2,573 matches
-
prin topică, fiindcă îi urmează verbului: it. vede una bella ragaza "vede o fată frumoasă", pg. espera este rapaj "așteaptă pe acest băiat". Româna poate urma acest model (Așteaptă acest băiat) bazat pe topică, dar poate uza, la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acest băiat". Româna poate urma acest model (Așteaptă acest băiat) bazat pe topică, dar poate uza, la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
feminin (bună). La fel ca la substantive, româna conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aut (< lat. fortis), sp. muy alto (< lat. multus), pg. muito alto (< lat. multus). Pe lîngă aceste mijloace, limbile romanice recurg la numeroase altele pentru a realiza superlativul absolut, deseori cu prevalarea unor efecte stilistice. Unele dintre limbile romanice occidentale (italiana, spaniola și portugheza) au preluat prin limbile lor literare forma sintetică de superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la persoanele întîi și a doua de la pronumele personal au primit și valoare de pronume reflexive. Latina avea o formă compusă a lui se cu prepoziția cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu a mai fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu prepoziția cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu a mai fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular și la plural. Unele forme ale pronumelor personale se folosesc în limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
referea la propria persoană, astfel încît aproape toate limbile romanice au preluat această formă și cu valoarea de politețe. În franceză, vous a cunoscut o foarte mare frecvență cu această valoare, ajungîndu-se la o bagatelizare a acestei folosiri, iar, în spaniolă, vos s-a întrebuințat astfel des în textele vechi și clasice, dar, în epoca modernă, a fost înlocuit de usted și ustedes, iar, în spaniola americană, vos s-a folosit atît de frecvent încît l-a înlocuit pe tu, fără
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
foarte mare frecvență cu această valoare, ajungîndu-se la o bagatelizare a acestei folosiri, iar, în spaniolă, vos s-a întrebuințat astfel des în textele vechi și clasice, dar, în epoca modernă, a fost înlocuit de usted și ustedes, iar, în spaniola americană, vos s-a folosit atît de frecvent încît l-a înlocuit pe tu, fără a mai păstra o asemenea valoare (fenomenul voseo). O situație asemănătoare există în italiană, voi fiind pronumele clasic de politețe, pentru ca, de pe la jumătatea secolului al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nu atestă o asemenea întrebuințare a lui vos (> voi), folosește pentru a exprima politețea verbul la plural, ceea ce sugerează aceeași modalitate. Unele limbi romanice au astăzi forme pronominalizate ale unor structuri reverențiale, care s-au integrat sistemului pronominal propriu-zis. Astfel, spaniola a realizat asemenea pronume pornind de la formula vuestra merced, din care au rezultat usted, pentru singular, și ustedes, pentru plural, acesta realizînd în zona americană și opoziția de plural în raport cu tu și vos, ambele cu semnificația "tu". După modelul sp
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și augmentativă în raport cu singularul. De aici, s-a ajuns la ideea că adresarea respectoasă este cea care evită pronumele personal de singular, care a rămas a fi folosit în comunicarea între parteneri egali și, de aceea, franceza, vechea italiană, vechea spaniolă și vechea portugheză au recurs la descendenții latinescului vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea rangului sau demnității interlocutorului. În spaniolă, în portugheză și în română, din asemenea formule s-au realizat treptat formele pronumelor de politețe uzuale astăzi (proces în care s-au produs deseori o serie de sincope și aglutinări). În italiana veche însă, reducerea formulelor respective s-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
toate genurile. Pronumele posesiv romanic relevă o conservare accentuată a elementelor originare latinești și a relațiilor cu pronu-mele personal, cu ale cărui forme în genitiv (care exprimau un posesiv subiectiv) se apropia din punct de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și italiană, pronumele posesive de persoana a treia se înlocuiesc prin genitivul pronumelui personal dacă este necesară indicarea genului posesorului (rom. cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
indicarea genului posesorului (rom. cărțile sale / cărțile lui, cărțile ei). Datorită dublei lor funcții, de pronume propriu-zis și de adjectiv pronominal, posesivele și-au creat în unele limbi forme diferențiate pentru cele două situații, astfel încît, în franceză și în spaniolă, structura fonetică a pronumelui posesiv este deosebită de cea a adjectivului posesiv: fr. mon livre / c΄est le mien, sp. mi libro / es el mío ("cartea este a mea"/"este a mea"). În toate limbile romanice însă, formele pronominale sînt
