KorAP: Find »[drukola/base=urla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...261 >

6,525 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru cu pantalonii, izmenele și chiloții. Îi tăie șireturile pantofilor, apoi le ridică încet fluierând melodia lui preferată, Caroline și pantofii ei verzi. Tânărul urla, scuturând din cap ca un nebun. Matziev se ridică: prizonierul era în întregime gol, la picioarele sale. — E mai bine așa? Te simți mai în largul tău? Sunt sigur că acum memoria-ți va reveni. Se întoarse spre judecător, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Oscilam. Ezitam. Luam carabina lui Gachentard, puneam un glonț în magazie, îmi băgam țeava puștii în gură. Eram beat de dimineața până seara. Casa începea să arate ca o fundătură ce mirosea a canal. Îmi trăgeam forța din sticle. Uneori urlam și loveam în pereți. I-am dat afară pe cei câțiva vecini care veniră să mă vadă. Și apoi, într-o dimineață, când mă speriasem văzându-mi figura de naufragiat în oglindă, o asistentă de la clinică bătu la ușă. Ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
stau pe gânduri. Ne știam de multă vreme, și îmi era dator: închisesem ochii în 1915, când fiul lui cel mare, un neisprăvit, crezuse că materialele armatei, pături, gamele și rații, depozitate în hangarele din apropierea Pieței Libertății, erau ale lui. Urlasem la idiot, iar el pusese totul la loc, după care nu a mai trebuit să fac raport. Nimeni nu observase nimic. — Nu mai sunt aici... îmi spune Meyer. De când nu mai sunt aici? îl întreb eu. Atunci își privește creionul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
barbare, pline de puroi, de acizi și de sânge, de fiere, de bălți arzând. Zilele care treceau o schimbau pe Lysia Verhareine, cu toate că noi, ceilalți, nu observasem nimic. Tânăra cea frumoasă, delicată și dulce devenea pe dinăuntru o ființă care urla în tăcere și își sfâșia măruntaiele. O ființă care cădea. Care nu se oprea din cădere. În unele scrisori se lega de logodnicul ei, reproșându-i tăcerea și scrisorile rare, îndoindu-se de dragostea lui. Dar în ziua următoare îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
o scrisorică poate fi de ajuns, o simplă scrisoare plină de cele mai bune sentimente și de compasiune poate ucide la fel de sigur ca o armă. Lysia Verhareine a primit această scrisoare. A citit-o. Nu știu dacă a plâns, a urlat sau a tăcut. Nu știu. Tot ceea ce știu este că, după câteva ore, procurorul și cu mine eram în camera ei, iar ea era moartă, în timp ce noi ne uitam unul la altul fără să înțelegem: el știa deja, sau urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

singură, îi murise bărbatul de trebuia să se mărite cu el și-l chema disperată: Tinerel te-am îngropat/ De pomană că ți-am dat/ Apă multă și vin mult/ Să te țină Domnul sfânt!, aaa!!!, de ce-ai plecat?, urla ca un animal, se întinsese pe pământul cald, fetele opriseră cântul lor cu Caloianul și o ascultau... că morții... morții se întorc, ba nu, nu se întorc; morții știu, ba nu, nu știu; morții te ajută, ba nu, nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cu obrajii uscați și transpirată între sâni, se duce în dormitor, merge ca și cum ar dormi în ea, se așază la computer, deschide și scrie... După zgomotele de la fereastra parterului... meu, s-ar părea că nu merit nimic. Câinii vagabonzi își urlă prelung nefericirea, un grup de aurolaci se culcă pe rând cu o fată care nu are mai mult de 12 ani, unul strânge banii, dar va fugi sigur cu ei, am mai văzut și în celelalte nopți scena, și aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

