1,827 matches
-
fost numit director definitiv tocmai unul la care ne așteptam cel mai puțin: Andrei Georgescu, zis Jujucă, de Latină! Nu se potrivea nici cu Barbă și nici cu Tiranul, adevărate personalități didactice și oameni impozanți, cu prestanță! Jujucă era mic, tuns în cap cu mașina nr. 3, veșnic agitat și plin de el; și ne vorbea, adresîndu-se invariabil fiecăruia, indiferent dacă era în clasa a VIII-a sau în clasa I-a: ― Hei, băiețaș, băiețaș! Păi de la felul cum ni se
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
chelit așa? Parcă v-ați vorbit să veniți fără păr! ― Dar tu ce cusur ai? ― Pe mine m-a ros pălăria, dar voi?! ― Las' că e mai bine așa, să nu mai primim observații de la profesori că nu ne-am tuns! ― Stați jos și așezați-vă în bănci, așa cum eram în clasa a VIII-a! ― Cât e ceasul? ― Șase! Trebuie să sosească dintr-un moment în altul și corpul didactic! ― Mă, mi-e dor de Barosanul! ― Cui nu-i e dor
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cu paiul. Bătrâna se dovedi a fi și o dansatoare Înrăită, astfel, cum Începea să cânte muzica, se apuca de dans. Mașa trebuia să-i țină isonul, altfel bătrâna intra În isterie. În oraș, ieșea În pantalonași scurți și se tundea după ultima modă. Cheltuia o groază de bani pe toate fleacurile, intrând din magazin În magazin. „E timpul să recuperez, Îi spunea Mașei, tot ce-am pierdut...“ Acasă, seara, se parfuma și se Îmbrăca În rochii vaporoase, făcând zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
tren, adunând atâtea bagaje, Încât nevastă-sa nu mai Încăpea În compartiment și trebuia să călătorească pe scară. Îndepărtându-se, făceau semne de rămas-bun, fluturându-și tustrei șepcile pe fereastră: unchiul Pancratie, cu ochii săi veșnic uzi, Tigru și Eufrat, tunși la chelieși cu insignele de pionier la piept. Sofronia pe scară, agitând din mâini ca din niște snopi. Abia când locomotiva se punea În mișcare, profitând de fluierat, Pancratie Îngâna În loc de scuze: „Nici la noi nu umblă câinii cu colaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
îi observă tricoul albastru care ei nu-i plăcea. îi venea să-i spune de ce a îmbrăcat o asemenea urâtanie, dar gândindu-se la vis se abține, scoțând în evidență un fapt pozitiv. Ce frumos îți stă cum te-ai tuns, îl mângâie pe păr și-i aranjează șuvițele rebele. Te prinde foarte bine tunsoarea aceasta. —Tu ești atât de drăguță azi și-atât de blândă, o complimentează Aurel mângâind-o și mirându-se de amabilitatea ei sporită, neștiind nimic despre
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Danny în serialul Danny din vecini cu un milion de ani în urmă. Micul Danny, puștiul alături de care am crescut cu toții, e acum doctor veterinar. Trăiește într-una dintre sutele de case identice ale unui complex rezidențial din suburbii. Își tunde peluza. El e, între două vârste, chel, puțin cam corpolent, și uitat de toți. Vedeta asta a cărei stea a pălit. E fericit și trăiește într-o casă cu două dormitoare. La colțurile ochilor are riduri din cauza râsului. Ia pastile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
protejeze până și pe un satanist. N-are de ales. Directoarea Tăgadă pe scenă, mânecile de tweed ale jachetei îi dispar la spate, unde mâinile ei ascunse se ating, în postura din fața unui pluton de execuție. Părul ei grizonat e tuns scurt dinadins ca să pară țepos. Pe scenă, în loc de lumina unui reflector, o secvență de film: În alb-negru, cu paraziți, înregistrarea unei camere video de securitate: suspecți arestați, stând în șir pentru a fi identificați de vreun martor. Suspecți luptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Petru și-a răsucit iar capul spre mine. Întinsese o mână, râcâia în aer. „Tu nu înțelegi, Laurențiu“, mi-a spus (am acceptat cu oarecare neplăcere numele care nu era al meu), „ea nu deschide pentru că au bătut-o. Au tuns-o și îi e rușine... Au încuiat-o înăuntru. Nu poate să deschidă...“. Scosese gura din scoică și vorbea cu ea, poate că și gândea, undeva în ghemuirea lui. „O strigi prea încet“, am continuat eu. „Poate că nu te
