2,308 matches
-
tot disprețul de care e în stare, nu a făcut-o. „Pentru un ceas de adevărată smerenie”, ar da toate talentele pe care își închipuie că le are. Ar ajunge astfel la modestia care înseamnă fericire. „Trebuie o doză de vanitate și de orgoliu ca să suferi și să te plângi de ceea ce ți se întâmplă” (II, 24). Sintetizând, să reținem că celebritatea e lucrarea diavolului și că înseamnă distrugere și sterilitate. Citim într-un loc: „De două lucruri sunt convins: alcoolul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
substituite de Cioran cu avantajele negativității, ale bolii, absenței, morții, anonimatului. Dar poate el să nege până la capăt orgoliul și să facă apologia retragerii? Deocamdată, alte ipostaze ale admirației pentru cei care au reușit în acest exercițiu de retragere din fața vanității. „E mai multă noblețe în anonimat decât în larma, în tapajul ce se face în jurul unui nume”, spune Cioran la un moment dat. Și continuă: „Merită dispreț oricine aderă la celebritatea sa, oricine nu se simte umilit și ofensat de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lașitatea și decăderea mea au atins punctul maxim, când mi-am pierdut până și puterea de a mă disprețui, când, pe scurt, m-am renegat pe mine însumi și mă tratez ca pe un indezirabil” (I, 92). Să deducem că vanitatea și gloria înseamnă ineficiență, lașitate și decădere? Mai mult, e renunțarea la miezul ființei cioraniene, care părea să se hrănească cu disprețul de sine. Totuși, la antipod, Cioran vorbește despre extazul anonimatului, despre adevărul ființei neștiute. La câteva rânduri de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate piedicile existente în afara unei astfel de soluții, pentru care pare să nu fie făcut, există reversul născut nu din neputință, ci din convingere. Refuză Ă teoretic Ă orice fel de exhibiționism, dar știe că eului Ă a se citi vanității, gloriei, celebrității Ă nu i te poți sustrage. „E o tâmpenie să pretinzi că renunți la eu, la amorul-propriu, la vanitate și la orgoliu: toate acestea nu pot fi depășite, iar de îndată ce-ți închipui că le-ai depășit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ci din convingere. Refuză Ă teoretic Ă orice fel de exhibiționism, dar știe că eului Ă a se citi vanității, gloriei, celebrității Ă nu i te poți sustrage. „E o tâmpenie să pretinzi că renunți la eu, la amorul-propriu, la vanitate și la orgoliu: toate acestea nu pot fi depășite, iar de îndată ce-ți închipui că le-ai depășit, cazi într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să-și lichideze geniul” (idem). Iată de ce Cioran pare să fi parcurs traiectul lichidării propriului geniu. Este motivul pentru care ceea ce pare victorie este eșec, iar ceea ce pare eșec e împlinire. Și dacă Cioran nu se poate vindeca încă de vanități, lucrul se datorează faptului că e o ființă vie, care n-a cucerit încă Indiferența. Iată: „Citit câteva scrisori ale lui Proust în care solicită decorații. Altădată, acest gen de slăbiciuni m-ar fi îngrețoșat, acum însă face ca interesul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut eforturi teribile pentru a se retrage din lume, după ce și-a spus eul unei denunțări nemiloase, Cioran constată că tot ce înseamnă construcție se datorează eului. Mărturisește: „E o tâmpenie să pretinzi că renunți la eu, la amorul-propriu, la vanitate și la orgoliu: toate acestea nu pot fi depășite, iar de îndată ce-ți închipui că le-ai depășit, cazi într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe sine. Cum știm deja, el are nostalgia sihăstriei și a pustiului. Ba chiar a peșterii: „Vechea mea obsesie: s-o rup cu toată lumea, să mă retrag într-o peșteră... Ah
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se retragă în pustiu și nici în peșteră; să acceptăm că nu poate din cauza lașităților pe care le hrănește spaima de limitele neputincioase ale trupului. Dincolo însă de toate acestea, el are gustul spectacolului social. Să fie la mijloc doar vanitatea? Iată: „Am vorbit două ceasuri fără întrerupere, din teama de a asculta. S-o faci pe saltimbacul în situația mea, nefericit și trist până la depravare!” (I, 207). Sau: „Nu-i om mai vrednic de dispreț ca mine. Am flecărit până
