștiută care tresare. fiecare anotimp seamănă cu mama și cu mâna ei tremurândă și eu aștept! o, de la ea înțelept de‐aș fi fost ploaia nu mi‐ar fi întunecat cerul senin de altădată. mama a fost cândva o fată sfioasă, cu obrajii roșii și cu rochia albă, cu ie de borangic. acum plânge aici până în zori, mama singură, și‐i este dor de copilul care‐ i ca ea muritor. pletele‐i au fost ninse de‐ atâtea ori și părul ei
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Petöfi, Ady, Pușkin, Hugo, Paul Neruda, Hikmet etc. Poezia sa a fost tradusă în franceză, italiană, germană, maghiară, spaniolă etc. Cu poemul Bălcescu a primit în 1951 Premiul de Stat. MAMA De‐atâta plâns, avea pe ochi O plasă tremurând sfioasă Sau mândră ‐ cum pot ști eu, oare ?... Sărmanele - i mărgăritare. Iar ochii ei, căprui doar unul , și celălalt verde ca ai mei, Clipeau de parcă pururi tunul Bătând în anii noștri grei, Ar fi - ngrozit - o nu pe dânsa, ci pe
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Constantin Poenaru, publicat în Info‐Puls nr.639, 22 septembrie 2005, Râmnicul Vâlcea. A VENIT ASEARĂ MAMA A venit aseară mama Din sătucu‐i de departe Să‐și mai vadă pe fecioru‐i Astăzi „domn cu multă carte”! A bătut sfios la poartă, Grabnic i‐ am ieșit în prag; I s‐ a umezit privirea De iubire și de drag . Sărutându‐i mâna dreaptă, Ea m‐a strâns la piept duioasă; și spunându‐ i câte toate, Am intrat apoi în casă. În
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
legănat cu drag din toată inima. Vrăbiuța înțelese cât de mult greșise în purtarea sa, se rușină și își luă zborul de pe crenguță fără să spună o vorbă. După câteva zile se întoarse la crenguță și-i spuse cu glas sfios: Te rog să mă ierți pentru purtarea mea, îmi pare rău. Te-am iertat deja. Hai! Vino să te dau huța. Astfel, vrăbiuța și crenguța s-au împrietenit. În fiecare zi, crenguța o legăna pe vrăbiuță, iar aceasta îi povestea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
toamnă. Crengile deja golașe, legănate de vânt, băteau în fereastra camerei în care dormea Ilenuța. În casă era liniște și pace, doar un murmur se auzea nedeslușit. Fetița se foi în pat, deschise ochii mari și privi de jur împrejurul odăii luminate sfios de o rază de lună. La început nu știu ce o trezise dar ciuli urechea și prinse în auz murmurul care devenea tot mai vioi și mai îndrăzneț, însă glasurile nu-i erau cunoscute. Poate vă așteptați să-i fie frică? Da
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
le depozitează în cămară, pentru iarnă. Decât să vă plângeți, mai bine v-ați odihni, că mai este puțin și se luminează de ziuă, acuș vine stăpâna și vă pune iar la muncă. Toate vasele tăcură rușinate și-și plecară sfios capul în barbă, iar soba închise calm ochii, pregătindu-se pentru odihna binemeritată. Dincolo de prag, Ilenuța se rușină și ea, nici nu se gândise vreodată cât de multe treburi face mămica ei într-o zi! Privi într-un colț al
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
a prunceniei neîntinate, le silea în galeșe unduiri și aprige sfârlituri să se înfioare, ca răsfirate de atingerea unui vânticel nestatornic, dându-i șovăitoar, întrebătoar, fremătător atât de râvnite târcoale, necutezând să-și ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aproape feminine pe care tânèrul, Ilarie, așa-l cheamè, mi-o întinde, îmi ridic privirea spre chipul lui feciorelnic cu ochi temètori, De ce ai vrut sè mè cunoști Ilarie? Eu v-am umblat la calculator într-o noapte, recunoaște el sfios, Era tata de serviciu! Sè nu vè supèrați pe el, vè rog! Spune-mi pe nume! Ana? Maria? Matei! Nu-i nici o problemè, n-ai stricat nimic! îl liniștesc eu, M-am uitat și eu puțin prin fișierele tale! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
divin în brațe, i se transfigureazè că atins de razele unei lumini nevèzute, Cum sè mè eliberez de impresia puternicè pe care, nu atât mesajele scrise sau imaginile de pe ecran o produc în sufletul meu, cât trèirea intensè pe care sfiosul tânèr de lângè mine, intrând într-un fel de transè, o încearcè la atingerea ecranului iluminat al calculatorului meu?! Despre prigoana și hèrțuiala vechii securitèți sârbe pe care le-au suferit acești copii și cei ce au crezut în viziunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a mai încheiat-o cândva între Dumnezeu și oameni, nèscându-l pe Fiul sèu multiubit, Atunci când o societate se conduce numai dupè virtuți masculine eșueazè fie în rèzboaie de cucerire, fie în dictaturi opresive, rèzbunètoare! E foarte simplu, nu? Tânèrul acesta sfios cu mâini delicate, de fatè, profetizeazè pentru Matei iminentă procesului de feminizare a lumii, ascultându-i cuvintele, aproape șoptite, am senzația cè, undeva în creier, un canal de scurgere, înfundat, în care adunasem toate deșeurile constructelor filosofice moderne, începe sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
galbenă de păr. El dă gânduri ne-nțelese Vârstei crude și necoapte, Cu icoane luminoase O îngînă-ntreaga noapte. Când de-o sete sufletească E cuprinsă fata mică - A dormit cu ea alături Ca doi pui de turturică. {EminescuOpI 109} E sfios ca și copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană; Dară galeși îi sunt ochii Ca și ochii de vădană. Gât și umere frumoase, Sânuri albe și rotunde, El le ține-mbrățișate Și cu mînile le-ascunde. De te rogi frumos de dânsul, Îndestul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ca și cum mi-ar spune: „Iată-mă, sunt altău“, și nu cred că sunt pregătită pentru așaceva. Mă fac mică, mică, una cu fotoliul, însă în clipa următoare el îngenunchează pe covor în fața mea și-mi ia mâinile. Îi dau voie, sfioasă ca o școlăriță la prima ei dragoste. Nici nu pot să-l privesc; este atât de frumos și e chiar aici, în fața mea, cerându-mi fără cuvinte atâtea și atâtea lucruri, în timp ce eu mă simt insignifiantă și incapabilă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
iar eu mă mulțumesc să ridic din umeri. N-are nici un rost să mai discutăm despre petrecere. —Rebecca, tu cu ce te-ai mai ocupat în ultimul timp? întreabă ea cu subînțeles. Ce prostii ai mai făcut? —O, zic eu sfioasă, mai nimic. Am mai ieșit prin oraș... — Mai știți ceva de Jake? Of, ce mă supără! Daisy e atât de plină de entuziasm, încât vrea ca toată lumea din jur să fie la fel de fericită. Știe că dacă pronunță numele lui Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sunt pline de grăsime și de sare de la chipsuri. Totdeauna l-am văzut murdărindu-se ca un porc în timp ce mănâncă. Îmi pare bine să te cunosc, Daisy, zice Vijay, strângându-i mâna. Finn chiar că a dat lovitura! Daisy zâmbește sfios. Ce bine că nu suntem francezi - ar fi sărutat-o probabil pe obraz și ar fi umplut-o de rămășițele festinului său. După cum văd, n-a reușit totuși să-și salveze mâna, căci, câteva secunde mai târziu, am surprins-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]