2,223 matches
-
compromite demersul lui Pavel Țugui, este un fel de tezism pe dos, discursul său, punctat pe alocuri de accente rechizitoriale, devenind din această pricină neconvingător. Deși un asemenea tezism à rebours, teoretic îi repugnă, practic, autorul nu are nici destul tact, nici destulă subtilitate, pentru a-l evita. În legătură cu nuvela Vînătoare de lupi - o scriere foarte "pe linie", autorul biografiei de față se lansează într-un rechizitoriu, cel puțin la fel de puțin inspirat ca interpretarea, răsturnată cu 180 de grade, pe care
O biografie by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15127_a_16452]
-
Simona Vasilache Poate o să se mai vadă o dată, pe estrada închipuită a vreunei biblioteci, un Larousse dansînd cu un Brillat-Savarin. E imaginea, ușor barocă, în stare să prindă, cît de cît, ceva din tactul bunului viveur. Adică fie și o parte, măcar, din multele octave ale unei vieți care nici nu sfîrșește și cu-atît mai puțin începe cu ce-i acum. O story prea arar curtată, fiindcă-și ia, în felul ei, distanță, de
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
presupune traiul dedicat selectării calitative a boabelor de cafea, ele devin, fără tergiversări, interesante. E incredibil câtă legislație șubredă zace îndărătul unei ocupații atât de banale. Relațiile externe instabile ale statului român puteau genera adevărate dezastre în lumea administrată cu tact de Gheorghe Florescu. Renunțarea la sortimentele vestice de cafea în favoarea unora, net inferioare, importate din țările africane prietene a dus la crearea automată a unui sistem de încrengături aproape mafiote: În vară, cade marea bombă: se sistează definitiv aprovizionarea unităților
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
în registru „expresionist”, cu accente ironice și grotești, distribuite cu finețe într-un soi de colaj al concretelor, evitând metafora propriu-zisă: „în fotoliul de la parter / femeia obeză își / alungă singurătatea / cu anna karenina / și ciocolată fierbinte // țâțele mari / oftează în tactul lecturii // peste geam străzile imită / mersul prostituatelor bete / leproase pisici se aruncă / sub roți de tramvai / la terase ieftine / mușterii cu dantură stricată / se pronunță critic”. La alte pagini, câte o notație sumară e suficientă pentru amplificarea sugestiei, oarecum pe
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
vital. Modelul acestui tip de raportare la comentariul literar e evident: Lucian Raicu. Formaliștii sunt priviți cu suspiciune. Iar școala formalistă, cu atât mai mult. (Singura „școală” în care Simona Sora crede e aceea care face uz, cu înțelepciune și tact, de grila psihanalitică). La mare preț se află în schimb empatia. Și, aș adăuga, calofilia. Dacă un critic nu „scrie bine”, e destul că probabil că el are o problemă de gust (mă alătur Simonei Sora în această convingere). Nu
Cronică literară and beyond by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2727_a_4052]
-
al tematizărilor mizerabiliste, ca Ionuț Chiva, Ioana Bradea, Ioana Baetica, Adrian Schiop sau Dragoș Bucurenci, fără să investigheze lingvistic ori antropologic socialul, ca Sorin Stoica, Filip Florian, Dan Lungu sau Călin Torsan, Tatiana Dragomir își desfășoară cu decență și cu tact calitățile naturale, ca să zic așa, de prozator. Acelea ce diferențiază, adică, un autor de romane de un romancier cu ADN - pe cât se poate - pur. Într-un fel, Fotogramele aparțin unei familii aflate cel puțin în relații culante cu - să spunem
Încercarea prozatorului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9225_a_10550]
-
noapte care vine/ Duioase-și pleacă fruntea lor... E vremea rozelor ce mor." Contururi vagi, fără petale și spini, din care se reține, într-un tablou al execuției de toamnă, impresia de mulțime aplecată. Nimic mai mult decît impresia. Același tact, pulsînd în alcătuiri indistincte, numai muzică și culoare: "Pe ritmuri persane, în strofe-așezate,/ Melodic, coloarea, coloarei răspunde... De flăcări, de aur, pembé, argintate,/ Nebună orgie de roze oriunde." Amestecate ca tonurile mării. "Se surpă rozele grămadă" e expresia cea mai
Mare și trandafiri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8390_a_9715]
-
noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... și... idei subversive... (asudă și se sărăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România... (cu tărie) țara în sfârșit... cu bun-simț, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă..." Acum, în Raport: "...până la incoerența totală a
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
