2,691 matches
-
se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel curat Cum o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng, Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin Italia, sora ei numai putut-a să-l aibe în sân. Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus - Tu vii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cer talazuri mândre înnalță și întinde, Și nourii ca sloiuri de ghiață aruncate, Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. {EminescuOpIV 70} Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pîn-ce de fericire-oiu muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită, Zâmbind să mă săruți, amorul meu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răgușit; În urmă tace chiar și a mamei rugăciune - La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse. Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări, Amorul lin își moaie aripele lui stinse, Pe ochii ei eu caut profunde sărutări - Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse Și glasul ei e cântec în line tremurări, Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează - Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul Și-amețit abia aude cum vuiește surd poporul, Cum a mărei glasuri multe se repetă, gem și fug; Iar la carul lui de aur, cu coroane pe-a lor frunte Și înfrînți de umilire, cu priviri stinse și crunte, Regii țărilor învinse gem cu greu trăgând în jug. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă Și aruncă-n loc de spume nori de fum, scântei și vânt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce li-a lucit cu dor. De-odată împăratul din tronul lui se scoală Ca regele pustiei din stânca de granit; În curte oastea sună cântarea triumfală. Poporul o aude mișcîndu-se-miit. Din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aurită de-a firii pom suspinsă Ce cade scuturată de-a morții lung samum? Și dacă e o lume puternică, întinsă, De viața mea-i legată viața unei lumi? Pe capul meu și-ntoarce destinurile sale Când mor ea cade stinsă-ntr-a caosului vale De ce de-a mea viață o lume e legată, De ce un înger palid din cer s-a coborât Ca trupul meu să-nvie cu flacăra-i curată, De ce-un geniu coboară în corpul cel urât
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Deși rari și puțini-s, lumea nu va să-i vază, Viața lor e luptă, când mor se duc neplânși. Ei n-au avut la leagăn un blând înger de pază Și-a lor ochi de durere sunt turbure, și stinși; {EminescuOpIV 161} Dară deși blânzi îngeri își varsă a lor raze În sufletul lor, totuși ei mari îs și distinși, Căci Dumnezeu în lume le ține loc de tată Și pune pe-a lor frunte gândirea lui bogată. Dar - e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gândirea i-au supus. Aici însă visarea-i e adînc-omorîtoare Căci în chip de femee s-arată-n aer sus. Lumești gânduri într-alt chip împleau sufletul său. El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu. Pe noaptea-i sufletească, tainică, rece, stinsă, Căzu ploae de raze cu cer senin și dalb Și sufletu-i se împle iar cu icoane-aprinse, O auroră-l împle cu aeru-i rozalb. Din cer cade a lene o dulce stea desprinsă Și se preface-n înger, plâns de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spăriet, Șuer-un lotru de băiet, Într-o răspînție uzată Și-ntinde-un orb mâna uscată, Hamalul trece încărcat, Și orologiile bat - Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. {EminescuOpIV 196} MURMURĂ GLASUL MĂRII Murmură glasul mării stins și molcom Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei Împle Italia. Mare, poartă pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus - ea plîns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud - und-insule ca glastre Gigantici se ridic-din sfânta mare, Cu oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pîn-am pierdut pămîntu-n depărtare, De unde-albastre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
