15,728 matches
-
și alte păcate sunt considerate păcate atât ale inimii cât și ale trupului. Se crede că a nu da prilej păcatelor sexuale înseamnă a nu da prilej îngăduirii de sine în scop de auto-satisfacere. În loc de a da prilej dorințelor cărnii, creștinul ortodox pretinde să dea prilej Sfântului Duh, ale cărui roade ar fi dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, credincioșia, blândețea și autocontrolul. Biserica Catolică predică „Masturbarea constituie o gravă abatere morală” și că „atât Magisteriumul Bisericii Romano-Catolice — de-a lungul unei
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
referitor la masturbare considerau că au făcut o greșeală prin a o condamna.” De asemenea, ei credeau că e preferabil ca tinerii să se masturbeze decât să se dedea la „sex, droguri și rock 'n' roll”. James Dobson a afirmat: „Creștinii au păreri variate despre cum vede Dumnezeu acest comportament. Din nefericire, nu pot vorbi direct în numele lui Dumnezeu referitor la acest subiect, deoarece Cuvântul Său Sfânt, Biblia, păstrează tăcerea asupra acestui aspect.” El a mai afirmat: „Biblia nu spune nimic
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
rea» (care este abordarea morală «corectă» care trebuie s-o aibă în baza Bibliei?) și dacă masturbarea este «normală» (ce putem spune despre dimensiunea psihologică a masturbării?)” Răspunzând la prima întrebare, ei observă că „Biblia nu abordează direct masturbarea, lăsând creștinilor sarcina de a articula o viziune morală din variate versete care în optica noastră nu pot susține o interzicere deontologică a masturbării... Astăzi consensul general în comunitatea creștină este că Geneza 38:6-10 este irelevantă cu privire la masturbare. Cititorii moderni înțeleg
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
descrisă la fel ca viața oricărei altei persoane istorice și că Biblia poate și trebuie să fie obiect al aceleiași examinări critice la care sunt supuse alte documente istorice. Aceste aserțiuni au cauzat oarece scandal și au atras furia multor creștini. Credința și tradiția creștină spun că Isus a înviat și s-a înălțat la ceruri, revenind alături de Dumnezeu Tatăl. După ce s-ar fi înălțat în cer, discipolii i-au răspândit învățăturile, ceea ce a dus la formarea celei de-a doua
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
că din punct de vedere al studiilor biblice nu e deloc evident că Vechiul Testament ar fi proorocit vreodată ceva despre Isus, iar puținele potriveli dintre biografia lui Isus din Noul Testament și imaginea lui Mesia din Vechiul Testament au fost inventate de creștinii deja convinși că Isus era Mesia. Alte potriveli provin din interpretarea drept proorocii ale unor versete care nu constituie profeții, sau ale unor versete care sunt proorocii, dar nu pomenesc cuvântul Mesia. Soteriologia creștină învață că răstignirea și moartea lui
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Isus Hristos este una dintre cele trei persoane sau ipostaze ale Sfintei Treimi, celelalte două fiind Dumnezeu Tatăl și Sfântul Duh. Cele trei ipostaze ar avea aceeași substanță, cea a Dumnezeului unic, conform unor dogme care nu sunt acceptate de toți creștinii. Lipsa de relatări extrabiblice din epoca în care se pretinde că a trăit Isus Hristos, fac istoricitatea personajului nesigură pentru o minoritate de istorici. Majoritatea istoricilor care au studiat acest subiect consideră indubitabilă existența lui Isus ca persoană istorică. Bart Ehrman
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
pasaje păgâne (greco-romane) care se referă la creștinism, prezente în operele a trei mari scriitori necreștini de la sfârșitul secolului I e.n. și începutul secolului al II-lea - Tacit, Suetoniu și Pliniu cel Tânăr. Totuși ele sunt în general referiri la "creștinii" timpurii și nu la Isus ca persoană istorică. Tacit în "Anale", scrise în jurul anului 115, îl menționează pe "Christus", fără prea multe detalii istorice. Există o referință obscură la un lider evreu numit „Chrestus” în Suetoniu. Conform lui Suetoniu, cap
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
informație credibilă despre viața lui Isus, nici măcar nu ne asigură că el ar fi trăit vreodată.” Ehrman rezumă problema surselor păgâne din secolul al II-lea astfel: Suetonius este prea ambiguu pentru a fi de folos, Pliniu arată ce credeau creștinii despre Isus, iar Tacit redă ce știau despre Isus înalții funcționari romani. Despre Testimonium Flavianum al lui Josephus, Ehrman afirmă că prezintă doar o importanță marginală în problema existenței istorice a lui Isus. Despre Talmud, Ehrman susține că nu conține
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
