15,241 matches
-
a fost ridicat și avocatul Demange a reușit pentru prima oară să aibă acces la dosar. După ce a citit dosarul, avocatul a căpătat o deplină încredere în achitarea clientului său. Acuzarea se baza doar pe scrisul dintr-un unic document, borderoul, scris față de care experții se contrazic, și pe câteva mărturii indirecte. În cele două luni dinaintea procesului, presa s-a dezlănțuit. "La Libre Parole", "L'Autorité", "Le Journal", "Le Temps" relatează toată viața lui Dreyfus după informațiile furnizate de statul
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
nu s-a respectat chiar cu totul, întrucât maiorul și prefectul au fost prezenți la anumite audieri, măsură care totuși a permis militarilor să nu divulge publicului larg conținutul dosarului și de a-i sufoca dezbaterile. Discuțiile de fond asupra borderoului au arătat că ipoteza că Dreyfus ar fi autorul său întâmpină foarte multe contradicții. Pe de altă parte, acuzatul își clama nevinovăția și se apăra punct cu punct. Declarațiile sale erau susținute de vreo zece mărturii. Chestiunea unui mobil pecuniar
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
mult, o altă scrisoare scrisa cu creionul negru de către von Schwartzkoppen demonstrează chiar relațiile de spionaj întreținute de el cu Esterházy. Aflat în posesia scrisorilor acestui ofițer, Picquart constată cu stupefacție că scrisul acestuia este exact același cu cel din „borderoul” care a servit la incriminarea lui Dreyfus. Face rost de „dosarul secret” transmis judecătorilor în 1894, și observând subțirimea lui, devine sigur de nevinovăția lui Dreyfus. Foarte afectat de descoperirea sa, Picquart comandă o anchetă în secret, fără acordul superiorilor
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
de „dosarul secret” transmis judecătorilor în 1894, și observând subțirimea lui, devine sigur de nevinovăția lui Dreyfus. Foarte afectat de descoperirea sa, Picquart comandă o anchetă în secret, fără acordul superiorilor săi. Ea demonstrează că Esterházy cunoștea elementele descrise de „borderou” și că era în contact cu ambasada Germaniei. S-a stabilit că ofițerul a vândut prusacilor multe documente secrete a căror valoare era în același timp redusă. Presa naționalistă lansează o violentă campanie împotriva nucleului dur, aflat în formare, al
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
în scopul de a produce impresia că Picquart a șters numele destinatarului real, redactarea unui mesaj care-l numea pe Dreyfus în toate scrisorile). În paralel cu anchetele colonelului Picquart, apărătorii lui Dreyfus au fost informați de identitatea scrisului din „borderou” cu cel al lui Esterházy în noiembrie 1897. Mathieu Dreyfus făcuse publică reproducerea borderoului, publicat de "Le Figaro". Un bancher, Castro, a identificat oficial scrisul de acolo cu cel al maiorului Walsin Esterházy, debitorul său, și l-a prevenit pe
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
unui mesaj care-l numea pe Dreyfus în toate scrisorile). În paralel cu anchetele colonelului Picquart, apărătorii lui Dreyfus au fost informați de identitatea scrisului din „borderou” cu cel al lui Esterházy în noiembrie 1897. Mathieu Dreyfus făcuse publică reproducerea borderoului, publicat de "Le Figaro". Un bancher, Castro, a identificat oficial scrisul de acolo cu cel al maiorului Walsin Esterházy, debitorul său, și l-a prevenit pe Mathieu. La 11 noiembrie 1897, cele două piste s-au unificat, cu ocazia unei
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
debitorul său, și l-a prevenit pe Mathieu. La 11 noiembrie 1897, cele două piste s-au unificat, cu ocazia unei întâlniri între Scheurer-Kestner și Mathieu Dreyfus. Acesta din urmă a obținut în sfârșit confirmarea faptului că Esterházy era autorul borderoului. La 15 noiembrie, pe acest temei, Mathieu Dreyfus a depus plângere la Ministerul de Război împotriva lui Walsin Esterházy. Polemica fiind publică, armata n-a avut de ales decât să deschidă o anchetă. La sfârșitul lui 1897, Picquart, revenit la
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
pe care trebuia să o susțină. Procesul nu a fost unul normal: Mathieu și Lucie Dreyfus ceruseră să se constituie în parte civilă, dar cererea le-a fost refuzată; cei trei experți grafologi nu au recunoscut scrisul lui Esterházy pe borderou și au concluzionat că este contrafăcut. Acuzatul însuși a fost aplaudat, martorii acuzării huiduiți și batjocoriți, Pellieux a intervenit în apărarea statului major fără a avea vreo calitate legală. Adevăratul acuzat era colonelul Picquart, lovit de toți protagoniștii militari ai