negură întinde, Că prin acele neguri demoni-n stoluri sboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, 160Tărînd cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n chaos întins fără de fine, Căzând negre și stinse surpatele lumine. Neantul se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde. Văzîndu-te strigare-aș de-un dor nebun cuprins: "Mărire ție Satan, de trei ori ai învins! "Atuncea mă primește prin îngerii peirei, "Mă-nvață și pe mine cuvântul nimicirei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși - din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. {EminescuOpIV 447} În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Un farmec trist și ne-nțeles Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămîne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atîtea tainici rugăminți, Cu-atîtea calde șoapte, Cu-atîtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nnalță tot mai sus Ca să nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Când ave destul suflet ca să le-ajungă dincolo de mormânt. - Acești oameni nu vor învia neci odată, căci sufletul abia li ajunge ca să-și poarte insensibila viață prin lume. {EminescuOpIV 462} Zeea morții, al mormintelor amin - zeea pământurilor și a stelelor stinse, zeea neființei - sau a ființei fără cunoștință. Zeea Viața: Albă și zâmbitoare - zeea stelelor aprinse a pământurilor impopulate - a valurilor proaspete* și repezi - a munților plini de turme, păstori și cântece. Zeea nimic. Zeea pustiurilor fără adânc și fără înnălțime
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și noi ne intercondiționăm. Fiecare este ceea ce face celălalt din el. Cu timpul, vârsta începe să-și dezvăluie talia. Atenție ! După ce depășim dealul, timpul prinde viteză. Semenii ne mănâncă marele dar de la Dumnezeu : timpul. Precum Vezuviul, bătrânețea este un delir stins. Tăria noastră constă în aceea că suntem conștienți de provizoratul nostru. De multe ori, timpul e ca oglinda. Nu păstrează nici un chip. Pentru om, timpul se măsoară de la pierderea Paradisului. Popoarele subdezvoltate nu reușesc să imprime timpului o viteză adecvată
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
prins de mână și mi-ai dat un sărut pe fugă, L-am savurat și ți-am cerut să îmi mai dai încă... Douăzeci de mii sau milioane de săruturi aprinse Dar tu ai vrut să te oprești, aveai gândurile stinse Și miai spus, oftând așa ușor: nici tu, nici eu... Nu știm ce înseamnă cu adevărat o noapte de amor. IUBIRE POETICĂ Mă scufund în apele inspirației adânci și clare Am foaia în față, stau dreaptă și aștept următoarea mișcare
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
blajină ca o bunicuță din strana unei biserici. Bătrâna doar îl privea și chiar dacă prințul încerca să intre în vorbă, ea nu reușea să spună nimic, pesemne era fermecată sau blestemată. În schimb, ziua, prin toiul amiezii, Andrico aude vocea stinsă și tremurată a femeii din trunchiul copacului, care îi cuvântă așa: - Dragul meu prinț din regatul Soarelui, dacă vrei să mai salvezi Soarele și fetele furate de balaurul Marco, ajutămă să mă prefac din nou în zâna Luminii și a
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
data asta, n-am mai simțit nici un fel de amețeală. Cu un ușor sentiment de umilință, tocmai eram pe punctul să renunț, când am privit mai atent în jur. Holul era aranjat altfel decât îl știam. Covoarele aveau culori mai stinse, grelele draperii demodate erau făcute dintr-o catifea de culoare întunecată. Inima îmi bătea cu putere. Mă îngrijora gândul că am să fiu găsit acolo și n-am să fiu în stare să ofer nici o explicație. Totuși, după câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
să numere frunzele de trifoi care de fiecare dată îi ieșeau trei. S-a tolănit la umbra unui măr și îi plăcea să simtă razele calduțe ale soarelui cum se jucau printre mustățile sale. În apropiere se auzea un glas stins ce striga după ajutor. A tresărit și s-a uitat în jur. Nu a văzut nimic. Dar glasul a început iar să se audă. Uitându-se cu atenție a observat o vrăbiuță ce tremura sub o tufă de urzici. -Ce
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
fi trebuit doi, trei cârlionți necopți. Câteodată, traversa patul ilegal, nemailăsând celui de lângă ea decât opțiunea jumătate în pat, jumătate pe jos. Atunci coboram de tot din pat și începeam să o privesc. Pe barcă nu dormi niciodată cu lumina stinsă. Trebuie să ai o sursă mică de orientare. Luminița aia neadormită, (cum prindea ocazia ochilor mei) începea să zburde pe corpul ei fără încetare până când închideam ochii. Eram convins că se retrage să se odihnească puțin în beculețul ăla de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
S. Tăutu, 1909. 102 simptomele psihice care au precedat boala mintală, datorate probabil surmenajului intelectual din vremea când scria la "Timpul" ("această masturbație intelectuală"16): "Pe un scaun, gârbovit, cu capul în pământ, Eminescu părea propria sa umbră... Ce privire stinsă! Cât e de palid... Ce mișcări chinuite avea. Părea că tot trupul îl doare ca o rană uriașă. Cu buzele în amară frământare, marina încet firele mustăței, ochii nu mai priveau nimic. Legăna necontenit încet și greu grumazul... și privirea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]