3,039 matches
-
Ferentari sânt de fapt, două mâini, provenind probabil de la aceeași persoană. Degetele subțiratice, fibre musculare imberbe, unghiile lăcuite, toate indicii că ele ar fi aparținut unei femei. 174 DANIEL BĂNULESCU în care înmuia și tătîne-su, popa, când, apropiindu-se Sărbătorile, zugrăvea în cuvinte-meșteșugite, enoriașilor săi, Raiul?! Și nu toți cei din intelectualitatea în zidire a orașului care, îmbrîncindu-se, dăduseră peste adevărata fire a lui Ulpiu, nu-l firitisiseră? Nu-l alintaseră? Nu-l alintau? Nu-l îmbiaseră care mai de care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
A PUS MÎNA PE BALAUR, PE ȘARPELE CEL VECHI, CARE ESTE DIAVOLULȘI SATANA, ȘI L-ALEGAT PENTRU O MIE DE ANI. 397 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cele din a doua categorie nu iartă nimic, când e vorba să zugrăvească schimbările fundamentale petrecute în societatea noastră, sub conducerea înțeleaptă. Unele străpung străfunduri atât de măiestru ascunse ale sensibilității, de-ți dau lacrimile... Cele mai multe exaltă, în chip firesc, înzestrările magistrale ale Secretarului General, personalitate marcantă a lumii contemporane. De aici, până
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
au desenat ochiul Tatălui cu vopsele negre și verzi, veghind de acolo; semnul Sfintei Treimi îl așternuseră deasupra altarului, spre răsărit. Tavanul era, tot, o spuză de stele, albe și roșii, pe o noapte întunecată. Pe pereți, lângă ferestre, pictorii zugrăviseră pe Sfinții Părinți cu schiptrul puterii. Mai la stânga, nu lipsea mitropolitul cu mitra și cârja lui. Era o frumusețe! La isprăvire, au scos schelele, tot lăcașul mirosea a ulei și-a vopsea proaspătă. A venit și preotul de slujise la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De la o vreme nu-și mai vede de casă. Parcă-l mănâncă ceva... Ghicitoarea își căută cărțile, le risipi pe pat, suflă .deasupra lor și spuse pe șoptite, amestecîndu-le: 4- Douăzeci și patru de frați, Așa bine să dați, '-* Cum v-a zugrăvit zugravul. Dac-o fi bine, de bine să iasă, Dac-o fi rău, de rău să iasă, Dacă craiul de tobă cu dama de verde, Au cu gândul, au cu trupul, Cade la așternut pe drum de seară, Cu dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai Ecleziastul la îndemînă, fața lui - de care el poate fi perfect străin - te va învăța mai mult ca înțelepții. Căci sânt încrețituri care dezvelesc acțiunea Timpului mai nemilos decât un tratat de zădărnicie. Unde să găsești cuvinte care să zugrăvească eroziunea lui implacabilă, înaintarea lui destructivă, când peisajul deschis și accesibil al bătrâneții ți se oferă la toate colțurile ca o lecție decisivă și o sentință fără apel? Neastâmpărul copiilor în brațele bunicilor să nu fie oroarea instinctivă de Timp
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe încunjurate de sentința: "Director coeli vigilat noctesque {EminescuOpVII 99} diesque, qui sistit fixas horas terrigenae. " Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic - o carte care nu lasa nimic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. La sfârșitul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic - o carte care nu lasa nimic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. La sfârșitul cărții era zugrăvit Sf. Gheorghie în lupta cu balaurul - dragă doamne simbol ce înfățișa adevărul nimicind neștiința. Aurul de pe spata legăturei de piele se ștersese pe alocurea și licurea pe la altele ca stropit cu peteală. Cu coatele așezate pe masă și cu capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și, la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitîndu-se la constelațiunile ciudate. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încît părea un ghem de fire roș sau un painjiniș zugrăvit cu sânge. Apoi își ridică ochii și privi visând în fața cea blândă a lunei - ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul gros, aruncă dungi rumene pe stanurile munților și făcea ca ei să-și aprindă jăratecul de argint al frunților lor - până ce se cufundă cu totul după munte, care sta negru și nalt, zugrăvindu-și în aerul albastru mărginile lui tivite cu roșață. Înserează încet, stelele mari izvorăsc pe albastrele lanuri ale cerului și tremură voluptos în aerul moale și clar al serei și armonia câmpenească împle sara cu miile ei de glasuri, toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu sine însuși. Ciudat! Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. El fixă aspru și lung umbra sa... ea, supărată de această căutătură, prinse încet, încet conture pe părete și deveni clară, ca un vechi portret zugrăvit în oloi. El clipi cu ochii - ea redevenise umbră simplă. E un moment mare, să mă cuget mai întîi - gândi el - dorit - am de când sunt ceva pentru mine? numai pentru mine?... Nu. