KorAP: Find »[drukola/base=slugă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...119 >

2,969 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

și nevoiași. Auzea tropăiturile și râsetele micuței Gaiané, iubita lui. Mai mult ca sigur șterpelise iar ceva bun de la bucătărie și acum alerga prin odăi, cu doica pe urmele ei. De undeva din curte răzbeau lovituri regulate de topor. Câteva slugi spărgeau de zor lemne pentru toate sobele din casă. Era un sunet obișnuit pe timp de iarnă. Și asta pentru că focul ardea zi și noapte în sobe. Alături, Mariam discuta ceva în cabinetul ei de toaletă cu fata care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
îl purta în brațe ca pe un copil. Era atât de ușor. Apoi îl așeză în picioare și își lăsă mâinile pe umerii lui. ― Dar... dumneata Nicolache, divinule, neasemuitule, de ce ai luat tu numai un singur bilet? Nicolae zări deodată sluga, care aștepta liniștită lângă ușa podului. ― Te-a trimis mama, Romico? ― Domnița Ecaterina mi-a poruncit să nu-i mai apar în față dacă nu v-aduc jos. Au sosit colindătorii. ― Să nu-i mai apari în față, Romico, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lor de parfum. În jurul cortului se perindau mereu colindătorii, flăcăi și fete, bărbați și femei veniți tocmai de pe moșiile lui Nicolae. Veniseră și elevii de la colegiul Sfântul Sava, conduși de un tânăr dascăl muzicos, cu pletele șiroind de zăpadă topită. Slugile cărau mereu coșuri pline de covrigi, colaci, poale-n brâu, mere și nuci. Bucătăresele aduceau alte și alte căni cu vin îndulcit, parfumat cu scoțișoară, și țuică fiartă cu boabe de piper. Cortul aproape se umpluse cu invitați când, dinaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
femeie iubită și împlinită. Muzicanții nemți tocmiți pentru muzica europeană începură să cânte. Focul ardea în toate sobele. Oglinzile multiplicau lumina lumânărilor aprinse în sfeșnicele mari. Invitații se pregăteau pentru masă spălându-și mâinile în lighenașele de argint aduse de slugi și sorbind apoi țuica aurie sau votca. Iancu trecea de la un grup la altul. Aproape toată lumea vorbea despre Marioritza. Unii dădeau ca sigur faptul că Marioritza își părăsise soțul, un marchiz corsican, bătrân și putred de bogat, posesorul mai multor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe toate ușile deodată, apărură darurile prințului, stivuite în tăvi mari din argint aurit și purtate de slugi îmbrăcate în mătase purpurie. Focul se înteți însuflețit de noile buturugi aruncate în el, dar și de muzica lăutarilor hotărâți să stârnească invidia muzicanților nemți care nu puteau cânta după ureche, așa cum o făceau ei de-o viață, ci doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
căutase, fără să știe exact ce anume căuta. Astăzi s-a născut Hristos, șopteau lăutarii, trecând de la gazde la invitați, silindu-se să scoată din cobzele, țambalele și viorile lor vibrația mută, diafană a căderii fulgilor de nea. În urma lor, slugile împărțeau tăcute darurile prințului. Eșarfe fine de Mosul, cercei din aur cu safire, rubine sau smaralde pentru femei. Ciubuce și inele lucrate pentru bărbați de meșterii din Istanbul. Unul dintre feciori ajunsese cu tava în dreptul Marioritzei. Mariam zâmbi, culese o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ouăle fără să le facă omletă - hm, hm! - decât atunci când vrea ea. Cam așa văd eu lucrurile. Vă rog să mă scuzați, monsieur le comte, pentru cuvintele mele proaste. Contele amuți. Nu pricepuse nimic, dar nici să-i spună asta slugii nu se făcea. Julien îl punea, ca de obicei, în dificultate. Nu-i mai rămânea decât o singură soluție: să rumege fraza valetului, până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
militar al orașului, fusese, de asemenea invitat. Era deci acolo, sorbind cu un apetit de invidiat din cel mai fin Bordeaux băut vreodată, zâmbind și lăudând gazda pentru inspirata alegere a vinului... bla, bla, bla... când s-au auzit țipetele slugilor și ne-am trezit deodată înconjurați de cazaci. Am crezut că era vreo farsă, că totul făcea parte din organizarea petrecerii, până când mi-am văzut prietenul privind uimit spre Zass. „Dar ce se petrece, generale? A dat năvală turcimea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