una care să-l țină la „o distanță sceptică de orice metodă”. Declarațiile lui Istrati, felul cum înfățișează el cutare eveniment, documentele înseși care confirmă cutare fapt sau altele care-l infirmă, toate acestea criticul le examinează cu prudență, cu tact, cu atât mai mult tact cu cât alții le folosiseră imprudent sau tendențios, doritori să impună cu orice preț o anume teză despre Istrati, despre viața lui agitată și complexă. Până și afirmația lui repetată că doar în Elveția, în
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
la „o distanță sceptică de orice metodă”. Declarațiile lui Istrati, felul cum înfățișează el cutare eveniment, documentele înseși care confirmă cutare fapt sau altele care-l infirmă, toate acestea criticul le examinează cu prudență, cu tact, cu atât mai mult tact cu cât alții le folosiseră imprudent sau tendențios, doritori să impună cu orice preț o anume teză despre Istrati, despre viața lui agitată și complexă. Până și afirmația lui repetată că doar în Elveția, în 1916, ar fi învățat franțuzește
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
impresie rea. E îndeajuns să vezi cum scrie despre împărțirea Ciprului sau despre poezia lui Kavafis în Europa, ca să-ți dai seama că acest ambasador elen, deși împinge fronda ideologică pînă la un prag maxim, o face cu măsură și tact, în buna tradiție a profesiei sale. Dar am greși dacă am vedea în Poukamisas un apologet fără discernămînt al țării sale. Dimpotrivă, e un critic acerb al compatrioților săi atunci cînd are motive s-o facă: "Care este zestrea, dar
Tradiția elenității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6731_a_8056]
-
Apolzan, O vară cu Maia, București, Editura Cartea Românească, 2012, 320 pag. Ovară cu Maia, de Mioara Apolzan, reprezintă ceea ce-ar fi putut fi Provizoratul Gabrielei Adameș- teanu dacă aceasta din urmă ar fi avut, în elaborare, mai mult tact. Un roman cu o puternică încărcătură politică, amorsat tacit în deceniul (întunecat, cum știm) al nouălea al secolului trecut și pus pe hârtie ca un testimoniu târziu. La Gabriela Adameșteanu, vocea conștiinței etice a avut câștig de cauză. (În dauna
Diferențe specifice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4646_a_5971]
-
cu siguranță de două note de subsol, dintre care una va glosa asupra ținutei șefilor de întreprinderi din anii optzeci, iar cealaltă asupra garderobei managerilor de la începutul noului mileniu? Risipă. Șarjez, desigur, un pic. Vreau să ajung, însă, la chestiunea tactului. Chestiune la care m-am referit fugitiv mai sus). Mioara Apolzan n-ar fi lăsat, în O vară cu Maia, să scape astfel de improprietăți de atitudine. Nu că ocazii nu s-ar fi ivit. Unul din personajele etalon ale
Diferențe specifice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4646_a_5971]
-
anume a început Hegel să scrie altfel, lepădîndu-se de uzanța expresiilor consacrate și trecînd la un protocol propriu, de jargon împins pînă la limita obscurității. Undeva în jurul lui 1800, satistit de clișee, șvabul s-a hotărît să calce strîmb, în tactul unei sintaxe personale, iar textul cel mai timpuriu care prevestește metamorfoza provine din 1797 și se numește Cel mai vechi program al idealismului german. Numai că aici tînărul de 27 de ani izbește nu atît prin linia frazelor, cît prin
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
se cuvine. Nu altfel pătrundem noi, la lectură, în capitala de-acum un secol și ceva. Cu o prudență curioasă, învățând din aproape în aproape etapele răbdării. Dezobișnuiți să întârziem asupra detaliilor, Viitorul începe luni e un excelent exercițiu de tact. Fiindcă instaurează, pe nesimțite, un ceremonial al gesturilor lente. Inclusiv în materie de stil. Aici, Ioana Pârvulescu pune la cale un spectacol pedagogic de mare frumusețe. Ca și în precedentul roman, fiecare subcapitol adoptă o altă perspectivă narativă sau focalizează
1898. Street view by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4050_a_5375]
-
încrețit vreodată fruntea. Cu alte cuvinte, din fibra lui Dan C. Mihăilescu umoarea religioasă a fost extirpată fără șanse de remediu în această viață și e de remarcat că lipsa aceasta autorul nu numai că și-o recunoaște, dar are tactul de a nu o preschimba într-o calitate a inteligenței arogante. Cu acest portret sub ochi, ce izbește în litera cărții este inadecvarea crasă dintre fibra autorului și stringența decorului în care se pomenește strămutat. Autorul merge în Athos ca și cum
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
Cronicar APOSTROF, 5, 2010: câteva semnături rare și prețioase, în acest număr al publicației clujene, D. Țepeneag, cu proză, Gelu Ionescu, cu o recenzie: Șt. Borbely și Iulian Boldea comentează, cu tactul și respectul cuvenit, cartea de memorii a lui Adrian Marino („victimă" între timp, a altei serii de „dezvăluiri" ale Mirelei Corlățan în „Evenimentul zilei", și tot fără probe clare); un Dosar, alcătuit și adnotat de Mihai Barbu, îl are în