declama! Psalmodiază! Amory, care interpreta, și-a asumat o mină plictisită, pretextând că avea nevoie de un disc cu mai puțină muzică de pian. La care Kerry s-a tăvălit pe podea, Înăbușindu-și râsul. — Pune Inimi și flori! a urlat el. Of, Doamne, Doamne, simt că nasc niște pisoi. Oprește afurisitul ăla de gramofon! a strigat Amory, cam congestionat la față. Nu dau o reprezentație! În tot acest timp, Amory Încerca, delicat, să cultive la D’Invilliers simțul apartenenței la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
admitem asta, nu cred că sănătatea are vreo legătură cu bunătatea. Sigur, pentru un sfânt mare contează să fie În stare să suporte chinuri enorme, dar moda asta a predicatorilor populari care se Înalță pe vârfurile picioarelor, simulând virilitatea și urlând că gimnastica va salva lumea... Nu, Burne, nu Înghit gogoașa. — Oricum, hai s-o lăsăm baltă, că tot n-ajungem nicăieri și, În fond, nici eu nu mi-am format o concepție clară. Iată Însă ce știu bine: Înfățișarea personală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
cortină va cădea, pleosc!, peste capetele noastre tremurânde. Dar tu-ți Începi spectacolul bolborositor de lanternă magică, cu aproximativ aceeași colecție de diapozitive pe care am avut-o și eu, așa că simt nevoia să-ți scriu, fie și numai ca să urlu despre colosala prostie omenească... Ai ajuns la sfârșitul unei etape: de bine, de rău, nu vei mai fi niciodată exact Amory Blaine cel cunoscut de mine și niciodată nu ne vom mai Întâlni ca pe vremuri, pentru că generația ta devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Însemna Biserica Romei. Era foarte posibil să fie un ritual fără fond, dar părea să fie și unicul bastion integrator și, creator de tradiție, opus decăderii morale. Până când uriașele gloate puteau fi educate În spiritul simțului moral, cineva trebuia să urle la ele: „Să nu...!“ Și totuși, pentru moment orice acceptare a religiei era imposibilă. Avea nevoie de timp și de absența oricărei presiuni ulterioare. Dorea să păstreze pomul fără ornamente, să poată determina corect și complet direcția și impulsul noului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

aș lua acum un ciob și m-aș sinucide cu el, nimeni n-ar observa, nimeni n-ar plânge. Mariana începuse să se gândească la sinucidere din noaptea aia când venise soția lu domnu doctor, care avea mustață, săraca, și urlase ceva cu Anna Karenina (da Popa râdea, că cică aia nu s-a-mpușcat, s-a aruncat sub tren, da tot aia e, și la o adică era mai bine dacă se-mpușca!), și Mariana spăla pe jos - că aia făcuse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
joacă, cad, mănîncă întruna și sunt plini de muci. Uite unul care aleargă spre el. Domnul Popa vrea să fie singur, să se gândească la Contesa, să-și pună ordine în gânduri. Noroc că s-a împiedicat piticul mucos, acum urlă. - Doamnă! Doamnă, a căzut copilul! - Lăsați-l să se ridice singur, am citit o carte despre psihologia copilului, trebuie să învețe să se descurce în viață, să fie independent. - Da urlă, doamnă! - Dacă nu-i acordați atâta atenție, o să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
gânduri. Noroc că s-a împiedicat piticul mucos, acum urlă. - Doamnă! Doamnă, a căzut copilul! - Lăsați-l să se ridice singur, am citit o carte despre psihologia copilului, trebuie să învețe să se descurce în viață, să fie independent. - Da urlă, doamnă! - Dacă nu-i acordați atâta atenție, o să se oprească. - Păi cum să nu-i acord, doamnă, mă deranjează, aici e parc, să fie liniște, să se odihnească omu! - Dumneavoastră n-aveți copii? - Nu. La asta nu se aștepta doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
e parc, să fie liniște, să se odihnească omu! - Dumneavoastră n-aveți copii? - Nu. La asta nu se aștepta doamna. Domnul Popa are întotdeauna darul să-i surprindă pe necunoscuți, să-i intimideze, să-i lase fără replică. Și ăsta urlă și mai tare. - Se vede, copiii simt, de-aia urlă! Copiii și cîinii simt sufletul omului, urlă fiindcă sunteți un om rău! Ei bine, asta era prea de tot. Adică Contesa n-a însemnat nimic. Adică o fufă proastă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
n-aveți copii? - Nu. La asta nu se aștepta doamna. Domnul Popa are întotdeauna darul să-i surprindă pe necunoscuți, să-i intimideze, să-i lase fără replică. Și ăsta urlă și mai tare. - Se vede, copiii simt, de-aia urlă! Copiii și cîinii simt sufletul omului, urlă fiindcă sunteți un om rău! Ei bine, asta era prea de tot. Adică Contesa n-a însemnat nimic. Adică o fufă proastă să-l judece pe el așa, la prima vedere! Căutând o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
se aștepta doamna. Domnul Popa are întotdeauna darul să-i surprindă pe necunoscuți, să-i intimideze, să-i lase fără replică. Și ăsta urlă și mai tare. - Se vede, copiii simt, de-aia urlă! Copiii și cîinii simt sufletul omului, urlă fiindcă sunteți un om rău! Ei bine, asta era prea de tot. Adică Contesa n-a însemnat nimic. Adică o fufă proastă să-l judece pe el așa, la prima vedere! Căutând o rezolvare simplă și inteligentă, domnul Popa fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
lor. - Mai ai ceva de adăugat, Nexus? - Ar fi... ar fi că... dacă tu ai aruncat halterele, atunci mai aruncă-le o dată! Al doilea ropot de aplauze nu-i mai făcu lui Mișu atâta plăcere. - Și voi vreți asta? - Da! urlă toată lumea (microbiștii săriră din nou din paturile lor, iar agenții F.B.I. își puseră mâinile la urechi, avertizându-l pe președinte să ia măsurile de urgență). - Bine... trebuie să mă încălzesc puțin înainte... mai bine după ce dansează Mariana! Marianaaa! Mariana nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

