1,953 matches
-
fie busolă, nu bici. Numai interdicția ar mai reuși poate să reabiliteze gustul pentru lectură al oamenilor. Fiecare artist poartă în el un Don Quijote crucificat. În artă, înving cei care fac din perseverență o obsesie. Creația - o voluntară logodnă cu zbuciumul. Sărăcia a manifestat întotdeauna o infinită tandrețe față de creatorii de artă. Cu o modestie care frizează indiferența, valorile lasă de multe ori podiumul veleitarilor. Artiștii i - au brodat omenirii zările. Marele dușman al actorului este micul cabotin ascuns în el
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
înconjoară. Unii creatori de artă se străduiesc să conserve arta în alcool. A fost deturnată condiția placentară a poeziei.. În artă, distincțiile le acordă publicul. El nu este nici arogant, nici părtinitor. Arta tulbură, nu demonstrează. Arta poate da sens zbuciumului. Mă tem că indiferența față de artă se poate transforma în ură. În artă, derapajele individuale se pot coagula cu timpul în școli și curente. Arta înseamnă zbor. De libelulă, ori de vultur. Instinctualii ratează arta, nu și contul în bancă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
plopii fără soț”. De la Ionescu-Dobrogeanu aflăm chiar spusa lui Eminescu, care, după ce nu s-a arătat prietenilor o bună bucată de vreme, când a revenit între dânșii, a afirmat: „Mi s-a măritat dragostea de lângă plopii fără soț”. Ecoul întregului zbucium al poetului este reverberat în versurile: . . . . . . . „Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar, Căci azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vere! Uite-te că astăzi e din nou lumină și pe ulița mea... Adică pe ulița noastră, dragule. Iartă și tu un “bătrân” putred de atâta nostalgie. Iertat să fii, fiindcă și eu sufăr de aceeași boală . De fapt, tot zbuciumul nostru de până astăzi nu are altă pricină decât nostalgia după vremurile acelea care au trecut, dar s-au adunat ca niște frunze formând adevărate zăpoare de-a lungul istoriei... Și un om ca distinsul domn profesor universitar Ioan Caproșu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
era amortizată de ape și nu se loveau... le-a plăcut mult și această hârjoană. Radu a înțeles mișcarea, a prins curaj, și cum ele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toții în vâltoarea dansului. Însă, zbuciumul și zgomotul mării au îndepărtat perechea de ceilalți până nu i-au mai zărit; apa cu puterea ei magnifică, i-a despărțit și nu au mai perceput nimic din exterior; s-au simțit deodată singuri, în siguranță, departe de orice
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ei... pasivă îi urmărea mișcările tot mai înfierbântate. Își lipea gura senzuală de buzele ei strânse, trecea la sâni pasional, se antrenase în mod deliberat și parcă încerca s-o facă să uite răutățile ce le înfăptuise; bărbatului îi creștea zbuciumul în valuri desfășurate și îl enerva pasivitatea ei însă știa că nu putea fi altfel. Femeia nu reacționă în alt mod; întoarse capul și închise ochii... nu vroia să-l mai vadă. Plângea fără lacrimi în interiorul ei, nemișcată psihic, ca
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
care oamenii o caută îndeobște n-are nimic de-a face cu experiențele extatice, extreme. Dimpotrivă, e vorba 309 de faimoasa "aurea mediocritas" a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțelepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. în acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții mari, ci se mulțumesc cu ceea ce le aduce clipa. Dacă fericirea orgasmi-că despre care am vorbit la-nceput ar putea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vii sunt încă în amintirea mea, zise doamna Angela, stergându-și ochii. -Ionuț mă iubește, zise Ioana simțind nevoia să mărturisească, deoarece cuvintele doamnei Angela, le primise ca pe o lovitură. Doamna Angela, văzându-i expresia feței își dădu seama de zbuciumul din sufletul ei, atunci o mângâie pe cap și-i zise: -Fiecare om are destinul său! Dialogul lor fu întrerupt de Ionuț, care intrase în curte călare pe un armăsar frumos numit Murgul. Tocmai se întoarse din satul Daia, unde