prieten, gazda acelui mare bal, era trimis în surghiun tocmai la Elisabetgrad, împreună cu toată familia. După ce a dat citire ucazului, generalul a ridicat paharul și l-a băut până la ultimul strop, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Tipic rusesc! Slugile care serveau înțepeniseră cu tăvile în mână. Nimeni nu îndrăznea să mai spună ceva. De fapt, nimănui nu-i venea încă să creadă că scena la care tocmai asistaserăm fusese totuși una cât se poate de reală. Prea avea toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
îl apucă vertijul. Părăsi cabinetul. ― Julien! țipă el, deși n-avea nici un motiv să-și cheme valetul. Dar simțea că prezența acestuia i-ar face totuși bine. Julien! Străbătea camerele și țipa ca din gură de șarpe. Apăru doar o slugă speriată. ― Unde este Julien? tună exasperat consulul. ― Păi... nu este. ― De ce? Cum adică nu este? Spune-i să vină acum, imediat! ― Păi, l-a trimis madame la confiserie după dulciuri pentru spectacol. ― Spectacol?... Madame crede că mie îmi arde acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
îl înnebunea. Se foi pe fotoliul lui. Nu-și putea ierta că neglijase acest amănunt care l-ar fi putut propulsa în preajma ei cu mult înaintea celorlalți. Din păcate, acela nu era singurul buchet. Ca la un semnal, mai multe slugi boierești și ordonanțe de ofițeri ruși se înghesuiră și ele cu fel de fel de buchete spre aceeași ușă. Celebra primadonă și dănțuitoare a teatrului Sf. Dulceață din Londra tocmai își înfipsese dinții într-un corn mare, din care înfuleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fraza neterminată: ― Da... pe-pentru asta... de-desigur!... Zâmbi cam confuz, salută regulamentar, dar găsi cu greu drumul spre ieșire, nimerind mai întâi într-un taburel, apoi în cufărul de voiaj al primadonei, iar în final fu înghițit de mulțimea slugilor care tocmai dădeau năvală să ofere și ei buchete din partea stăpânilor lor. În sală lucrurile avansaseră mult. Doi servitori îmbrăcați în șalvari și cu turbane din aceeași mătase roșie stingeau lumânările din sfeșnicele de tinichea, în timp ce alți doi trăgeau încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
invincibilul” imperiu al sultanului după această înfrângere. Oare chiar merită să se piardă totul jucând doar pe cartea măsluită a francezilor? Nicolae privea cu admirație șoimii albi ai prințului care se odihneau, alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate întregi de șoimi balabani, cu pene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
De altfel, a fost și un excelent mijloc de evadare din nefericitul meu mariaj. Însă nu m-am gândit niciodată că într-o bună zi voi ajunge să vorbesc dachga hayeren cu niște oameni atât de fermecători. În poiană, câteva slugi învârteau mămăliga pusă la fiert într-un ceaun mare cât o cristelniță. Altele aduceau și întindeau fel de fel de bucate pe ștergarele întinse peste rogojini și covoare. Când cele două femei ieșiră din ascunzătoarea lor, Nicolae le zări primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
repede spre odaia ei. Prințul urmări pata albă care pluti o vreme prin bezna culoarului, cu senzația tactilă că tocmai fusese atins de un înger. Remanența inefabilului. Vraja copilăriei. țineau ușa de la sobă deschisă. Stăteau în pat. Copiii dormeau. Și slugile. Pale de lumină și căldură le mângâiau trupurile goale. Nu mai erau tineri, dar se simțeau încă tineri. Manuc ținea paharul în mână și privea umbra sângerie a vinului. Vibra peste sânul lui Mariam. Într-un fel îi reamintea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
unei spaime cumplite și zvârcolirea dureroasă a inimii. La fel ca pe vremea când îl aștepta pe Alecu, când îi vedea trăsura sau sania goală, sau când el cobora bălăngănindu-se pe picioare, căzând și vomitând pe alee sub ochii slugilor, terfelit și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu obrazul înseninat. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
