1,731 matches
-
acilea! Nu vezi că pică d-a-n picerele? E bun de pastrama! Vânzătorul se căina, blestemă mincinoșii, scuipă nădușit și văzu cu ochii lui cum pierde prețul. Se făcu supărat: - Nu-l lua dacă nu-ți place! Negustorul scoase teancul, dintr-o pungă lunguiață de piele doldora de hârtii de o sută, și îl flutură pe la nasul cirezarului. - Mă duc? mai întrebă Sandu. Bozoncea tăcea mut și încruntat. - Cât iei? - Cinci sute... - Cît? - Nu-l dau! - Nu-l iau! Cumpărătorul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spuse nimic. - Le iei? întrebă tăinuitorul, sumețindu-și pantalonii prea lungi. - De, ai cerut cam mult... - Ce mult? Care mult? Cinci sute, cu mânz cu tot? Mușteriul mormăi: - Da acte au? - Cum să nu? Da ce crezi dumneata? Și scoase un teanc de hârtii ștampilate, pline de timbre. Bozoncea se rezemă de gardul murdar, privind cu nepăsare. Dacă ar fi fost groasă, acolo -lar fi mântuit pe client. Slăbănogul cercetă totul cu grijă și mai zise: - Eu sânt geambaș vechi și, dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el. Înăuntru mirosea a sulfină și dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și tablouri. Nu mai cunoștea odaia lor rece. Maică-sa o chemase să-i ajute la strânsul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitau și așteptau. Acela nu spunea nimic. A lăsat numai pe căruțași să descarce bolovanii și nisipul, drept în fata cârciumii, și, după ce a privit mulțimea iară, s-a urcat pe-un scaun cerut de la negustor. Intîi a scos un teanc de afișe albastre și le-a aruncat mahalagiilor, care le-au cules de prin noroi. Era ca acum, primăvară. Tot așa bătea vântul; lumea, mulțumită că ieșise din iarnă, ia să asculte de nebun. Unii de nu știau să citească
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de câte ori am fost opriți în același mod înainte de ajunge la destinație? De douăzeci de ori cu siguranță, poate chiar de treizeci de ori. Dar în nici o clipă Hans n-a fost luat pe nepregătite. Organizase admirabil această expediție, obținând un teanc de permise de liberă trecere, semnate de viceregele de la Neapole, de cardinalul Colonna, cât și de diverși șefi militari. În plus, era înconjurat de „frații“ lui saxoni, niște zdrahoni bine clădiți, gata să-și îndrepte armele asupra numeroșilor ostași beți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de forțată comparația. Amândoi lucrau în domeniul locuințelor: ei construiau unele noi, el dezgropa altele vechi. Actele de care avea nevoie la întâlnirea cu șeful Departamentului de Antichități și Moștenire Culturală al Guvernului Palestinei se aflau chiar acolo, într-un teanc foarte ordonat. Draga de Huda, își zise. Tânăra lui protejată lăsase totul în ordine: formele legale pentru reînnoirea permisului, prin care încerca să-și asigure posibilitatea de a continua săpăturile în Beitin și cererea de donație, prin care cerșea banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din afcerea asta. Te face pe tine bogat, în schimb! Își strânseră mâinile. Mahmud se ridică și îi ceru patronului cafenelei o pungă de plastic. Imediat ce o primi, strecură tabla înăuntru, scoase douzeci și cinci de dolari americani dintr-un teanc gros și murdar și i-i dădu lui Abdel-Aziz, care ieși imediat din cafenea, rucsacul fiului său, acum ușor și în întregime gol, atârnându-i de umăr. Capitolul 16 Ierusalim, marți, 10.13 p.m. Maggie văzuse numeroase cadavre până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
calmant pentru durere. —Intră. Aprinse lumina într-o cameră care se afla, din fericire, în partea opusă bucătăriei în care găsise ea cadavrul lui Rachel Guttman noaptea trecută. Era mică, ticsită, din podea până în tavan, de cărți. Mai erau și teancuri întregi de hârtii, ordonate și nivelate, așezate pe orice suprafață disponibilă. Pe un birou obișnuit, în mijloc, mai degrabă o simplă masă, se aflau un calculator, un telefon și un fax. —De unde Dumnezeu începem? Uri se uită la ea. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Maggie zâmbi. Era gestul care se apropia cel mai mult de râs pe care l-au făcut de când s-au cunoscut. —Poate ar trebui să te uiți prin calculator. Multe lucruri de acolo erau în engleză. Eu mă apuc de teancurile astea. Maggie se instală în scaun și apăsă butonul de pornire. —Hei, Uri, poți să-mi mai dai o dată telefonul mobil? Scoase punga transparentă pe care o ridicase de la spital în drum spre Psagot. Înăuntru erau „bunurile personale ale decedatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acela mamei tale probabil a intrat și aici. Dar hai să ne uităm. Pe ecran se ivi un desktop familiar. Maggie căută direct contul de e-mail. Apăru o fereastră care cerea o parolă. La naiba. —Uri? Ținea la piept un teanc de hârtii, adăugând câte o foaie din grămada de pe biroul din fața lui după fiecare nouă verificare. Maggie își dădea seama că aveau să avanseze dureros de lent. —Încearcă Vladimir. —Vladimir? —De la Jabotinski. Fondatorul sionismului revizionist. Primul conservator înrăit. Idolul tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de permutări. Nu avu noroc. Apoi îi veni brusc o idee. Fără să stea pe gânduri, scoase telefonul mobil și începu să apese tastele. —Biroul lui Khalil al-Shafi, vă rog. Uri făcu un salt în spate, scăpând pe jos un teanc de hârtii. —Ce naiba crezi că... — Vreau să vorbesc cu Khalil al-Shafi, vă rog. Sunt Maggie Costello de la Departamentul de Stat. Era cel mai bun accent al ei. Domnule Al-Shafi. Vă amintiți că mi-ați spus că Ahmed Nour primise niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu ciudatele fragmente mozaicate. După cum îi explicase Henry de mai multe ori soției sale extrem de neliniștite, oamenii în uniforme de la Heathrow jucau în The Sweeney, nu în nenorocirea aia de Antiques Roadshow. Într-adevăr, Tony ieși în curând cu un teanc de hârtii și zâmbetul lui obișnuit: probabil că funcționarii de la vamă făcuseră semn că actele erau aprobate. Henry Blyth-Pullen completă un cec de treizeci de lire ca taxă de eliberare și se întoarse la mașina sa, așteptând, în timp ce o melodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
menționate într-o revistă de prestigiu: „Se întâmplă să am o copie chiar aici, poate că domnul dorește să arunce o privire“. În schimb, Neather va fi răsplătit pentru timpul și expertiza sa. Cu alte cuvinte, ori va primi un teanc de bancnote din sertarul lui Henry de pe strada Bond ori, mai puțin probabil, o parte din profiturile obținute în urma eventualei vânzări. Dar nici măcar meschinul de Neather nu a vrut să colaboreze. Îmi pare rău, Henry, băiete... „Băiete“ îl enerva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
călătorii la Geneva. Din câte vedea Maggie, Ahmed Nour nu răspunsese la nici unul din ele. Începuseră oare să se certe? Îl respingea oare Ahmed pe colegul său din Israel? Și ce era cu această viitoare călătorie la Geneva? Uri lăsase teancurile de hârtii și își trăsese și el un scaun. Se uita la ecran, dar se vedea clar pe fața lui că era bulversat. Anticipându-i întrebarea, se întoarse spre ea scuturând din cap. Nici n-am știut că tata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
obișnuite: curele de cauciuc, cărți de vizită, bandă adezivă, plicuri. Găsi o cutie veche de metal, de genul celor în care se ține tutunul de pipă, care părea să aibă potențial: cântărea cam cât trebuia. Dar înăuntru era doar un teanc de carduri de membru la Prietenii Muzeului, legate la un loc astfel că, sub tinichea, păreau un singur obiect mai gros. Voia să treacă la dulapul cu acte când auzi un sunet, scrâșnetul unui picior pe pietrișul de-afară. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cap, fără să spună nimic, spre valiza lui Henry, pe care acesta o trăsese după el. Henry o ridică pe tejgheaua de metal dintre ei și o desfăcu. Gardianul scotoci printre chiloți, șosete, pungi de toaletă, după care ajunse la teancul de ciocolate. Se uită la Henry, ridicând bănuitor din sprânceană. —Și asta ce e? —E ciocolată. De ce ai adus atât de multă? —E pentru nepotul meu. Îi e dor de casă. Pot s-o desfac? — Sigur. Te ajut și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
