KorAP: Find »[drukola/base=zidar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...67 >

1,654 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

și cu Petre la șina Constantei. Cum să lași cerul ăla, și vrăbiile, și gârla... Când se apropiau sărbătorile, copiii se pregăteau de colinde. La Ajun, femeile desfătau pernele, și din fețele peticite făceau traiste pentru covrigi. Așa era obiceiul. Zidarii veneau devreme acasă cu litra de tescovină și cu bețe pe care ședeau înșirați covrigi cumpărați de la negustori. Ene pleca în ceată, și ălui mic, lui Beghe, i se făcu de-un Ajun să meargă cu uratul. Mă-sa a

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și grăbeau pașii. Unii băteau Grivița, alții trăgeau spre șina Constanței. Se auzeau câinii în fundul gropii. Râpile erau înghețate și jos ședeau haitele, gata să te sfâșie. Colinda începea de la croitor. Trecură și pe la tâmplar, și pe la Stere. Circiuma, plină. Zidarii cântau în prăvălia plină de fum. În case, femeile frământau puni negre. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm, Domn, Domn, să-nălțăm. În circiumă se făcu liniște. Parcă se dădu Dumnezeu jos din cer. Lucrătorii se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
trecut anul, și nici vorbă de biserică. Tot muierile vorbeau: - O mai face, soro? - De unde s-o mai facă? Ne-a înșelat calicu... Alta spunea: - Costă mult o biserică, ce vorbiți! Vistierie să ai! Parcă din banii noștri se putea! Zidarii înjurau în gura mare: - Ce biserică, mă oameni buni!... Biserică ne trebuie nouă? Mai bine făcea spital, că ne mor copiii de tifos, n-are cine-i îngriji. Femeile îi ocărau: - O să vă rămână gura strâmbă, păcătoșilor. Supărați pe Dumnezeu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor, soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Cărau pe scările de lemn pietrișul, despuiați până la brâu, strigau la muierile și copiii de le ajutau, venea noaptea, cădeau răpuși de oboseală pe grămezile de nisip, dormeau tun până dimineața și, când răsărea soarele, se spălau la pompă cu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bolțile cu plăci subțiri, lipindu-le cu ipsos, ușor de nici nu se vedea lucrătura. La firide, în margini, unde geamgiii puseseră sticle colorate, să îndulcească lumina, talianu scobea figuri de sfinți. Lucra cântând cu vocea lui puternică, și fetele zidarilor se luaseră de gânduri. Oftau lângă cratițe, mai ieșeau afară să privească. Așa tablou de bărbat nu mai pomeniseră. A stăpânit meșterul peste Cuțarida. Trei luni cât a așezat marmura, dormea noaptea mereu în alt pat de muiere. Cum făcea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
tare: - I-o fi murit mă-sa Iu ăsta, haide, soro, să luăm; dacă-i de pomană, de pomană să fie! Baba Chinta s-a lipit și ea la coada căruței. Mielu împărțea în dreapta și-n stânga. - Na-vă, fraților! Zidarii, rușinoși, încă nu se apropiaseră. I-a chemat sluga: - Veniți, mă oameni buni, veniți de luați! Baba Marghioala, care primise de două ori, avea poala plină. Ținea în șorțul ei larg trei pâini grele, ascunzîndu-le. Zicea într-una Aglaiei: - Să

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
altul. Adunaseră vreo treizeci și de prin alte mahalale, de-ți era mai mare mila să-i privești cum se uitau prin obloanele găurite. Când să facă spre răspântie, în față, la cârciumar, sosi ceata de copii. Vreo opt, ai zidarilor, ai lucrătorilor de la Ateliere și de-i cât pragul care cărau pietrele. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre picioarele Vetei, repezindu-se în șbilțul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
alături. Într-o clipă s-au ridicat vecinii. Era prea târziu. Magazia lui Tănase, scrum. Acum îi ardeau lucrurile. Focul a trecut în spate, hrănit de furia vântului. Cerul se luminase de pălălaie. Vflvătaia roșie se întindea. - Arde! Arde! strigau zidarii. Trâmbe lungi de fum înecăcios se lăsau prin curți. Se simțea bine fierbințeala care venea dinspre casa gunoierului. Parcă răsărise soarele. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. Nu putură să oprească focul. Șuvoaiele flăcărilor se întindeau și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el afară cu mușteriii după el. - Arde! Arde! se deslușea de departe țipătul femeilor. Auziră grinzile căzând la zidari. Focul topise în căldura lui magaziile și sărea peste salcâmii cuprinși de flăcări. Se aprinseseră și duzii din grădina oltenilor. Pe străzi alergau câinii cu părul zburlit. Cineva spunea: - Să se ducă la pompieri, vecine, la gară, c-o trăsură

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără să știe de ce. Trase în piept aerul iute, plin de fum, și intră în casă. - Da unde umbli, fată? o luă la zor coana Marioara cum

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
adică ce-ai vrea dumneata să afli? - Păi să nu fie cu păcat, cam la cât i se face, așa, fetii... - De... P-acilea, prin mahalaua noastră, pe unele le-apucă și pe la treisprezece ani. Nu le vezi pe-ale zidarilor? Nici nu sânt răsărite bine, și umblă cu burta la gură... N-a mai băut domnul Aristică. A doua zi, cum s-a luminat, a bătut în ușa studentului. - Bună dimineața, a zis. Domnu Procopie, nu te supăra, am de

