3,277 matches
-
fără volum. Strada, oamenii, clădirile Înalte - erau doar linii plane și unghiuri. Nu era nici o curbă pe stradă - singura linie curbă fusese țipătul acela unic și plin. Și, așa cum pierise lumina zilei la amiază, tot așa imaginea chipului acelei femei, zdrobită de grozăvia banală a acelei morți ce evoca o Întreagă viață cunoscută ei, trecuse printr-o transformare dureroasă și răscolitoare. Căci, așa cum, doar cu o clipă mai Înainte, acest chip bun, frumos, strălucitor mă fermecase cu siguranța și integritatea bucuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tîrcoale și nu mai puteam s-o văd acum decît Încremenită și Încătușată de-o putere infamă și arogantă, care nu putea fi Înfruntată și Învinsă de nici o ființă omenească, iar eu nu puteam face nimic altceva decît să-mi zdrobesc viața și creierii de asfalt, cum făcuse omul acela, sau să Înnebunesc cumplit către o moarte mînioasă printre atîția alți atomi fără nume, fără chip, ai furnicarului uman de pe fața pămîntului. Am văzut-o, Încătușată fără scăpare de viața imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tuturor viețuitoarelor, da, al regilor pămîntului, al prinților inteligenței, al atotputernicilor stăpîni ai limbilor și al nemuritorilor făuritori de versuri, al speranței, dorinței și setei mistuitoare care pot sălășlui incredibil În Închisoarea minusculă a capului și care pot zdruncina și zdrobi micul lăcaș În care sînt ferecate. Mortul era Îmbrăcat În niște haine banale și prin Îmbrăcămintea sa mizeră, ieșea la iveală din nou calitatea, condiția vieții sale, ca și cum hainele pe care le purta aveau gură, aveau personalitate, vorbeau o limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la mine? Vino, sora mea, În ceasurile de veghe ale nopții, vino În miezul tainic și tăcut al Întunericului, vino așa cum ai venit mereu și adu-mi iarăși acea putere de neînvins, nădejdea veșnică, bucuria triumfătoare și Încrederea ce va zdrobi iarăși tăriile pămîntului. Vino, pășind peste cîmpiile nopții, prieten drag, vino pe armăsarii fratelui tău, Somnul, ca să ascultăm din nou tăcerea pămîntului și a Întunericului, să ascultăm cum bat inimile celor care dorm pe cînd armăsarii negri și ciudați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vreun șef de echipă sau supraveghetor - care Înaintează către el agitînd În mîna-i cărnoasă o bîtă, urlînd cu glasul gros al celui Însetat de sînge și de moarte. — Te calc În picioare, fir-ai al dracului de cioroi Împuțit! Îți zdrobesc creierii! - și Îl lovește violent cu bîta În cap pe negru, iar, sub izbitura elastică, scrîșnetul osului lovit de lemn răsună cumplit și limpede pe Întinderea cîmpiei. În spatele albului buhăit, un funcționar, un biet om de paie al acestei lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îndrăznește să-ntoarcă vorba unui alb! Trosc! O lovitură stîngace și distrugătoare se abate peste gura care se transformă brusc Într-o masă sîngerie, din care negrul, cu ochii țintă la licărul oțelului, scuipă automat fărîme de dinți. — O să-i zdrobesc creierii blestemați... cioroiul dracului... Îl Învăț eu minte dacă... trosc! Lovitura cade pe creștetul lînos al capului și acum, cu craniul despicat pînă la baza frunții Înguste, trupul negru și puternic se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
soldați negri, voinici, au fost opriți, interogați sever și li s-a ordonat aspru să părăsească rîndurile. Locotenentul Își culege boneta de pe jos urlînd: — Ce dracu s-a mai Întîmplat? și se repede spre locul unde cei șase au Încremenit, zdrobiți de durere, cu obrajii proeminenți scăldați În șiroaie de lacrimi. După un schimb aprins de cuvinte cu ofițerii de la masă, se lămurește despre ce-i vorba: cei șase negri, aflați toți sub comanda lui, fuseseră tratați de boli venerice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
