KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...609 610 611 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

negru, în formă de cruce. Iată că se ivise și o lună mare, palidă și fărâmicioasă, alături de un luceafăr briant. Dedesubt, pe locul de scăldat pentru doamne, doi băiețandri se jucau prin încâlceala brună de ierburi marine, dar atât de tăcut, de parcă fuseseră amuțiți de vraja acestui ceas. Am pornit încet de-a lungul drumului de pe țărm, în direcția Capului Shruff, am trecut de el și am petrecut câtva timp uitându-mă la golful Raven, în apele căruia se reflectau luminile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lucruri ar putea fi săvârșite, dar e numai o chestiune de conveniență. Mă rog, mă rog, n-are importanță. Trebuie să vin să-ți văd casa de la mare și păsările. Gâște de mare sunt? — Nu știu cum arată gâștele de mare. James tăcu șocat. Începea să mă chinuiasc\ vechea senzație familiară pe care, în chip ciudat, o cam dădusem uitării între timp, un sentiment de dezamăgire și neajutorare frustrată, de parcă așteptam cu nerăbdare să stau de vorbă cu James și după aceea fusesem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
au nici un înțeles, vorbărie de papagal. Ah, Dumnezeule, sunt atât de obosit! Totul s-a terminat. Și nici măcar n-a început vreodată, din cauza ta. Și apoi acea înșelătorie de nedescris, pe care am înghițit-o... — N-a fost nici o înșelătorie...! — Taci o dată! Știu că ai mai spus lucrul ăsta de un milion de ori până acum, suntem ca niște păpuși mecanice... dar, Doamne, tot timpul numai la asta mă gândesc, din când în când mai răbufnește din mine! Am acceptat până

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
roșie. Uneori, Gilbert rămânea în bucătărie, amuzându-se să facă pe servitorul. (Presupun că i-ar fi plăcut să se îmbrace ca o fată-n-casă, dar bănuia, în mod just, că mie mi-ar fi displăcut total.) Alteori îmi ținea companie, tăcut ca un câine, și se uita la mine, rotindu-și pupilele în felul lui derutant. Câteodată, stăteam puțin de vorbă. În lumina lămpii, ajungea, din când în când, să semene ciudat cu Wilfred Dunning, o asemănare creată desigur de strădania

