5,099 matches
-
și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur: circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională: în jurul - introduce circumstanțialul de loc, în jurul arborelui, fixându-i o anumită trăsătură semantică). Adverbul este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este, ca și prepoziția și conjuncția, invariabil la nivelul structurii cuvântului lexical, dar nu rămâne în afara flexiunii; cunoaște categoria intensității. Cu conjuncțiile unele adverbe se aseamănă și prin funcția relațională; adverbe precum unde, când, cum etc. asigură dezvoltarea unor relații sintactice interpropoziționale: „Nu știu unde a plecat.” Aceste adverbe se disting de conjuncții prin caracterul derivat al funcției de relație; adverbele de relație sunt adverbe interogative în stilul direct: „Unde a plecat?” În fraza construită în stil indirect: „Nu știi unde a plecat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al funcției de relație; adverbele de relație sunt adverbe interogative în stilul direct: „Unde a plecat?” În fraza construită în stil indirect: „Nu știi unde a plecat?” adverbul s-a transformat în element de relație, dar și-a păstrat funcția sintactică din enunțul primar. Conjuncțiile, în schimb, nu pot apărea (decât cu motivări stilistice) în propoziții independente și sunt incompatibile cu realizarea unor funcții sintactice. Când adverbele își pierd natura semantică originară și, în consecință, capacitatea de a realiza funcții sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde a plecat?” adverbul s-a transformat în element de relație, dar și-a păstrat funcția sintactică din enunțul primar. Conjuncțiile, în schimb, nu pot apărea (decât cu motivări stilistice) în propoziții independente și sunt incompatibile cu realizarea unor funcții sintactice. Când adverbele își pierd natura semantică originară și, în consecință, capacitatea de a realiza funcții sintactice în propoziții independente, ele își părăsesc propria clasă; intră în clasa conjuncțiilor: „O, moartea e-un haos, o mare de stele,/ Când viața-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică din enunțul primar. Conjuncțiile, în schimb, nu pot apărea (decât cu motivări stilistice) în propoziții independente și sunt incompatibile cu realizarea unor funcții sintactice. Când adverbele își pierd natura semantică originară și, în consecință, capacitatea de a realiza funcții sintactice în propoziții independente, ele își părăsesc propria clasă; intră în clasa conjuncțiilor: „O, moartea e-un haos, o mare de stele,/ Când viața-i o baltă de vise rebele;/O , moartea-i un secol cu sori înflorit,/ Când viața-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de stele,/ Când viața-i o baltă de vise rebele;/O , moartea-i un secol cu sori înflorit,/ Când viața-i un basmu pustiu și urât.” (M.Eminescu, I, p. 38)$adverbul când - aici este conjuncție - instrument al unei relații sintactice de dependență și marcă a funcției de circumstanțial de opoziție, realizat propozițional$$. Sub aspect sintactic, este definitorie pentru adverb, dar nu generală, poziția de termen dependent; complement semantic al verbului, adverbul îi particularizează sfera semantică subordonându-i-se, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sori înflorit,/ Când viața-i un basmu pustiu și urât.” (M.Eminescu, I, p. 38)$adverbul când - aici este conjuncție - instrument al unei relații sintactice de dependență și marcă a funcției de circumstanțial de opoziție, realizat propozițional$$. Sub aspect sintactic, este definitorie pentru adverb, dar nu generală, poziția de termen dependent; complement semantic al verbului, adverbul îi particularizează sfera semantică subordonându-i-se, printr-o relație de dependență facultativă. În continuarea distincției de adjectiv, adverbul se diferențiază de corespondentul său
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precum și unui alt adverb: omul de aici, toți de acolo, albastru intens, adânc mirositoare etc.: „Dar ochii mari și minunați/ Lucesc adânc himeric.” (M. Eminescu, I, p. 172) Când determină substantive sau pronume, adverbul se diferențiază de adjective morfologic și sintactic; adverbul rămâne indiferent la sensurile gramaticale sau lexico-gramaticale ale regentului: băiatul/fata/tinerii de astăzi, în timp ce adjectivul i se subordonează și din acest punct de vedere: băiatul inteligent/fata inteligentă/tinerii inteligenți. Adverbul (din clasa adverbelor circumstanțiale) se subordonează numelui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din acest punct de vedere: băiatul inteligent/fata inteligentă/tinerii inteligenți. Adverbul (din clasa adverbelor circumstanțiale) se subordonează numelui (pronumelui) prin intermediul unei prepoziții: vremurile de azi, adjectivul se subordonează direct: vremuri grele. În timp ce adjectivul se subordonează regentului semantic, morfologic și sintactic, adverbul i se subordonează numai semantic și sintactic. Mai rar, adverbul determină interjecții cu sens verbal: „Hai acolo!” CLASE LEXICO-GRAMATICALE DE ADVERBETC "CLASE LEXICO‑GRAMATICALE DE ADVERBE" Adverbul este o clasă deschisă de unități lexico-gramaticale. Pe de o parte, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