este categoric nu... Nu s-a păstrat nicio înregistrare oficială [...] a oricărui guvernator al Iudeii, referitor la orice problemă. Rar s-a păstrat vreun raport al vreunui guvernator al vreunei provincii romane [...] acestea erau documente efemere". Cu toate acestea primii creștini cunoșteau despre existența unor rapoarte ale lui Pilat cu privire la Iisus. Iustin Martirul, în cca. 150 îl informa pe Antonius Pius despre împlinirea Psalmului 22:16: "„Mi-au străpuns mâinile și picioarele”[...] că aceste lucruri s-au întâmplat poți afla din
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
roman) scrie în "Anale": Unii afirmă că textul reprezintă o interpolare, aducând următoarele argumente: Prima menționare a acestui pasaj ar fi apărut în secolul al XV-lea, deși până atunci o serie lungă de istorici creștini au abordat perioada persecuției creștinilor sub Nero. Dar Tertulian, Lactanțiu, Severus, Eusebiu din Cezareea și Augustin nu fac nicio referință la pasaj. Alții afirmă însă că Sulpicius Severus (363 - 420 d. Hr.), aristocrat și senator roman, dedicat ulterior unei cariere ecleziastice, a reprodus aproape cu
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
nu-l citează pe Strabon (64 î.e.n - 23 e.n), ceea ce nu duce la concluzia că Strabon nu ar fi autorul lucrării "Geographia". O posibilă explicație a "tăcerii" ar fi că apologeții timpurii au evitat menționarea faptului că creștinii au fost acuzați de a fi dat foc Romei, ca să nu stârnească formularea unor învinuiri noi din partea celor care combăteau creștinismul, și anume că creștinii ar fi fost într-adevăr autorii incendiului și că ar fi avut obiceiul să incendieze
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
O posibilă explicație a "tăcerii" ar fi că apologeții timpurii au evitat menționarea faptului că creștinii au fost acuzați de a fi dat foc Romei, ca să nu stârnească formularea unor învinuiri noi din partea celor care combăteau creștinismul, și anume că creștinii ar fi fost într-adevăr autorii incendiului și că ar fi avut obiceiul să incendieze orașe. Pe de altă parte, referitor la tăcerea lui Tertulian, în lucrarea lui Apologeticus toate citatele din Tacit provin din lucrarea lui Tacit "Istoriile" și
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
fi o interpolare este că vorbește despre un "Hrist", care înseamnă "Mântuitor", fără a preciza care anume: prin "Hrist" nu se face precizarea dacă este vorba de un oarecare Isus. Un contraargument ar fi că, oricum, fiind vorba de "Hristosul creștinilor", identificarea sa ca Isus este evidentă, din moment ce creștinii mărturisesc că au un "Mântuitor" unic, pe Isus Hristos. Se mai argumentează că Tacit, chiar dacă ar fi cunoscut numele Isus, nu l-ar fi menționat în text, deoarece el arată că denumirea „creștin
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Hrist", care înseamnă "Mântuitor", fără a preciza care anume: prin "Hrist" nu se face precizarea dacă este vorba de un oarecare Isus. Un contraargument ar fi că, oricum, fiind vorba de "Hristosul creștinilor", identificarea sa ca Isus este evidentă, din moment ce creștinii mărturisesc că au un "Mântuitor" unic, pe Isus Hristos. Se mai argumentează că Tacit, chiar dacă ar fi cunoscut numele Isus, nu l-ar fi menționat în text, deoarece el arată că denumirea „creștin” provine de la Hristos. Se mai argumentează (de data
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
în text, deoarece el arată că denumirea „creștin” provine de la Hristos. Se mai argumentează (de data aceasta renunțându-se la ideea că pasajul ar fi o interpolare) că, atunci când tratează istoria personajului întemeietor, Hristos, Tacit o face reluând ce spuneau creștinii despre el, însă nu din cercetare proprie sau surse oficiale, întrucât comite eroarea de a-i atribui lui Ponțiu funcția de procurator, în timp ce el a fost prefect. Un contraargument susține că, dimpotrivă, nimic din text nu permite să se ajungă
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
încheierea necesară întregii discuții despre incendierea Romei. Ceea ce ar explica faptul că acest pasaj nu este înlăturat din nicio ediție modernă a "Analelor" lui Tacit. De exemplu R. E. Van Voorst a observat că ar fi fost improbabil ca niște creștini să fi interpolat ulterior „astfel de remarci care defăimează creștinismul”. John P. Meier susține că nu există vreo dovadă istorică sau arheologică pentru a susține că un scrib ar fi introdus pasajul în text. Specialiștii nu au căzut de acord
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
