2,974 matches
-
de perfecțiune, din hiperbole și cifre, prin imagini care vin și pleacă-n vid, acolo unde zilnic moare Euclid / Zdrobit de-absurdul altor ecuații // În drumul de la minus către plus... Barbian, așadar, la nivelul expresiei îndeosebi - La țărm ascuns, sub văluri de opal, / În sorbul unor lumi matriciale, / La polul negativ, paradoxal, / Se proiectează-n scheme infernale / Mai multe variante de final -, poetul aduce, în planul conținutului, frământările dintotdeauna ale omului cu o sensibilitate exacerbată prin cunoaștere și-și construiește, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
suntem toate numai o gură, un aparat care suge perpetuu, sunt aici lîngă tine, la picioarele tale stau, precum Venus perisaltica, vreau să te am, să te posed, nu te uita la Înfățișarea mea, stăpîne, ea nu este decît un văl al neștiinței, uită-te dincolo de ea, și vei vedea adevărata frumusețe care se Întovărășește, atunci cînd Înnoptează, cu Spasmul Etern, pentru că eu sunt mișcarea, desfacerea, sunt ghiocul, vampirul roșu al amețitoarei Sophia, cea care ține În poale porfirul acusmatic, spasmul
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
în împărăția olfactivului prin perversiunea Parfumului lui Suskind. Ce frumos era gestul lui Gellu Naum, când îl ducea pe Dan Stanciu să pipăie coaja copacilor! Cum îți poți educa simultan gustul estetic și jubilația papilară, opțiunile artistice prin ceremonialuri pe vălul palatin. Alchimia contrariilor: educația senzorială și carnalitatea ideii. „Bine, Mircea, vin!“ am exclamat voios după mica dezbatere interioară. Cum era și firesc, realitatea (turistică, managerială, umană) de pe teren a întrecut cu mult biata mea imaginație culturală. Nu fusesem în Alba
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
între fortăreață, închisoare și mănăstire. Novicele trebuia să respecte regula celei mai desăvârșite tăceri. N-avea voie să râdă, nici să discute învățăturile primite ori să exprime vreo îndoială. De aceea i se arăta o statuie înfășurată într-un lung văl, cu un deget pe buze: muza tăcerii. Obiecțiile, nedumeririle erau interzise. Discipolilor li se cerea să urmeze o dietă riguroasă, din care erau excluse vinul, carnea și ouăle, să disprețuiască dragostea, să primească învățăturile cu smerenie, ca pe niște porunci
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cum pălesc de furie. Mă săturasem de stima lor, de vreme ce nu era generală, și cum ar fi putut fi generală, de vreme ce eu n-o puteam împărtăși? De aceea, cel mai bun lucru era să acopăr totul, judecată și stimă, cu vălul ridicolului. Trebuia cu orice preț să dau frâu liber spiritului care mă înăbușea. Voiam să spintec frumosul manechin pe care-l plimbam peste tot și să le arăt tuturor ce avea înăuntru. Îmi amintesc, de pildă, de o conferință pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic. Poate, nu întîmplător la intrarea coridorului prost luminat de la etaj, unde se află "salonul pendulelor", a fost pusă o statuie de bronz, reprezentând muza tăcerii. Înfățișează o femeie înfășurată într-un văl lung, cu un deget pe buze care sugerează o interdicție: "Profanii, înapoi!" De aici și impresia că pe ziduri e depusă, ca praful, o tăcere grea. Marta e singura care pătrunde în acest coridor, și asta numai după ce Monseniorul s-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ți se întîmple, încercînd să tălmăcești primele cuvinte de pe pagină. " Existau discuții aprinse și la mănăstire în ce privește stihomanția, l-a asigurat doctorul Luca pe tânărul custode care-l privea neîncrezător. Unii erau de părere că orice încercare de a forța vălul pe care Creatorul l-a pus între noi și ceea ce urmează să se întîmple e un păcat. Mai drastic, "fratele Martin" susținea că vanitatea de a vrea să știm mai mult decât ne e îngăduit să știm e o necuviință
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
urmează să se întîmple e un păcat. Mai drastic, "fratele Martin" susținea că vanitatea de a vrea să știm mai mult decât ne e îngăduit să știm e o necuviință față de Creator, o ambiție diavolească, și că nu trebuie ridicat vălul de pe ceea ce trebuie să rămână ascuns. Eu, dimpotrivă, susțineam că e firesc să vrem să vedem în viitor. Că omul a fost totdeauna dornic să afle ce-i rezervă soarta. Așa se și explică existența atâtor oracole și interesul de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Ne-am regăsit la început de vară. Plângeam; întortocheatele vertebre le ascundeam. Cântai valsai cu fluturi de cuvinte, în vălul tău des încurcat descoperisem glasul îngerului de sub mări. Iubirea continua dansul ei neîntrerupt absurd, orb și crud, topind culorile înflăcărând stingerile suspendând felin mângâierile respingând apropierile, dragostea.... veșnică auroră boreală. Te plictisea jocul nostru ireal? Tu pe cine iubeai în
