1,586 matches
-
Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul intră pe un coridor luminat de flacăra tremurătoare a torțelor, atât de lung încât părea că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă ce ducea sub pământ. — E drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ideal era siguranța Imperiului, grav amenințată de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în Africa, dar Orientul nu era oare prea departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că a trebuit să construiți cu mâinile voastre două arene în care au loc rușinoasele munera ale lui Vitellius? Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor lui Mithra. La un semn al lui Antonius, servitorii aprinseră torțele, care nu alungară însă fantasmele războinicilor venite parcă din lumea de dincolo. Vă temeți că sunteți singuri? Credeți că doar voi îl urâți pe Vitellius? Eu însumi am trimis mesaje în Britannia, la oamenii din Legiunea a paisprezecea care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din Hispania, Classica Auditrix, al cărei curaj îl cunoaștem cu toții? Cât despre trupele din Maesia, abia așteaptă să ne vină în ajutor, și sunt formate din oameni tineri, puternici. De ce să-l mai așteptăm pe Mucianus? Antonius tăcu. În lumina torțelor, soldații îi putură vedea privirea temerară, scânteietoare și fură impresionați de hotărârea de pe chipul lui. Pe pământ, umbra lui Antonius se lungea și apoi se scurta, într-un fel de dans războinic. — Cine a mai auzit ca lupul să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru mărfuri, printre chemările prostituatelor, strigătele copiilor, certurile bețivilor, insultele soldaților aroganți care se plimbau, ciorovăielile negustorilor ambulanți care își disputau un loc unde să-și vândă gogoșile sau apa și oțetul. Trecu în goană prin locurile unde se vindeau torțe și lămpi, suluri de papirus și pergament, prin fața depozitului de condimente aduse de la arabi, de unde răzbătea mirosul îmbătător al piperului și ghimbirului. Nu se opri în fața capelelor votive ale cultelor noi sau vechi, în fața sanctuarelor în care oamenii depuneau flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Erau mulți, pentru că erau zile de sărbătoare și din satele din jur venise o groază de lume. Antonius ordonă să se dea foc caselor din apropierea zidurilor, iar pe acoperișurile celorlalte îi instală pe soldații lui, înarmați cu bârne, țigle și torțe. Trecea în galop de la o legiune la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul drept. Simți sângele curgându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de pietre și țigle pe care aceștia le smulgeau din porticurile aflate de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de pietre și țigle pe care aceștia le smulgeau din porticurile aflate de-a lungul colinei. Vitellienii își aruncară torțele, și porțile principale ale Capitolium-ului luară foc. Nu reușiră însă să intre, deoarece, din ordinul lui Flavius Sabinus, apărătorii dărâmaseră statuile ce împodobeau sălile și le îngrămădiseră la porți, pentru ca dușmanii să nu poată intra. Vitellienii atacară atunci alte intrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se facă dreptate toți cei ce credeau în pax romana, cei ajunși în mizerie din cauza războiului civil, cei ce luptaseră și își dăduseră viața pentru idealurile vechilor tradiții. Privi în jur. Oamenii tăceau. Le văzu chipurile crispate, luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul - marele gladiator - al cărui nume avea să intre în istorie. Vântul se înteți, făcând să tremure flăcările torțelor, îndoind crengile copacilor și ducând cu sine umbrele însângerate ale celor omorâți din porunca lui Vitellius. — Orpheus a salvat Roma! strigă deodată cineva. A salvat Imperiul! Oamenii izbucniră în ovații. Valerius se simți invadat de o senzație amețitoare de libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ani în urmă, inginerul Cezar Zugravu era o flacără care ardea și dădea viață fabricii de rulmenț i de la Bârlad, acolo unde era nevoie de o minte strălucită. Astăzi , de și în baston, și cu vederea mult diminuată, rămâne o torță. Să o ț inem aprinsă cât mai îndelungat. Dar să i stimulăm flacăra. Amintind cele de mai sus, nu pot să neg că pr ezen ța unei astfel de creații în programul Salonului, mi-ar fi adus în actualitate propria
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
era chiar sub semafor, și l-am văzut cum s-a aprins de sus până jos, cum i s-au aprins, în aceeași clipă, umbrela, și pălăria, și hainele. Dacă n-ar fi fost ploaia, ar fi ars ca o torță... Nu știu dacă mai trăiește. - Și chiar dacă mai trăiește, ce-o să facem cu el? Era o voce depărtată, obosită, și, i se părea, amară. - Cine știe ce păcate o fi având, să-l trăsnească Dumnezeu chiar în noaptea de Înviere, și chiar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
