13,235 matches
-
nu mai plouă niciodată, iar vitele să moară, așa cum se mai întâmplase în trecut. Îi plăcea drumul spre Francistown deși azi mergea mai departe, cale de trei ore spre nord, dincolo de graniță, în Zimbabwe. Domnul J.L.B. Matekoni întâmpinase cu reținere vestea plecării ei și încercase s-o facă să se răzgândească, dar ea stăruise să pornească la drum. Preluase acest caz și intenționa să-l ducă până la capăt. — E mai periculos decât în Botswana, argumentase el. Mai totdeauna se întâmplă câte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și susură vinovat către-o umbră. - Ce ziceai? încep să devin interesat, numai să-l mai țin pe loc. - Ei, amanta lui Pârvulescu e Izabela Sandu, realizatoarea de emisiuni culturale. N-am vreme să-mi manifest nici o reacție față de această veste postumă, dispare de lângă mine, urcă scările câte două, îndoit de spate, să-și ajungă din urmă protectoarea, să-și toarne cenușă-n cap pentru păcatul de a fi vorbit c-un ins atât de declasat. Parcă-l și aud, „m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un calculator, m-anunță inginerul de sistem. - Nu vom lua prima, nu sunt bani, mă înștiințează liftiera, ducându-se c-un scaun tapițat deasupra capului. - Era să dea colțu’ Georgescu, e cărat cu căruciorul, nu mai poate vorbi, îmi dă vești un coleg. Se zice c-a făcut atacul la el în cabinet când corecta teze. - O să-l aducă pe ăla direct profesor, fără să mai treacă prin treptele inferioare. Se pare că Paraschiv a plagiat, a furat în ultima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
porni Într-un lung periplu prin Europa, ca să moară la Florența, În vara următoare, victimă a ciumei. Carmen de Ibarra - acum aproape nimeni nu o mai numea Niña Carmen - Îl așteptă să se Întoarcă vreme de un an, dar aflînd vestea că murise, se Îmbrăcă din nou În doliu și se pregăti de Întoarcere la Quito, unde se Închise În casă pentru a și-l aminti pe bărbatul pe care-l iubise și a contempla, neputincioasă, lenta agonie a tatălui ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și ciudată „lună de miere” pe care o trăiseră - violentă, sfîșietoare, respingătoare și aproape Înspăimîntătoare -, se terminase și pătrundeau, ca atîtea alte cupluri, pe cărarea lungă, Întunecată și Întortocheată a lehamitei și ranchiunii Împărtășite. CÎnd mama lui Diego Ojeda primi vești despre crima comisă pe Insula Hood, la care fuseseră martori oamenii din echipajul de pe Adventurer, nutri speranța că poate taina pe care o ascundea acea insulă avea legătură cu misterul goeletei Ilusión, dispărută În aceleași ape, și se hotărî să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe stînca solitară vreo urmă a pierdutei nave. Madeleine și Río Branco, din care se descoperiseră urme, naufragiaseră, la fel de misterios, cam la aceleași date și În aceeași zonă, la fel ca María Alejandra, o balenieră despre care iarăși nu aveau vești. Nu era prin urmare cu totul ilogic să presupună că cele patru calamități erau legate Între ele Într-un fel oarecare. Cheia trebuia să se afle, după toate probabilitățile, la misteriorul criminal, pe care unele glasuri Îl identificau deja cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În urmă. Doña Adelaida Ojeda, care În pofida timpului scurs refuza În continuare să accepte moartea primului său născut, a oferit prin urmare o sută de dubloni de aur căpitanului velierului și cîte cincizeci fiecăruia dintre oamenii lui, dacă Îi aduceau vești demne de crezare și definitive despre soarta fiului ei Diego. - Dacă mi-l aduceți În viață, o să vă fac bogați, făgădui ea. Pe toți. Căpitanul velierului, Arístides Rivero - care cîțiva ani mai tîrziu avea să ajungă faimos și să sfîrșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
