KorAP: Find »[drukola/base=autoare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...609 610 611 ...622 >

15,536 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

sintaxei; cliticele reflexive nonargumentale sunt produse prin procese lexicale; în română nu există si nonargumental (opțiune parametrică neactualizată). 6.2.3. Dobrovie-Sorin (1998: 399) își propune să demonstreze că pasivizarea inergativelor depinde de analiza inergativelor ca tranzitive cu obiect nul. Autoarea arată că italiana, spaniola, portugheza au un se nominativ, asemănător cu one din engleză și cu on din franceză, care s-a dezvoltat, așa cum arată Naro (1976)153, din se acuzativ, prin reinterpretare diacronică. Spre deosebire de aceste limbi, româna nu are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu on din franceză, care s-a dezvoltat, așa cum arată Naro (1976)153, din se acuzativ, prin reinterpretare diacronică. Spre deosebire de aceste limbi, româna nu are se nominativ: se doarme, se muncește nu sunt echivalente cu si dorme, si lavora. Opinia autoarei este că inergativele românești se combină cu se medio-pasiv. Dobrovie-Sorin (1998: 400) identifică următoarele tipuri de si/se: ● si acuzativ: Jean se lave 'Jean se spală' (cu două argumente), Le grec se traduit facilement 'Greaca se traduce ușor' (se medio-pasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
însă nu sunt ipostaze ale aceluiași element. Si nominativ argumental de la Cinque este considerat de Dobrovie-Sorin (1998: 411) ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și unele psihologice nu se pot pasiviza. Autoarea (Dobrovie-Sorin 1998: 415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody (1993), conform căruia argumentele trebuie să primească un rol

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
determinată de violarea Criteriului tematic relativizat: în cazul pasivului cu a fi, lanțul tematic este interpretat ca un argument plin referențial, însă pasivele inergative pot atribui numai cvasirol obiectului lor (Dobrovie-Sorin 1998: 433−435). Într-un studiu ulterior − Dobrovie-Sorin (2004) −, autoarea consideră că se poate formula o unificare parțială pentru diferitele citiri ale lui se acuzativ (incoativ, inerent, mediu, pasiv): toate acestea sunt mărci de inacuzativitate, rezultate din operația lexicală care constă în suprimarea rolului tematic extern și a Cazului acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) Toamna îngălbenește frunzele/ Frunzele se îngălbenesc Filmul îl emoționează pe copil/Copilul se emoționează. Cornilescu (1998: 318) își propune să demonstreze că se pasiv este diferit de se mediu și că structurile cu se mediu sunt tranzitive, nu ergative. Autoarea arată că se este un clitic pronominal de acuzativ, cu trăsături φ subspecificate − persoana 3, nu există gen sau număr, Cazul acuzativ −, deci trebuie să primească, nu să verifice trăsătura de număr (în poziția Spec,I sau Spec,T). Se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba română față de aceste teste. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) numesc testele sintactice diagnostice pentru inacuzativitate, dar sugerează că acestea nu trebuie folosite în mod absolut. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 13) arată că o construcție poate distinge verbele telice de cele atelice, iar alta, verbele agentive de cele nonagentive, deci același verb poate fi clasificat ca inacuzativ de un diagnostic, dar ca inergativ de alt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139): sp. cenados