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreo dată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răsfrâng în adânc icoanele stelelor, încît, uitîndu-te în el, pari a te uita în cer. Insulele se înălțau cu scorburi de tămâie și cu prund de ambră. Dumbrăvele lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau în fundul râului, cât părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe părete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el, apoi deschise-o carte bisericească și pe-un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a cărțelor bisericești! Toate marginele erau profile de femei, popi, cavaleri, cerșitori, comedianți... în sfârșit, viața în realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. - Binecuvintează, părinte. - Domnul. - Ei, Ieronomie, zise bătrânul vesel și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cer - rece și luminoasă! - ș-atunci ochii mei s-or uita etern la tine! I. .................................................................................................................................... Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius și trăia izolat într-o chiliuță din oraș, pe care și-o împodobise cu flori și cu schițe zugrăvite de el. În această săhăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o zi el îi arătă acestuia scrisoarea Cezarei. / - Ei, ai de gând să zici ba? - Iată ce zic, răspunse arătând pe a sa. - Fă ce vrei, dar astăzi vino
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții. Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe care însă n-o iubesc... Am văzut-o roșie, sfioasă, turburată... Am zugrăvit în cartea mea această espresie. A-ngenuncheat lângă mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița mea. Poate că e una
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița mea. Poate că e una din cele mai nimerite din câte - am zugrăvit. Am pus-o lângă mine. Deconcertare și o dulce resignație. Un profil îngeresc. I-am spus cuvinte bune. O rază de speranță în acea amabilă măhnire a feței. O adorabilă schiță. Dar simt că din ce în ce schițele se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el în sine, totuși ar fi cum ar fi. Atunci aș ținea-o de mâna ei mică și ne-am uita în lună - în virgina lună - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... Și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. I ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El..., rezămîndu-și cotul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? Chiar tu? întrebă ea cu glasul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încît ea, jenată de - atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe părete până ce deveni clară ca un portret zugrăvit în ulei, apoi se îngroșă plastic din părete afară, astfel încît sări din cadru jos și mă salută surâzând, ridicîndu-și căciula din cap. - Sara bună, domnul meu, zisei eu, și-i întinsei mâna, dar dădeam în vânt, căci umbra, deși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el în sine, totuși ar fi cum ar fi... Atunci aș ținea-o de mânuța ei mică și ne-am uita în lună, în virgina lună, atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... pare că părul ei e o spumă aurită, și fața ei se poliește într-un mod ciudat... Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută și zice
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
palatului Bianchi. Sufletul lui era plin de-o dulce durere pe care n-ar fi schimbat-o cu fericirea cea mai mare. Cezara s-- apropia încet prin aleele pline de mirosul de flori străbătut de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze... Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul... astăzi abia ea cunoscuse natura * copilului ei. El stătu pe loc și se uită lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatece, ca-n somn
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plâns... își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei dulce în noaptea înstelată... Ea veni lângă lac și văzu cărarea de prund pe sub apă... Ea -ncepu să treacă și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice împrejurul gleznelor ei de argint... Ea se uita l-acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul ei... era atât de-nsetată de amor... ca * copilul cel tânăr și fresc *... buzele {EminescuOpVII 152} ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
are o-nchipuire aievea înaintea lui, căci o privi lung, se priviră lung... El cu îndoială, ea fără rușine... Când îi luă mâna... ea țipă... - Oceana, zise el încet, Oceana, ești tu o-nchipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită în zăpada luminei de lună sau ești aievea, ești tu...? Ea uitase tot... "Eu, eu", murmură ea-ncet, îi trase brațul lui de- puse împrejurul gâtului ei... și râdea, râdea fără sfârșit... Se credea nebună... credea că nu poate fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el - apoi deschise-o carte bisericească și pe un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a cărților! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, cerșitori, comedianți... în sfârșit, viața în realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. - Binecuvintează părinte. - Domnul. - Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel, ce mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]