1,699 matches
-
-n palmă. A luat târnăcopul din magazie și-a intrat fluierând în casă, „...la gară la Făgădău, păi... la gară la Făgădău, când e bine, când e rău, vine prostu’ la pârău...”, și-a început să spargă un perete. Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu niște bolovani mai mărișori și trage, tată, în geamurile de la ceardac. În toate... Să le-aud cum cad pe jos, uite, nu te lași pe spate, nu din cot ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și acum, stam fie în sala de așteptare, fie pe peron. În spatele gării nu mi-a plăcut de la început să mă duc. Acolo zidurile arată mai dărăpănate, gata să se surpe, accentuând senzația de pustiu, de gol și de moarte. Tencuiala a căzut și bălăriile aproape înăbușă zidul descărnat. Te și vezi înmormîntat de bălării, împreună cu ruinele gării. Dar cel mai mult mă indispune faptul că acolo nu există practic nici un orizont. De pe peron și din sala de așteptare se vede
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
intrat, o mulțime de șopârle speriate ne-au trecut printre picioare. Pe altarul de cărămidă erau amestecate crengi și flori putrezite. Prin geamurile sparte vântul putea să șuiere în voie, iar deasupra, pe cupola joasă, abia se mai distingeau în tencuiala cojită urmele unui Christ pictat care binecuvânta acum un liliac ce murise parcă într-o mică spărtură. Dar liliacul era numai adormit. Speriat de sunetul pașilor noștri, s-a trezit din somn și a început să zboare în zigzaguri negre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
27. Până la capela părăsită totul a fost ca și prima oară. Și chiar la capelă părea că nimic nu se schimbase. Șopârlele au fugit și acum printre picioarele noastre când am pătruns înlăuntru; același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un liliac adormit; și abia când ne-am uitat la altarul de cărămidă am tresărit. Florile erau proaspete. Ceva ne-a atras atenția după aceea în drum spre colibă. O movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
abatorului, intestinele nopții înfundau rețeaua de canalizare a târgului. În carnea animalului tânăr, niciodată întuneric pe de-a-ntregul. La 4 dimineața pânza păianjenului se țesea în urzeală de lună plină. Noaptea se refugia prin ungherele târgului. Umbrele se ascundeau sub tencuiala zidurilor. Cântecul cucuvăilor a pustiu chema pustiul în leagăn. Păianjenul țesea în inimă firul tors precum o șuviță de întuneric. Sub grindă, la 4 dimineața, sângele lega noduri. Spălătorul, la capătul holului. Frig. Apa, cristale ascuțite, lichide, mușcau epiderma violacee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
directorul vă alintă, iar voi, voi faceți nazuri, căcăcioșilor! De mâine vă îndop cu curechi și slănină. Mama voastră de lepre! 4 dimineața. Frig, întuneric, umezeală. Câțiva pași până la capătul holului. După ușă, o umbră lichidă, gelatinoasă, hâdă, ruptă din tencuiala zidului, crescută din mozaicul lipicios al pardoselii, cursă din clepsidra fisurată a abajurului, o umbră diformă, proiectată de razele lunii într-un ciob de oglindă. Liniște... Frica de întuneric începe în pântecele mamei, chiar dacă fătul vegetează nouă luni cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
numărul Elsei. Am urmărit în gând sunetul soneriei care pătrundea în casă. Alerga pe covorul din fibră de cocos aflat în salon, urca scările deschise la culoare până în camerele de deasupra, în baia mare cu bucățele de oglindă încorporate în tencuiala albastru-închis, atingea cearșafurile de in de pe patul nostru încă nestrâns, biroul plin de cărți, aluneca în grădină, printre perdelele de bumbac, peste pergola acoperită de flori albe de iasomie, peste hamac, peste vechea mea pălărie colonială cu capsele ruginite, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ceva? — Nu. Clinica privată în care lucrează Manlio se află într-o vilă de la începutul secolului, înconjurată de copaci înalți. Parcurgem aleea ce urcă printre trunchiurile întunecate până la peronul pe care se află și alte mașini. Italia privește construcția cu tencuială roșiatică. — Pare un copac. Știe ce trebuie să facă, i-am explicat tot, se va duce la recepție și își va spune numele, o așteaptă, au o cameră rezervată pentru ea. Eu, fără îndoială, nu pot rămâne, este și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
