1,605 matches
-
în câmpia de-a lungul Tisei. Cu timpul, s-au maghiarizat. În regiunea respectivă a Ungariei (vezi Jász-Nagykun-Szolnok) abundă toponimia care conține numele etnic alan: "Jász-" (e.g. Jászberény). Prezența alanilor pe teritoriul actual al României este atestată, între altele, de toponimele Iași.
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
fi devenit "vâjul" și apoi "Vînju Mare". Adjectivul "Vînju" (vânjos) este atribuit unui ulm puternic și foarte înalt care era folosit ca punct de observație, de unde se putea anunța trecerea turcilor pe drumurile Vidinului, azi șoseaua Calafat - Drobeta Turnu-Severin. Explicația toponimului Vînju poate fi relativ dificilă deoarece acești arbori puternici, vânjoși, ar fi fost identificați prin apelativul "Gâj" ori prin cuvântul care ar desemna sunetul pe care îl facea vântul prin frunzele acestora. Din bătrâna pădure au fost însă defrișate suprafețe
Vânju Mare () [Corola-website/Science/297201_a_298530]
-
la ei înșiși. Liderii Războiului de Independență ezitau ca numele țării să fie ca și numele locuitorilor săi. Conform Planului de la Iguala, țara va adopta în cele din urmă numele de Mexic și a locuitorilor săi mexicani. "México" este un toponim de origine náhuatl a cărei semnificație este discutabilă. Toponimul derivă din cuvântul náhuatl "Mēxihco" , care desemna capitala mexicanilor. După Bernardino de Sahagún, cuvântul semnifică "Ombilicul lunii", ipoteză care apoi a fost îndată preluată de Cecilio Robelo, Alfonso Caso și Gutierre
Mexic () [Corola-website/Science/298127_a_299456]
-
numele țării să fie ca și numele locuitorilor săi. Conform Planului de la Iguala, țara va adopta în cele din urmă numele de Mexic și a locuitorilor săi mexicani. "México" este un toponim de origine náhuatl a cărei semnificație este discutabilă. Toponimul derivă din cuvântul náhuatl "Mēxihco" , care desemna capitala mexicanilor. După Bernardino de Sahagún, cuvântul semnifică "Ombilicul lunii", ipoteză care apoi a fost îndată preluată de Cecilio Robelo, Alfonso Caso și Gutierre Tibón și devenit popular prin cărți gratuite. Pe teritoriul
Mexic () [Corola-website/Science/298127_a_299456]
-
, sau Türkmenistan în turkmena, iar în rusă "Туркмения" sau "Туркмениста́н" (cunoscută și ca Turkmenia, iar oficial: Republică ) este o țară turcica în Asia Centrală. Numele țării derivă din persana, însemnând „"țara poporului turkmen"”. Capitala este orașul Ashgabat, toponim persan, traducându-se aproximativ că „"orașul dragostei"”. Se poate spune că istoria Turkmenistanului se întinde pe mai multe milenii, întrucât au fost descoperite pe teritoriul țării vestigii arheologice vechi de 5.000 de ani. "Republică Sovietică Socialistă Turkmena", prescurtat: "RSS
Turkmenistan () [Corola-website/Science/298151_a_299480]
-
la o revoltă împotriva Constantinopolului în 1043 și pe "Arbanitai" ca supuși ai ducelui de Dyrrachium. În Evul Mediu, albanezii și-au denumit țara "Arbër" sau "Arbën", iar pe ei înșiși Arbëresh sau "Arbnesh". Încă din secolul al XVI-lea, toponimul "Shqipëria" și etnonimul "Shqiptarë" au înlocuit treptat "Arbëria" și "Arbëresh". Deși cei doi termeni sunt interpretați popular ca însemnând „țara vulturilor” și respectiv „copiii vulturilor”, ei de fapt provin de la adverbul "shqip", care înseamnă „în înțelegere”. Sub Imperiul Otoman, Albania
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
puține înregistrări scrise despre alte limbi, iar pentru limba protoromână și limba albaneză sunt dovezi că acestea existau, dar prea puține date relative la întinderea zonei de răspândire. Se pot găsi urme ale proto-românilor în numele de origine latină ale unor toponime din secolul V, printre care "Skeptekasas" („Șapte case”), "Burgulatu" ("Cetate lată"), "Lupofantana" („Fântâna lupului”), "Gemellomuntes" („Munții gemeni”). Prima menționare în scris a unor cuvinte din latina vulgară autohtonă în Peninsula Balcanică apare, potrivit unei cronici bizantine, în 586, în timpul unei
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
constituind un loc de importanță strategică. Oștenii domnului Moldovei ademiniți de natura Codrilor din preajmă și frapați de farmecul peisajului podgorean, au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași. Etimologia toponimului Călărași: Călărași - soldat din cavalerie, cavalerist. Călărașii constituiau unul dintre elementele principale ale vechii armate moldovenești. Ei se recrutau din boieri și din slujitorime, aceasta din urmă făcând parte din clasa răzeșilor, cărora domnitorul le acordase anumite privilegii, pentru ca să slujească
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
39 localități: 2 orașe, 25 comune și 12 sate. Președintele raionului Strășeni este Mihai Popa (PDM), ales în 16 iulie 2015 (coaliția PDM-PL-PCRM). Componența Consiliului Raional Strășeni (33 de consilieri) ales în 14 iunie 2015 este următoarea: Strășeni este un toponim de origine polisemantică, putând proveni fie din deformarea cuvîntului „străjeni”, fie de la cuvîntul „strașnic”. Ecoul evenimentelor din trecut se regăsește și în denumirea unui cătun de codru: haiducii, acești păunași ai Codrilor, băgau groaza în boierii care circulau pe drumurile
Raionul Strășeni () [Corola-website/Science/297501_a_298830]
-
denumirea unui cătun de codru: haiducii, acești păunași ai Codrilor, băgau groaza în boierii care circulau pe drumurile spre Chișinău (sec.XIX), deci locurile erau strașnice, dar tocmai din această cauză, trebuiau să fie străjuite. O alta origine posibilă a toponimului ar fi cea legată de ocupațiile tradiționale ale băștinașilor: în părțile strășenilor erau meșteri lemnari, specializați ca strășinari.