palmele În sus. Pentru că aici plouă și sînt mulți pești, putem să supraviețuim luni Întregi - arătă spre locul unde trupul portughezului dispăruse sub apă. Ce contează că peștii Îl mănîncă cu totul sau Încep cu ficatul? - Ești un monstru! - Frumoase vești! Cu mișcări abile spintecă un pește mare, Îi tăie capul, Îi scoase mațele și i-l oferi imitînd gestul amabil al unui ospătar: - Mănîncă! Îi porunci. Mestecă Încet și Înghite zeama, dacă deocamdată nu poți Înghiți carnea... Recupereză-ți forțele, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o linie invizibilă de la zâmbetul ei la Alfa, e ginerele meu, Seth Thomas. Mâna ei mare zboară spre mine pe bancheta din spate. — Asta, zice, e fiica mea, Bubba-Joan. În unele zile, detest felul cum Brandy ne schimbă viețile fără veste. Uneori, de două ori într-o zi, trebuie să fii la înălțimea unei noi identități. Unui nume nou. Noi relații. Handicapuri. E greu să-mi amintesc drept cine am început călătoria asta. Fără îndoială, ăsta-i genul de stres pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aur pe ea. Fumul e peste tot, și corul tuturor sirenelor detectoarelor de fum e atât de puternic că mă dor urechile. E răutate pură s-o țin pe Evie atât de mult trează în Cancún pentru a-și primi veștile bune. Așa că sun la numărul pe care l-a lăsat. Să știți că Evie răspunde de la primul apel. Și Evie zice: — Alo? Nu se aude nimic, cu excepția sunetului a tot ceea ce am făcut, detectoarele de fum și flăcările, clinchetul candelabrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ei. Mai ales de culoarea ei. Și de gust. Și de miros. L-am întâlnit pe Manus când aveam optsprezece ani, și un băiat extrem de frumușel a venit în pragul casei părinților mei și-a întrebat, am primit vreodată vreo veste de la fratele meu după ce a fugit de acasă? Tipu’ era puțin mai mare ca mine, dar nu mă depășea cu mult. Douășcinci, cel mult. Mi-a dat o carte de vizită pe care scria Manus Kelley. Agent Special Independent Echipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
știu, tragic în plini comedie ori comic în nepăsarea generală. Se strecură cu pași repezi și mai dorind un singur lucru, să ajungă cît mai repede în stradă, viu, Odată ce va fi ajuns acolo hotărîrea sa va fi luată. VII Vestea morții lui Leonard Bîlbîie, cel mai bun inspector al Serviciului, fără îndoială, în afacerea Vulturul Alb el se dovedise a fi cel mai potrivit, i-o adusese Șerban Pangratty. Se anunțase pe neașteptate cu un telefon la numărul direct, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reale, prin clipe cu adevărat grele care, poate, pe altcineva l-ar fi băgat în pămînt ori l-ar fi trecut printre netrebnici, dar lui puțin i-a păsat, de fapt nu i-a fost frică. Aviatorul îi adusese o veste proastă, moartea unui inspector strica viața celorlalți pentru destul de multă vreme, dar nu era doar atît. Pangratty, fără să știe, fără să vrea, îi dădea prima confirmare asupra unui fenomen pe care îl observase de cîtva timp, dar pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt atunci mintea lui mergea cel mai iute. Plescăi zgomotos, pufni iarăși "ce să vă spun, nu știu. Încă nu știu. Nu știu nici măcar cum s-a întîmplat. Uite, ești aici de o jumătate de oră, ai venit cu o veste proastă, îngrozitoare în gură și încă nu ai reușit să-mi spui ce aveai de spus. Dumneavoastră, prințe, nu prea aveți un contact strîns cu realitatea, de aceea totul pare așa, mai vag, mai amestecat. Viața dumneavoastră vă permite. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Informării pe care a trimis-o pe cale oficială către cei trei oameni importanți cu care stătuse de vorbă, abia după ce se convinsese că fiecare dintre ei este hotărît să ia măsuri de împiedicare a complotului. Spre seară a venit prima veste bună. Guvernul s-a mutat cu totul în Otopeni, sigur, locul era ținut secret pentru cei mai mulți, dar nu și pentru el. Pe canalele sale îi sosiră informații despre apariția pe străzi a formației întărite de jandarmi călări, care controlează accesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atingi doar cu gândul, căci acolo este numai lumină și beatitudine. Iar beatitudinea nu‑i este dată muritorului.“ „Gata cu filosofia“, zise un ucenic al lui Petru. „Măcar să atingi norul acela, atunci vom ști să te prețuim ca pe Nazarinean.“ Vestea ajunse până la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să‑și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
