16,375 matches
-
succes ilustrat de cifrele de vânzări, două mii de exemplare, apoi patru mii, zece mii, douăzeci și cinci de mii, o sută de mii, era Încă uluit când se vedea În compania femeilor bine Îmbrăcate și nu despărțit de ele prin panoul gros al geamului din restaurant sau prin lățimea tejghelei. Scrii zi de zi, cu trudă și adesea nemulțumit, dar cu un soi de plăcere, o sută de mii de cuvinte. Un funcționar scrie cam tot atâtea În registrul unei firme și totuși cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
suspicios. Apoi i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia lui dezamăgită: Pot să vă ajut cu ceva? Vă simțiți și dumneavoastră rău? — Nu, nu, spuse el. Dar n-am reușit nimic. N-am darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le putea recomanda odihnă celor epuizați, nici nu le putea prescrie insulină celor diabetici, pentru că aceștia nu avea bani să plătească pentru nici una. Începu să străbată culoarul, murmurând Încet pentru sine. Fulgi mici de zăpadă cădeau și se izbeau de geamuri ca aburul. Fusese datoria lui față de Dumnezeu. Se corectă singur: față de un dumnezeu. Un dumnezeu care coborâse pestre stranele aglomerate, sub un baldachin strălucitor și mâncat de molii, un dumnezeu de dimensiunea unei monede de o coroană, prinsă În cadru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trenurile care mergeau pe rute lungi. Când era mai tânăr, citea povestiri despre mesageri regali seduși de contese frumoase, care călătoreau singure, și se Întreba dacă nu va da cândva și peste el un asemenea noroc. Se privi În oglinda geamului și Își netezi pe spate părul negru, dat cu ulei. N-aș arăta rău dacă pielea nu mi-ar fi atât de smeadă. Dar când Își scoase haina de blană, nu putu să nu conștientizeze faptul că deja se Îngrășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea gura rece, moale, și-i răspundea ezitând. Ea se așeză pe locul care fusese transformat În pat și-i zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de-a pleca. Lukici mai turnă un pahar și rămase cu sticla pregătită. Telefonul se porni să sune. — Al dracului! spuse el. E femeia aia. Puse sticla jos și trecu În cealaltă Încăpere. Un soare palid se strecura oblic prin geam și atingea cutiile și cuferele stivuite dincolo de tejghea. Ninici ridică paharul și funcționarul de la mesagerie rămase cu un deget pe pachetul de cărți, așteptând. — Alo, alo! mugi Lukici cu voce aspră. Cu cine doriți? Telegraful? N-am auzit nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
puțin statuile, poezia și filosofia unei culturi la care nu fusese părtaș. Gara Începu să rămână În urmă. Prin fața lui treceau inscripții pe care tatăl lui nu-l Învățase niciodată să le citească. „Restoracioj“, „Pôsto“, „Informoj“. Un afiș fâlfâi aproape de geamul vagonului - „Teatnoj Kaj Amuzejoj“ și - el Își notă În mod mecanic numele nefamiliare, locurile care se vor deschide exact la ora la care trenul va intra În Belgrad - Opera, Royal Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase adesea tatăl lui În salonul acela Întunecat de la parter, din spatele atelierului său: „Lumea se distrează la Buda“. Tatăl lui se distrase și el cândva În oraș, lipindu-și fața de geamurile restaurantelor, urmărind fără invidie mâncarea purtată spre mese și cântăreții din vioară ce treceau de la un grup la altul, bucurându-se și el Într-un mod simplu și indirect. Czinner fusese Înfuriat de satisfacția nepretențioasă a tatălui său. Mai scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cap țuguiat, se plimba fără Încetare În sus și-n jos. Coral Musker Îl văzu pe doctor părăsind trenul, având pe el pălăria lui moale, balonzaidul și o pereche de mănuși gri, de lână. El și cu germanul trecură prin fața geamului, se Întoarseră și trecură iar, dar păreau să se plimbe În lumi diferite, căci nu-și aruncară nici o privire. Se opriră o dată unul lângă altul când un funcționar se uită În pașapoartele lor, dar tot aparțineau unor lumi diferite: germanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat cu degetul În geam. Dar a doua ei ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe Într-o limbă străină. Ea se Întoarse Împrejur, gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lăsase În urmă o prezență inoportună. Reușea să-și amintească acum, fără a-și mai arunca ochii pe hârtie, cifrele pe care nu le putuse potrivi la locul lor. Înmulțise, Împărțise, scăzuse și văzuse coloanele lungi aranjându-se singure pe sticla geamului, peste care trupurile transparente ale funcționarilor vamali și ale conductorilor trecuseră neobservate. Brusc, cineva ceru să-i vadă pașaportul, și apoi scrumul trabucului căzu și el se Întoarse În compartimentul lui ca să deschidă bagajul. Coral nu era acolo, dar presupuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În putință. Nu se mai aștepta nimic din partea lui. I-au Încredințat nefericirea lor, secretul frumuseții și fericirii lor, ca și pe cel al durerii lor, și l-au condus spre Întunericul Înfrunzit și foșnitor. Santinela Își lipi fața de geam și doctorul Czinner se opri din cântat. — E