E grav, domnule general? Credeți că-i ceva grav? CÎnd cădea șrapnelul, făcea o groapă zdrențuită. Sfîșia frunze și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul creierului, Îi zdrobea zidurile capului de i se risipeau creierii pe un petic de pămînt, sîngele se Închega și se Înnegrea, iar omul rămînea Întins la pămînt În uniforma groasă și strîmtă, Îmbibată de miros de urină, Într-un gest stîngaci, indiferent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pigmei - a fi o făptură de doi kilometri Într-o lume de făpturi de doi metri - este cu totul altceva. Căci uneori unicul său ochi de uriaș este incapabil să vadă viclenia lor, răsună munții de strigătul său de durere, zdrobește pădurile În mînia și suferința sa, lovește În dreapta și-n stînga cu un stejar și azvîrle bolovani uriași, smulși din stîncile de granit, În urma corăbiilor cu oameni Îngroziți. Dimineața se trezește Într-o țară necunoscută, vasul său e sfărîmat, tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să divorțeze și să se mărite cu taică-tu, iar el era de acord, Închipuie-ți, parcă-și pierduse mințile, și-i făcea o groază de cadouri și-i dădea bani, iar amărîta aia bătrînă muncea pentru ei de se zdrobea și plîngea și-o ruga să se-ntoarcă la bărbatul ei, unde-i era locul. Dar nimeni nu putea sta de vorbă cu ea, nimeni n-o putea urni din loc, vezi Doamne, era nebună după el, era hotărîtă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fost Îngrozitor. Eu am ajuns primul“ - zice - „am auzit explozia chiar În spatele tribunalului nou și cînd am ajuns“ - zice - „zăcea Întins acolo, după o stivă de cărămizi“. Zice: „Mai Întîi n-am știut cine e, tot creștetul capului Îi era zdrobit și nu l-am putut recunoaște. Vai de mine, Îngrozitor, Îți dai seama“. „Păi nici nu mă mir“ - am zis. „Cei care trăiesc cu sabia, de sabie vor pieri“ și chiar așa a și fost, firește, bănuiesc că avea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu-i dăduseră pantofi să poată umbla și-o haină să-i țină de cald. „Asta-i prea de tot, zău așa!“ i-am spus tatălui tău. „Trebuie să-mi fac rost cumva de pantofi“ - a zis. „Dacă nu, Îmi zdrobesc picioarele umblînd prin munți și, dacă nu pot să umblu, sînt un om mort. Pun mîna pe mine cu siguranță.“ „Așa e“ - am zis. „Și de-asta am venit la tine, Eliza“ - a zis. „Știam că n-ai să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o doamnă, e un balaur. O zmeoaică. Eu n-am mai văzut până acum nici un zmeu adevărat, copii. Ana către zmeoaică: Am venit să-l văd pe Împărat! Zmeoaica: ─ Eu sunt Mama tuturor Zmeilor și dacă nu pleci imediat, te zdrobesc, proasto! ...Ah, copii, auziți ce urât vorbește? Pe coada mea zbârlită, ce frică îmi e! Zmeoaica nu mă vede, dar mie tot îmi vine s-o rup la fugă. Știu, nu-i frumos deloc. Trebuie să rămân, n-am ce
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
textele de la Ugarit unde Baal este definit ca stăpân al forțelor naturii a cărui voce e ca un tunet puternic. La fel, Ps 29,3-11: „Glasul lui Yhwh este peste ape, Dumnezeul slavei tună. Glasul lui Yhwh despică cedrii, Yhwh zdrobește cedrii Libanului” sau Ps 18,14: „A tunat din cer Yhwh, Cel Preaînalt și-a făcut auzit glasul”. Imaginea puterii și dominării forțelor naturii este utilizată pentru a sugera puterea pe care zeul suprem o exercită în favoarea poporului său în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cînd a făcut geamantanul și m-a luat din casa aceea. Nu-mi amintesc dacă am mers cu trenul sau autobuzul, ci doar că la căderea nopții am luat-o pe o cărare printre copaci ale căror crengi înalte erau zdrobite de vînt, iar cărarea ne-a dus spre o fermă unde am locuit un an de zile. Sora mea s-a născut curînd după ce am ajuns. Atracția fatală a mamei e demonstrată de faptul că, deși se vedea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
căminul a rămas ascuns de un promontoriu verde. Era o după-amiază însorită. Cîțiva nori stăteau agățați pe cer ca niște cămăși risipite pe o podea albastră. A părăsit drumul și a coborît în goană cărarea spre mare, mai să-și zdrobească picioarele printre pietriș și scoici. Se simțea încrezător și hotărît, pentru că citise o carte intitulată Tînărul naturalist și intenționa să-și noteze toate lucrurile interesante. Pietrișul luneca spre stîncile abrupte între care se aflau bolovani și băltoace. Se ghemui lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
