16,878 matches
-
care purtau în piept autocolante având scrise, roșu pe negru, cuvintele, Eu am votat în alb, la ferestre erau atârnate afișe care declarau, scris cu negru pe roșu, Noi am votat în alb, dar cel mai izbitor, agitându-se și avansând pe deasupra capetelor manifestanților, era un râu interminabil de drapele albe care avea să-l facă pe un corespondent dezorientat să alerge la telefon ca să-și informeze ziarul că orașul se predase. Megafoanele poliției strigau în gura mare că nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
șefului statului și al șefului guvernului, ale miniștrilor, secretarilor și subsecretarilor, ale deputaților, ale gărzilor camioanelor, ale bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai mică măsură, ale personalului ambulanțelor, prin natura profesiei obișnuit cu ce era mai rău. Pe măsură ce automobilele avansau pe străzi, se aprindeau pe fațade, unele după altele, de sus până jos, becurile, lampadarele, proiectoarele, lanternele de mână, candelabrele atunci când existau, poate chiar și vreo candelă veche de alamă în trei colțuri, din acelea alimentate cu ulei, toate ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
președinte, vă rog, Pentru ce, Luminile, Ce au luminile, Continuă să fie aprinse, nimeni nu le-a stins, Și ce concluzii vreți să trag din aceste iluminații, Nu știu prea bine, domnule președinte, normal era să le stingă pe măsură ce noi avansam, dar nu, au rămas acolo, îmi imaginez că văzute de sus trebuie să apară ca o enormă stea cu douăzeci și șapte de brațe, După câte se vede, am un prim-ministru poet, Nu sunt poet, dar o stea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ar exista tentative de ieșire în masă, Da, domnule președinte, Care sunt, Mai întâi strigăm stai, Asta e evident, Da, domnule președinte, Și dacă ei nu execută stai, Dacă nu execută stai tragem în aer, Și dacă, cu toate acestea, avansează, Atunci intervine o secție a poliției de ordine publică care ne-a fost subordonată, Și ea cum va reacționa, Asta depinde, domnule președinte, fie împrăștie gaze lacrimogene, fie atacă cu tunuri de apă, aceste acțiuni nu sunt de competența armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
picioare, Nu vrem să omorâm compatrioți de-ai noștri, Dar tot se poate întâmpla, Da, domnule președinte, tot se poate întâmpla, Aveți familie în oraș, Da, domnule președinte, Imaginați-vă că vă vedeți soția și copiii în fața unei mulțimi care avansează, Familia unui militar știe cum trebuie să se comporte în orice situație, Presupun că da, dar imaginați-vă, faceți un efort, Ordinele există ca să fie îndeplinite, domnule președinte, Toate, Până azi am onoarea de a le fi îndeplinit pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care-și cunoaște meseria, ceea ce urma să se întâmple, nu ne rămâne acum altă soluție decât să mărturisim, cu părere de rău, că s-a întâmplat deja. Contrar celor ce presupusesem, mulțimea nu s-a dispersat, manifestația continuă, și acum avansează în masă, pe toată lățimea străzii, după cum se vorbește, spre palatul șefului statului. Și în drumul lor se află, nici mai mult, nici mai puțin decât reședința oficială a prim-ministrului. Jurnaliștii de la presa scrisă, de la radio și de la televiziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vreo sugestie ca ministru al apărării, În condiții de manevră mai bune ca acestea aș da ordin să se atace, dar cu toate acele automobile care umplu șoselele e imposibil, Să se atace, cum, De exemplu, aș ordona să se avanseze cu tancurile, Foarte bine, și când tancurile ar atinge cu botul prima mașină, știu bine că tancurile nu au bot, e doar un mod de a spune, în opinia dumneavoastră, ce credeți că s-ar întâmpla, Normal e ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ar atinge cu botul prima mașină, știu bine că tancurile nu au bot, e doar un mod de a spune, în opinia dumneavoastră, ce credeți că s-ar întâmpla, Normal e ca oamenii să se sperie când văd un tanc avansând spre ei, Dar, după cum am auzit adineauri din gura dumneavoastră, străzile sunt înfundate, Da, domnule, Prin urmare nu i-ar fi ușor mașinii din față să se întoarcă înapoi, Nu, domnule, ar fi chiar foarte greu, dar, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