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că există limbi în care formarea reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995)13 a arătat că 'a avea' are un rol extern de atribuit și nu poate fi folosit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este aceea că 'a avea' are de atribuit un Caz acuzativ plin, pe când 'a fi', nu. Reinhart și Siloni (2005) susțin că soluția bazată pe rolurile tematice este valabilă numai pentru selecția auxiliarului în cazul inacuzativelor, nu și al reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza că toate Cazurile (nominativ, acuzativ, genitiv, dativ) au două componente, structurală și inerentă (verbul verifică în mod direct Cazurile tematice; componentele structurale și tematice ale Cazului pot fi verificate independent), autoarele formulează parametrul acuzativului structural: nu toate limbile au cele două componente ale Cazului acuzativ; verbul atribuie acuzativ structural numai în anumite limbi. Greaca, spaniola nu au acuzativ structural, de aceea auxiliarul 'a fi' nu apare cu reflexivele și cu inacuzativele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire, trăit/trăire; sufixul de supin este mai permisiv, cel de infinitiv este mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată de semantica verbului (aspect), dar și de considerente stilistice. Stan (2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe sunt compatibile cu nominalizarea și, în particular, cu anumiți formanți lexicali de nominalizare; verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de suprafață pentru inacuzativitate, alături de inserția expletivului there; în inversiunea locativă, obiectul din D-Structură nu devine subiect în S-Structură, ci își păstrează poziția postverbală; verbele care selectează auxiliarul be 'a fi' apar cel mai frecvent în inversiunea locativă. Autoarele observă că numai anumite subclase de verbe inacuzative apar în această construcție; verbele care descriu tipul de mișcare și verbele de emisie de sunete apar în inversiunea locativă atunci când iau grupuri direcționale; verbele inacuzative de schimbare de stare nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de verbe inacuzative apar în această construcție; verbele care descriu tipul de mișcare și verbele de emisie de sunete apar în inversiunea locativă atunci când iau grupuri direcționale; verbele inacuzative de schimbare de stare nu sunt acceptate în această construcție. Concluzia autoarelor (Levin și Rappaport Hovav 1995: 216, 229) este că inversiunea locativă nu e diagnostic pentru inacuzativitate, ci este determinată discursiv. Funcția discursivă a inversiunii locative este aceea de focus prezentativ. 7.3. Construcții rezultative Construcția rezultativă nu reprezintă un test

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au dat două verbe copulative statice în limbile romanice: sp. ser și estar, cat. (és)ser și estar, it. essere și stare, ptg. ser și estar, rom. a fi și a sta, cu excepția francezei, care nu dispune decât de être. Autoarea identifică trei situații de folosire a verbului copulativ: (a) identificarea, prin substantiv (Juan es médico 'Juan este medic'); b) atribuirea unei calități, prin adjectiv (Juan es/está guapo 'Juan este frumos'); (c) atribuirea unei localizări, prin construcție prepozițională (Juan está

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în București), De Cuyper (2007: 175) susține că acesta nu este un criteriu absolut, dovadă fiind gramaticalitatea unor exemple ca Ion e în București pentru trei săptămâni, în care a fi se folosește în prezența unei delimitări temporale. În plus, autoarea observă că cele două auxiliare determină sensuri diferite: întrebarea Unde stau paharele? privește locul obișnuit în care sunt localizate paharele, în timp ce întrebarea Unde sunt paharele? privește situația în care paharele nu sunt în locul obișnuit. Concluzia studiului este că, din punctul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lua' (apud Creissels 199614), iar în limbile germanice 'a avea' provine din radicalul *kap-, cu același sens. Inițial, verbul nu denumea deci starea de a poseda un obiect, ci o acțiune exercitată de un Agent asupra unui Pacient/unei Teme. Autoarea consideră că a avea este un verb de stare care conservă cele două valențe (Nom., Ac.). Argumentul extern nu este Agent, ci Posesor/Experimentator/Beneficiar. Sensul de posesie a apărut prin mutarea accentului dinspre acțiune spre rezultatul său. Între localizare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
135). 28 Limbile folosite pentru exemplificare sunt: burushaski, persană, kashmiri, hindi, răjăstanī, sumeriană, armeană, yucatec, chiukotă, chorti, newari, päri, kuikúro, marubo. 29 Tchekhoff (1979: 44) remarcă prezența obligatorie a agentului la aspectul perfectiv în limbi ergative precum avarul și tongana. Autoarea lansează și ideea că, în toate limbile, aspectul perfectiv se obține prin adăugarea agentului în enunț. 30 Limbile folosite pentru exemplificare sunt: shokleng, tsimshian. 31 Vezi limbi ca: balochi, burushaski, sumeriană. 32 Vezi limbi ca: mawayana, kuikúro, yukulta. 33 Vezi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
studiu din 1980, "The Economy of a Voice-Neutral Verb: An Example from Indonesian", în: P. Naylor (ed.), Austronesian Studies: Papers from the Second Eastern Conference on Austronesian Languages, Michigan Papers of South and Southeast Asia, 15, p. 71−81, dar autoarea folosește termenul cu aceeași accepție și în cărțile publicate în 1978 și 1979 (vezi Bibliografia). 57 Vezi Lyons (1995 [1968]) și, în lingvistica românească, Ușurelu (2005a: 48−72). Vezi și supra, 3.4. și 4.2. 58 Pentru o sinteză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ethnology, p. 971−1069. 84 A. Johns, Transitivity and Grammatical Relations in Inuktitut, teză de doctorat, University of Ottawa, apud Manning (1996: 164). 85 S. O. Gildea, On Reconstructing Grammar: Comparative Cariban Morphosyntax, Oxford, Oxford University Press. 86 În terminologia autoarei, obiectiv. 87 M. Fortescue, "Eskimo Influence on the Formation of the Chukotkan Ergative Clause", Studies in Language, 21, 2, p. 369−409. 88 A. Kroch, "Reflexes of Grammar in Patterns of Language Change", Language Variation and Change, p. 199−244

