15,959 matches
-
verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele "verbe slabe", marcate cu "-ed" în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul "to do" (a face); și alte două seturi separate de terminații adjectivale, la origine corespunzătoare unor deosebiri dintre semantica indefinită ("a man" - un om, cu o combinație de terminații adjectivale și pronominale din limbile PIE) și semantica definită ("the man
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
de monedă romană, unelte agricole, fibule si ustensile de tot felul, arme, castre, sugerează că în regiune, romanizarea a fost extrem de accentuată. Un alt indiciu, este utilizarea frecventă a perfectului simplu în vorbirea populară, perfectul simplu fiind un timp al verbului specific doar limbilor de origine latină. În secolele IV-XII sudul Olteniei a fost un important culoar de trecere a diveselor popoare migratoare. Vestigii slave au fost descoperite la Ostrovu Mare, Plenița, Vârtop, Coșovenii de Jos, Nedeia, Orlea, Sucidava, dar și
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
în scris. Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele temporale sunt
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Una este folosirea modului la care se exprimă predicatul subordonatei, dar și a timpului acestuia, deoarece în franceză concordanța timpurilor este mai puțin suplă decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere. Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
transcrierea mai bună a cuvintelor grecești decât a celor latine. Latina are un sistem gramatical flexibil extins, care operează în general prin adăugarea unor terminații la un radical fix. Schimbarea terminației substantivelor și adjectivelor este numită „declinare”, iar cea a verbelor, „conjugare”. Există cinci declinări ale substantivelor și patru conjugări ale verbelor. Cele șase cazuri ale substantivului sunt nominativ (folosit pentru subiecte), genitiv (arată posesia), dativ (complemente indirecte), acuzativ (complemente directe), ablativ (folosit cu câteva prepoziții) și vocativ (folosit pentru adresare
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
are un sistem gramatical flexibil extins, care operează în general prin adăugarea unor terminații la un radical fix. Schimbarea terminației substantivelor și adjectivelor este numită „declinare”, iar cea a verbelor, „conjugare”. Există cinci declinări ale substantivelor și patru conjugări ale verbelor. Cele șase cazuri ale substantivului sunt nominativ (folosit pentru subiecte), genitiv (arată posesia), dativ (complemente indirecte), acuzativ (complemente directe), ablativ (folosit cu câteva prepoziții) și vocativ (folosit pentru adresare). În plus, pentru unele substantive există cazul locativ folosit pentru a
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
artei populare, iar pe de altă parte la frumusețea grădinilor peisagistice, a aranjamentului florilor, a arhitecturii și a poeziei chinezești despre natură. Această direcție urma să dea naștere la ceremonia ceaiului în perioada Muromachi (1333-1568). Etimologic, cuvântul se trage din verbul "wabu" („a duce dorul”) și adjectivul "wabishii" („singuratic”, „neconsolat”), care denota inițial durerea unei persoane care a dat de vremuri grele. Literații perioadelor Kamakura (1185-1333) și Muromachi au dezvoltat conceptul, dându-i un sens mai pozitiv, făcând sărăcia și singurătatea
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
pot fi și ele găsite. Uneori termenii "sabi" și "wabi" sunt folosiți sinonim, sau în conjuncție unul cu altul, în estetica ceremoniei ceaiului. Fujiwara no Toshinari (1114-1204), primul poet de seamă care a folosit un cuvât legat de "sabi" (anume verbul "sabu") în critica literară, a subliniat conotațiile lui cu singurătatea, dezolarea, descriind de exemplu o imagine a unor trestii de pe malul mării veștejite de ger. Scriitori medievali ca Zeami (1363-1443), Zenchiku (1405-1468) sau Shinkei (1406- 1475) implicațiile conceptului "sabi" se
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
și sonoritate, există capacitatea auditivă de a vedea și de a transpune acest real, dar toate acestea nu constituie o oglindă, o transpunere fidelă a celor văzute: sunt oglinda trăirilor sufletești. Autoarea parca ar apela la alte forme, la formulele verbului, ale verbului poetic, ale poemului, ale metaforei poetice, care se apropie de cantilenă, de un recviem al destinului, de un recviem de Bah sau de o baladă a lui Ciprian Porumbescu. Pentru că există nostalgia aceasta, distanța aceasta a rupturii rizomice
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
există capacitatea auditivă de a vedea și de a transpune acest real, dar toate acestea nu constituie o oglindă, o transpunere fidelă a celor văzute: sunt oglinda trăirilor sufletești. Autoarea parca ar apela la alte forme, la formulele verbului, ale verbului poetic, ale poemului, ale metaforei poetice, care se apropie de cantilenă, de un recviem al destinului, de un recviem de Bah sau de o baladă a lui Ciprian Porumbescu. Pentru că există nostalgia aceasta, distanța aceasta a rupturii rizomice, cum ar