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a regăsi extazul: „Extazul e lucrul pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă iar singurul extaz adevărat nu se obține decât prin renunțare. Renunțarea nu e un «mijloc»; renunțarea e «totul»” (II, 100). Mai mult decât renunțarea la vanitate, e vorba aici de cucerirea Indiferenței; pentru aceasta, e nevoie de abandonarea eului social, dar și a prezenței în lume. Își spune la un moment dat, după cinci zile de stat în natură: „Ambiția mă istovește, competiția mă acrește. Contactul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
boala ca prilej al cunoașterii, al retrăirii sinelui, cauză a ei chiar, care îndeamnă la modestie, la retragere. O spune Cioran: „În fața bolii, nici un orgoliu nu rezistă. Se frânge de ea. Boala ne cheamă la ordine, la realitate, ne spulberă vanitățile. Umilire de fiece clipă” (I, 98). În alt loc: „Degeaba încerc să uit destinul «meu», bolile mi-l readuc în minte. Iar uimirea mă cuprinde din nou: cum să crezi în libertate dacă nu ești sănătos?” (I, 97). Oricum, boala
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
caută cu o anume disperare a negării sinelui său originar, furiile lui Cioran împotriva propriei țări, ca și împotriva celorlalți, sunt semnul autonegării. Mai exact, al urii de sine. Trecem peste faptul că ura de sine și autoflagelarea ascund o vanitate devastatoare și, deopotrivă, orgoliul suferinței, dublate când și când de umor. „De dimineață până seara, nu fac decât să mă răzbun. Pe cine? Pe ce? Nici eu nu mai știu, sau uit, de vreme ce tuturor le vine rândul... Nimeni nu știe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe când eșecul e afrodiziacul meu. După fiecare înfrângere, îmi revin, recapăt gust de viață. Autoflagelare permanentă, ancestrală Ă izvor de energie” (III, 149). De fapt, există la Cioran o veritabilă frică de succes; în adâncuri, nu se poate elibera de vanitate, de răbufnirile orgoliului, de bolile eului. Caută atunci anonimatul, își explorează trupul, face apologia eșecului. Sondează nimicul originar: „Trebuia poate să rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi și neterminați, să ne statornicim în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dat dracului! Și să știi, cu ăștia, cu Pandele, pot să ajung mare! Mina: Ai mai fost mare. Nu ți-a ajuns? Iar vrei să fii mare. Ilie: Ce vrei, femeie, boală necruțătoare! Cea mai bună vecină a crimei este vanitatea. Și crezi că eu pot să scap de una sau de alta! Sigur că vreau să fiu mare... dar nu prea mare, cum să spun eu, mare atît cît să mă observe lumea, să mă vadă, să mă atingă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
desființare" a scenei) Ce naiba ți-o fi venit și ție cu trăsnaia asta...! Hm! Să-ți faci o scenă în cameră...! Gh. P. unu:...Ușoare disperări de actor..., de actor la pensie... Gh. P. doi: Aiurea! Vrei să spui, melodrame..., vanități de actor... adică poate mori ep scenă... Vax! Gh. P. unu: Ei, uite, îți promit că am să mor în fotoliu..., sau în baie..., sau în tramvai... Gh. P. doi: (privind cu atenție scena, cu cortina trasă) Zău că are
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
regulile câștigului și ale succesului sunt stabilite ad-hoc; nici de sentimentul de neputință generat de impredictibilitatea comporta mentului instituțiilor statului corupt; nici de obscenitatea scenei publice, care "sancționează premial" grosolănia și vulgaritatea, spiritul primar agresiv, impostura fudulă, aroganța ciocoiască și vanitățile fanariote renăscute; nici de neîncrederea și suspiciunea în legi și oamenii justiției câtă vreme "totul se poate aranja" altundeva și altcumva; nici, mai ales, de uimirea perplexă a oamenilor cinstiți că viața onestă, dusă în modestie și cumpătare după reguli
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este DUMNEZEU, înseamnă a rodi pe calea frumosului, a credinței și a dragostei. Cel mai benefic și mai plăcut efort este efortul de a-ți învinge ignoranța. Menținerea liniștii în spatele sufletului iluminează cultivarea vieții. Suntem actorii și spectatorii propriei noastre vanități și stupidități. Prietenia adevărată îndoiește lucrurile minunate și înjumătățește necazurile. Adevărată bucurie vine din prisos de omenie. Cam la fel s-au desfășurat lucrurile și la colaborările din teatru sau la film. Îmi amintesc cu multă nostalgie de Învățătorul Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai sintetice, mai panoramice, mai dinamice, mai abrupte. 4. După ce artistul și-a exersat plenar valorile, simte, probabil, că următorul exercițiu în slujba lor trebuie să fie pedagogia. 