persoane într-un separeu elegant al restaurantului de la han. Plătise deja o cameră pentru primadonă. Ordonanța lui o împodobise cu o grămadă de sfeșnice, flori și vase pentru mirodenii, rafinament oriental pe care începuse să-l aprecieze tot mai mult; slugile primiseră ordin să întrețină focul din odaie. Până și vizitiul lui ursuz improvizase un fel de troică, știind că asta fusese una din marile lui plăceri în iernile din Sankt Petersburg, pe vremea când încă nu primise numirea de comandant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre nervos când la unul, când la celălalt, în timp ce stăpâna lui dădea comenzi contradictorii. Prin cameră se perindară mai multe slugi ca să strângă masa și să șteargă petele de pe covor. Se ciocniră unii de alții, se încurcară, reușind să mai adauge și alte pete pe același covor. ― Nu, au, nuuu! gemea disperat Ledoulx. Julien!... Au!... Leacurile!... Mmm!... Îngrozitor ce mă doare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-ți arăt regatul desfătării poetice. Am plăcerea să-ți ofer ceea ce nu ți s-a mai oferit niciodată și să-ți arăt ceea ce n-ai mai văzut nicicând. Ajunseră curând pe un culoar de la subsolul casei, acolo unde erau odăile slugilor, cămările și bucătăria, apoi urcară în holul din spate. Regele Soare luă un sfeșnic cu lumânări aprinse, o privi de sus în jos, înclinându-și capul când într-o parte, când în cealaltă. ― Alexandra-Marioritza, azi întruchipezi două genii militare. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
și el, dar la celălalt capăt, mângâind prelung cizma Napoleoanei cu vârful fin ascuțit al unuia din imineii lui. Surprinzându-i tresărirea, atât Regele Soare, cât și Dariustimo crezură că era o dovadă de acceptare din partea ei. După risipirea fantasmagoriei, slugile aprinseră toate lumânările din salon. Abia atunci se dezmeticiră și invitații, iar Regele Soare fu asaltat de întrebări. Toți doreau să le arate ce era în spatele draperiei negre. Și, după ce el le îndeplini dorința, poruncind să se tragă acea draperie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
el. ― Stai! Ce faci, nebunule? Zadarnic încercă să se ferească. Iancu îl prinse și îl roti cu ușurință de câteva ori. ― Dar știi că nu mai ai nevoie să sari peste focuri, dumneata Nicolache! Tu ești deja suflet plutitor. O slugă aduse de la bucătărie câteva lemnișoare aprinse la un capăt, le potrivi la baza grămezilor și uscăturile luară imediat foc. ― Acum, copii! Săriți cât mai sus! îi îndemnă clucereasa, bătând din palme. Avea convingerea că, sărind peste foc, vor trece cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
dimineții, nimic nu era mai îmbietor și mai bine primit decât acele porții aburinde, presărate din belșug cu nucă pisată, din care se ridicau arome de vanilie, scorțișoară și coajă de lămâie. Un mic dejun neprotocolar, luat de-a valma, slugi și stăpâni, oameni simpli și boieri de viță, solidari prin împărtășirea aceleiași bucurii. În veselia generală, nimeni nu auzi sania cu muscal pe capră care intră pe poartă și trase la scară. Se treziră cu o scorțoșenie de furier de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
zarafului? Vă ascult! ― Din păcate, Excelentă, nu despre asta este vorba. Hanul acela a devenit o fortăreață a secretelor. Nu scapă absolut nimic. Ambele delegații stau acolo de dimineață până seara târziu. Zaraful le ține acolo pe mâncare și băutură. Slugile sunt instruite să le îndeplinească absolut orice dorință și să nu sufle o vorbă din ceea ce, cu siguranță, aud sau văd. În schimb, sunt unele semnale din care se pot trage unele concluzii. Guvernul rus, de pildă, a renunțat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Nu îl rugase nimic, însă, spunându-i toate acele lucruri, îl privise numai în ochi. Spera, desigur, la ajutorul lui. Toată lumea știa că prințul era unul dintre puținii prieteni intimi ai generalului. Kutuzov își făcu apariția. Punctual, elegant, volubil. Toate slugile se buluciră în întâmpinarea lui ca să-l salute cu temenele adânci. Prințul îl cunoștea mult prea bine ca să știe că Glavnoe Komandir nu era un om rău și nici insensibil la suferințele altora. Probabil că și uitase de acel incident

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]