rândul dumitale, Îi spuse el lui Coral. — Oh, eu nu știu nici un cântec din acelea care ar putea să-ți placă, Îi spuse ea cu seriozitate, căutând În același timp În memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de o asemenea minciună clară și-și turti nasul de geam, dar tot ce-ar fi putut vedea din sala de așteptare era acoperit de trăsăturile doctorului. — A murit acum șase ani, spuse el. Dr. Czinner se hazardă, fără un risc prea mare pentru unul familiarizat cu sărăcimea din Belgrad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la o sută de metri depărtare, nu la treizeci. Fii băiat bun și adu-ne ceva să bem. El clătină din cap: — Nu am voie să plec de la ușă. Doctorul Czinner nu-i oferi bani. În loc de asta, spuse prin sticla geamului că el Îl Îngrijise pe tatăl lui Ninici. — I-am dat să ia tablete când durerile au devenit prea mari. — Tablete mici și rotunde? Întrebă Ninici. — Da. Tablete de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întoarse În liniștea holului. Pentru un moment, fusese ca În zilele de odinioară În plin sezon. Timp de un sfert de ceas nimeni nu se ivi. O muscă apărută timpuriu și atinsă de frig muri zgomotos, izbindu-se de un geam. Domnul Kalebgian sună În Încăperea Îngrijitoarei să se asigure că se dăduse drumul la căldură În camere și apoi se așeză cu mâinile Între genunchi, fără să aibă nimic de făcut și nici la ce să se gândească. Ușa rotativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și fiind brusc foarte sigur de ce trebuia să-i spună. Liftul urcă cu ezitări până la etajul Întâi, iar valetul Îl conduse printr-un pasaj cam colbăit și deschise o ușă. Soarele năvălea În Încăpere și putu auzi zgomotul mașinilor prin geamul deschis. Un bărbat blond și Îndesat, Într-un costum de tweed, se ridică de pe sofa. — Domnul Carleton Myatt? Întrebă el. Myatt era surprins. Nu-l mai văzuse pe omul acesta niciodată. Se uită la cartea de vizită din mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
desăvârșită liniște! Atunci, cu pornire disperată, am deschis ușa... Nici cele mai îndrăznețe vise ale mele nu mi-ar fi putut crea imaginea pe care am descoperit-o în acea clipă... Zâna - care sunt sigur că m-a văzut pe geam venind - ședea în locul unde lumina lămpii curgea ca printr-un “Corn al ambundenței”... Era îmbrăcată într-o iie, prin care îi puteam distinge toate detaliile trupului... Când m-a văzut, s-a desprins din acel loc și a pornit spre
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
acum e bine să mergi la odihnă, iar la ora știută vom porni la treabă. Noapte bună, fiule. Noapte bună, sfințite - am răspuns eu fără vlagă, ieșind. Am coborât în grădinița din fața chiliilor, de unde aveam vedere asupra ferestrei Zânei. Dincolo de geam, întunericul, însă, era stăpân ca de când lumea... În acea noapte, asupra mea s-a abătut somn greu, cu un vis chinuitor... ... Parcă mă întorceam din plimbarea mea obișnuită până la stejarul din răscruce. La ducere, luna mi-a întins un covor
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pentru a-mi reveni din iureșul dialogului cu bătrânul. Am pornit spre chilie, cu pas domol. De obicei, la acel ceas fereastra de la chilia mea nu era luminată. Acum, însă, o lumină slabă ce abia reușea să treacă dincoace de geam dovedea că lampa era aprinsă. Am grăbit pasul. Ajuns la ușă, m-am oprit cu urechea la pândă, gândind că aș putea prinde vreun zvon... Liniște deplină, însă. Am deschis ușa. Țipenie! Doar șervetul înflorat de pe masă mi-a atras
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Și după amiază, la ora obișnuită, ne-om tălmăci, fiule. Acum du-te și urmează cele rânduite. Poftă bună și somn ușor. ― Mulțumesc și sărut dreapta, părinte. Îndată ce am ieșit de la bătrân, am alergat spre chilia mea. Întunericul de dincolo de geam m-a întristat, însă. “Asta înseamnă că nu a trecut nimeni prin chilie, ca să aprindă lampa”. Când am intrat, toate lucrurile erau așa cum le-am lăsat, fapt ce îmi confirma gândul... Atunci am simțit și eu oarecare oboseală, dându-i
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de aspri car(e) să le fie de cheltuială”. ― Drept-îi, fiule, că o duceau greu de tot cei de la Halchi... Li se plăteau până și cheltuielile făcute de călugării care veneau să ridice pomana. ― Vorba ceea, părinte: ce contează un geam mic spart la o casă mare? ― Trebuie să remarcăm, dragule, că acest hrisov poartă două semnături însemnate: a lui vodă și a patriarhului Hrisanth. ― E nevoie să luăm în seamă faptul că, dacă voievodul scutea de dări o mănăstire închinată
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
l-a rostit în clipa când îi simțeam deja dogoarea buzelor... Până să-mi revin, ea se afla cu mâna pe clanța ușii. ― Rămâi cu bine, dragule. Te iubesc! - a rostit în timp ce a dispărut dincolo de ușă. M-am repezit la geam, s-o văd. Mergea cu pas grăbit spre chilia ei, privind mereu spre geamul meu... Am mâncat cu mare poftă sarmalele aduse de Zâna. Am ieșit în cerdac, unde am rămas o vreme, gustând din vin și întrebându-mă ce
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]