inteligentă/tinerii inteligenți. Adverbul (din clasa adverbelor circumstanțiale) se subordonează numelui (pronumelui) prin intermediul unei prepoziții: vremurile de azi, adjectivul se subordonează direct: vremuri grele. În timp ce adjectivul se subordonează regentului semantic, morfologic și sintactic, adverbul i se subordonează numai semantic și sintactic. Mai rar, adverbul determină interjecții cu sens verbal: „Hai acolo!” CLASE LEXICO-GRAMATICALE DE ADVERBETC "CLASE LEXICO‑GRAMATICALE DE ADVERBE" Adverbul este o clasă deschisă de unități lexico-gramaticale. Pe de o parte, prin mijloace interne (derivare, conversiune, compunere) și prin mijloace
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a, prin transformarea sensului noțional al unor substantive din câmpul semantic temporal în sens circumstanțial: „Noaptea nu mai pot dormi ca altădată.” (adverb) vs „Noaptea e acum mai lungă.” (substantiv). Natura adverbială a întrebuințării termenilor din această categorie e fixată, sintactic, de rămânerea în afara acordului în număr și persoană cu verbul-predicat: „Dimineața ne sculăm/mă scol/te scoli foarte devreme.” $adverb$$ - „Dimineața este foarte frumoasă.”/„ Diminețile sunt foarte frumoase.” $substantiv$$ CLASE SEMANTICE DE ADVERBETC "CLASE SEMANTICE DE ADVERBE" Sub aspectul raportului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt adverbe situaționale al căror conținut semantic concret este fixat de coordonate deictice (protagoniști, temporalitatea și spațialitatea comunicării lingvistice) și de coordonate ale textului - obiect al comunicării lingvistice. Sub aspect semantic, adverbele pronominale intră, alături de pronume, în clasa substituenților, iar sintactic, pot avea - și au cel mai adesea - întrebuințare anaforică: „Alături cu bordeiul era sub pământ o pivniță. El intră în ea și acolo văzu șapte iepe negre...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) $acolo = în ea = în pivniță$$ sau pot
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mod frecvent concomitent ca adverbe de confirmare și ca adverbe de certitudine: „- Așa? îi puneți gheață?/ - Firește.5” (I.L. Caragiale, II, p. 164) Prin adverbele de modalizare emfatică, subiectul vorbitor reliefează sau izolează emfatic un anumit constituent al enunțului sintactic, dezvoltând mai multe valori semantice sau semantic-stilistice, mai greu definibile: • întăresc, subliniază sfera semantică a termenului care a realizat o anumită funcție sintactică, subliniază identitatea cu sine însuși a unui „obiect”: chiar, și, tocmai, mai: „Căci copilul cu bobocii era
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
164) Prin adverbele de modalizare emfatică, subiectul vorbitor reliefează sau izolează emfatic un anumit constituent al enunțului sintactic, dezvoltând mai multe valori semantice sau semantic-stilistice, mai greu definibile: • întăresc, subliniază sfera semantică a termenului care a realizat o anumită funcție sintactică, subliniază identitatea cu sine însuși a unui „obiect”: chiar, și, tocmai, mai: „Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui.” (M. Eminescu, I, p. 89), „Vede-un tânăr chiar alături” (Ibidem, p. 103), „Precum au zis așa au și făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
era chiar copilul lui.” (M. Eminescu, I, p. 89), „Vede-un tânăr chiar alături” (Ibidem, p. 103), „Precum au zis așa au și făcut.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8); „Multe mai are pe cap!”; • restrâng anumite sensuri ale enunțului sintactic la un component: numai, doar, decât: „Toți aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă.” (M.Eminescu, I, p. 151), „Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare/ Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul negativ al acțiunii verbale în sine sau prin raportare la diferiți factori pe care-i implică: nici: „Nici n-a plecat.”, „Nici Ion n-a plecat.”, „Nici filme nu vede.”; • ierarhizează constituenții unui enunț în desfășurarea unei anumite relații sintactice: în primul rând, în al doilea rând, (mai) întâi, înainte de toate etc.: „Om învățat e întâi cine nu știe nimic, al doilea cine știe ceva și se miră el singur, al treilea cel care, știind ceva nu se mai miră
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ferește binișor,/ Pe ferești se suie noaptea/Dibuind încetișor.” (M. Eminescu, I, p. 108) SINTAXA ADVERBULUITC "SINTAXA ADVERBULUI" În desfășurarea sintagmatică a enunțului lingvistic, adverbul intră în relație cu aproape toate unitățile lexico-gramaticale ale limbii care au autonomie semantică și sintactică totodată, dar numai unele adverbe și numai cu unele dintre aceste unități dezvoltă și relații sintactice. Intră în relații sintagmatice cu orice unitate lexico-gramaticală adverbele de modalizare emfatică: tot, mai, cam etc.: „Și totuși, ziua asta nu-i numai desfătare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