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
constată cu groază că rămăsese o grămăjoară de haine fără stăpân. Inima-i bătea nebunește, și din cauza necazului care-l pândea după înec, dar mai ales de mila și reala compasiune pentru băiatul de vreo 20 de ani. Îi bănuia zbuciumul și zbaterile, când fusese luat de șuvoi, mai ales că lui îi era groază de apă. Încolonă imediat compania și-o porni spre bivuac. Zvonul despre accident se răspândise și, ca o primă (mult prea tardivă) măsură de precauție, un
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
escapadă în oraș, unde-și făcuse deja niște relații. Întotdeauna fu zgârcit în amănuntele despre cunoștințele din Odesa. Verificând și supraveghind posturile de pază, își permitea uneori răgazul de a se așeza pe nisipul fin al plajei, privind în larg. Zbuciumul Mării Negre, care-n vreme de pace îndeamnă la visare și melancolie, linia orizontului, frântă când și când de valurile mari, delfinii mici străini de încrâncenările oamenilor, îl făceau să cadă pe gânduri. I se ordonase să reziste pe poziții
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
spune: Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va chema femeie [ishshah], căci din bărbat [ish] a fost luată" [Facerea, 2:22-23]. Se regăsește aici mitul arhetipal al androginului, prin care Platon sugera zbuciumul celui hărăzit să își caute întreaga viață jumătatea (partea), pentru a se întregi ca entitate. c) Geneza femeii este legată de înzestrarea ei cu o funcție esențială (pentru existența viitoare a omenirii căzute în păcat): aceea a procreației prin iubire
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori, pulberea și așa răscolită de zbuciumul luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se întorc, și cele mai mândre cetăți, în frunte cu Troia. Strălucește, câmpia aceasta, până la cer de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de un lucru. Ele stau, toate trei, sub semnul câte unei frumuseți: a Elenei, a lui Ahile, a poeziei. Elena și Ahile fiind cei din care izvorăște acțiunea poemului, iar poezia fiind poemul însuși. Toate trei transcenzând încărcătura lor de zbucium omenesc și situându-l, odată cu ele, mai sus, într-o altă ordine a realității. Și toate trei dând Forței din care emană o formă în care esența Forței, fără să se nege, se află purificată și izbăvită de partea ei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mare 110 cu ape bogate și vârtejuri de argint și până la marele fluviu de obârșie, Oceanul, care împrejmuie lumea și curge sub stele, cu ape adânci. În asemenea viziuni violența își găsește pentru o clipă înseninare și odihnă, departe de zbucium. Cuvântul „departe“ (telothi, telothen) e rostit de Ahile mai adesea decât de toți ceilalți și cu un ecou din adânc și din necuprins pe care în nici un alt glas din Iliada nu-l are. În schimb, sunt cuvinte (101 la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
nemăsuratelor lui pasiuni. Lacrimile încetează să-i curgă și marile hohote se potolesc după ce plânge cum numai el o face în toată Iliada, care răsună, ca și țărmurile mării, de ecoul tânguirilor lui, aprige până la istovire. Un plâns și un zbucium întreg, atotcuprinzător de suflet, în care lumea lui se preface toată în lacrimi. Ahile se află întreg în toate pasiunile lui. Iar detașarea lui de trecut este a singurului erou homeric care are amintiri, ale cărui acte se proiectează pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori, pulberea și așa răscolită de zbuciumul luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se întorc, și cele mai mândre cetăți, în frunte cu Troia. Strălucește, câmpia aceasta, până la cer de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de un lucru. Ele stau, toate trei, sub semnul câte unei frumuseți: a Elenei, a lui Ahile, a poeziei. Elena și Ahile fiind cei din care izvorăște acțiunea poemului, iar poezia fiind poemul însuși. Toate trei transcenzând încărcătura lor de zbucium omenesc și situându-l, odată cu ele, mai sus, într-o altă ordine a realității. Și toate trei dând Forței din care emană o formă în care esența Forței, fără să se nege, se află purificată și izbăvită de partea ei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