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sp. mi libro / es el mío ("cartea este a mea"/"este a mea"). În toate limbile romanice însă, formele pronominale sînt însoțite de articol (posesiv-genitival în română și hotărît în celelalte limbi). Pentru a realiza exprimarea emfatică a posesiei, în spaniolă, forma pronominală se poate folosi cu valoare adjectivală, dar urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre à moi. Deoarece pronumele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ăst(a), ist(a), est(a); în limba română există și urmași ai lui ille cu valoare demonstrativă, însă cu întrebuințare familiară: ăl(a), a(ia). Demonstrativul latin ipse s-a transmis limbilor iberice: pg. esse "acest(a)", sp. ese. Spaniola și portugheza au particularitatea de a realiza trei grade de raportare cu ajutorul pronumelor demonstrative: apropierea de persoana întîi, sp., pg. este, apropierea de persoana a doua, sp. ese, pg. esse, apropierea de persoana a treia, sp. aquel, pg. aquelle (apropierea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a doua, cotesto (< lat. eccum + id + istum), încît se poate constata că limbile romanice realizează din această perspectivă două tipuri: unul cu opoziție binară, cu pronume demonstrative de apropiere și de depărtare (româna și franceza) și altul cu opoziție ternară (spaniola, portugheza și italiana). Situația din cel de-al doilea grup de limbi este mai apropiată de latină, unde hic, haec, hoc indica apropierea față de persoana întîi, iste, ista, istud apropierea față de persoana a doua (interlocutor) și ille, illa, illud apropierea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă relevanța opoziției formale dintre predicatul verbal, cînd era exprimat printr-un verb la diateza pasivă, și predicatul nominal, încît complementul de agent a rămas singurul în posibilitatea de a realiza distincția în modul cel mai relevant. În italiană, în spaniolă, în franceză și, rar, în română, în locul verbului esse se pot folosi, pentru a exprima valoarea pasivă, și alte verbe de mișcare, care aduc o nuanță dinamică sau durativă: fr. La conjuration s΄en allais dissipé." Conjurația era (în curs
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
parțială) cu momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile romanice cu aceleași valori din latină. Insistența asupra caracterului durativ al acțiunii, redată în limbi precum româna și franceza prin mijloace perifrastice, a fost gramaticalizată în italiană, spaniolă și portugheză, prin construcții cu anumite verbe, it. stare, sp., pg. estar: rom. Citesc o carte interesantă.; fr. Je lis un livre intéressant. it. Leggo / sto leggendo un libro interessante.; sp. Leo / estoy leyendo un libro interesante.; pg. Leio / estou
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
căci în italiană, franceză și română, perfectul simplu este un timp al limbii literare scrise (al narațiunii) care exprimă, la fel ca perfectul compus, o acțiune terminată în trecut. Mai mult ca perfectul latin s-a păstrat pînă astăzi în spaniolă, în portugheză și, dialectal, în italiană. În limba română, locul mai mult perfectului indicativ l-a luat forma corespunzătoare a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare, din perspectiva mai mult ca perfectului, limbile romanice rele-vă trei tipuri, dintre care spaniola și portugheza îl reprezintă pe cel mai apropiat latinei, iar franceza și italiana pe cel mai îndepărtat de latină și mai apropiat de unele limbi germanice (precum germana și neerlandeza), în vreme ce româna repre-zintă tipul intermediar printr-o reorganizare a materialului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
timpurile și modurile diatezei pasive, în franceză și în italiană la unele verbe pentru formarea perfectului compus și mai mult ca perfectului, în română la formarea perfectului cu diferite nuanțe (viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional perfect, prezumtiv perfect etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat. habere (sp. haber, pg. haver) cu cei ai lat. tenere (sp. tener, pg. ter), dar, în spaniolă, numai haber
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat. habere (sp. haber, pg. haver) cu cei ai lat. tenere (sp. tener, pg. ter), dar, în spaniolă, numai haber funcționează ca verb auxiliar (hemos ventido un sombrero), în vreme ce portugheza poate uza de ambele pentru formarea timpurilor compuse (haver / ter cantado). Spaniola are verbele ser și estar, ambele cu semnificația "a fi", dintre care primul indică o stare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
habere (sp. haber, pg. haver) cu cei ai lat. tenere (sp. tener, pg. ter), dar, în spaniolă, numai haber funcționează ca verb auxiliar (hemos ventido un sombrero), în vreme ce portugheza poate uza de ambele pentru formarea timpurilor compuse (haver / ter cantado). Spaniola are verbele ser și estar, ambele cu semnificația "a fi", dintre care primul indică o stare durativă, permanentă și esențială (soy enfermo "sînt infirm"), iar al doilea o stare trecătoare, accidentală (estoy enfermo "sînt bolnav (pentru moment)"). Diateza pasivă se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la norma limbii istorice, dar este admisibilă și poate genera valori stilistice. Determinanții necalificativi (individualizatori) nu se pot plasa după substantiv, decît dacă norma admite aceasta pentru anumite situații (cum este cazul normei limbii române), încît insistența asupra posesiei în spaniolă, de exemplu, se realizează după tipul calificativ, dar cu forma pronumelui posesiv, iar nu a adjectivului: mi amigo, forma normală, cu adjectivul posesiv, și amigo mio, forma emfatică realizată cu ajutorul pronumelui. De altfel, și în limba română, în mod normal
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]