echimozele -, mă uit la Ida și mă gândesc că e nebună. Îmi spune: ― Ți-am spus că te lovesc și ai acceptat. ― Așa este, spun și-mi trag la loc cracul treningului. ― De la capăt, spune. O iau de la capăt și urlu, dar nu cedez. Vine o durere nebună, mi se umflă burta de efort, dar continui ca vai de lume și, dintr-odată, nu mă mai doare nimic, totul pare ușor, trec chiar de cincizeci și așez liniștit piciorul pe podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
ca un diavol, mânioasă cumplit că batem mingea în loc să repetăm. ― Dragă, spune Moni, să nu fii supărată, copiii au luptat și au pierdut ca niște premianți. A fost una din cele mai cumplite repetiții pe care le-am făcut, Zoe urla continuu, era nemulțumită, Moni n-avea treabă, se culcase cu picioarele pe catedră, imun la tot ce se întâmpla în jurul lui. La un moment dat, Elena Albu nu știu ce face, Zoe se apucă de pandalii și începe să arunce cu scaune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

jumătate din valoare. Dar totuși Rainer se poate privi în ochi, atunci când e singur în fața oglinzii. Uneori se întâmplă să fie o zi absolut normală, iar tatăl își alege după bunul plac pe unul dintre copii, pe care‑l lovește urlând. Deoarece copilul nu vrea să facă ce‑și dorește tatăl. Atunci copilul dă neajutorat din mâini și din picioare, în timp ce interiorul său se detașează de corp și se ridică ceva mai sus de unde poate urmări mai bine groaznica întâmplare. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
să aibă un complex de motivații care se află undeva mai sus. Deasupra noastră, ca să zic așa. O să vă explic imediat aceste motivații, spune Rainer. Te rog, nu explica nimic, te implor, încă o explicație pe ziua de azi și urlu, spune Sophie. Dar trebuie să vă explic de ce vrem să facem asta, altfel o s‑o faceți la voia întâmplării, ceea ce n‑are nici o valoare. Hans spune că vrea să se cultive. Anna spune că pentru asta trebuie să citească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
bucătărie și să se servească cu înghețată de zmeură făcută în casă, n‑are decât să ia cât vrea, că e destulă. Nu poți să‑mi cumperi dragostea, mamă. Mămica țâșnește pe loc în casă, se aruncă pe pat și urlă, într‑o criză de isterie, ca un animal rănit de moarte. Mai mulți oameni încearcă s‑o calmeze, dar nu reușesc, așa că un profesor de medicină dintre cei prezenți îi dă un medicament ca să doarmă. Nu‑i pasă de musafiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
lor, ca să‑i îmbrățișeze, în sfârșit ceva nou în anotimpul ăsta plictisitor. Aici e foarte adânc, fiindcă apa a fost adunată artificial. Natura nu produce întotdeauna de una singură asemenea pericole. Pietrișul de pe mal scrâșnește chinuit. Peisajul primăvăratic se pune urlând de‑a curmezișul și semnalizează cu indicatorul. Stop! Nu înainta, că‑i periculos. Milioane de creaturi minuscule sunt călcate cu mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
citând versuri rupte din context. Alături, Anna se tânguie de parcă ar durea‑o ceva. Însă cu siguranță e voluptatea, care - atunci când devine insuportabilă - ajunge să semene adeseori cu durerea. Ca să‑i țină isonul, Hans se tânguie și el. De parcă ar urla doi lupi. E ceva animalic și nu‑l înnobilează cu nimic pe om. Cred că acum au terminat, Hans e epuizat, așa că o să înceteze și‑o să schimbe în sfârșit placa. Rainer se holbează nemișcat în oglindă și la fel de nemișcat se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]