Raionul Strășeni () [Corola-website/Science/297501_a_298830]
-
datate la 875. Orașul, deja în posesia Ducatului Milano, a fost ocupat de elvețieni în 1512, sub autoritatea cărora rămâne până la 1798, ăn în care declara și obține independența și decide să intre și să facă parte din Confederația Elvețiană. Toponimul „Lugano” derivă probabil de la cuvântul latin ""lucus"", pădure sfântă. Orașul are un caracter predominant lombard. Printre edificiile notabile se numără catedrală romanica a Sfanțului Laurențiu (Sân Lorenzo) din a doua jumătate a secolului XI, și biserica Sfântă Maria a Îngerilor
Lugano () [Corola-website/Science/297512_a_298841]
-
e, Ь final prin i, sau Я prin ea), pentru cuvintele și numele proprii rusești transcrierea tradițională clasică (redând, de exemplu, K prin K, Э prin E, E prin IE, Ь final prin Î, sau Я prin IA) iar pentru toponime, adoptarea sistematică a denumirilor moldovenești cele mai timpuriu atestate, acolo unde toponimia imperială rusă din perioada 1812-1917 și sovietică din perioada 1940-89 înpământenise sistematic denumirile non-moldovenești (de exemplu Bender în locul Tighinei, Cahul în locul Frumoasei, Ciobruci sau Cioburciu în locul Ciubărciului ș.
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
exemplu Bender în locul Tighinei, Cahul în locul Frumoasei, Ciobruci sau Cioburciu în locul Ciubărciului ș.a.m.d.). În final s-a adoptat transcrierea specifică inclusiv pentru numele proprii rusești, ajungând, o vreme, la transliterări precum „Alexandru Pușchin” în loc de „Aleksandr Pușkin”, iar în privința toponimelor, s-au păstrat formele ruse și sovietice, transcrise și nu traduse, ca bunăoară „Ciobruci” (uneori „Cioburciu”: formă moldo-rusă) sau „Dnestrovsc” în loc de Ciubărciu/Чобурчи și Nistreni/ Днестровск. Deși inițial teza moldovenistă susținea existența a două limbi separate, politicile de glasnost și
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
Rusia după Cruciadele Nordice din secolul al treisprezecelea până în anul 1918 au întârziat alfabetizarea în Estonia. Cele mai vechi dovezi ale unei limbi balto-finice în Estonia datează din secolul al treisprezecelea. „Originates Livoniae” din Cronica lui Henric de Livonia conține toponime, cuvinte și fragmente de propoziții estone. Cele mai vechi mostre de text în limba estonă (de nord) sunt rugăciunile de la Kullamaa, datând dintre 1524 și 1528. În 1525 s-a tipărit prima carte publicată în limba estonă. Cartea era un
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
de unde să pornească razii împotriva regatelor creștine din nord. Alături de fortăreață, mai la sud, se dezvoltă și o așezare umană. Această așezare primește numele de "Mayrīt", al cărui înțeles nu este clar, dar pare a fi un hibrid între două toponime foarte asemănătoare : unul mozarab, "matrice" (fântână), și celălalt arab, "majra", care înseamnă albia unui râu. Amândouă par să facă referire la abundența izvoarelor și apelor subterane din acel loc. Din această perioadă se păstrează unele ruine, cunoscute mulțumită muncii arheologilor
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]
-
liturghie."" Lipsa documentelor legate de această construcție face ca și în prezent dată construcției și numele ctitorului să rămână discutabile. Unii autori atribuie biserică lui Sas Vodă (1354-1358) sprijinindu-și afirmația pe faptul că biserică este situată pe Dealul Sasca, toponim ce derivă de la numele voievodului. Ea se află la circa 300 m nord de locul unde tradiția consemnează existența cetății construite de Sas Vodă și a fost considerată ca fiind capelă Curții Domnești din Siret. Istoricul Nicolae Iorga a atribuit
Biserica Sfânta Treime din Siret () [Corola-website/Science/317054_a_318383]
-
s-au așezat în secolul al XIX-lea câteva familii de emigranți ruteni. Cu acordul tacit al autorităților, ei și-au întemeiat o așezare lângă pârâul de sub Dealul Horăit pe care au numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Așezarea se află în apropiere de Biserică Uspenia. Pe hărțile militare austriece așezarea apărea sub numele de „Russnakendorf” („Satul rusnacilor”, în limba germană), iar popular i se spunea „Russnaken” sau „Ruși”. Mică comunitate de greco-catolici ruteni folosea pentru slujbele
Biserica de lemn din Mănăstioara (Siret) () [Corola-website/Science/317170_a_318499]