scări. Comisarul băgă, în sfârșit, cheia în ușa de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări, aprinse lumina și se precipită spre masa unde întinsese harta orașului și unde luase ultimul mic dejun cu adjutanții săi absenți. Îi tremurau mâinile. Forțându-se să avanseze încet, să nu sară rânduri, cuvânt cu cuvânt, citi una după alta știrile din cele patru ziare care publicau fotografia. Cu mici schimbări de stil, cu ușoare diferențe de vocabular, informația era aceeași în toate și, legat de ea, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
remușcare odată cu trecerea anilor, dar traversam și eu o perioadă dificilă (probleme în căsnicie, probleme de sănătate, probleme financiare) și eram prea ocupat ca să mă gândesc prea mult la el. Când o făceam, mi-l închipuiam continuându-și ambițios studiile, avansând sistematic în carieră și suind pe scara academică. În primăvara lui 2000, eram sigur că își găsise un post la vreo universitate de prestigiu precum Berkeley sau Columbia, un tânăr star intelectual care lucra deja la a doua sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mărturisit trecutul, întreaga poveste brutală a vieții irosite cu îndărătnicie, râzând și plângând, pe rând, în timp ce i se destăinuia asistentului rămas cu gura căscată. Începuse la Chicago, ca vânzător la raionul de parfumerie de la Marshall Field’s. După doi ani, avansase până la poziția ceva mai însemnată de asistent de decorator de vitrine și fără îndoială aici ar fi rămas dacă nu ar fi fost improbabila căsătorie cu Bette (pronunțat „bet“) Dombrowski, fiica mai mică a multimilionarului Karl Dombrowski, în mod obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cunoști? — Nu lasă pe nimeni să-i vadă fața. Nici măcar pe Gordon. Toate contactele lor se fac prin telefon. — Harry, nu-mi place cum sună povestea asta. — Da, știu. Și pentru mine parcă e cam misterioasă. Dar lucrurile par să avanseze. Am găsit cumpărătorul și, acum două săptămâni, i-am arătat o pagină de mostră. Poate n-ai să crezi, dar a dus-o la mai mulți experți și toți i-au confirmat că e originală. Tocmai am primit un cec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pocher ca între prieteni și, amestecând pachetul de cărți și vorbind despre noua lui viață la tropice (stând sub un palmier, cu un pahar de rom într-o mână și o țigară de foi Montecristo în cealaltă, uitându-se cum avansează și se retrag valurile de pe țărmul alb, la apus), a purces să ne bată pe tăcute de ne-au mers fulgii, câștigând trei din fiecare patru mâni jucate. Dar, după ce mă umilise la ping-pong în după-amiaza aceea, la ce altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pentru începutul actului doi. — Hai jos, Rory, am spus. Sunt unchiul Nat și nu plec din casa asta până nu stau de vorbă cu tine. Am sărit de pe sofa și am trecut pe lângă Minor, până am ajuns la piciorul scării, avansând rapid, la gândul că ar putea să încerce să mă împiedice să ajung la ea. — Doarme, l-am auzit spunând în spatele meu, chiar în clipa în care zăream picioarele Aurorei în capul scărilor. De joi se luptă cu gripa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
VINTILĂ MIHĂILESCU este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Sociologie din cadrul școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universități și centre de studii avansate din Canada, Franța, Italia, Elveția, Germania, Belgia, Austria și Bulgaria. Din 2005 pînă în 2010 a fost directorul general al Muzeului Țăranului Român. În 1990 a inițiat organizarea Societății de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei președinte a fost
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de pe capră își găsea el singur răspuns la toate întrebările, știa tot. Om masiv, cu mustăți lungi care se vărsau în mari favoriți creți, ușor încărunțiți, îmi inspira și încredere, și spaimă. Dar spaima era mai puțin agresivă decât curiozitatea. Avansam alunecând încet. — Cât e ceasul? Iată-mi și vocea, pentru prima dată. Răgușită la cât și înfundată la ceasul. De un’ să știu? E devreme! M-am sculat cu noabtea-n cab. Mata’ n-ai ceasornic? L-ai bierdut la cărți
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la Endebandans, în locul lu’ domnu’ Lahovary, a spus Petre, care era vorbăreț, am citit ieri în Universu’. Oricine vine, n-o să schimbe nimica din bolitica foii. Ce-i drebt, ei zic, cum zic toți, că sunt străini de bolitică! Strada avansa odată cu sania noastră, ciudat de repede. Am ajuns la intersecția pe care o vedeam parcă pentru prima oară, am străbătut-o cu dificultate, fiindcă pe bulevard treceau sănii și trăsuri care nu erau dispuse să aștepte, apoi am cotit la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