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Ramona știa că în acea seară va veni și Radu, de aceea, încearcă să se pregătească puțin mai deosebit. înainte de a se privi în oglindă își șterse lacrimile. Părul ei blond, pe care obișnuia să-l poarte lung, acum era tuns și frumos coafat. Ea observă că îi venea foarte bine. într-adevăr, îi dădea o și mare grație. Ochii ei albaștri, umbriți de gene lungi, păreau mai strălucitori sub efectul machiajului. în seara aceasta purta o rochie din voal albastru
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fost la universitatea aia cu sorbitul. — Sorbona, o corecta Barceló fără acreală. Era foarte greu să n-o iubești pe Bernarda. Fără ca nimeni să i-o fi cerut, gătea și cosea pentru mine. Îmi aranja hainele, pantofii, mă pieptăna, mă tundea, Îmi cumpăra vitamine și pastă de dinți și chiar a ajuns să-mi dăruiască un medalion cu o fiolă conținînd apă sfințită adusă de la Lourdes, cu autobuzul, de o soră a ei care trăia la San Adrián del Besós. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-l cunoștea nimeni, înainte de alegeri apăreau niște poze pe garduri și în stațiile de autobuz, cu niște femei dolofane, pieptănate ca la carte, niște femei fără sânge în ele, apăreau niște tovarăși, toți semănau între ei, parcă pe toți îi tundea același frizer, un frizer la scară națională, e și asta o performanță, ziceam că acești oameni pe care îi votam fără să știm cine sunt tare semănau unii cu alții, toți aveau fălci și cefe ca niște tauri, spre deosebire de cei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la Esca, e rapidă, e vulgară, apasă pe ton. La Antenă, n-au aia de prezentator. Nici popa Tabără nu-mi place, are și el un rol de lingău, nu mi se pare mie potrivit într-o televiziune. Noi ne tundem aici, cu un coleg. Nu ne cere nimic, că mi-e coleg. Dar mă simt și dau două de fumat, una bună, obrazul! N-am pretenții eu, unii vor cu cărămizi, dungulițe pe aici. Poate au nevoia ca să aibă așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
timpul e zgomot, miros, țigare. Casetofonul, televizorul merge nonstop, fără oprire. Nu te poți relaxa. Nu știi cum să dormi, trebuie mereu să ai grijă de lucrurile tale. Am zis nu, mulțumesc, mai bine periculos. tunsul Înainte la Gherla mă tundea mama, făceam cerere ca, după o oră de vizită, să mai aibă o oră să mă aranjeze. Pe Jilava am fost chel. Aici mi-am lăsat păr lung-lung vreun an, legat cu elastic, n-am mai suportat, iar m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ca, după o oră de vizită, să mai aibă o oră să mă aranjeze. Pe Jilava am fost chel. Aici mi-am lăsat păr lung-lung vreun an, legat cu elastic, n-am mai suportat, iar m-am ras. Acum ne tunde Aurel. La mine crește părul mult mai tare decât normal, mai ales în frunte, se înalță tot mai mult și mai mult. obișnuința cu bronșita Bolnav și acum sunt, dar e obișnuință, am bronșită cronică, nu contează pușcăria sau afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
buni și buna, au ceva vârstă, au patru pui micuți. Ele sunt indispensabile în viața mea. Înainte nu-mi plăceau animalele, deloc pisicile. Însă după întâmplările cu cucurigu a început să mă atragă animalele. Pisica a avut purici și am tuns-o cu foarfeca fiindcă nu știam ce să-i fac. După aia a avut un picior sărit din genunchi și mare chin am tras până i l-am pus la loc. Pentru pisică am făcut presiuni la prieteni care ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu dați prin gratii de mâncare animalelor“. Ochii „unși cu toate alifiile“ strălucesc pe față. Are o șuviță albă, de care mi-a fost frică să întreb. În vizita mea din iunie m-a întrebat dacă nu vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
