2,825 matches
-
Lefty, pe care bunica mea l-a obligat să le vândă, drept pedeapsă. Cu părul pus din nou la loc sigur, sub plasă, Desdemona se plimba Încruntată prin curte, cufundată Într-o disperare prea adâncă pentru lacrimi. Cerceta fiecare obiect, suspinând sonor Înainte de a Îi pune eticheta cu prețul, și Își boscorodea bărbatul pentru că Încerca să care lucruri care erau prea grele pentru el. ― Te crezi tânăr? Lasă că le cară Milton. Tu ești bătrân. La o subsuoară ținea cutia pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pentru că Încerca să care lucruri care erau prea grele pentru el. ― Te crezi tânăr? Lasă că le cară Milton. Tu ești bătrân. La o subsuoară ținea cutia pentru viermi de mătase, care nu era de vânzare. Când văzu portretul patriarhului, suspină Îngrozită: ― N-avem destul ghinion? Vrei acum să-l vinzi și pe patriarh? Înșfăcă portretul și Îl duse Înăuntru. Tot restul zilei rămase În bucătărie, nefiind În stare să privească hoarda pestriță a vânătorilor de talciocuri gospodărești, care-i căutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ridică Într-un arc. Propulsat de o vezică plină, trecu peste marginea cristelniței. Și, Înainte ca nouno al meu să aibă timp să reacționeze, jetul Îl lovi pe părintele Mike drept În mijlocul feței. Râsete Înăbușite izbucniră din strane, câteva babe suspinară Îngrozite, apoi se făcu tăcere. Dezonorat de propria sa imersiune parțială - și tamponându-se ca un protestant -, părintele Mike duse slujba la bun sfârșit. Luând mir pe vârfurile degetelor, mă unse, marcând semnul crucii În locurile consacrate, mai Întâi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avea deja trei ani, cel mai vechi pe care l-a avut Milton vreodată. Când am trecut pe lângă vechea fabrică de ciment Medusa, am auzit un șuierat lung și m-am gândit ca yia yia mea, care stătea alături de mine, suspina din cauza nenorocirilor care se abătuseră asupra ei. Dar apoi am observat că bancheta se mișca. Desdemona se scufunda. Ea, care se temuse Întotdeauna de mașini, era Înghițită de bancheta din spate. Era sistemul de suspensii Air-Ride. Nu trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
urmă, profesorul nostru făcea totul În mod tradițional. Pentru că Obiectul Obscur purta o mască. Masca tragediei, cu ochii ca niște crestături de cuțit, cu gura ca un bumerang de tristețe. Cu acest chip hidos se aruncă peste mine. ― O, Doamne! suspină ea. O, Doamne, Callie! Și tremura și avea nevoie de mine. Ceea ce mă conduce la o mărturisire teribilă. Aceasta. În timp ce doamna Grossinger Încerca să insufle iar viață În corpul lui Maxine, În timp ce soarele apunea melodramatic peste o moarte care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-o din urmă. Dacă-ți plac criminalii. ― Ăla a fost un accident, a zis Obiectul. Luna era În ultimul pătrar. Poleia frunzele cărnoase ale copacilor. Iarba era udă. Ne-am scos amândouă saboții ca să stăm pe ea. După un timp, suspinând, Obiectul și-a lăsat capul pe umărul meu. ― E bine că pleci, spuse ea. ― De ce? ― Pentru că treaba asta e prea ciudată. M-am uitat În spate să văd dacă ne remarcase cineva. Nu ne remarca nimeni. Așa că am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îmi dădeam seama cât sunt de beată. Acum era În chiloții mei și acum era... Înăuntrul meu! Și apoi: durere. Durerea ca un cuțit, durerea ca focul. M-a rupt În două. M-a fulgerat prin stomac până la sfârcuri. Am suspinat, am deschis ochii, am privit În sus și l-am văzut pe Jerome uitându-se În jos, la mine. Ne uitam unul la altul cu gurile căscate și eu știam că el știe. Jerome aflase ce eram la fel de brusc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În apele tale, așa-i? ― Îhî, am spus. Am fost destul de beată aseară. ― Mie nu mi-ai părut chiar așa de beată, draga mea. ― Ei bine, am fost. Jerome abandonă ideea. Se prăbuși Înapoi În perne și-și bău cafeaua, suspinând. Se bătu o vreme cu un deget În frunte. Apoi vorbi: ― În caz că-ți făceai vreuna din grijile alea banale, află că te respect În continuare și tot restul. Nu i-am răspuns. Dacă o făceam, ar fi Însemnat că aprob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
