13,648 matches
-
podoabă buclată de păr cărunt pe piept citea un roman din acela de spionaj, pe care numele autorului e scris mare și-n foiță de aur, ocupând jumătate din copertă. Însă Clio nu era nicăieri. Un fior de spaimă îmi străbătu ceafa. M-am hotărât să mă întorc în tabără. Cortul nostru dispăruse. Hamacul dispăruse. Gențile ei, gențile mele, totul. M-am uitat la celelalte locuri de campare ca să văd dacă nu mutase cumva totul cât eu fusesem la plajă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rău că te-am târât pe tine în toată nenorocirea asta. — Mda, am spus. Doctorul se uită la noi un moment, apoi încuviință încet din cap, în semn de mulțumire. În bătaia soarelui, am simțit un zâmbet trist și glacial străbătându-mi chipul. — În orice caz, spuse Scout, ce-i aia? Fidorous întinse lucrul pe care-l adusese din cabină împreună cu tubul de oxigen. Crezusem că e o vestă de salvare, dar nu era, era o bărcuță gonflabilă pentru copii. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cretă cu care am încercat să acopăr petele le-a stricat și mai rău. Hoinăreala nu-mi mai plăcea. Rămîneam în spatele perdelei umflate ca o pînză de yolă așteptînd Buick-ul unchiului Iordan, să mă scoată odată din văgăună. Lacul tulbure, străbătut de curenți reci nu mă îmbia la înot. Ploua cumplit în augustul acela. Soarele se voala din senin și o ploaie nebună pornea să răpăie. Din vechi imagini învălmășite, se declanșează net una: Rusalin cu spatele gol, protejîndu-mă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de ceva foarte important. Probabil în legătură cu unul din dosarele ce lâncezesc nerezolvate pe masă, adaugă ea îngrijorată. Dacă este posibil să intre numai pentru câteva minute!? Domnul este foarte insistent. Împinge albumul într-o parte și un fior electric îi străbate spinarea când atinge din greșeală suprafața umedă și lipicioasă a Okurinei. Și în timp ce compune un refuz plictisit din mâna stângă, un glas înăbușit de ventriloc tună din adâncurile ființei lui, spre stupefacția secretarei și a lui însuși. Să intre! Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Nu numai că nu a protestat, dar i-a strâns-o și ea la rându-i și curenți asemănători celor pe care i-a resimțit cu mult timp în urmă, în contactele ei fugare cu o anumită persoană, i-au străbătut tot trupul. Ea se străduia să-i dea răspunsuri precise și elocvente, să se justifice și continua să privească cu bucurie la chipul lui magnific și strălucitor. După ce a pus ultima întrebare, tânărul a dispărut fără ca ea să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care cartea l-a părăsit cu câteva minute mai devreme, bineînțeles, din nou în poziția ei verticală, gata s-o pornească din nou la drum... Când, un zgomot îngrozitor, un vuiet parcă pornit din măruntaiele pământului ca un cutremur a străbătut toată librăria, însoțit de un curent turbionar și o presiune apăsătoare, urmat la scurtă vreme de o bubuitură fantastică și o plesneală cumplită de sticlă spartă ce-ți penetra șira spinării ca o lamă. Și-ți paraliza toate simțurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se sparg urechile de tăcere... Nimic... Gnomul îmi vorbește surd, iar eu mă întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea mult neon în luptă cu gravitația. Totuși și aceasta poate constitui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mi-ar putea folosi unul. Le răspund totuși că bunicii i s-a făcut frig. "I-ai dat toate hainele de pomană?" Răspund că da. Nu a mai rămas sigur nimic de dat?" "Nu", răspund. Și plec mai departe. Am străbătut cimitirul în lung și în lat, nimeni nu-mi poate da un chibrit. Nu mai știu să mă întorc la mormântul bunicii, rătăcesc fără noimă, nu mai știu dacă în căutare de chibrituri sau doar caut locul unde mă așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apă și lumină. Dincolo de binecuvântarea răcoroasă a apei ce ți-o dă această oază într-un ținut arid și uscat ca cel al Goianei, vei beneficia aici poate de cel mai subtil spațiu energizant: fluide sau râuri de curenți îți străbat întregul trup, ce se opresc ca o stază la capătul degetelor ce levitează rebele, necontrolate prin aerul irizat de lumină. Totuși, aici nu trebuie să vii singur, povestesc legendele locale, entitățile pot executa operații spirituale pe tine, ele pot genera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