Dependent by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83709_a_85034]
-
Evaporat în singurătate Limpezimea bântuiește fantasmele, scoate nelămuririle din praful dimineții și le așază confortabil într-un sicriu cu multe scheme. Te înăbuși și ieri ca și azi citind cartea sperând evaporarea vălului în limpezimea ochilor de banană. Sublimarea lasă urme adânci, paradoxuri iluzii cromate în îmbrățișări difuze scormonind dedesubturile. Întrebări știute din fântână au prospețimea sperieturii unor minți de lăcuste și te-ngrozește sperând atingerea,
Evaporat ?n singur?tate by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83714_a_85039]
-
picioarelor, vorbeau numai strictul necesar și În șoaptă. Juan Lucas propuse s-o ducă În dormitorul ei, dar Țanțoșa zise că aici muncise Întotdeauna și aici trebuia s-o lase să se odihnească. Susan Încuviință din cap și Țanțoșa sfîșie vălul de frică ce-i acoperea pe toți, izbucnind În hohote și plînsul ei Îi molipsi pe ceilalți. Celso plîngea și el și Carlos Își mușca mustăcioara ca să nu-i dea lacrimile. „Trebuie să-i anunțam pe Universo și pe Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
iarăși la succesul literar. În camera mea îmi revenise inspirația, speram din nou să devin celebru.Să fiu poet însemna pentru mine totul. Propria-mi imagine literara onanistă pe care mi-o construiam începuse să-mi domine viața. Și apoi, vălul a căzut. A trebuit iarăși să plec.... România mă făcuse fericit și m-a cuprins deodată o furie surdă împotriva existenței, care făcuse ca în una și aceeași minte să existe atâta sensibilitate și atâta matematică pură totodată. În mine
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
minune, un miracol. Imaginați-vă că într-o bună zi ați descoperi că posedați un al șaselea simț, mult mai profund decât ceilalți și atunci veți realiza cu adevărat ceea ce simțeam eu atunci. Înainte ca noaptea să-și fi ridicat vălul ei cenușiu, știusem că am fost într-adevăr „ales”. Nu credeam în dumnezeire, dar parcursesem deja o întreagă viață într-o singură zi numai. O uitasem definitiv pe prietena mea, nici măcar vag nu mă mai gândeam acum la ea, iar
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
noua mea slujbă. Peste doar câteva zile m-am trezit cu portarul la ușă: - Scuzați, domnule, vă caută o domnișoară... O domnișoară străină foarte frumoasă. Am coborât scările ca o vijelie. Era întuneric profund. Luna era complet acoperită de un văl gros de nori cenușii. Am auzit-o strigându-mă. M-am apropiat de ea. Am privit- o cu atenție. Figura și întreaga ei atitudine nu exprimau decât reproș. - De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun? îmi zise ea
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
scânteietor, peretele de un verde-cenușiu al căldurii aplatizante care făcea din prerie imaginea tipică a unei pustietăți uitate de Dumnezeu o elibera pe Karin. Rețeaua verticală, ca dintr-un joc de Lego, din Chicago o apăsase. Munții Stâncoși o neliniștiseră. Vălul sclipicios al Los Angelesului îi dăduse senzația de orbire isterică. Măcar locul ăsta îi era cunoscut. Doar locul ăsta era suficient de deschis și de gol ca să te pierzi în el. Farmer’s Daughter se afla pe locul unei vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
casă albă din Cape Cod, de lângă ocean. Întindea mâna spre streașină. Ce știa despre ea? Absolut nimic. Nimic în afară de ceea ce cortexul lui prefrontal aduna de te miri unde și din rămășițe de la hipocamp. O văzu în chip de fetiță cu văl negru care-i acoperea fața, aprinzând o lumânare de cincizeci de cenți pe un altar, într-o biserică sufocată de tămâie. Ce știa el despre oricine altcineva? O văzu cu Mark Schluter, purtând treninguri gri și căști de protecție galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când întoarse capul, ușa de la dormitor tocmai se deschidea și imediat își făcu apariția mama împăratului. Avu ocazia să-și de-a seama imediat de ce apăruse cu atâta întârziere. Se îmbrăcase cu o rochie vaporoasă, și aspectul general era de văluri albăstrui. Înainte ca Gosseyn Trei să aibă timp să examineze cu atenție noua ei îmbrăcăminte, femeia zise: - L-am chemat pe Breemeg. Te va duce înapoi în Polomar-ul tău. Se părea că venise momentul pentru unui adevăr însă numai unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