A, da. Am uitat. Lucrează doar la laptop. E singurul tip de calculator pe care îl folosește. Îmi pare rău. La naiba. În locul ăsta, curat ca un mausoleu, asta fusese unica ei speranță. Nu existau foi de hârtie rătăcite, nici teancuri de cărți prin care să caute. Era o fundătură. Se mai uită o singură dată la birou. Gândește, Maggie, gândește. Doar un telefon, un fax, un carnețel gol, o poză cu, presupuse ea, Eyal și sora lui când erau mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nu doar că Hezbollahul lansa rachete din Liban înspre satele și orașele din nordul Israelului, dar acum și Siria își mobiliza armatele în jurul înălțimilor Golan. Egiptul și Iordanul își retrăseseră amândouă ambasadorii din Tel Aviv. Sanchez ținea în mână un teanc de articole din presa americană: și New York Times, și Washington Post făceau comparație între 1967 și 1973, războaie care antrenaseră întregul Orient Mijlociu. De data asta va fi mai rău, spuse Sanchez. Jumătate din țările astea au arme nucleare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Voi fi în camera de lucru. —Ai mâncat? Shimon n-o luă în seamă și se duse direct în biroul său, închizând ușa după el. Dădu la o parte cu brațul o grămadă de fleacuri - camera video, recorderul digital și teancuri de hârtii -, ca să-și facă loc. Scoase încet tăblița de lut pe care i-o dăduse Afif Aweida cu o oră mai devreme. În ultima parte a drumului său o ținuse înfășurată într-o batistă, pentru a o proteja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Unde era Uri? Auzea pașii apropiindu-se și acum, prin sticlă, zărea un bărbat care venea înspre ea. Era imposibil să-i recunoască fața în întuneric. Ușa se deschise și Maggie văzu bine persoana: era Uri, ținând în mână un teanc ordonat de haine maro. Fără să-i dea nici o explicație, își descheie cureaua de la pantaloni și își scoase cămașa, după care le puse sub unul din birouri, unde nu puteau fi văzute. După ce făcu lucrul ăsta, începu să se îmbrace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din momentul respectiv, Înțelegerea cade, Întrucât una dintre părți i-a Încălcat prevederile. „Dumneata ai fost angajat să pierzi, nu să câștigi; prin urmare...” Până ca Nicolae Corbu să-și revină din uluială, insul a scos dintr-un sertar un teanc de bancnote și i l-a Înmânat: „Ai aici un bonus de cincizeci de mii de franci pentru modul exemplar În care te-ai comportat pe durata contractului”, i-a spus și a adăugat: „Am contat pe dumneata și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
intra În categoria „dușmanilor poporului”. Sebastian avea un băiat care se Însurase, ca și el, târziu, după 30 de ani, și care, de curând, Îl făcuse bunic de fată. I-a arătat-o, plin de mândrie și dragoste, Într-un teanc de fotografii cu care venise din România și În care cel mai frecvent apăreau micuța și mama ei. Noel Corbu i-a povestit, la rândul său, toate prin câte trecuse În cei mai bine de 40 de ani de când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stabilă a vieții dintr-un mic oraș, cu primitiva sa lipsă de perspectivă, unde la cincizeci de ani mai locuiești Încă În casa cu șindrilă din copilărie și, de fiecare dată când se face curățenie În pod, dai peste același teanc de cărți vechi de școală, maronii, stând laolaltă printre acumulări ulterioare de obiecte moarte, și unde, În diminețile de duminică din timpul verii, soția ta se oprește pe trotuar ca să suporte un minut, două, conversația acelei femei din familia McGee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a-l Împiedica să se concentreze asupra chestiunii foarte personale și importante despre care voiam să-i vorbesc. Pe o masă dintr-un fel de mic vestibul, pe care ședea Înainte un bol cu peștișorii aurii, se afla acum un teanc de reviste Punch legate - totul arăta cu totul altfel. Altfel erau și uniformele Înzorzonate ale chelnerițelor, nici una nefiind la fel de nostimă ca una anume pe care mi-o aminteam foarte clar. Cu o oarecare disperare, luptându-se parcă Împotriva plictiselii, Ibsen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă să beau sau nu. Îl țin în dreptul nasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]