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc "auxilium" „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical plin, dar în anumite contexte devine instrument gramatical, pierzându-și acest sens, si împlinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc "auxilium" „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical plin, dar în anumite contexte devine instrument gramatical, pierzându-și acest sens, si împlinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens plin, categorii gramaticale ale acestuia precum diateza, modul, timpul
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc "auxilium" „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical plin, dar în anumite contexte devine instrument gramatical, pierzându-și acest sens, si împlinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens plin, categorii gramaticale ale acestuia precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana. După unii lingviști, aceasta definiție acoperă numai verbele auxiliare care pot fi numite morfologice, si ei mai includ printre auxiliare și așa-numitele verbe modale care
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
contexte devine instrument gramatical, pierzându-și acest sens, si împlinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens plin, categorii gramaticale ale acestuia precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana. După unii lingviști, aceasta definiție acoperă numai verbele auxiliare care pot fi numite morfologice, si ei mai includ printre auxiliare și așa-numitele verbe modale care, prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit în context) exprimă una din ideile de modalitate: necesitate, posibilitate, probabilitate, iminentă, voința, dorința. Unii
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
cu un verb având sens plin, categorii gramaticale ale acestuia precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana. După unii lingviști, aceasta definiție acoperă numai verbele auxiliare care pot fi numite morfologice, si ei mai includ printre auxiliare și așa-numitele verbe modale care, prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit în context) exprimă una din ideile de modalitate: necesitate, posibilitate, probabilitate, iminentă, voința, dorința. Unii lingviști consideră verbe auxiliare și pe cele care exprimă prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
pot fi numite morfologice, si ei mai includ printre auxiliare și așa-numitele verbe modale care, prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit în context) exprimă una din ideile de modalitate: necesitate, posibilitate, probabilitate, iminentă, voința, dorința. Unii lingviști consideră verbe auxiliare și pe cele care exprimă prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit în context) una din ideile de aspect: începutul, continuarea sau sfârșitul acțiunii. În fine, si verbele copulative, cele care formează cu alte cuvinte structura binara de predicat
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
de modalitate: necesitate, posibilitate, probabilitate, iminentă, voința, dorința. Unii lingviști consideră verbe auxiliare și pe cele care exprimă prin conținutul lor lexical (originar sau dobândit în context) una din ideile de aspect: începutul, continuarea sau sfârșitul acțiunii. În fine, si verbele copulative, cele care formează cu alte cuvinte structura binara de predicat nominal, sunt incluse de unii lingviști în clasa verbelor auxiliare. În unele gramatici, de exemplu ale limbii franceze, în afară de verbele auxiliare morfologice "avoir" „a avea” și "être" „a fi
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
lor lexical (originar sau dobândit în context) una din ideile de aspect: începutul, continuarea sau sfârșitul acțiunii. În fine, si verbele copulative, cele care formează cu alte cuvinte structura binara de predicat nominal, sunt incluse de unii lingviști în clasa verbelor auxiliare. În unele gramatici, de exemplu ale limbii franceze, în afară de verbele auxiliare morfologice "avoir" „a avea” și "être" „a fi”, toate celelalte sunt numite semiauxiliare, inclusiv unele morfologice. În alte gramatici numai cele dintre categoriile de mai sus care au
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
aspect: începutul, continuarea sau sfârșitul acțiunii. În fine, si verbele copulative, cele care formează cu alte cuvinte structura binara de predicat nominal, sunt incluse de unii lingviști în clasa verbelor auxiliare. În unele gramatici, de exemplu ale limbii franceze, în afară de verbele auxiliare morfologice "avoir" „a avea” și "être" „a fi”, toate celelalte sunt numite semiauxiliare, inclusiv unele morfologice. În alte gramatici numai cele dintre categoriile de mai sus care au un conținut lexical, adică cele modale și cele de aspect au
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]