așa. — Ba da. Numai că sunt foarte mincinos. Scările școlii. Au trecut treizeci de ani și mai există încă, la fel ca atunci. Mai există și fâșia de curte, înconjurată de gardul negru din fier forjat și până și culoarea tencuielii a rămas aceeași nuanță de galben. Ziua este pe sfârșite, lumina devine tot mai slabă, dar rezistă încă pentru noi doi, care de o bună bucată de vreme stăm afară și ne vedem încă, doar culorile hainelor și mâinile înlănțuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
clipă, chipul lui mi-a apărut acolo sus. Nu era frumos, avea o mutrișoară plăpândă și aspră ca a mamei sale. Ticălosul acela mic venise s-o ia. Și acolo unde fusese chipul lui, pe tavan, rămânea o crăpătură în tencuială, împreună cu o pată de umezeală care îi semăna mult. M-am ghemuit lângă ceea ce îmi lăsase, trupul acela nemișcat și călduț încă, i-am luat mâna și am așezat-o pe mine. Bine, du-te, Buruiană, du-te acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cele din urmă, ușor stânjenită. — Exact. Nathaniel își freacă nasul. Ne uităm puțin ? Casa e mai mare decât pare din afară, are dușumele natur, șeminee vechi și o scară de lemn care scârțâie. O cameră nu are nici un fel de tencuială, iar bucătăria e total demodată, și are bufeturi din anii ’30. — Mișto bucătărie. Îi arunc o privire amuzată. — Sunt sigur că am s-o pot reamenaja ca să facă față standardelor tale de specialist în cordon bleu, mi-o întoarce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la stânga, până la capătul blocurilor. Se mai văd macaralele. Mormane de cărămizi, cofraje. Treci prin noroaie, până la penultimul bloc cu patru etaje. Îl recunoști ușor. Balcoanele-s pline cu flori. Au pictat flori și pe fațadă, că e ciupită, a căzut tencuiala. Iubesc florile, pribegii mei, dintotdeauna. Acolo stau eu, la etajul doi. Nu-i nevoie să întrebi. Sunt grămadă, toți, în fața blocului. Te întreabă ei pe cine cauți. Te duc cu alaiul, până la ușă. Sau, dacă sunt în zi bună, încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
an s-a blocat și șefii nu mai vrea să-l repare. Zice că vine privatizarea și la noi. Și dacă e să cumpere cooperativa s-o ia gata terminată. Dacă mă enervez și dau mai tare cu ciocanul, cade tencuiala de sub cercevel. Înțelegeți cum e politica... La treabă mică apelăm la vecina de la pâine, că la ei încă merge toaleta. A luat spațiul de la pâine dom’ Cangurașu, dar încă nu a intrat în lucrare. Zice că vrea să facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o clipă, șirul gândurilor, nu puteau fi decât tramvaiele și vacarmul copiilor adunați din toate colțurile pe bulevardul Karl Marx, unde trona de peste 200 de ani. Trepidațiile solului transmise zidului desprindeau, uneori, solzi de pe zugrăveala exterioară și chiar partale de tencuială din cel mai sensibil loc, streașina vestică, acolo unde se adunau întru consiliere, gândurile. Nu putea să facă nimic decât să își transfere teama ființelor pe care le adăpostea, Mama și Mioara Alimentară. Un vânt cosmic plie Universul paralel, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adevăr, lucrau la montarea tablelor antiglonț. Pe unul din ei l-am găsit la etajul doi după ce l-am "căutat" puțin în mințile și amintirile recente ale altora. Ținea în mână un ciocan cât toate zilele și bătea cuie în tencuiala geamului pentru a fixa tabla neagră. Gălăgia și zgomotul erau infernale și nu eram singurul care credea același lucru. Mai mulți Sfetnici erau deranjați. S-au oprit cu toții când am cerut liniște, dar erau debusolați. Ce căutam așa departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lumină până când acestea aproape îl acoperiră. Apoi dispărură și o ruptură se putu auzi până la ei. Începând din acoperiș și până în temelii, bucăți întregi din colegiu se dezlipeau de cele de lângă ele și cădeau. Se prăbușeau! Cărămizi și bucăți de tencuială se desprindeau de zid și se avântau spre pământ, unde cădeau pe zăpada groasă. În mai puțin de jumătate de minut, întreg colegiul era în curs de coliziune cu pământul! Se prăbuși peste el însuși de parcă ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-și suporte trupul deshidratat. Stă de cel puțin două ore În picioare, cu mâinile Încleștate pe tablou, amețit de fluxul continuu de gură-cască și de chilipirgii care-au invadat maidanul prăfuit și murdar. Două blocuri hâde, lipite de maidan, cu tencuiala căzută, Înțesate de familii nevoiașe cu puzderie de