Revista revistelor, pe scurt by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6205_a_7530]
-
se impun de la sine atenției unor intelectuali care discută liber. Un subiect cheamă altul, o idee trimite la alta. Inițiatorul convorbirilor, „dispecerul”, are de înfrânat impulsul spre divagare al mai tuturor partenerilor de dialog și o face cu abilitate, cu tact și discreție. Oricât de liberă, discuția nu trebuia lăsată să alunece dincolo de obiectivele ei. Să subliniez, totodată, faptul că schimbul de păreri nu se petrece „în direct”. Cel interogat își primește întrebările pe „net” și răspunde pe aceeași cale în
Canonici de azi și de mâine by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3549_a_4874]
-
interviu acordat lui Ion Popescu-Brădiceni și publicat în revista Columna. Și nu oricum, ci, spre surpriza cititorilor, iritat de imaginea critică ce i s-a acordat: „În general despre mine și despre scrisul meu critic circulă imaginea echilibrului, ponderației, prudenței, tactului și tot astfel pe această linie. Ființa care mă cunoaște cel mai bine în această lume, mai bine, cred, decît mă cunosc eu însumi, citind astfel de lucruri despre mine, îmi spuse odată și amuzată și ușor agasată: ar trebui
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
se dezice de darurile sale vădite în contul unor aspirații bovarice! Sub raportul tehnicii critice, putem indica o adaptare din mers la cotitura actualităților „în sensul cel mai strict“, ceea ce nu constituie altceva decît o probă a detestatului echilibru, a tactului, id est a unui spirit realist, care nu umblă după himere cînd are în față o lucrare de executat. I s-a dat o șansă prin angajarea timpurie la cea mai însemnată publicație literară a țării și a știut s-
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
literară înseamnă o provocare. A o aborda înseamnă a păși pe un teren minat. Prin însăși condiția ei de reacție primară, ea implică riscuri ce reduc de la sine torpoarea, comoditatea, rutina subînțelese măcar ca nuanțe în suita „echilibrului, ponderației, prudenței, tactului“. Cronicarul dă un examen de la un moment la altul al capacității sale de percepție, analiză, judecată. În temeiul acestei situații, un risc inevitabil este cel „de a formula printre cei dintîi, și dacă se poate chiar primul, judecăți despre opere
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
-i complică viața nespus de mult, iar uneori i-o face de-a dreptul insuportabilă. Are nevoie de forță morală pentru a nu-și abandona uneltele“. Din proprie experiență putem confirma pe deplin observațiile colegului nostru... Așadar „echilibrul, ponderația, prudența, tactul“ se relevă fondate, la cronicarul literar, pe un teren atît de labil, de frămîntat, presărat la tot pasul cu obstacole, încît dobîndesc o conotație intrinsecă: sînt precum echilibrul sau prudența de care are nevoie un jocheu pentru a încăleca un
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
semantic și hermeneutic cu scopul definirii unor realități - cum sunt cele ale „limbajului verbo-muzical”, „limbajul dirijoral”, „gestul dirijoral cu funcție de semn”, „analiza morfo-sintactică a partiturii”, „impulsul gestual - generator de expresie”, „clase de bătăi dirijorale” , conceptul de „figură gestuală”, „figuri de tact de bază, derivate și supraordonate”, „curba tensională a unităților frastice”, „modelul mental dirijoral” și multe altele. Semnificativ este că maestrul Petre Crăciun nu a excelat numai ca profesor pasionat de știința domeniului dirijoral și de mecanismele interpretării muzicale, ci a
G?ndirea aforistic? a Maestrului Petre Cr?ciun by Ioan Golcea () [Corola-journal/Journalistic/83214_a_84539]
-
sau iubiții lor. Poate în vremurile noastre ea ar fi putut fi curator, pictoriță sau critic de artă, dar filmul nu târăște povestea în contemporaneitate pentru a face din ea o fabulă. Griet se simte stimulată mental, și reacționează cu tact și inteligență, dar nu încearcă să depășească limitele condiției ei. Meritul efectiv pe care i-l acordă filmul se limitează la ajutorul dat la pregătirea culorilor și la dispariția unui scaun din decor și, în consecință, din tabloul lui Vermeer
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
morale și al unui sens. Prin intermediul poveștii (adevărate) a unui pianist care a supraviețuit, în mod miraculos, aneantizării evreilor în ghettoul din Varșovia, Polanski își sublimează propria experiență de copil în ghettoul din Cracovia și ne arată - cu rigoare, pudoare, tact și onestitate, atît intelectuală cît și cinematografică,- genocidul evreilor polonezi. Am făcut filme unde mă duceau subiectele abordate și am lucrat pretutindeni, căci orice cineast e conșient că, acolo unde este platoul de filmare, se află și casa lui. Dar
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]