genera stări de amețeală sau leșin. În timp ce apa foarte rece a cascadei îți biciuiește trupul gol, nu resimți acel disconfort sau frigiditate pe care ți-o aduce un duș rece, ci, dimpotrivă, o senzație adâncă de penetrare și desfătare îți străbate tot trupul alături de o puternică experiență luminoasă. Mai ales la orele matinale, de multe ori, tubul sau conul de lumină ce învăluie cascada este dens ca o ceață sau mai degrabă o spumă, asemănător ectoplasmei (acea materie eliberată de medium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
alt fascicul spino-cerebelos (Gowers). Aici, Mioara Alimentară se simți într-o stare de excitație difuză. Raza-informație trecu, să știi, cu o viteză de 12 m/s, asemănătoare cu cea a acceleratului Galați-București, via Urziceni, prin halta Surdila-Greci. La fel de încrâncenată, raza-idee străbătu pădurea de axoni din subtalamus, hipotalamus și prin ochiurile perverse de lichid cenușiu ai nucleilor talamici ventro-mediali, creând o stare de excitabilitate din ce în ce mai crescută, o reacție de trezire, pregătind astfel scoarța cerebrală pentru ceea ce avea să se materializeze în matrice-gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scoarța cerebrală pentru ceea ce avea să se materializeze în matrice-gând, în undă-potențială, în străluminare indirectă. Cert e că în acest labirint bulbo-encefalo-talamic și hipotalamic gălăgios ca o sală de Bursă cu brokeri agitați și curieri de informații neperisabile, bine stocate, străbătu cu viteza aceluiași tren căile contorsionate ale ținutului clar-obscur, scăldat de terifiante vâscozități, în care mișunau neuroni țepoși hipersensibili și se născu, să-i spunem inspirație? Nu, poate revelație! Nici vorbă! Atunci, forma ce se contura în invizibil, tridimensional ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu pentru că ar fi existat urgențe, ci pentru că, să nu spui, cineva nevăzut și nu de pe meleagurile noastre, a scris pe cerul României: Spaimă! Și mai jos existența prin frică și apoi, aici a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și eternul trecător, ca în jocul de bowling, în care bila poate fi dirijată după voie spre țintă. Dar aceasta putea să o facă numai acela care o avea și care, în același timp, nu avea timp destul pentru a străbate timpul. Foșgăiau pe pardoseala microlumii din Brăila cărăbuși roșii. Câinii maidanezi încolăciți pe răcoarea solului îi priveau dezinteresați. Cărăbușii roșii conturau drumul deja conturat al pașilor celor ce trecuseră prin piață. Era un drum al naibii de întortocheat. Dar fiecare cărăbuș avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de creator de destine. Aripile îi erau de ceară, ca ale legendarului Icar. Soarele dragostei din mine i le va topi și Mama se va prăbuși în uitare. Scârțâiau furcheții, șenilele rulau pe caldarâm, vâslele se mișcau ritmic, orașul era străbătut stradă cu stradă, Mioara Alimentară le imprima în memoria aparatului foto, chiar și geamătul Pământului vâslit. Pot spune, Mitică, spațiul avea putere de seducție. Dacă timp nu există, îl inventăm, ceea ce făceam ieri, azi desfăceam, pentru a-mi crea senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu o viață proprie. Crezi că nu știu că finalul ar putea să nu fie final? Dar drumul până acolo, faptul că vreau să parcurg acest drum despre care nu știu nici cum va fi, nici cu ce-l voi străbate mă fac fericită. Dorința e mai înaltă decât împlinirea ei. Ascultă, îți zic ție, Autorule, pentru că înțelegi, nopțile mele sunt neliniștile tale, te-ai contaminat de idealul meu, numai că eu trăiesc în idealul AȘA CUM E! Pe când tu încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ai