animalelor“. Ochii „unși cu toate alifiile“ strălucesc pe față. Are o șuviță albă, de care mi-a fost frică să întreb. În vizita mea din iunie m-a întrebat dacă nu vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
strălucesc pe față. Are o șuviță albă, de care mi-a fost frică să întreb. În vizita mea din iunie m-a întrebat dacă nu vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Să te cari din casa mea... Nu vreau să te mai văd! Coincidență. *** În mail mă așteaptă un set de poze de la Mircea, din Arizona. Are vreo sută douăzeci de kile, șort havaian, tricou în dungi, fălci de buldog. E tuns periuță. Ochii i s-au micșorat parcă, seamănă cu două borte într-un bostan. Stă relaxat, adică sprijinit de-un palmier în ghiveci. Lângă el, o miniatură a tatălui, produsă în Americi, zâmbește larg, probabil la mamă-sa - specialistă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ai tot corpul plin de blânde de la ploșnițe? - Nici eu nu știu cum e cu ploșnițele, n-am luat decât păduchi în clasa întâi, de-am avut gaz turnat în cap o lună și-am urlat în gura mare că, dacă mă tund chilug, fug la Bucșoaia, n-am fost niciodată, dar îmi suna mișto să fug acolo, mi se părea de efect. Au început, pe măsură ce le-aruncam amănunte ca iarba tocată la rațe, să se scarpine prin diverse locuri, unele mai rușinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia și mănâncă, înghite tot, terminăm povestea. Cască botu’... Mă muști? Lasă că n-oi turba eu! *** - Fănele... se-apropie un bărbat pântecos, cu vinișoare roșii în mijlocul obrajilor. E tuns ca-n pozele de tinerețe revoluționară ale lui Dej. - Măi Fănele, să bem pentru Costache! - zice și lasă să cadă câteva picături. Îi plăcea și lui lucru’ bun, și-o vorbă pe îndelete, nu ducea la ureche. Dar uite, Fănele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care mă îmbăta și promitea o primăvară înaltă. Un vânt călduț ștergea ultimele dâre de frig. Lumea zâmbea pe străzi și se simțea în aer că miracolul începea. Ce mai, afară erau prezente toate argumentele filosofiei mele... În timp ce frizerul mă tundea, vedeam în oglindă, la garderobă, o femeie cam de patruzeci de ani, cu un aer simplu, modest îmbrăcată și cu ceva blând și casnic în atitudini. Una din acele femei care nu trebuie să fie nici frumoase, nici bine îmbrăcate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
plecase. Înțelegeți? Țipătul ei nu exista. În zadar țipa, nimeni nu vroia s-o audă. Inclusiv eu, de fapt. Căci în tot acest timp nu m-am sculat de pe scaun să mă întorc. L-am lăsat pe frizer să mă tundă mai departe. Și numai după ce femeia s-a dus undeva în spatele frizeriei, unde își lăsau frizerii halatele, căci i se făcuse rău, l-am întrebat pe cel care mă tundea: "Ce s-a întîmplat?" Ca și cum eu nu fusesem de față
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă întorc. L-am lăsat pe frizer să mă tundă mai departe. Și numai după ce femeia s-a dus undeva în spatele frizeriei, unde își lăsau frizerii halatele, căci i se făcuse rău, l-am întrebat pe cel care mă tundea: "Ce s-a întîmplat?" Ca și cum eu nu fusesem de față sau mă gândisem la altceva, nu fusesem atent. Frizerul mi-a explicat atunci că femeia lucra acolo de mai multă vreme și fusese concediată, iar ea, neavând din ce trăi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o priveam prin oglindă îmi dădeam seama că femeia aceea avea, de fapt, trăsăturile mele. Semăna din ce în ce mai mult cu mine. Și când mă uitam atent, vedeam că eram, într-adevăr, eu. În același timp stăteam pe scaun și frizerul mă tundea. Eu mă uitam înfricoșat prin oglindă la mine care țipam ca un isteric. Și eu cel de pe scaun mă temeam să nu fiu recunoscut. Să nu se vadă că tot eu țipam. Aș fi vrut să mă scol, să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]