17,036 matches
-
babilonian este sursa contemporană primordială și obiectul de studiu principal. Caracterul textului talmudic este foarte complex. Talmudul este o compilație incertă, nesistematică și imprevizibilă, compusă din versete din Tora și din întreaga Biblie, opinii ale participanților la dialoguri, alături de povești, legende și mituri. Subiectele tratate au tangență cu toate aspectele existenței umane și sociale, prin perspectiva axiomatică a supremației absolute a Torei. Adesea, diferitele aspecte ale unei probleme sunt tratate în diferite contexte, la o mare distanță unul față de celălalt, ceea ce
Talmud () [Corola-website/Science/305049_a_306378]
-
până la traseul național auto din apropiere - 22 km. În oraș se află cea mai mare cruce din Republică Moldova. Proveniență denumirii Nisporeni este legată de caracteristicile solului care este nisipos în multe locuri. A doua versiune este legată de o legendă conform căreia primul om așezat pe aceste locuri îl chema Nicipor (sau Nisipor) de unde și numele localității. În latină, toponimic denumirea ar suna că: Nisporenium, Nisporenae, Onisiphorium, Onisiporium, Onisiphoropolis, Onisiporopolis. Prima atestare documentara a localității Nisporeni este reflectată în cartea
Nisporeni () [Corola-website/Science/305046_a_306375]
-
formate din parcuri și scuaruri, precum și o mulțime de coniferi și copaci decorativi. Zona verde a orașului cuprinde peste 50 de specii de copaci aduși din subtropicele Crimeei și amplasați în Parcul colegiului agroindustrial, parcul „Zona Verde”, etc. O veche legendă ne povestește că pe timpul domniei lui Ieremia Movilă, pe când pământul Moldovei era trecut prin foc și sabie de hoardele otomane, un biet moldovean, gonit de cruzimea turcilor, împreună cu numeroasa-i familie a luat drumul pribegiei, căutând un loc liniștit pentru
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
de 3 parcuri cu o suprafață totală de 3,8 ha. Suprafața fâșiilor de protecție din jurul orașului este de 275,4 ha. Fondul forestier constitue 800 ha. Prima atestare documentară a orașului datează cu anul 1605. Denumirea orașului, conform unei legende vechi, vine de la numele unui oarecare Volcan. Legenda spune că salvându-se de dușmani și-au găsitaici refugiu niște păstori armeni. Frații Volcan, Vetdu și Carabet s-au așezataici cu traiul în sălbatica stepă. Însă peste câtva timp, fratele mai
Vulcănești () [Corola-website/Science/305090_a_306419]
-
3,8 ha. Suprafața fâșiilor de protecție din jurul orașului este de 275,4 ha. Fondul forestier constitue 800 ha. Prima atestare documentară a orașului datează cu anul 1605. Denumirea orașului, conform unei legende vechi, vine de la numele unui oarecare Volcan. Legenda spune că salvându-se de dușmani și-au găsitaici refugiu niște păstori armeni. Frații Volcan, Vetdu și Carabet s-au așezataici cu traiul în sălbatica stepă. Însă peste câtva timp, fratele mai mare Volcan a murit, iar cei rămași în
Vulcănești () [Corola-website/Science/305090_a_306419]
-
în vecinătatea imediată a Ineștilor și au format un târg vestit în Basarabia. Mulți numesc Teleneștii o „localitate evreiască”. Înșăși evreii numesc târgul "Teleneșt" (prin analogie cu Tel-Avivul), ceea ce se traduce din ebraică ca: „deal lângă Inești”. Conform unei alte legende, aici a fost un boier, care avea o slugă leneșă. Boierul era enervat pe sluga leneșă și-l probozea: "Ce te lenești, mă?". Mai târziu această frază s-a transformat în numele târgului. Într-o altă legendă, Teleneștiul este legat de
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
Inești”. Conform unei alte legende, aici a fost un boier, care avea o slugă leneșă. Boierul era enervat pe sluga leneșă și-l probozea: "Ce te lenești, mă?". Mai târziu această frază s-a transformat în numele târgului. Într-o altă legendă, Teleneștiul este legat de un boier "Telea", care avea moșie pe acest loc la sfârșitul secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Cert este că primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenesti, așezat
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
de autobuz nr. 11, cât și de ruta de troleibuz nr. 28, ce este un punct deosebit pentru un oraș de asemenea dimensiuni din Moldova. De-a lungul istoriei sale ul s-a constituit din două localități: Cartușa și Durlești. Legenda spune că localitatea poartă denumirea unuia din primii locuitori stabiliți aici - Durlea sau Drulea. Într-un document emis la 7 aprilie 1636 se vorbește despre un uric ce l-a avut Magda, fata lui Drulea spătar, de la Ștefan Voievod. La