țină mie companie. Așa că În cele din urmă am spus noapte bună și m-am dus și eu la culcare. Am intrat În cameră și am Început să plâng imediat. Am plâns multă vreme, Încercând să nu fac zgomot. În timp ce suspinam, spuneam tot felul de lucruri, În șoapte Îndurerate. „De ce nu mă placi?“ spuneam și „Îmi pare rău, Îmi pare rău!“ Nu-mi păsa cum sună. Aveam otravă În organism și trebuia să mă curăț de ea. În timp ce-i dădeam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
O, Doamne! spuse ea. M-am speriat atât de tare! Am crezut c-ai murit. Pur și simplu stă... stă... (vocea Îi cedă) ...zăceai acolo În drum! Izbucni În lacrimi, lacrimi de recunoștință acum, nu de furie, ca Înainte. Obiectul suspina. Cu venerație, stăteam martor la furtuna de emoție care o cuprinsese. Și-a coborât fața. Și-a apăsat chipul ud, șovăielnic, peste al meu și, pentru prima și ultima oară, ne-am sărutat. Eram ascunse după bancheta din față, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lucrurile așa cum erau. Era doborâtă de ceea ce se petrecuse cu mine, dar, de dragul meu, avea să suporte totul. Ne-am Îmbrățișat. Înalt cum eram, mi-am pus capul pe umărul mamei mele, iar ea m-a mângâiat pe păr În timp ce suspinam. ― De ce? plângea ea Încet, clătinând din cap. De ce? Am crezut că vorbea despre Milton. Dar apoi a continuat: ― De ce-ai fugit, puiule? ― Așa a trebuit. ― Nu crezi că ar fi fost mai ușor să rămâi așa cum erai? Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
zadarnic să oprească sângerarea. Nu reușea decât să se mânjească și mai mult pe față. În numai câteva secunde, chipul său arăta ca un grotesc tablou alcătuit din roșu și tente de roz, lacrimile sale neizbutind să-i curețe fața. Suspina cât mai discret, nevrând să-și provoace atacatorul din nou. Icnea din când în când, atunci când durerea era prea acută pentru el. Am ajuns aici... am ajuns la a ne lupta între noi... regret multe lucruri... ăsta e unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sa, un punct albastru deschis, străbătut de linii albe care își schimbau permanent poziția, se desprinse și cădea spre școală. O lovi pe aceasta în aripa B, aproape de parter, în curtea interioară, dar nu făcu nici un fel de pagube. Helur suspină. Avionul dispăru din vedere după câteva momente. Se întoarse din nou printre nori, unde nu putea fi văzut. S-a zărit fantoma unui fulger albăstriu cum a fugit pe o latură a colegiului. Apoi a urmat unul alb, care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
le-a recomandat să facă scufundări în lacuri înghețate chiar pe gerurile cele mai năprasnice. Augusta intervine siderată: — Dar și tu l-ai tratat așa pe împărat... Cezarul o bate ușurel cu palma peste genunchi. — În tinerețe, Livia, în tinerețe... Suspină nostalgic. Regimul pe care i l-a prescris Antonius Musa atunci, cu băi și multe lichide reci, l-a vindecat de o boală inexplicabilă și l-a readus înapoi la viață. Oftează din nou, adânc de data aceasta. Numai că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se dezlănțuie, volubilă, încercând să evite o ceartă iminentă: Doctorii ăștia nu sunt niciodată de acord, ca să nu-i dea celuilalt câștig de cauză. — Asta pentru că nu există vreo lege care să pedepsească nepri ceperea ce ne poate costa viața, suspină împăciuitor prin cipele. Medicul e singurul nepedepsit pentru vina de a fi ucis un om. Nici el nu are chef de scandal. Clatină amărât din cap: Nu condamn medicina în sine și nici profesia de medic. Resping însă lăudăroșeniile și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
frunte. — Parcă arzi un pic... Nu m-aș mira, surâde el. L-am chemat pe Themison pentru că m-au chinuit hemoroizii azi-noapte. Arată spre picior: — Nici ăsta nu mi-a dat pace. Livia îi potrivește cuvertura sub locul bandajat. Augustus suspină: — Dar a venit însoțit de toată haita lui de discipoli. Mi-au zgândărit rana cu penseta. M-au palpat peste tot. O sută de mâini, reci ca gheața. Nu aveam febră dar, uite, acuma am. Încearcă să glumească: — Pe piatra