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
au rostit. Sticleții cântau înainte în colivii, gureși. Văduva tot se mai văicărea în ușă: - A murit, sărăcuțul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat, văduva pământului... - Da ce-a avut, femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. Că era în putere, nu om să piară! - A murit, sughiță Florica. Acu, l-am spălat. N-au mai fost zile de la Ăl de-sus! Tilică a ascuțit un brici și s-a dus să-l bărbierească pe Gogu. Nu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
destupat câteva damigene de le avea pregătite. Popa a gustat un pahar, dascălul unul. Au spus încă o dată "Dumnezeu să-l ierte" pe răposat și au plecat. La masă rămăseseră vecinii, cu Aglaia, Tilică, nevasta lui Stere și vreo câțiva zidari. Babele, și ele în capul mesei. Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cu toporul lui înfipt în buturugă strigând "Sparg la lemn, sparg la lemn, sparg la lemn". Stere La amurgit, lucrătorii se întorceau de la fabrică. Aveau sufertașele goale. Nevestele, în păr la porți, să le ia sculele. Tot atunci veneau și zidarii, și meșterii. Lăsau ferăstraiele și mistriile și intrau în curți, lătrați de câini. Femeile aduceau ligheane pline de apă. Ei își adânceau tălpile crăpate și negre, să se răcorească. Peste Cuțarida se lăsa o ceață ca scama de păpădie. Mirosul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ceață ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
atunci. Meșterul își luase un ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că, spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față. Apoi le jucau

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față. Apoi le jucau în picioare. Zidarii luau cozile țigăncilor în pumni și le smuceau sălbatic. Toată mahalaua era un vaiet. Țipa a lui Ghiula, țipa a lui Șandor. Îl apucau și pe Matei dracii. O tăvălea toată casa pe-a lui. Până a doua zi se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
desfăceau la gât încinși de zăpușeală și porneau înapoi. Lunea se sculau devreme și plecau la muncă, tot osteniți. Unora le crescuseră băieții. Îi însurau. Se ridicau și fetele de măritat. Le rămăseseră rochiile scurte. Iarna le înghețau țurloaiele. Duceau zidarilor de mâncare la schele. Salahorii le pândeau pe după grămezile de nisip. Șuierau printre dinți: -PstîFată! Le dăduseră țâțele. Se făceau că n-aud. - Fată! A lui Tuluc! Mă, frumusețe de județ! Ele, de loc. Fugeau. - Dar-ar boala-n ochii

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mare la părinți, abia o scăpau vecinii de sub picioarele lor. Nu glumeau lucrătorii! Degeaba voiau să le crească în frica lui Dumnezeu. Ei, toată ziua la muncă, de unde să aibă și grija copiilor? Și apoi trăiau laolaltă! De la șapte ani, zidarii își luau băieții la meserie. - Pe al meu nu-l fac popă, spunea meșterul Tuluc, să-l învăț cu cărămida! Și ca el gândeau mulți. La școală îi trimiteau de frica învățătorilor, dar după un an, doi îi opreau pe

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
țigăncile despuiate în brațele bărbaților. Pe la treisprezece ani se uitau la surori sub rochii. Câte unul, nărăvit, u învăța: - Ce-i ăsta, mă? - Buricu! -Da asta? - Mi-e rușine. - Spune, țîcă! - Nu zic. - Zi-i, că te bat. - Halal! râdeau zidarii în cor. - Dar mă-ta ce-are? -Nț! - Spune, țîcă! Iar râdeau salahorii. Tot de la ei luau țigări și învățau să tragă mahorca-n piept. Ține de urât, ziceau. Pe la paisprezece ani erau galbeni și necrescuți. Mușca oftica din pieptul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
dughenile de la Tarapana. 321 1 Orașul înainta spre mahalale. Mereu se ridicau alte case din cărămidă, și pe zidurile încă umede se așezau firme noi. Nu se putea spune că le merge tuturor la fel. Erau luni de când ședeau și zidarii, și-atunci nici negustoritul nu mai mișca. Unii proprietari lăsau pereții netencuiți. Ba, spre Filantropia, se încinseseră și câteva prăvălii. În octombrie care trecuse a dat și un potop de ploaie peste Cuțarida. Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz cerul se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și moale. Oamenii au sărit, cu mic, cu mare, să dreagă stricăciunile,*Au bocănit până seara. Lui Chirică i se surpase un perete. Fetele alergau după chirpici, să-l lipească la loc. La Spiridon potopul dărâmase o magazie, iar la zidari căzuseră ferestrele. Când s-a uitat cârciumarul mai bine, a văzut că apa intrase și la el în pivniță. Până la gură se umpluse beciul. Butoaiele se mișcau greoi în nămolul gros. Și-a chemat nevasta și băieții de prăvălie. Până

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
duce. De când îți tot spun eu și nu vrei să m-asculți! Hai la ghicitoare, să se uite ea-n cărți, să vadă ce-i și să ți-l dezlege... Coana Marița ședea într-o casă de lut, spre ulița zidarilor. N-avea nici gard, nici poartă, numai niște uluci putrede, căzute. Încă spunea Spiridon: "Așa pățesc curvele astea de-au petrecut la tinerețe cu hăndrălăii! Le pedepsește Dumnezeu pentru câte case au stricat și câte muieri au lăsat pe drumuri

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]