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
cei ce s-au așezat în acele locuri cunoșteau despre existența unei formațiuni statale cu capitala în acel loc, s-au că au vrut ca numele localității lor să simbolizeze o fomațiune. O a altă ipoteză este bazată pe o legendă, conform căreia un țăran ce avea un instrument de reparat roțile la căruțe "cobilă", după ce a văzut niște locuri pitorești din valea unui pârăiaș, s-a oprit cu traiul acolo. Oamenii trecând pe acolo, reparau după necesitate la el roțile
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
Medveja este o localitate-centru de comună în Raionul Briceni, Republica Moldova. Amu, cică, a fost odată... Așa încep frumoasele basme moldovenești. Așa, probabil, ar începe și legenda Medvejei. Oamenii bătrîni spun că pădurea de lîngă Lipcani în vremuri cărunte era mare-mare, cică, ocupa tot acest ținut, dar atît de mare că într-însa huzureau de bine pînă și urșii. În zilele noastre în sat locuiesc cu preponderență
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
denumirea de la acei urși (de la ucrainescul medvidi). Alții zic că denumirea provine de la numele moșierului Medvedev, care era pan, din polonezi. Pînă azi se mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
din satul cu aceiași denumire, precum și din localitățile Grecea de Jos și Ciocana Veche, acestea fiind două seliști mici, apropiate una de alta ce s-au contopit cu Colonița, de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965. O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
a fost și prima curte boierească. Printre primii locuitori veniți dinspre Prut a fost un răzeș pe nume Gașcu, care se ocupa cu confecționarea cotiugelor de plug. De la ele, după V. Gajos, și provine denumirea satului - Cotiujeni. De altfel, aceeași legendă cu cotiugele povestesc și locuitorii actuali al satului. În privința primei atestări, însă, cercetătorul Vladimir Nicu e de altă părere. Si părerea domniei sale, de asemenea, e bazată pe documente. El scrie: "Sat vechi (Cotiujenii - n.n.) pe moșie boierească, atestat documentar la
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
și ocupă o suprafață de 4850 ha, terenul arabil - 2309 ha. În teritoriul satului activează Liceul Teoretic cu aproximativ 300 locuri 2 grădinițe de copii. Ea este locuită în principal de o populație cu tradiții străvechi, renumită prin ospitalitatea sa. Legenda spune că denumirea satului provine de la căciula scăpată de Ștefan cel Mare. Relieful reprezintă o componentă a naturii care formează baza primară sau fundamentul dezvoltării celorlalte componente ale acesteia: ape, vegetație, soluri, lumea animală sau modificarea climei. Dealurile sunt o
Cociulia, Cantemir () [Corola-website/Science/305146_a_306475]
-
din mici întreprinzători, fermieri, elevi și pensionari, în total fiind aproximativ 5.000 locuitori. Încă în cronică medievală (17 iulie 1436) se vorbește despre existența satului, pe malul stîng al Cotovețului (în prezent rîul Bic). Istoria satului este bogată în legende legate de anumite locuri și obiective, precum Fîntînă lui Vodă, Șipotul Ruginit, Beciul Turcului, etc. În data de 2 februarie 1819, în localitate a fost sfințită biserică de lemn, pe temelie de piatră, cu hramul Sf. Nicolae, care pînă în
Vălcineț, Călărași () [Corola-website/Science/305150_a_306479]
-
fufă ("Leucaspius delineatus"), babușcă ("Rutilus rutilus") - specii eudominante; biban ("Perca uviatilis"), guvidul-de-Amur ("Percottus glehni"), murgoi bălțat ("Pseudorasbora parva"), boarță ("Rhodeus amarus"), caras argintiu ("Carassius gibelio"), obleț ("Alburnus alburnus"), osar ("Pungitius platygaster"), zvârluga ("Cobitus taenia") și ghiborț ("Gymnocephalus cernuus"). Există o legendă care explică originea numelui localității: "Cândva trăiau 2 tineri, un băiat pe nume Corj și o domniță care se numea Uța, ambii harnici, iubitori de viață și de muncă. De la cei doi - care ai întemeiat o familie, și-a luat
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun. Apoi urmează una din 2 iulie 1502, pomenindu-se aici, de asemenea, Valea și Gârla Cârhana, pe timpul lui Ștefan cel Mare, când, prin voia Măriei Sale, Mănăstirea Putna primește în dar mai multe sate. Una dintre legende spune că satul ar fi fost întemeiat de 5 pescari de prin părțile Chiliei (dintre care unul Crihan și altul Vâlcu), cărora le-a plăcut locul bogat în pește, păpuriș, stufăriș, vânat și s-au instalat aici cu familiile lor