5. Artistul e posibil să vadă, pe măsura inepuizabilei lui fecundități, inepuizabila vanitate de a mai continua (așa cum blestemă Hamlet spița omenească să nu mai aibă miri și să nu mai plodească). 6. Artistul nu și-a oprit nici o clipă căutarea, copilăria, neliniștea, vitalitatea elanului, dar printr-o decizie neraționabilă a ființei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bine, filmul românesc Înghițitorul de săbii (de Alexa Visarion), în care caracterul de coșmar întrece toate poveștile de amărăciune și nebunie, este făcut din fapte banale, curente, fapte în sine de o importanță moderată. Găsim câte puțin din toate: răutate, vanitate, poftă de a porunci, lichelism și servilism, meschinărie, nepăsare, pe ici pe colo câte un mort, dar morți nerespectuoși: tuberculoză sau accident de muncă. Găsim și mișcare sindicală, desigur, sinceră: un hamal din port moare înecat pentru că puntea era șubredă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o persoană, un Nimeni nu dorea ca acest dialog cultural să fie susținut. A început disputa tragic-comică cu un funcționar al Primăriei Capitalei care nu înțelege nici acum că rolul domniei sale este să sprijine ceea ce există, nu să distrugă din vanitate, din ambiția de a fi ctitor al instituțiilor culturale. Așa s-a ajuns la ideea comasării forțate de la TRA în proaspătul ne înființat încă Centru De Proiecte Culturale București. Ciudat e că, venind la conducerea țării, prin opțiunea majorității, Convenția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mă interesează tinerii regizori. M-au interesat totdeauna și tinerii regizori din teatru, și plasticienii tineri, și compozitorii tineri. M-au interesat vocile noi, vocile distincte din generația tînără. Iar în privința cinematografiei românești actuale, probabil numai din orgoliu, dintr-o vanitate extremă, se poate să nu te intereseze această generație, să nu vrei să vezi, să nu-ți placă filmele ei reprezentative. Văzîndu-le, eu descopăr multe lucruri pe care le visam, ca regizor, în diferite perioade, lucruri pe care nu le-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Bineînțeles că pe filele scenariului au aparărut observații precum: "Atenție e vorba de o biserică" sau "Biserica??" Păstrez acele pagini. Eu inventasem câteva personaje și în acest scenariu Ziditorul un Vodă care nu înțelegea arderea lui Manole și își cultiva vanitatea și orgoliul. Voiam să-l joace George Constantin... În scenariul meu, povestea lui Manole se petrece într-un timp al ciumei ce a cuprins țara și al invaziei barbare din afară, timp al morții, al disperării... iar Vodă, gras și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
abaterea de la norma etică. Destinele celor trei personaje, Ghiță, Ana și Lică, se înscriu sub semnul unei fascinații a răului, ca drame ale abdicării de la demnitate și moralitate, drame ale izolării și însingurării, ca eșecuri existențiale generate de slăbiciuni și vanitate, de ambiții fără de măsură. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema în nuvela pentru care ai optat Surprinzând existența lumii contemporane lui, Slavici creează personaje complexe și verosimile ale căror destine ilustrează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
forța determinantă a întâmplărilor vieții, a circumstanțelor, a mediului ce exercită puternice influențe asupra omului. Destinele lor se înscriu sub semnul unei fascinații a răului, ca drame ale abdicării de la demnitate și moralitate, ca eșecuri existențiale generate de slăbiciuni și vanitate, de ambiții fără de măsură. ÎNCHEIERE În esență, se poate afirma că, între marii clasici ai literaturii române, Slavici rămâne creatorul nuvelei realist psihologice, al unor personaje de mare forță artistică, având acel „amestec de bine și rău, ce se află
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
1927, p. 188. 105 H.-G. Gadamer, op. cit., p. 172. 106 W. Dilthey, Construcția..., pp. 79-80. 107 Id., Einleitung..., p. 64. 108 Ibid., pp. 53-54. "Interdependența dintre invidizi pare întâmplătoare și incoerentă", dar "tocmai prin intermediul ei, al interdependenței dintre pasiunile, vanitățile și interesele indivizilor se realizează corelația scopurilor, necesară în istoria umanității", adnotează Dilthey pe marginea unui cunoscut citat din Goethe: "Lumea rațională trebuie să fie privită ca un mare și nemuritor individ care face neîncetat ceea ce e necesar, ridicându-se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]