copii, se Înalță ca două embleme ale mizeriei. Din ele, nelipsitele manele, țâșnesc În jeturi sonore făcând aproape imposibil dialogul. Își amintește de sandalele uzate pe care le purta profesoara de pian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sparte la restaurant și la poștă. Miki coborî din mașină. -Eu răman la poștă.Voi da un telefon acasă. Se despărțiră în grabă.Bazil demară în trombă. Miki intra în holul oficiului poștal.Oficiantele înspăimântate comentau cutremurul.Bucați mari din tencuiala și cioburi de sticlă erau împrăștiate peste tot pe pardoseală și pe la ghișee. O fetiță era ranită la braț. Nimeni nu o băga în seamă.O luă de mânuță. Pe strada mașinile circulau în viteză cu farurile aprinse și claxonau
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
oprire a fost în sufragerie. Ca tot restul clădirii, și camera asta se afla în plin proces de redecorare. Dar aici reușiseră să distrugă aproape totul. Toată mobila fusese mutată, cu excepția câtorva canapele jerpelite. Pe covor zăceau bucăți mari de tencuială care căzuseră probabil din tavan. Ferestrele urmau să fie și ele înlocuite, dar până atunci prin cameră șuiera un vânt năprasnic. în sufragerie nu era decât o singură persoană. Eram destul de surprinsă că se afla totuși cineva acolo, având în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
muzeul Guggenheim. îți plac artele vizuale, nu? — Nu, am răspuns surprinsă să aud cuvintele „arte vizuale“ în gura lui Luke. L-am furat de la serviciu. Rolul lui e să acopere o gaură din perete de unde a căzut o grămadă de tencuială. —în ordine, a zis Luke pe un ton neutru. E bine că știu. Ia să-ți vedem și cărțile, a continuat aplecându-se. Din fericire, își înfășurase un prosop în jurul părților mișcătoare, așa că nu eram prea distrasă de promenada lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nici un pic de zăpadă, i-au scris ei rudele din America, în schimb la Los Angeles o zăpadă de s-au închis și școlile. Tramvaiul în care m-am suit la nimereală trece cu grijă aproape pe pragul casei cu tencuială roșcată, tot o cârciumă de cartier în Rahova, cu o fată obosită la tejghea. Îmi lipsise orașul meu câteva săptămâni bune. În Rahova, berea prea rece pentru timpul ăsta se cere băută încet. Înăuntru e o căldură nesănătoasă de sobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și altfel și că se merita să încerc să mă schimb. Afară nori gri prevesteau venirea ploii. Tot gri și mohorât era căminul în care am ajuns să mă cazez. Pe dinafară semăna a închisoare, fiindcă avea gratii la ferestre, tencuiala se jumulise de la vânt și părea că e o clădire ce stă să se dărâme. Gratiile de la geam dădeau pedagogilor din acea vreme senzația că numai așa pot ține în frâu o hoardă de adolescenți adunați de prin toate colțurile
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
curate sau murdare. Dar am comis o greșeală că am intrat în vorbă cu ea, pentru că, făcea pe nebuna. Sigur că nu apăruse întâmplător. Biserica e aproape goală. Pe tavan e o singură frescă, cu schele dedesubt și resturi de tencuială pe jos. Pictura reprezintă un compartiment de tren, în el stau două măicuțe, față în față. Între ele, o covată plină cu apă roșie de sânge în care spală frânghiile lungi. Dincolo de fereastră, o văd pe Adél pe peron. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cot cu noi. Clar? zice ea și îmi dă o frânghie imensă, plină de apă. Stoarce-o! Privesc cu disperare către Adél, dar ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ că bucata aceea de tencuială, unde au pictat-o pe ea, e singura care se scorojește. Se presară în firicele mărunte pe jos, pe podeaua bisericii, în fața altarului M-am trezit cu palma goală. Neînduplecat de goală și cu așternutul plin de zoaie sărate. Practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
răsărită total neașteptat și nebănuit în calea mea, m-am trezit lângă o fereastră nu tocmai mare, cu gratii subțiri și atinse ici și colo de rugină, ce aparținea unui apartament de la un parter sărăcăcios, cu pereții crăpați și cu tencuiala scorojită toată. Atunci, pentru că nimic nu mă împiedica, uitând de normele bunei cuviințe, mi-am lăsat privirea slobodă să cuprindă camera din spatele ferestrei, care mi s-a dezvăluit limpede, căci nici storurile și nici vreo perdea nu erau trase. Era
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]