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În Dragomirescu (2009a), am realizat o clasificare a verbelor inacuzative din limba română folosind distincția (schimbare de) stare vs (schimbare de) localizare, însă în lucrarea de față voi adopta o clasificare semantică mai detaliată. 15 Distincția propusă de cele două autoare poate fi pusă în relație cu cea făcută de Talmy (1985) − L. Talmy, Lexicalization Patterns: Semantic Structure in Lexical Forms, în: T. Shopen (ed.), Language Typology and Syntactic Description, vol. 3, Grammatical Categories and the Lexicon, Cambridge, Cambridge University Press

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2001: 1985): verbe care încorporează modalitatea de mișcare (engl. manner incorporating) și verbe care încorporează parcursul (engl. path incorporating). În abordările "construcționiste", această disticție corespunde distincției telic (inacuzative)/atelic (inergative) − vezi infra, 4.4. 16 Intranzitive, în terminologia folosită de autoare. 17 P. Donaldio, "L'ipotesi inaccusativa e i verbi di movimento in italiano e in francese", ms., Università di Napoli. 18 Autorul notează că, în bască, verbele inacuzative de mișcare au subiect în absolutiv, dar selectează și complemente direcționale. 19

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
p. 473−499. 42 Angelica Kratzer, The Event Argument and the Semantics of Voice, ms., University at Massachussets at Amherst. 43 A. Kratzer, The Event Argument and the Semantics of Voice, ms., University of Massachusetts at Amherst; în teoria acestei autoare, argumentul extern nu este un argument al verbului, ci este introdus de un centru separat, Voice (apud Alexiadou și Anagnostopoulou 2004: 119). 44 A. Marantz, "No Escape from Syntax: Don't Try Morphological Analysis in the Privacy of Your Own

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Paris, 83, p. 137−162. 133 M. Labelle, "Change of State and Valency", Journal of Linguistics, 28, p. 375−414. 134 R. Maldonaldo, "Energetic Reflexives in Spanish", Berkley Linguistic Society, 14, p.153−165. 135 Valoarea "eventivă", definită de autoare ca exprimând "transpunerea în altă stare, devenirea", nu este dată de reflexiv, ci este o componentă semantică a verbului, asociată cu toate verbele exprimând o schimbare de stare, care pot fi atât reflexive, cât și nereflexive (a degera, a deveni

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care pot fi atât reflexive, cât și nereflexive (a degera, a deveni, a evolua, a fermenta, a germina etc.). 136 G. Lakoff, "Linguistic Gestalt", Papers from the Thirteenth Regional Meeting, Chicago Linguistic Society, 236−287, apud Calude (2007: 255). 137 Autoarea subliniază că un astfel de fenomen nu poate fi studiat decât în sincronie, pentru că verbe ca affaisser, affaler, écrouler, effondrer, éclore, care nu par să mai fie folosite astăzi decât reflexiv, au fost folosite tranzitiv în latină sau în franceza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]