dezvățaseră, păcătuiau cu limba mai rău decât alții cu un trup care își are cheia iadului. Și Leon Margulis știa că, din fericire, la el cheia e în foarte bună stare, iar Agata n-avea motive să se plângă. Se avansa greu, era îmbulzeală, caii mergeau la pas, birjarii vorbeau între ei, de la capră la capră, de una, de alta, trăgeau de hățuri fără să se uite, încât, dacă n-ar fi fost zăpada murdară, multă lume ar fi preferat mersul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tot nu știa dacă la petrecerea lui Mișu vor veni ochii negri sau ochii albaștri. A văzut-o intrând, și el, care era, în momentul acela, destul de departe de intrare, a străbătut salonul plin de lume. I se părea că avansează prea încet, că umblă prin nisip. Îl tot opreau unii și alții, și trebuia să piardă secunde prețioase ca aurul. În fine, a ajuns la ea. Și, când Iulia i-a întins mâna să i-o sărute, avea ochii plecați
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mereu suferind), ne ajutăm una pe alta. Nu spălatul e cel mai greu, ci uscatul. Nu poți sta prea aproape de cămin, încă din școală ni se povesteau cazuri cu fete care au luat foc în felul ăsta sinistru. Am mai avansat cu Vanity Fair, am terminat aseară și capitolul LIX, și nu pot să spun în ce hal m-a iritat felul în care se milogește major Williams: „Only let me stay near you and see you often!“ M-a iritat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ghirlande de brad. Era ora 8. Până la miezul nopții mai rămăseseră 4 ore. Când îl văzu pe Dan, Marioara avu cea mai mare surpriză din viața ei: bărbatul despre care se vorbise atâta, bărbatul cu mister, bărbatul despre care presa avansase chiar ideea că ar fi străin de timpul acesta, domnul Dan Crețu sau Kretzu, era un om absolut obișnuit. Dezamăgirea nu dură mult, pentru că fața domnului Crețu îi plăcea, iar când, după o ezitare, acesta îi sărută cu delicatețe mâna
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îmbrăcați în fracuri roșii începuse un vals cunoscut, așa că doamna casei anunță: — Începe valsul! Doamnele aleg. 6 Bucureștenii aveau o zi rea. Ninsese, până la sfârșitul anului mai erau 12 zile, până la sfârșitul zilei 12 ore. Pe marile bulevarde, unde roțile avansau mai încet decât picioarele, era aprinsă luminația festivă, la care puțină lume mai ridica ochii. Picături albăstrii lunecau a plâns în plasa de beculețe atârnată deasupra șirurilor de roți fără început și fără sfârșit. Undeva, îngropat în rând, era, ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
labirintici. Arta atârnă de har, știința de studiu. Aleg din îndoieli zona expusă mai puțin regretelor. Noutatea devine alambicată numai în mințile confuze. Într-o polemică, în afara numelor competitorilor, mai trebuie să fie ceva adevărat. Frustrările ne problematizează viața. A avansat cunoașterea. Dar se aburește perspectiva. Einstein l-a împăcat pe Copernic cu Ptolemeu. Inteligența este resursa resurselor. În materie de certitudini rămâne cum a stabilit Hamlet. Deocamdată, mașinile au transformat omul într-un și mai pitoresc semn de întrebare. Despre
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
analfabetului călău izbește din porunca unei foarte rafinate semnături. Imbecilul zugrăvește cu noroi tot ce nu poate demola. Răutatea țâșnește din noi, precum noroiul strâns în pumn. Din păcate, răutatea este și viguroasă și longevivă. Orice băț visează să fie avansat între spițele unei roți. Ne urmăresc tot mai multe priviri în poziție de tragere. Am devenit bipezi ca să ne putem urmări unii pe alții mai ușor. Ne scuipăm unii pe alții cu tot mai multă voluptate. Răutatea crește din amnezia
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mult ca sigur, a dat un examen cu dumneavoastră la matematică sau... cam așa ceva... Da, probabil la "Geometrie algoritmică și grafică pe calculator". Înseamnă că îl cunoștea și pe soțul meu. El e programator și predă "Sisteme de operare", "Metode avansate de programare" și alte discipline legate de calculator. Într-adevăr, după cum intuise de la începutul călătoriei, cuvintele doamnei Marga se scurgeau lin, precum sunetele țâșnite dintr-un xilofon din cristale, fără inflexiuni, fără a schița nici cel mai nevinovat gest și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]