SINTAXA ADVERBULUI" În desfășurarea sintagmatică a enunțului lingvistic, adverbul intră în relație cu aproape toate unitățile lexico-gramaticale ale limbii care au autonomie semantică și sintactică totodată, dar numai unele adverbe și numai cu unele dintre aceste unități dezvoltă și relații sintactice. Intră în relații sintagmatice cu orice unitate lexico-gramaticală adverbele de modalizare emfatică: tot, mai, cam etc.: „Și totuși, ziua asta nu-i numai desfătare.” (N. Labiș, p. 197), „Numai târziu, numai o clipă,/uitată pe urmă și ea,/âți dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vorbă cu tăcerea.” (Ibidem, p. 240), „Poți suferi amorul meu? să-l suferi numai.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 88) și unele adverbe modalizatoare: „Pleacă poate Mihai/miercuri/mai târziu/âmpreună.”, „Poate (că) pleacă.” Adverbele circumstanțiale intră în relații sintactice cu verbe și, mai rar, cu substantive, adjective, adverbe: „El pleacă acolo.”, „Plecarea lui acolo a fost neinspirată.”, „Purtarea ei frumoasă pe dinafară nu mă mai înșeală.” Adverbele calificative intră în relații sintactice cu verbe: „Intru în munte. O poartă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că) pleacă.” Adverbele circumstanțiale intră în relații sintactice cu verbe și, mai rar, cu substantive, adjective, adverbe: „El pleacă acolo.”, „Plecarea lui acolo a fost neinspirată.”, „Purtarea ei frumoasă pe dinafară nu mă mai înșeală.” Adverbele calificative intră în relații sintactice cu verbe: „Intru în munte. O poartă de piatră/âncet s-a închis.” (L. Blaga, p. 140) Între diferitele subclase semantice de adverbe se manifestă deosebiri esențiale în dezvoltarea relațiilor și funcțiilor sintactice. Intră în relații sintactice generatoare de funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai înșeală.” Adverbele calificative intră în relații sintactice cu verbe: „Intru în munte. O poartă de piatră/âncet s-a închis.” (L. Blaga, p. 140) Între diferitele subclase semantice de adverbe se manifestă deosebiri esențiale în dezvoltarea relațiilor și funcțiilor sintactice. Intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice adverbele calificative și adverbele circumstanțiale. Definitorie pentru adverb este funcția de circumstanțial, realizată în interiorul relației de dependență cu verbul: • circumstanțiale de mod: „Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.” (L.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intră în relații sintactice cu verbe: „Intru în munte. O poartă de piatră/âncet s-a închis.” (L. Blaga, p. 140) Între diferitele subclase semantice de adverbe se manifestă deosebiri esențiale în dezvoltarea relațiilor și funcțiilor sintactice. Intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice adverbele calificative și adverbele circumstanțiale. Definitorie pentru adverb este funcția de circumstanțial, realizată în interiorul relației de dependență cu verbul: • circumstanțiale de mod: „Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.” (L. Blaga, p.133), • de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu verbe: „Intru în munte. O poartă de piatră/âncet s-a închis.” (L. Blaga, p. 140) Între diferitele subclase semantice de adverbe se manifestă deosebiri esențiale în dezvoltarea relațiilor și funcțiilor sintactice. Intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice adverbele calificative și adverbele circumstanțiale. Definitorie pentru adverb este funcția de circumstanțial, realizată în interiorul relației de dependență cu verbul: • circumstanțiale de mod: „Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.” (L. Blaga, p.133), • de timp: „Port acum în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32), „Cum te cheamă, măi copile?” (M. Eminescu, I, p. 84) Ca și pronumele relative, adverbele pronominale relative realizează concomitent rolul de element de relație și anumite funcții sintactice în propoziția pe care o introduc: • circumstanțial: „Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi.” (M. Eminescu, I, p. 129), „Azi, adeseori femeia, ca și lumea, e o școală/Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială” (Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai durere, înjosire și spoială” (Ibidem, p. 140), • nume predicativ, în predicatele analitice: „Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem.” (Ibidem, p. 124) Adverbele de confirmare și de infirmare se pot constitui prin ele înseși în enunțuri sintactice complete, neanalizabile; conținutul semantico-sintactic al acestora rezultă din raportul anaforic cu enunțuri anterioare sau ulterioare, pe care le substituie în frază: „După întrunire avem preferanță (...) Da, neică Zahario.” (I.L. Caragiale, I, p. 116) Adverbele modalizante de tipul poate, firește, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]