15,959 matches
-
efectuează o deplasare, locul unde are loc un proces și locul din care se efectuează o deplasare. Exemplu: "be" „înăuntru” (pe lângă verbe ce exprimă deplasarea către interior) - "bent" sau "benn" „înăuntru” (pe lângă verbe ce nu exprimă deplasarea) - "bentről" „dinăuntru” (pe lângă verbe ce exprimă deplasarea dinspre interior). Gramaticile limbii maghiare iau în seamă nouă specii de pronume: personale, reflexive, de reciprocitate, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte și generale. În funcție de părțile de vorbire pe care le pot înlocui, pronumele se împart în substantivale
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu mine” etc. Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume posesive, nu și adjective pronominale posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale și pragmatice. Tot în această categorie sunt incluse și verbele copulative. Mai există și verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
Funcția acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale și pragmatice. Tot în această categorie sunt incluse și verbele copulative. Mai există și verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical, dar au mai mult sau mai puțin și conținut noțional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate și aspect, pe de altă parte, verbe numite
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale și pragmatice. Tot în această categorie sunt incluse și verbele copulative. Mai există și verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical, dar au mai mult sau mai puțin și conținut noțional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate și aspect, pe de altă parte, verbe numite „funcționale”, folosite în asociație cu
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
modale și pragmatice. Tot în această categorie sunt incluse și verbele copulative. Mai există și verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical, dar au mai mult sau mai puțin și conținut noțional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate și aspect, pe de altă parte, verbe numite „funcționale”, folosite în asociație cu părți de vorbire nominale care formal sunt complementele lor. Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, la
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
și verbele copulative. Mai există și verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical, dar au mai mult sau mai puțin și conținut noțional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate și aspect, pe de altă parte, verbe numite „funcționale”, folosite în asociație cu părți de vorbire nominale care formal sunt complementele lor. Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, la fel ca formele nominale ale verbului în general (vezi
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
mai puțin și conținut noțional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate și aspect, pe de altă parte, verbe numite „funcționale”, folosite în asociație cu părți de vorbire nominale care formal sunt complementele lor. Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, la fel ca formele nominale ale verbului în general (vezi mai sus Verbul). Postpozițiile sunt cuvinte funcționale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părților de propoziție care
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
de altă parte, verbe numite „funcționale”, folosite în asociație cu părți de vorbire nominale care formal sunt complementele lor. Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, la fel ca formele nominale ale verbului în general (vezi mai sus Verbul). Postpozițiile sunt cuvinte funcționale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părților de propoziție care în gramatica română se numesc complemente indirecte și complemente circumstanțiale. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
folosite în asociație cu părți de vorbire nominale care formal sunt complementele lor. Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, la fel ca formele nominale ale verbului în general (vezi mai sus Verbul). Postpozițiile sunt cuvinte funcționale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părților de propoziție care în gramatica română se numesc complemente indirecte și complemente circumstanțiale. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale din limba română (exemplu: "a fa
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
ci joacă rolul postpozițiilor din care provin, formând atribute din substantivul după care stau (exemplu: "a fa alatti pad" „banca de sub copac”). Singura prepoziție din limba maghiară este "mint" „ca, în calitate de”, de exemlu în "Mint mérnök dolgozik." „Lucrează ca inginer.” Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu prefixe având o natură deosebită de cea pe care o au în română. Pe de o parte au și rol gramatical, și rol lexical, pe de altă parte, în unele cazuri sunt despărțite de verb
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu prefixe având o natură deosebită de cea pe care o au în română. Pe de o parte au și rol gramatical, și rol lexical, pe de altă parte, în unele cazuri sunt despărțite de verb, chiar plasate după acesta. Conjuncțiile din limba maghiară au aceeași funcție ca cele din română. În gramaticile limbii maghiare, particula este considerată cu totul diferit de accepțiunea ei din gramaticile românești. Este „un cuvânt gramatical care nu poate primi afixe
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
ca cele din română. Spre deosebire de gramaticile limbii române, în gramaticile limbii maghiare cuvintele de negație nu sunt incluse în clasa adverbelor, ci sunt considerate o parte de vorbire aparte din categoria cuvintelor funcționale. Aceste cuvinte, printre care nu se includ verbele, se caracterizează prin faptul că pot constitui singure propoziții neanalizabile. În afară de interjecții și onomatopee, prezente și în gramaticile limbii române, în cele maghiare se iau în seamă și alte două categorii de cuvinte. Cuvântul propoziție de interacțiune este folosit pentru
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