porni În fugă până la cel mai apropiat cătun și se Întoarse cu niște lucrători care tocmai isprăviseră o fântână. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curând urmat de pietriș, apoi de pământ roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
impresia că ar auzi voci Îndepărtate. Vântul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într‑o vineri, mormântul urma să fie dezgropat. Acum se adunase mult mai multă lume decât la Îngropare, căci vestea despre făcătorul de minuni, fachirul, magul, se răspândise până departe. Sofia, Petru și ucenicii săi, aidoma judecătorilor cărora li se dă Întâietate, stăteau cât mai aproape de groapă. Întâi fură păliți de o duhoare Îngrozitoare, ca de iad. Curând aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
spuse de el. Nimeni, adaugă, nimeni, sub nici un chip, nu trebuie să afle de unde venim, căci dacă ar afla, și-ar da seama imediat că Bora Bora este în acest moment o insulă foarte vulnerabilă... Zâmbi ușor. Și pe-aicea veștile zboară peste valuri mult mai repede decât cel mai rapid pescăruș. Apoi făcu un semn către cârmaci să-ndrepte vasul către un golf pitoresc, înconjurat de o superbă plajă de corali ticsita de palmieri, si, după ce se menținu un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de aproape, erau simple nave conduse de oameni, în timp ce pentru Marele Preot și pentru cei mai sceptici navigatori trebuia să fie vorba despre Arca Zeului Tané, care, conform legendelor, avea să pornească într-o zi peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou Mare Potop. În această arca uriașă avea să-i strângă pe cei drepți, pe care avea să-i pună la adăpost pe creasta unui munte în ziua în care va reapărea curcubeul. Orice ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puteau alege pentru a ajunge la destinație. Totuși, a doua zi, când se întoarseră pe plajă, căpitanul Mararei părea să știe foarte clar încotro trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să se alăture expediției și, pentru această, pe lângă armele lor, aveau să aducă și o mică piroga pe care catamaranul o putea trage după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai bine să nu știi nimic decât să știi prost, pentru ca, daca n-ai habar încotro se-ndreaptă o stea, n-o să te-apuci s-o urmezi, însă dacă o urmezi în mod greșit, poți ajunge la capătul pământului. —Vin!... Vestea îi lua prin surprindere, cu toate ca o așteptau de mai bine de o lună. Imediat, Tapú Tetuanúi și cu prietenii lui se cățărară în cei mai înalți palmieri și observară cum, într-adevăr, trei uriașe catamarane își făcuseră apariția la orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
precum cutițele, însă se părea că ceea ce ii chinuia cu adevarat nu era proximitatea morții, ci faptul că totul se petrecea sub ochii celor de care, cu atâta viclenie, isi bătuseră joc. Își făcură apariția și mai mulți rechini, ca și cum vestea banchetului care se apropia ar fi ajuns deja până în fundul oceanului, iar cei mai îndrăzneți dintre ei le atingeau deja picioarele naufragiaților. Era doar o chestiune de timp. Navă lui Octar abia se mai ridică la câțiva centimetri deasupra apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Fiind căsătoriți, spusese Nelson, nici măcar nu era păcat. Acum n-are sens să se dea jos din pat și să șteargă caseta. Ar fi ca și cum ai sparge o oglindă fiindcă îți arată adevărul. Ca și cum ai ucide mesagerul care-ți aduce vești proaste. — Stând în pat zi după zi, spune doamna Clark, îți dai seamă că nu țărușii ucid vampirii. Ci balastul emoțional și dezamăgirile pe care le duc în cârcă secol după secol. Îți place să crezi că devii tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]