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din lume, mai limpede chiar decât Dumnezeu. Vreau, ca în cele din urmă, să devii soția mea, vreau să-ți găsești liniștea alături de mine. Voi avea grijă de tine toată viața, până o să mor. Aș vrea să mor eu. Ah, taci odată... — Aș vrea să se termine cu toate, mi-am trăit viața. Aș dori ca cineva să mă ucidă... — Așadar te-a amenințat cu moartea? — Nu, nu, toate astea sunt numai în mintea mea... — Acum nu te mai poți întoarce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se afle departe, pe stânci, cântându-și cântecele lor. Am strigat la ea: “încetează, încetează, încetează!“, simțeam că dacă mai continuă un minut în plus, am să înnebunesc pe loc, simțeam că trebuie s-o fac cu orice chip să tacă, chiar dac-ar fi s-o ucid; am zgâlțâit-o din nou, am zbierat la ea, am alergat la ușă, m-am întors. N-am să uit în viața mea imaginea fioroasă a acelei fețe, a acelei măști, ritmicitatea barbară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
părăsit, dar tu m-ai împins la lucrul ăsta, și tu porți partea ta de răspundere. Emanciparea femeilor nu le-a împiedicat să arunce toată vina pe noi, ori de câte ori le convine, îmi spui acum toată povestea asta teribilă, ca să... Ah, taci o dată din gură! Care-i numele femelei ăleia? — Te referi la... Hartley...? — Ăsta-i numele de familie? — Nu, numele de familie e Fitch. — Fitch. O.K. Domnul Fitch, la el vreau să ajung. Ce dracu urmărești? — Locuiește în sat, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
continua să strige și să bată cu pumnii în ușă. Era pentru prima oară că făcea așa ceva. „Dă-mi drumul! Dă-mi drumul!“ Aș fi vrut să strig și eu. Am izbit nebunește cu pumnul în ușă. — Încetează! Termină o dată! Taci! Încetează să strigi, te rog! Tăcere. Am alergat din nou pe scări în jos. Din bucătărie nu se auzea nici un murmur. Am ieșit pe ușa din față, am luat-o pe dig, și de acolo pe drum, în direcția turnului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
frunte, ca să-și voaleze chipul. Cei trei din față nu și-au întors nici un moment capetele. Peregrine, care conducea, a întrebat: — Drept înainte și pe urmă la dreapta? — O iei prin sat, răspunse Gilbert. Las’ că te ghidez eu. Hartley tăcea îngrămădită lângă mine. Era țeapănă, țeapănă. Și Titus stătea la fel de țeapăn, cu ochii ațintiți drept în față, fără să vadă nimic, cu gura trandafirie ușor deschisă. Îi auzeam respirația agitată. Toată lumea își pironise privirile înainte. Mi-am împreunat mâinile. Soarele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
excrementele demonilor. Abia mai târziu mi-am dat seama că aș fi putut s-o las pe treptele casei. Am apăsat pe soneria cu ding-dong și am așteptat. Lătratul sălbatic se porni din nou. L-am auzit pe Ben strigând: „Taci dracului, diavol împelițat!“. După o clipă îmi deschise ușa. Masca inexpresivă se evaporase. Se strâmbă la mine de ură. Simțeam că ceea ce făceam era un gest frivol, și totuși trebuia să-l fac. Eram totodată conștient că întrerupsesem o scenă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
militară. — Într-un fel. Cred... e greu de exprimat... cred că i-am atins o coardă a onoarei... — Rahat! E curios, James, dar ori de câte ori începi să vorbești soldățește, devii absolut idiot. Presupun că-i vorba de vanitatea militară. Am mai tăcut amândoi un timp. Am găsit și eu niște pietre, și le-am zvârlit, după ce le-am examinat în prealabil, ca să văd dacă erau vrednice de colecția mea. Mi-am imaginat că Ben avea să arunce în curând piatra frumoasă din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ușurată, și-o să-ți plângă de milă, și-o să te dea uitării. A urmat un moment de tăcere. Apoi l-am întrebat: — Dar dacă ești atât de încântat de ce-ai făcut, de ce mi-ai spus? N-aveai decât să taci. Sau țineai cu tot dinadinsul să știu? — Nu-mi pasă dacă știi sau nu știi. Văru-tău a scos totul la iveală cu tehnicile lui de interogatoriu. Zicea că tu-l bănuiești pe Ben și că te montezi singur. — Pretinzi că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din partea ta că ai venit“. Am intrat. Parfumul trandafirilor, aranjați în felurite vaze, până și în hol, se îmbina cu izul îmbâcsit al casei, un miros dulceag, grețos, insinuant, ca mirosul odăii unei femei foarte bătrâne. Hartley se adresă câinelui: — Taci o dată! Animalul tăcu în momentul când crezu el de cuviință, apoi începu să mă mușine și să dea din coadă. Ben îmi spuse din ușa camerei de zi: — Poftește înăuntru. Am pășit în încăpere. Fereastra panoramică oferea priveliștea câmpiei povârnite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ai venit“. Am intrat. Parfumul trandafirilor, aranjați în felurite vaze, până și în hol, se îmbina cu izul îmbâcsit al casei, un miros dulceag, grețos, insinuant, ca mirosul odăii unei femei foarte bătrâne. Hartley se adresă câinelui: — Taci o dată! Animalul tăcu în momentul când crezu el de cuviință, apoi începu să mă mușine și să dea din coadă. Ben îmi spuse din ușa camerei de zi: — Poftește înăuntru. Am pășit în încăpere. Fereastra panoramică oferea priveliștea câmpiei povârnite și a salturilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
rămase tăcut o bucată de timp, și mi-am spus că, probabil, mersesem prea departe, dar am lăsat tăcerea neștirbită. Marea continua să se audă, însă mai înăbușit. — Ei bine, începu el în cele din urmă, ei bine... după care tăcu din nou, dar era limpede că dorea să-mi spună ceva, așa încât am rămas în așteptare. Știi că în India și în Tibet există locuri unde oamenii pot învăța anumite trucuri, aproape oricine le poate învăța, dacă e bine instruit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297

ce-am pus gamelele-acolo, am văzut că-nchide ușa și-mi zice: Bă banditule, de ce dormi? Păi, zic, n-am dormit. Băi, mai mă și minți? Și-mi arde câteva perechi de palme de mă lipește de perete. Am tăcut, n-am zis nimic... Și mi-a mai dat și un picior în fund și m-a băgat în celulă. Când am intrat în celulă, ceilalți au auzit toată treaba asta, că m-a lovit, și: Ce ți s-a