verticalitatea coloanei vertebrale... Puterea de a trece cu bine printre obstacole ce mi au stat în calea vieții mi-am obținut-o din dragostea ce m-a însoțit întotdeauna în exercitarea profesiei de educator, pentru care am ars ca o torță în orice situație am fost pus. Am fost și am rămas omul modest așa cum am fost format de acasă, într-o familie modestă de țărani cu credință în Dumnezeu și cu sănătoase principii morale de trai, pe care am continuat
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
devenită Aura: „Simt În mine furia senzațiilor netrăite Încă de nici o altă femeie, o să dansez goală În Întuneric doar pentru tine!“. S-a ridicat din pat, piruetează În mijlocul camerei; trupul ei alb, nefiresc de alb În Întunericul dens, e o torță aprinsă micșorându-și lumina intermitent. „Vezi că trezești vecinii cu zdupăiturile tale.“ „Tu nu ești niciodată vulgar, te forțezi inutil!“ „Am adormit, bai-bai!“. Este curios că Îmi amintesc imaginea corpului ce mi se părea fascinant. (vineri) Azi Îmi cade În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În tașca de la spate, are un grosolan cuțit vânătoresc la cingătoare; cu dreapta, strunește doi dulăi, două bestii feroce care trag să se repeadă spre noi; mai mult spre ea, a cărei carne albă s-a aprins acum ca o torță. Nu am putut observa când i-au sfâșiat veșmântul, cu toții se aruncă spre ea s-o sfâșie: e o scenă mută, dar de o mare intensitate, precum În vestitele imagini ale lui Botticelli, delitti d’amore. Ea stă spășită, renunțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru se aprinseră lumini pâlpâitoare, ca de torțe. Apărură chiar și câțiva vizitatori, care trecură pe lângă statuie, fără a se opri, ca și când n-ar fi fost, și zăboviră prin încăperi. Când totul se liniști, luminile se stinseră moale ca niște lămpi acoperite cu mâna și ușile se închiseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un vaiet resemnat din burduf și porni după ei, păstrându-și, pentru orice prilej, acordeonul la piept. Isaia gâlgâi ultima dușcă, aruncă sticla cu dispreț, laolaltă cu celelalte lumești, și făcu semn spre înainte. Orașul continua să pâlpâie, purtătorii de torțe le ridicară pe-ale lor și preotul răspunse măsurând drumul de la altar la ieșirea din biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toată măiestria la vânătoare a fost dintr-un motiv virtuos, precum bunătatea“. Descrisă de cuvintele lui Fann Sora cea Mare, acea scenă de vânătoare, desfășurată toamna, părea cu adevărat măreață. Tufișurile și buruienile erau înalte până la brâu. Au fost aprinse torțe pentru a scoate din ascunzișuri sălbăticiunile. Iepuri, leoparzi, lupi și căprioare fugeau să-și scape viața. Șaptezeci de mii de oameni călare au alcătuit un cerc. Terenul de vânătoare se zgudui. Oamenii au strâns încet cercul. Gărzile imperiale îl urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
interzicerea accesului. Intrăm în mausoleu. Partea superioară, care are formă de dom, este numită Orașul Comorilor și este cioplită în rocă dură. Mormântul în sine este situat în partea de jos. Cele două niveluri sunt legate prin scări. Cu ajutorul unei torțe, putem să vedem interiorul. Este o sferă spațioasă cu diametrul de aproape șaizeci de picioare. Totul este făcut din marmură albă. În mijloc se află o lespede din piatră, așezată pe o placă cioplită, de optsprezece picioare lățime. În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
odată, fra' Tommaso, cu predicile astea. Știi foarte bine, suntem constrânși să facem cea ce facem; ai spus-o chiar tu de-atâtea ori, hai, lasă-ne să dormim acuma. Se făcea din nou tăcere, Carlo spunea noapte bună și torțele erau luate și duse de-acolo. Tommaso continua să se zbuciume în mii de gânduri. Va trebui inventat un loc unde să se poată trăi în pofida spaniolilor și a Sfintei Inchiziții, în pofida tuturor celor care îi asupresc pe ceilalți și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de foc", se constituie într-un epos de peste 2. 000 de versuri. Baladele sunt exerciții lirice cu trimiteri spre stări însetate de absolut sau melancolii generate de inadaptabilitatea "Hiperionului" care zboară în galaxii "cu flăcăroase plete" sau cu o gigantică torță" "Străluminând de-acum întregul haos!" ca un adevărat fulger eminescian. Ca și Șt. A. Doinaș, Tudor George încearcă să liricizeze balada, dar îi lipsește concentrarea acestuia, motivele devenite simbolic exemplare pentru umanitate. Versurile sunt despletite în jurui unui motiv: "Tu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează Marin Sorescu la câțiva poeți printre care și A. E. Baconsky, intuind în același timp tipul abisal, frământat de întrebări: "în mine-un scit se căuta pe sine,/ având drept torță marile neliniști". Pe Ion Horea îl parodiază pentru nota ostentativ pășunistă: "Chiar în minuta asta pe-al șesului porthart/ a mai căzut o nucă și-un turchestan s-a spart". Prin filtrul ironiei sunt trecuți Ion Gheorghe și A. Păunescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]