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl întreabă repede Parthenicus. Speră să-i distragă atenția și să-și salveze barbișonul măcar pentru încă o zi. — Toga, mârâie enervat Augustus. Dar, întâi, mai pune-mi vreo două tunici pe mine. Se zgribulește. Mi-e frig. Toga, bineînțeles, suspină Livia în sinea ei. Singurul veșmânt demn de stăpânul lumii. Bufantă, elocventă, solemnă. Dar atât de complicată în aranjarea bățoasă și emfatică a pliurilor. Eroul anticei frugalități își roagă din priviri soția să-l ajute pe cubicular. Suspină sub mâinile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Toga, bineînțeles, suspină Livia în sinea ei. Singurul veșmânt demn de stăpânul lumii. Bufantă, elocventă, solemnă. Dar atât de complicată în aranjarea bățoasă și emfatică a pliurilor. Eroul anticei frugalități își roagă din priviri soția să-l ajute pe cubicular. Suspină sub mâinile experte și îngemănate ale celor doi. Greu e să-i păstrezi echilibrul în agitația mersului. Morfăie printre dinți: — În focul discursului sau în îmbulzeala mulțimii... Schițează o piruetă neîndemânatică. — Să-i suporți greutatea e o povară intolerabilă, șoptește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu brațul. — Azi-noapte, când mă foiam în pat de durere, te-am simțit de câteva ori venind tiptil până la ușa mea. — Am venit într adevăr, murmură ea. — De ce n-ai îndrăznit să o deschizi? O strânge afectuos la piept și suspină: — În doi, noaptea ar fi trecut mai repede. — De ce nu m-ai chemat? șoptește Livia cu glasul sugrumat de emoție. Își îngroapă fața în faldurile togii. — Cum aș putea sta măcar o clipă liniștită, când te văd în con jurat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
l-a asumat în mod deliberat. Nu numai din motive economice, ci și pentru că pe pă mântul Italiei s-au dus prea multe lupte în timpul războaielor civile, iar prezența soldaților în peninsulă riscă să-i creeze imaginea de tiran sângeros. Suspină din nou. Și totuși, o singură provincie a arătat cât de fragilă este politica întregului imperiu, cu asemenea resurse militare reduse la maximum. Tiberius, însă, s-a dovedit mai pre sus de așteptările sale. Înalță fruntea îmbărbătat și își mângâie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
social inferior. Așa că se regăsesc și devin aliați în lumea subterană a intrigilor. — Nu trebuie ca cetățenii să se simtă condamnați pe nedrept, își continuă Livia pledoaria, fără judecată, sau de conivență cu juriul. Sau în urma depozițiilor unor martori mincinoși, suspină Augus tus, ori siliți să mărturisească ceea ce nu știu. Să fie vorba de un dușman al vreunuia dintre protejații ei? îi trece brusc prin minte. Că are destui, din Insula Samos până în Galia. Nici nu-și mai amintește pe câți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
după un sprijin pe tăblia mesei. — E vorba de magie, șoptește încă descumpănită. Se agață de brațul lui, rugătoare: — Magia este opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vileag o vră jitoare care se laudă că poate schimba legile naturii, o ființă care pretinde că zeii din ceruri știu și pot mult mai puțin decât cei de sub pământ. — Știu și pot la fel, că doar tot zei sunt, suspină abătut principele, doar că noi îi implorăm prin rugi și sacrificii să ne acorde sprijinul lor, în timp ce decăzuții ăștia folosesc ritualuri coercitive pentru a-i sili să le îndeplinească dorințele nesănătoase. Nesănătoase! urlă Livia isteric, gesticulând alandala din brațe. Nesănătoase
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
umeri, neștiutor. — Mulți au venit să te salute împreună cu soțiile și copiii, îndrăznește servitorul. Augustus aprobă din cap în tăcere. Senatorii trebuie întâm pinați cu un sărut. Așa e obiceiul. Să-i refuzi unuia sărutul e semn de dizgrație imperială. Suspină cu obidă. Câte ceasuri o să-și mai piardă vremea pupându-i pe toți în bot? Privește către Livia și-și aduce aminte de cuvintele ei. Are dreptate! Alt obicei luat de la greci, dovada asta de intimitate nelalocul ei, bună doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ridurile de pe frunte se adună amenințător. — Ți-e chiar atât de greu să înțelegi că supușii Romei tre buie să ajungă să identifice interesele lor naționale sau locale cu cele ale poporului care-i guvernează? Ianuarius înțelege și de aceea suspină. Nimic nu induce mai bine sentimentul patriotismului imperial decât încrederea în loialitatea supușilor. — Din moment ce provinciile se bucură de binefacerile păcii, sunt datoare și ele să participe la apărarea integrității statului nostru, continuă împăratul pe un ton ceva mai calm. Lovește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]