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
ramosissima"), dudul alb ("Morus alba"), soc negru ("Sambucus nigra"), sânger ("Cornus sanguinea"), măcieș ("Rosa canina") etc. Satul Brînza a fost atestat documentar în 1630. denumirea satului este fixată și pe harta lui Dimitrie Cantemir de la începutul secolului XVIII. Conform unei legende, în lunca Prutului s-au așezat oieri din Munteni cu familiile sale. Oierii au format o stână și o brânzărie. Datorită calității bune, brânza era cumpărată de localnicii din regiune. De aici ar fi provenit denumirea satului. În 1803 este
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
grim". Tunetul a răsunat dinspre sud-est, adică de unde este situat satul astăzi, și încolo s-au mutat. La început, cică, satul chiar se numea Grimcăuți sau Hrămcăuți, nume, care se mai face auzit și azi. Dar nu se mutaseră, zice legenda, oamenii așa, la întîmplare, ci au ales cel mai voinic flăcău din sat, și i-au pus în spate o cruce grea,poruncindu-i să meargă spre sud-est, spre "grim", adică, și unde n-a mai putea merge de oboseală
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
adică, și unde n-a mai putea merge de oboseală, acolo își vor întemeia noua așezare. Și așa și au făcut. Cică, biserica de azi e tocmai pe locul unde a căzut bietul om, istovit de greutatea crucii. O altă legendă asemănătoare cu aceasta, de altfel, zice că-1 chema Grom pe un bătrîn, care i-a îndemnat pe cei ocoliți de ciumă să-și mute așezarea în cоmp. Oricum, pe crucile din pădure se mai pot citi și azi frоnturi de
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
că numele Cravețchi, Ghiboltovschi, Gorodețchi, Medvețchi, Vornovițchi sunt de origine poloneză, Borcoman, Gogoman - de origine turcească, Andronic, Auzeac, Cușnir, Moscaliuc - de origine ucraineană, Bejenaru, Ciubotaru, Dohotaru, Vacaru - că-s veniți din dreapta Prutului, iar Ostaficiuc, Panteleiciuc, Timciuc sunt de origine sîrbă. Legendele sunt legende, dar în sec. XVIII despre s. Grimăncăuți, după cum ne argumentează cu date concrete istoricul Vladimir Nicu, se știe deja precis. Pe timp de iarnă, cînd locuitorii lui nu prea se încumetau să se ascundă prin păduri, la 25
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
Cravețchi, Ghiboltovschi, Gorodețchi, Medvețchi, Vornovițchi sunt de origine poloneză, Borcoman, Gogoman - de origine turcească, Andronic, Auzeac, Cușnir, Moscaliuc - de origine ucraineană, Bejenaru, Ciubotaru, Dohotaru, Vacaru - că-s veniți din dreapta Prutului, iar Ostaficiuc, Panteleiciuc, Timciuc sunt de origine sîrbă. Legendele sunt legende, dar în sec. XVIII despre s. Grimăncăuți, după cum ne argumentează cu date concrete istoricul Vladimir Nicu, se știe deja precis. Pe timp de iarnă, cînd locuitorii lui nu prea se încumetau să se ascundă prin păduri, la 25 dec. 1772
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
de moară, care și-a luat denumirea de la Macico Rusul, care a stăpânit, după cum arătau răzeșii de pe jumătate de jos a satului, vadul vechi de moară, vadul cel din jos, unde au fost moara lui. Despre formarea satului există o legendă care s-a transmis din tată în fiu și așa mai departe și o să o transmită în continuare această legendă despre formarea satului. Legenda spune că demult-demult pe timpurile când năvăleau tătarii și turcii în țară, era prin aceste locuri
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
a satului, vadul vechi de moară, vadul cel din jos, unde au fost moara lui. Despre formarea satului există o legendă care s-a transmis din tată în fiu și așa mai departe și o să o transmită în continuare această legendă despre formarea satului. Legenda spune că demult-demult pe timpurile când năvăleau tătarii și turcii în țară, era prin aceste locuri un voinic pe care îl chema Uță Mașcu. Odată asupra așezării de sub stâncă, năvăliseră dușmanii. Viteazul Uță, care stătea de
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
de moară, vadul cel din jos, unde au fost moara lui. Despre formarea satului există o legendă care s-a transmis din tată în fiu și așa mai departe și o să o transmită în continuare această legendă despre formarea satului. Legenda spune că demult-demult pe timpurile când năvăleau tătarii și turcii în țară, era prin aceste locuri un voinic pe care îl chema Uță Mașcu. Odată asupra așezării de sub stâncă, năvăliseră dușmanii. Viteazul Uță, care stătea de strajă la hotare, s-
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]