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
s-au gândit vreodată la treaba asta? Dar nu ne deranjau... Ba din contră, era un semnal ca atunci când vine ofițerul de servici, că ăla nu trebuia să știe de treaba asta, ei fluiera’, și-atuncea noi auzeam și gata, tăceam și nu mai ziceam nimic. Era un gardian, mai ales, care știa ce se întâmplă, da’ ne lăsa în pace... Nu mai țineți minte cum îl chema pe acesta? Nu-mi aduc aminte! Habar n-am. Da’ la început am

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
parcă, am făcut cerere la C.N.S.A.S. să-mi văd dosarul... Și am fost dar am rămas dezamăgit: erau 3 dosărele subțirele, declarații ale colegilor de-aci, de la șantier, care dădeau numai bine despre mine: bun profesionist, cuminte, altul zicea: „Tace ca pământul”. Și securistul scria acolo: „Nu-l mai șicana, să nu te bănuiască”. Dar eu știam cine sunt cei care au dat declarații, ba după scris, ba după întâmplări... Unul singur se ținea de capul meu, pe care nu

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
care n-au trecut prin reabilitare... Trebuia să fim izolați, însă, mi-aduc aminte că în celula în care am stat, și în care ne-am dus după asta, nimeni nu vorbea nimic. Eram vreo 7 sau 8 inși, care tăceam toți din gură. Nimeni nu scotea o vorbă. Și în iunie ’50 s-a format un lot de vreo 200 și ceva de studenți și ne-a dus la Canal. Acolo întâi am fost la colonia de muncă Columbia, lângă

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
trage în noi pe vizetă. Este greu să tai speranța cuiva, oricât de mică ar fi ea. Și nu uit, că părintele mi-a zis următorul lucru: Ce știi tu, mă, căcăciosule? Exact astea au fost cuvintele. Sigur că am tăcut, dar am avut dreptate, pentru că așa a fost. Agresivitatea a crescut, condițiile erau din ce în ce mai grele și eu cred că ei au aflat prin alții că urmează o revoltă, și este mult mai ușor s-o localizezi și s-o provoci

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
a ajutat mult. Ce a însemnat comunismul pentru dumneavoastră? Comunismul a fost o teroare. Adică nu există nimic mai rău ca și comunismul. Dacă nu erai cu ei, erai împotriva lor. Și-au trecut 50 de ani în care am tăcut, și acum parcă răbufnești, să spui amarul despre comunism, despre genocidul ăsta... Azi ar trebui să trăiască conducătorii 24 de ore unde am trăit noi. Vă spun eu, e crimă și pedeapsă... Și după 50 de ani când văd jigodiile

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
prin Aiud, prin Gherla, la Canal, în Insula Brăilei sau prin Bărăgan, peste tot... Și dom’le, toate astea numai că nu aveai idealul lor comunist... 50 de ani m-am gândit să nu explodez, ca un Vezuviu, că am tăcut în mine parcă. În ’90, când ne-a scos decretul lui Roman la pensie la 56 de ani, am zis: Doamne! Și de 17 ani mereu mă gândesc... și aș vrea să vorbesc cu cineva despre ororile ăstea ale comunismului

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
și o rămas cu sora lui Ilie. Și a’ mai fost acolo cu noi și Râmboiu și Voloșniuc. Voloșniuc avea soția în Ucraina, și s-o dus la nevastă-sa... și acolo l-o’ asasinat. Că nici nu știa să tacă domnule! Eu am învățat de la un coleg Sandu Munteanu, să tac, să fiu prudent... Și ce munceați în fabrică? Acolo în fabrică făceam sobe, băteam nituri la sobe... Aveați normă la lucru? Aveam. Adică nu știu ce normă aveam, dar de lucrat

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
acolo cu noi și Râmboiu și Voloșniuc. Voloșniuc avea soția în Ucraina, și s-o dus la nevastă-sa... și acolo l-o’ asasinat. Că nici nu știa să tacă domnule! Eu am învățat de la un coleg Sandu Munteanu, să tac, să fiu prudent... Și ce munceați în fabrică? Acolo în fabrică făceam sobe, băteam nituri la sobe... Aveați normă la lucru? Aveam. Adică nu știu ce normă aveam, dar de lucrat lucram, că nu-mi plăcea să... Și îmi aduc aminte că

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
mine, că altfel aș fi cedat, aș fi clacat. Am avut momente de cădere nervoasă și când m-am gândit să spun ceva, că altfel ăștia mă omoară cu bătaia, dar până la urmă am reușit să trec peste și am tăcut. Câți ați fost în lot la proces a doua oară? Să fiu cinstit, o fost vreo 5-6, pe urmă au mai adăugat, și au încercat să demonstreze că eu am încercat să fac o organizație. Să fiu cinstit, inițial toată

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]