lenjerie de corp împroșcau cu apă în jur ori mișunau pe plajă. Fețe surîzătoare, picioare subțiratice, burți, umeri, piei albe și roz și roșii și maronii și peste toate o ploaie de stropi de apă și sclipiri de soare, un văl strălucitor de voie bună. Am respirat adînc. Mi-am scos pantofii. Și șosetele. I-am lăsat în urma mea pe nisip și, îmbrăcat în pantalonii mei scurți și în cămașa de bumbac, am mers încetișor către apă. În momentul acela, în
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
care purta o bandă de pînză pe frunte, și o haină din piele de căprioră cu franjuri, ca indienii americani. Se părea că oameni din toate culturile și secolele se adunaseră aici în straie de mătase, pînză, blană, pene, lînă, văluri, nailon și piele. Părul le era încrețit în stil afro, retezat în stil roman sau strîns în creștet în stil Pompadour, drept ca la Sfinx sau în vălurele ca la peruci. Găseai decorații de toate felurile și o anume doză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care-i erau încă necunoscute, i se păreau dintr-odată accesibile. Îi rămânea să dea dovadă de mai multă profunzime în gândire, să facă o mai mare abstracție de realitate, să împingă precizia observațiilor sale cu încă o zecimală, și vălul se va ridica, iar descifrarea misterului va fi la îndemâna simțurilor sale. Consecințele acestui raționament erau suficient de ample ca să justifice o "pauză" de integrare pentru sistemul său nervos. Calmul său se accentuă. Își aminti de acel ceva metalic de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Ea face parte poate dintr-un ritual pregătitor menit să reunească ceea ce, aparent, desparte. Iată-le : Un bol de sticlă, vid, rotund și transparent. La stânga lui, o statuetă arhaică : Cibele, șezând; vremea i-a ros trăsăturile, multiplicându-i-le sub vălurile ștergerii care îi subliniază melancolica nepăsare; senină și calmă, ea își ține mâinile în poală. La stânga ei, un mic leu de bronz privea încordat spre stânga; creștetul lui, cu coamă cu tot, nu depășește mijlocul Cibelei. Deasupra lor, lucrată în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
s-a apucat să meargă în sus și-n jos pe trotuare pentru a aprecia munca tinerilor creatori. Exista un contrast violent între jurnaliștii din grup, subțiri și îmbrăcați ușor, în ținute estivale, și femeile maghrebine ce purtau, în ciuda căldurii, văluri și veșminte lungi, cu mîneci și glugă. În vitrine, manechinele prezentau haine la fel de puțin de gurmande ca și ele în privința cantității de material, ceea ce făcea ca prețurile lor să uluiască și mai mult populația locală. Tinerii creatori afirmă că apreciază
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
care-i erau încă necunoscute, i se păreau dintr-odată accesibile. Îi rămânea să dea dovadă de mai multă profunzime în gândire, să facă o mai mare abstracție de realitate, să împingă precizia observațiilor sale cu încă o zecimală, și vălul se va ridica, iar descifrarea misterului va fi la îndemâna simțurilor sale. Consecințele acestui raționament erau suficient de ample ca să justifice o "pauză" de integrare pentru sistemul său nervos. Calmul său se accentuă. Își aminti de acel ceva metalic de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fost, cât ai fost, de două-trei ori pân’ la Istanbul, ce ai văzut, frate, în avion? Ce făceau femeile noastre? Să îți amintesc? Că le-am și filmat! — Ei, făceau! Nu făceau nimic chiar atât de grav! Se despachetau din vălul islamic, ca să- și ia minijupe de plastic, pantofi roșii cu toc și alte zorzoane! Le-am văzut, și ce? Te-ai gândit cum e să-ți petreci o viață sub o pânză de doliu? De luni până duminică - tot
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Aș vrea s-o cunosc!“, poruncise oaspetele, și fata lui Sebas, devenită dintr-odată Sehat, se-nființase mai mult decât radioasă. „Ești virgină?“, o întrebase de față cu toți. Îndrăzneața Sonia se-nroșise până la rădăcina șuvițelor care îi alunecau de sub văl, dar spusese răspicat: „Da!“. Secvența, răspunsul și întrebarea bătuseră drumul Paris dus-întors și fuseseră luate de toate știrile. Sonia se văzu la jurnalul de seară, cu fular și mantou, dar purtând în ochi aceeași sclipire precum a maică-sii, care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]