să aprinzi chibritul dacă fosforul este la mine. Flacăra sunt eu, Autorule, îmi zise râzând, aducându-mă de mână lângă singurătatea ei. Ea pâlpâie nevăzută, aprinsă demult. Nici eu nu-i mai văd scânteia de la o așa depărtare. Vom străbate împreună noaptea groasă a timpului de peste 31 de ani. Și pentru că mi-e foame de Mitică, vom merge. Și pentru că mi-e sete de el, îl vom găsi. Hai să facem o vizită. Și mă duse în cartierul Comorofca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ochiurile plasei urâtului germinat de oamenii care i-au sluțit chipul. Dacă urmăreai un fotomodel american, era fie din Brăila, fie avea strămoși brăileni, cu o frumusețe unică pentru că purtau în ele un oraș unic. Duceau în sângele lor timpurile străbătute de oraș, iar viitorul le țâșnea prin țâțele atât de bine sculptate! Cariatidele teatrului le priveau cu invidie. Toate calitățile acestei frumuseți sculpturale izvorau din pământul Bărăganului. Aleargă o fecioară goală cu părul negru despletit printr-un lan de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de tatuată cu galben dulceag și cărămiziu molâu, violet pupăcios, maronul sclivisit, verdele palid, pe când copacii ei sunt stripperi, câmpurile obscene așteaptă o țoală de silă, de milă, risipitoareo! Și tornadele de frunze galbene și gunoaie își roteau trunchiurile conice străbătând străzile de la un capăt la altul, căutând intențiile iernii care-ncepuse să-și trimită scrisorile de acreditare! Vântul se înșurubă pe trupul damnaților inspirați de ultimele zvâcniri ale toamnei, când vântoasele reginei albe începuseră să dea târcoale, creând acea fâșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu acul de păr. De spaimă, am străpuns odată un tablou: erau ochii mei din tinerețe. Am lăsat în pace privirile care începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
praf, în care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe alei, la rendez-vous cu captatorii acestor mizerii umane, gunoierii; bună seara strigau ei veseli, nebuni de veseli, nopții străbătute de partitura în Si violet a visurilor inutile, necreatoare, îmbibate de dorințe și având în vizor doar sexul, bună seara câtă bucurie izvora din acest salut, bună seara o plăcere nebună eliberată din cătușele zilei pentru a-și face mendrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
păru): Vii când vrei! După trei zile, nea Costică își reveni din împietrire și muțenie. Luă o sticlă de rachiu făcut de el, o ținea pentru Căpcăunu la aniversarea sfârșitului de an școlar. Și trase o dușcă. Ambrozia divină, după ce străbătu toate conductele, țevăraia și întreaga instalație cilindrică a burdihanului, se opri în călcâie, dar Arhimede o împinse cu îndârjire în sus prin lița vaselor și fibrelor electrice spre iris, care începu să vadă nevăzutul, iar creierul porni automat la decriptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
încă zece trântori se înfipse zbârnâind în pământ. Gnomii dănțuiau de bucurie sfârtecându-le hulpavi trupurile tărcate. Moș Eveniment gândi: Ăștia au fost slabii, infirmii, bătrânii și nepoftiții. Au trebuit să moară! Regina Penelopa se ridică în zbor deasupra spațiului străbătut de păsări de parcă i-ar fi spus: Vino, nimeni nu trebuie să ne tulbure dragostea! Dar în clipa aceea Soarele ieșind din ghemul norilor Cirus se ivi în toată splendoarea. Era hotărât să nu se abată din drum până când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
geamantan de lemn, nesperat de multe lucruri, dar atât de necesare pentru un drum nesperat de lung. Luă manivela autocamionului marca Molotov de sub pat și poza Satelitului de sub pernă, o fixă cu ventuze pe parbriz, ca să știe pentru cine va străbate Rusia, pentru nemernicul singuratic, dar cel mai vesel porc viril din câte avusese neamul acela solar, românii. Și după 300 de rotații de manivelă, motorul Molotov-ului începu să fornăie, apoi să toarcă înfundat, zgâlțâind tabla capotei, peticită cu chit, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]