barba în care se încurcaseră dîre de salivă. Nu putea să-și dea seama de ce ar trebui să posede o hîrtie de cinci lire, și omul ăsta nu, așa că i-o dădu și plecă repede. Simți că sufletul îi este zdrobit în mod deliberat, dar nu putea da vina pe nimeni. Nu suporta să dea ochii cu tatăl lui. Merse spre Cowcaddens, urcă treptele spre casa lui Drummond, deschise ușa și intră în bucătărie. Drummond și Janet Weir stăteau fiecare lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cenușiu neîndemînatic întinse și roșu și verde țipător. încercase să pună corpurile în profunzimea unei lumini tandre, să-și împartă spațiul cu nori, dealuri, plante și ființe, dar spațiul lui abia dacă avea adîncimea de trei centimetri, iar oamenii erau zdrobiți acolo ca și cum ar fi fost vîrîți într-un dulap strîmt. Pictura lui murală arăta ca o capcană de șoarece poleită, produsă de imaginația unei fecioare nevrotice. Zvîrli bucata de oglindă în sanctuar. — Asta nu-i artă, strigă el, coborîndu-și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o alimenteze cu conversația care o făcea să zîmbească, și să fie atent să nu rîdă. Ea nu băga de seamă că mîna care o ținea pe-a ei era ca de granit și făcea un efort să nu-i zdrobească degetele. Traversară scîndurile legănate ale podului de peste canal, trecură de niște depozite și urcară un povîrniș plin de iarbă. Thaw mergea înainte, trăgînd-o după el. Ea rîse cînd o împinse în jos și-i frecă trupul și gîtul cu mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
început mi s-a părut un tip drăguț, apoi m-a plictisit, era atît de înfumurat și sigur pe el. Cînd ne-a forțat să coborîm, mi-am dorit să moară, așa că a continuat să conducă prostește și a fost zdrobit. Nu-i de mirare că vrei să mă închizi într-un spital. Sînt vrăjitoare. își dădu seama că ea plîngea amarnic și încercă s-o ia în brațe, zicînd: — în primul rînd, autocisterna care a fost zdrobită poate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și a fost zdrobit. Nu-i de mirare că vrei să mă închizi într-un spital. Sînt vrăjitoare. își dădu seama că ea plîngea amarnic și încercă s-o ia în brațe, zicînd: — în primul rînd, autocisterna care a fost zdrobită poate că nu-i aceeași. în al doilea rînd, nu-i nimeni de vină că un tip conduce prostește. Și, nu am de gînd să te închid în vreun spital. — Nu mă atinge. — Dar te iubesc. — Atunci promite-mi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ce se întîmplă aici. „Bărbatul domestic“. își aruncă repede capul pe spate și strigă: „Tortul pe care mi l-a făcut m-a mușcat pîn-am țipat!“ Instrumetele și mașinile scoaseră un VUUM atît de ascuțit că auzul și gîndirea fură zdrobite o secundă. „Patul pe care mi l-a făcut era tare c-aproape am murit!“ îVUUM) „Cămașa pe care mi-a spălat-o și-a-ncrucișat brațele și m-a legat!“ îVUUM) „Se poartă domestic, are-un plan domestic grandios, însă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grădini ale spațiului și luminii, unde fiecare dintre noi ar avea timp să se îngrijească de cei dragi, de copii și vecini, fără să-i înghesuie și să-i chinuie. Dar aceste organisme mari cooperează doar să ucidă și să zdrobească. încă o dată, consiliul a început să hrănească creatura împărțind lumea în două și pregătindu-se de război. Dar a dat de un necaz neașteptat... — Opriți-vă! Simplificați prea mult, zise Lanark. Vorbiți de parcă toate guvernele ar fi la fel, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
acum un secol Uitați-vă la ele acum! Autostrăzi moderne. Turnuri. Un centru plin de clădiri înalte de birouri. N-am fi făcut nimic din astea fără ajutorul consiliului. Cu toate astea, dumneavoastră spuneți că acest consiliu plănuiește să ne zdrobească! — Aceste noi construcții, spuse doamna care vorbea rar, nu falorează mult în ochii mei. Profiturile acestor lucrări z-au dus la creatură. Un oraș trăiește prin industria lui, și a noastră e în declin. Dar nu putem, luîntu-ne tupă forbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lîngă el și privi ușurat parcarea cu pietriș și un șir de motocase liniștite. — închide ușa, înghețăm, urlă Macfee. Lanark o închise fără chef. Corpurile încă se învîrteau ca într-un balet într-un vîrtej de praf. Două motociclete se zdrobiră provocînd o explozie uriașă, apoi scena fu înlocuită de capul și umerii unui bărbat purtînd o cravată cu modele viu colorate. Ne cerem scuze pentru întreruperea acestui program, dar urmează un anunț urgent al primarului Sludden, șeful executivului orașului Unthank-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]