anume că Isus a fost executat la ordinul guvernatorului roman al Iudeii, Ponțiu Pilat, in timpul domniei lui Tiberiu.” Într-adevăr, Charles Guignebert a argumentat „Atât timp cât există posibilitatea ca [Tacit să fi oferit pur și simplu ecoul a ceea ce afirmau creștinii], pasajul rămâne lipsit de valoare”. R. T. France conchide că pasajul lui Tacit este la modul cel mai optimist o repetare a ceea ce auzise de la creștini. Gerd Theissen și Annette Merz conchid că Tacit ne oferă o descriere a prejudecăților
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
există posibilitatea ca [Tacit să fi oferit pur și simplu ecoul a ceea ce afirmau creștinii], pasajul rămâne lipsit de valoare”. R. T. France conchide că pasajul lui Tacit este la modul cel mai optimist o repetare a ceea ce auzise de la creștini. Gerd Theissen și Annette Merz conchid că Tacit ne oferă o descriere a prejudecăților în vogă despre creștinism și prea puține detalii precise despre „Christus” și creștinism (a căror sursă rămâne neclară): Christus era un evreu și un infractor executat
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
iar aceasta s-a răspândit prin toată Roma în timpul domniei lui Nero. Pliniu cel Tânăr (cca. 61 - cca. 112), guvernatorul provincial al Pontului și Bitiniei, i-a scris Împăratului Traian în jurul anului 112, referitor la cum trebuie să procedeze cu creștinii, care refuzau cultul imperial al adorării împăratului, adorându-l in schimb pe „Christus”. Charles Guignebert, care nu avea îndoieli că Isus a trăit în secolul I în Galileea, respinge scrisoarea drept izvor istoric: „Numai cea mai mare credulitate ar putea
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
servicii religioase. Liderii acestei controverse și mulți alți cetățeni evrei au părăsit orașul”. Altă posibilitate referitoare la de ce "Chrestus" nu ar fi fost aceeași persoană cu Hristos se bazează pe faptul că Suetoniu se referă la "evrei" și nu la creștini în acest pasaj, chiar dacă în a sa lucrare "Viața lui Nero" el demonstrează că era la curent cu existența acestei secte. O soluție a acestei probleme se află totuși în faptul că creștinii timpurii nu se distanțaseră de originea lor
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
se referă la "evrei" și nu la creștini în acest pasaj, chiar dacă în a sa lucrare "Viața lui Nero" el demonstrează că era la curent cu existența acestei secte. O soluție a acestei probleme se află totuși în faptul că creștinii timpurii nu se distanțaseră de originea lor evreiască. Chiar trecând cu vederea aceste obiecții, pasajul acesta oferă prea puține informații despre Isus însuși. Josephus (37 - 100 e.n, supraviețuitor al conflictului romano-iudeu, devenit cetățean roman, istoric evreu) scrie în lucrarea
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
anului 221 e.n., în timp ce scrie despre crucificarea lui Isus îl menționează pe Thallus astfel: Lucian din Samosata, un satirist din Siria din al doilea secol al erei noastre, scrie în limba greacă: Celsus scria în jurul anului 180 o carte contra creștinilor, care este azi cunoscută numai datorită respingerii ei scrisă de către Origen. Se pare că Celsus îl acuza pe Isus de a fi un scamator și un vrăjitor și este citat de Origen ca afirmând că Isus era „un simplu muritor
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
călătorea ca predicator ambulant. Eshatologia lui Isus este una de acțiune personală și transformare socială, ca cea a lui Gandhi, mai degrabă decât să fie apocaliptică. Acești cercetători explică afirmații eshatologice ale lui Isus ca fiind adaosuri ulterioare făcute de creștini la textele biblice, cel mai probabil ele fiind făcute de adepții lui Ioan Botezătorul (care profețea într-adevăr o apocalipsă iminentă), adepți care s-au alăturat ceva mai târziu mișcării lui Isus. Marcus Borg consideră că trei cincimi până la trei
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
regulă ei tinzând să ignore sursele scrise la mai mult de un secol de la moartea lui Isus. Mai clar descris drept criteriul rușinii, el afirmă că afirmațiile contrare sau neasemănătoare scopurilor autorului sunt cele mai de încredere. De exemplu, primii creștini nu ar fi pretins despre Isus că el ar fi fost crucificat dacă acest lucru nu s-ar fi petrecut în mod real, deoarece crucificarea era o pricină de rușine. Când două sau mai multe surse independente prezintă istorisiri asemănătoare
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
descrisă la fel ca viața oricărei altei persoane istorice și că Biblia poate și trebuie să fie obiect al aceleiași examinări critice la care sunt supuse alte documente istorice. Aceste aserțiuni au cauzat oarece scandal și au atras furia multor creștini.
Ernest Renan () [Corola-website/Science/327991_a_329320]