-
viață atunci. Nu au fost găsite surse care să acrediteze ipoteza că actuala biserică de lemn a fost construită de Ștefan cel Mare. În afară de tradiție, nu există nici un izvor care să documenteze existența aici a unui lăcaș monahal decât unele toponime din zonă: „Poiana Călugărului”, „Moara Călugărilor” sau numele localității - „Mănăstioara”. Ioan Zugrav crede că monahii au părăsit schitul imediat după 1775, fugind în Moldova neocupată, el afirmând că în jurul bisericii se vedeau pe la 1926 urme de chilii. Specialiștii datează construcția
Biserica de lemn din Mănăstioara (Udești) () [Corola-website/Science/317530_a_318859]
-
proprii locuitori "terrae" sau "țări", iar de popoarele sau puterile vecine : "Wallons", "Walha", "Gallo", "Welschen" sau "Walachen", "Volochi", "Vlahi". Aceste denumiri străine au aceeași etimologie că și numele de Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Este vorba de cuvântul germanic walah sau walh, însemnând "străin", "ne-german", si care, la rândul lui, provine
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
privitor la populațiile româniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (românii populare) au fost definite drept vlahii (valahii). În Europa, au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române), trecând prin Belgia (Valonia în Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde numeroasele toponime cu "Walchen" le atestează și unde mai dăinuiește până
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române), trecând prin Belgia (Valonia în Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde numeroasele toponime cu "Walchen" le atestează și unde mai dăinuiește până azi Limba romanșa). În sensul restrâns, privitor la istoria Românilor, Româniile populare se referă cu precădere la țările și cnezatele locuite de Români, Aromani, Istro-români și Megleno-Români. Româniile populare europene au
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
că limba galică a fost vorbită de fiecare stare socială atât înainte cât și după cucerirea romană a Galiei. Cunoașterea limbii galice este datorită nu numai inscripțiilor, dar și substratului lexical din franceză, menționat mai sus și a numelor personale, toponimelor și etnonimelor păstrate în surse de origine greacă și latină. Cele mai vechi atestări provin din secolul al VI-lea î.Hr. și sunt lepontine. Au fost descoperite în Galia Cisalpină (actuala Italie de nord) și scrise folosind o formă veche
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
furnale. Cele mai recente descoperiri sunt inscripții scurte, uneori vulgare, rămase pe rotițe fuselor. În aparență, fetele tinere le primeau din partea adoratorilor săi, exprimând astfel urări și dorințe, ca în exemple: În Elveția se descoperă inscripții rar, dar multe din toponime în această țară sunt de origine galică, așa cum se petrece în întreaga Galie. Au fost găsite niște inscripții pe arme și monete, ca și cea mai importanta atestare, o coală de zinc cu inscripția "ΔΟΒΝΟΡΗΔΟ ΓΟΒΑΝΟ ΒΡΕΝΟΔΩΡ ΝΑΝΤΑΡΩΡ", evident dedicată
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
este de origine franceză și a pătruns în vocabularul limbii române abia în secolul al XIX-lea. În Evul Mediu, primele contacte dintre români și arabi au avut loc prin intermediul otomanilor. În armata otomană erau prezenți și arabii. Mai multe toponime, precum și numele fortăreței Arab Tabia, situată lângă Silistra (dar în România) provine de la acești militari arabi. Arabii erau numiți de către români ""harapi"" sau ""arapi"", termen împrumutat din limba turcă "(harap)". Cu timpul, denumirea de arap/harap a început să fie
Arabii din România () [Corola-website/Science/315100_a_316429]
-
nume Byzas, navigator și războinic încercat, plecat din cetatea Megara cu populație doriană. Eusebios din Cesareea a avansat și o dată precisă a fondării : "cel de al treilea an al celei de a treizecea olimpiade" ceea ce conduce la anul 667 e.N. Toponimul a putut deriva din verbul "buzō", care semnifică "a strânge - a apropia" putând fi o aluzie la fizionomia Bosforului, care este o "trecere ("poros") restrânsă". Nu trebuie ignorată nici o eventuală influență a limbii trace, toponimul putând deriva din onomastica locală
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]