spre mare cu ape bogate și vârtejuri de argint și până la marele fluviu de obârșie, Oceanul, care împrejmuie lumea și curge sub stele, cu ape adânci. În asemenea viziuni violența își găsește pentru o clipă înseninare și odihnă, departe de zbucium. Cuvântul „departe“ (telothi, telothen) e rostit de Ahile mai adesea decât de toți ceilalți și cu un ecou din adânc și din necuprins pe care în nici un alt glas din Iliada nu-l are. În schimb, sunt cuvinte (101 la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
nemăsuratelor lui pasiuni. Lacrimile încetează să-i curgă și marile hohote se potolesc după ce plânge cum numai el o face în toată Iliada, care răsună, ca și țărmurile mării, de ecoul tânguirilor lui, aprige până la istovire. Un plâns și un zbucium întreg, atotcuprinzător de suflet, în care lumea lui se preface toată în lacrimi. Ahile se află întreg în toate pasiunile lui. Iar detașarea lui de trecut este a singurului erou homeric care are amintiri, ale cărui acte se proiectează pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
că ele, țigăncile, știu tot... și-ți spun tot!... Lisandru, în pragul crâșmei, rămase înmărmurit. La piciorul scării, răsări o țigancă cu arginți în plete, oacheșă, stăpânindu-l numai cu ochii. Oacheșa se repezi înaintea lui, căutându-i sufletul și zbuciumul, și dintr-o dată îi zise... - Hai, frumosule... să-ți gâcesc!.. să-ți zâc de dor, de amar, de.. - Fugi de‟ici cioară! ..o întrerupse, și cu mâna împingând-o la oparte. Dar țiganca nu renunță atât de ușor. - Hai să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din creier se sparg în bucăți, Lovite de lacrimi și prejudecăți, Ce vremuri cumplite, ce vremuri șablon, Din toată tristețea îți faci etalon Și mergi printre vii ca și cum ar fi morți, Iar dramele lumii rânjesc pe la porți, Ce vremuri de zbucium, ce vremuri-mirări, Rămân, prin eșecuri, ignobile stări, Copiii se nasc predispuși la blestem, Cu gândul la toate, pe tine te chem, Ce vremuri de jale, ce vremuri de uri, Te-aș pune să urli, ți-aș cere să juri Că
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
obsedant cu amănunte, Mi se face rău fără chipul tău, Dar păstrez un semn de dor pe frunte. E momentul trist când nu mai rezist, Vreau să trag cu praștia în stele, Sunt din nou copil, strigăt infantil, Și un zbucium, ca un dans de iele. Îți ofer povești, vise îngerești, Port în suflet multe alte daruri, Iar în urma mea, cinică și rea, Vine lumea, aducând coșmaruri. Teatrul e absurd, Dumnezeu e surd Sau încearcă să ne motiveze, Drama are haz
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
locuința de piatră pare să fi fost de mult părăsită, vag mâhnit în sufletul meu că n-am dat de craniul lui Yorick, câteodată realitatea e atât de seacă! Încă o piele culturală, câte or fi oare?! Și deodată un zbucium înfundat de departe se aude din afundurile muntelui, ca o vijelie hohotitoare și am senzația că stau în picioare pe un tren ce gonește cu viteză, amețitor, a încetat la fel de brusc precum a și început! Să fie izvorul ce curge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care Îl iubesc e un om atât de banal, fără nimic personal, un mincinos, În fond. El acum spune că m-a iubit, eu nu mai cred nimic, pe nimeni. Ție, Petre, Îți mulțumesc pentru toată indiferența ta, pentru tot zbuciumul sufletesc pe care mi l-ai trezit, pentru că numai așa am Învățat să lupt cu viața și, În special, cu mine. Da, m-am Învins, și timpul mi-a dovedit că n-a murit iubirea, dar că, așa cum te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
găsești puterea de a crea decât În mijlocul unei intense frământări În liniștea vieții cotidiene, niciodată. Pe tine nu te leagă nimic, de nimeni. Ai iubit un om, nu ți-a fost pe măsură, dar ți-a dat poezia, rezultat al zbuciumului tău sufletesc. Acum, nu datorezi nimănui nimic. Nu te leagă nici un fir de viața Bucureștilor, așa că nu păgubești pe nimeni dacă mori. Da, trebuie să trăiesc așa cum vreau eu sau să mor. Cale de mijloc nu există. * Dar dacă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]