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
a început să iasă ce în ce mai mult la iveală. Cavaignac a dat o depoziție de două zile, dar nu a reușit să demonstreze vinovăția lui Dreyfus. Dimpotrivă, el l-a disculpat fără să vrea prin datarea exactă a borderoului (august 1894). Apoi Picquart a demonstrat lanțul de erori și conspirația. La 8 decembrie 1898, ca represalii pentru tentativele anunțate de retragere a dosarului, parchetul penal de pe lângă Curtea de Casație l-a scos pe Picquart de sub jurisdicția curții marțiale. A
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
să i se transmită și dosarul diplomatic, pe care l-a primit. La 9 februarie, parchetul penal a transmis raportul său în care erau subliniate două fapte majore: este sigur că Esterházy a utilizat aceeași hârtie subțire ca și în borderou și dosarul secret este cu totul lipsit de substanță. Aceste două fapte desființau de unele singure toate procedurile împotriva lui Alfred Dreyfus. Dar în paralel, ca urmare a incidentului Beaurepaire, președintele Mazeau a declanșat o anchetă asupra parchetului penal, cu
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
abordat judicios dosarul și a cerut o anchetă suplimentară. Au fost interogați zece martori complementari, care au slăbit și mai mult versiunea statului major. În dezbaterea finală, într-o mostră de obiectivitate, președintele Ballot-Beaupré a demonstrat inutilitatea ca probă a borderoului, singura dovadă împotriva lui Dreyfus. Procurorul Manau l-a informat în acest sens pe președintele completului. Avocatul Mornard care o reprezenta pe Lucie Dreyfus a pledat fără dificultăți și fără opoziția parchetului. La 3 iunie 1899, camerele reunite ale instanței
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
de această eroare în fața unei apărări astfel slăbite. Procesul s-a deschis la 7 august 1899 într-un climat de tensiune extremă. Rennes era în stare de asediu. Judecătorii curții marțiale erau sub presiune. Esterházy, care mărturisise că este autorul borderoului, exilat în Anglia, și du Paty, nu au fost prezenți. La apariția lui Dreyfus, emoțiile erau puternice. Apariția sa fizică i-a bulversat pe partizanii săi și pe unii dintre adversari. În ciuda stării sale fizice degradate, el stăpânea cu totul
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
a prezenta vreo probă. Ei doar s-au încăpățânat și au considerat nule mărturisirile lui Henry și Esterházy. Procesul a tins să degenereze, în măsura în care deciziile Curții de Casație nu mai erau luate în considerare. S-a discutat mai ales despre borderou, deși se stabilise deja că el este dovada vinovăției lui Esterházy. Cu toate acestea, Mercier a fost huiduit la ieșirea de la audiere. Presa naționalistă și antidreyfusardă s-a pierdut în presupuneri pe marginea tăcerii lui în raport cu „proba decisivă” (pseudo-borderoul adnotat
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
începutul unei noi revizuiri, conduse de avocatul , fondatorul , cu o anchetă minuțioasă care a durat doi ani. Anii 1904 și 1905 au fost dedicați diferitelor faze judiciare în fața Curții de Casație. Curtea a identificat trei fapte de revizuit: Privind scrisul borderoului, curtea a fost deosebit de severă cu care „a raționat greșit pe documente false”. Raportul demonstrează că scrisul era chiar al lui Esterházy, ceea ce între timp acesta începuse să nege. În sfârșit, Curtea a demonstrat printr-o analiză completă și subtilă
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
a fost deosebit de severă cu care „a raționat greșit pe documente false”. Raportul demonstrează că scrisul era chiar al lui Esterházy, ceea ce între timp acesta începuse să nege. În sfârșit, Curtea a demonstrat printr-o analiză completă și subtilă a borderoului invaliditatea acestei construcții pur intelectuale, și o comisie de patru generali condusă de un specialist în artilerie, generalul , a afirmat „că este foarte improbabil ca un ofițer de artilerie să fi scris această misivă”. La 9 martie 1905, procurorul general
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
cimitirul interior, la căpătâiul abațialei. „În piața din fața abațialei intrând în numita biserică, menționează inventarul, se află o cușcă de lemn cu frânghii pentru a ridica, la geamurile și la boltele bisericii, muncitorii care sunt obligați să lucreze acolo.” Un borderou menționează 8 clopote cântărind de livre, transportate la Metz, la 11 august 1792. Era și un orologiu, care a fost achiziționat de comună și montat în clopotnița bisericii parohiale, unde a funcționat până în 1866. Un alt clopot de 150 de
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]