1927]] (editat apoi și în extras), își punea întrebarea: "de unde-i vine acest nume?", pe care l-a catalogat în altă parte drept "numele-poreclă" indescifrabil . Și tot el răspunde: "Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul "a urla". Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit și forma "Orlați". Aceasta ne-ar trimite la radicalul "Orlu", "Orlea", constatat și aiurea. Finala ar fi cea slavonă "-aț", care se întâlnește, e drept, în
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
azi, laptele de vacă este cel mai des folosit. ul are o textură ca un gel și un gust puțin acrișor din cauza fermentării zahărului din lapte (lactoză) în acid lactic. Cuvântul provine de la yoğurt în turcește care se trage de la verbul yoğurtmak - a combina. În anul 2015, un reportaj al CNN a arătat că metodele moderne de producere a iaurturilor includ adăugarea de lapte praf, emulgatori și chiar și extract de gândaci. Este considerat un aliment benefic pentru sănătate, deoarece este
Iaurt () [Corola-website/Science/297162_a_298491]
-
singura limbă cu statut oficial, limbă maternă pentru 85,2% din populație. Cea mai veche limbă slavă scrisă, bulgara este diferită de alte limbi din acest grup prin anumite particularități gramaticale, cum ar fi lipsa cazurilor substantivului și a infinitivului verbelor, precum și prin articolul hotarât sufixat. Bulgaria se consideră oficial a fi stat laic. Constituția garantează libertatea religioasă, dar desemnează creștinismul ortodox ca religie „tradițională”. Majoritatea populației (76%) se identifică drept ortodocși. Biserica Ortodoxă Bulgară este autocefală din 927, și are
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
cel sirian și persan al limbii romani. Este o corespondență fonetică exactă cu termenii "domba" din sanscrită și "dom" sau "dum" din indiana modernă. Numele țiganilor în primele documente românești figura ațigani care se pare că ar fi derivat din verbul din limba greacă veche athinganein (a nu se atinge). Limba vorbită de țigani este limba țigănească numită și romani. Ea face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene. Există două curente principale cu privire la originea acestei limbi. Unu dintre
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
varianta, mai puțin folosită și considerată (în prezent) incorectă, "monetă". Însă termeni derivați ai cuvântului "monetă" precum sunt substantivul "monetar", cu cele două senuri, „persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul "monetar" / "monetară", din sintagmele "sistem monetar" / "emisiune monetară", substantivul "monetărie", verbele "a monetiza" / "a demonetiza" sunt considerate corecte. Fața monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema țării emitente, capul/bustul unui monarh sau denumirea sau simbolul altei autorități emitente și se numește "avers", sau colocvial "cap". Partea cealaltă
Monedă () [Corola-website/Science/297478_a_298807]
-
sau finală, dacă silaba a fost deschisă sau închisă sau dacă silaba precedentă a fost ușoară sau grea). Notații: Cea mai veche limbă germanice are morfologia tipică flexibilă complexă a limbilor indo-europene vechi, care conțin patru sau cinci cazuri gramaticale; verbele marcate pentru persoane, numere, timpuri și moduri; substantive multiple și clase verbale; câteva articole sau fără; și mai degrabă cuvintele libere. Limbile germanice vechi sunt renumite pentru faptul că au doar două timpuri verbale (prezent și trecut), cu trei aspecte
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
cu trei aspecte trecut-viitor specific limbilor PIE (imperfect, aorist și perfect/stativ) unite într-unul și niciun timp nou (viitor, mai mult ca perfect, etc.) în dezvoltare. Au existat trei moduri: indicativ, subjonctiv (dezvoltat din optativul limbilor PIE) și imperativ. Verbele gotice au avut un număr de caracteristici arhaice moștenite de la limbile PIE care au fost pierdute în alte limbi germanice (cu excepția unor urme), printre care se numără finalul dublu, vocea pasivă flexibilă (derivată din vocea mediopasivă a limbilor PIE), și
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
un număr de caracteristici arhaice moștenite de la limbile PIE care au fost pierdute în alte limbi germanice (cu excepția unor urme), printre care se numără finalul dublu, vocea pasivă flexibilă (derivată din vocea mediopasivă a limbilor PIE), și o clasă de verbe cu reduplicare în cadrul timpului trecut (derivat din timpul perfect al limbilor PIE). Sistemul complex de timpuri verbale al englezei moderne (cum se regăsește în enunțurile: "In three months, the house will still be being built." - În trei luni, casa va
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
caught," - dacă nu te-ai fi purtat atât de stupid, noi nu am fi fost prinși niciodată) este aproape în totalitate datorată dezvoltării ulterioare (deși paralelă în mare parte a restului limbilor germanice). Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
de stupid, noi nu am fi fost prinși niciodată) este aproape în totalitate datorată dezvoltării ulterioare (deși paralelă în mare parte a restului limbilor germanice). Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe slabe", marcate cu "-ed" în engleză) care apare
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
în totalitate datorată dezvoltării ulterioare (deși paralelă în mare parte a restului limbilor germanice). Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe slabe", marcate cu "-ed" în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
parte a restului limbilor germanice). Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe slabe", marcate cu "-ed" în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul "to do" (a face); și alte două seturi separate
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe slabe", marcate cu "-ed" în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul "to do" (a face); și alte două seturi separate de terminații adjectivale, la origine corespunzătoare unor deosebiri dintre semantica indefinită ("a
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]