15,536 matches
-
și realizate conform licitației de către institute de sondare a opiniei publice prestigioase din România. Ele sunt publice și se găsesc pe internet la adresa Fundației pentru o Societate Deschisă sau pe paginile diferitelor institute care le-au realizat. Restul datelor aparțin autoarei și au fost colectate cu prilejul unor cercetări realizate în nume personal. În încheierea introducerii la această carte, aș dori să adaug că exercițiul cel mai bun pentru însușirea și înțelegerea acestor tehnici este practica. O dată înțelese logica și procedura
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
pentru a putea face opțiuni, a reduce nesiguranța și conflictele dintr-o societate dată"38. Având un conținut normativ, valorile sunt, în mod firesc, direct legate de comportamente, de normele comportamentale pe care membrii unei culturi trebuie să le urmeze. Autoarea evidențiază importanța relației dintre valori, norme și comportamente: valorile "desemnează ceea ce e de dorit", fiind o componentă importantă a oricărei culturi. Adeseori valorile unui grup cultural pot veni în conflict cu valorile altui grup. Spre exemplu, individualismul, competiția și câștigul
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
Origin of Nations, Oxford, Basil Blackwell, 1986; National Identity, Londra, Penguin, 1991. 88 Această noțiune a "resentimentului" punct de pornire a primelor reacții naționaliste a fost sistematizată de Liah Greenfeld (Nationalism: Five Roads to Modernity, Mass., Harvard University Press, 1944). Autoarea îi conferă înțelesul general al frustrării trăite în fața succesului unei țări rivale concomitent cu eșecul propriei țări. 89 Se poate observa astfel refluxul lor către regatele crești-ne mai tolerante în secolul al XIII-lea, avînd în vedere soarta vitregă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
jumătate de regim comunist În România. În viziunea Evei Behring, au existat trei valuri principale de exilați, cel al anilor ’40-’50, al doilea În anii ’60-’70 și ultimul, În anii ’80. Astfel, pentru prima perioadă, anii ’40-’50, autoarea stabilește existența a două grupuri, folosind drept criteriu de Încadrare activitatea diplomatică desfășurată fie sub regimul antonescian, fie sub guvernele Sănătescu și Rădescu. Autoarea a identificat un grup al adepților și simpatizanților mișcării legionare considerat „grupul de elită al intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
În anii ’60-’70 și ultimul, În anii ’80. Astfel, pentru prima perioadă, anii ’40-’50, autoarea stabilește existența a două grupuri, folosind drept criteriu de Încadrare activitatea diplomatică desfășurată fie sub regimul antonescian, fie sub guvernele Sănătescu și Rădescu. Autoarea a identificat un grup al adepților și simpatizanților mișcării legionare considerat „grupul de elită al intelectualilor și scriitorilor români..., ei s-au grupat În Spania, formînd un centru care, prin omogenitatea sa, era menit să rămînă unic În Întreaga istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și profunda convingere că Vestul european, În ciuda Înaltului său standard de civilizație, nu ar fi În stare să oprească decăderea continuă a valorilor constitutive, tradiționale”. Invocînd faptul că Spania era singura țară din Europa cu un regim autoritar de dreapta, autoarea apreciază că aici s-a aflat centrul vieții acestui grup, observație pertinentă, Însă trebuie precizat că Mircea Eliade sau Emil Cioran nu au locuit după 1945 În Spania, iar ceilalți, Vintilă Horia, Horia Stamatu sau Aron Cotruș, au fost prezenți
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
aceștia și „Biserica română”, susținînd că „statul socialist din România a Încercat, după o scurtă fază de confruntare, să ajungă la Înțelegere cu aceștia (clerul ortodox), astfel Încît să nu dea motive pentru un exod clerical În masă”. De asemenea, autoarea stabilește o legătură exclusivă Între acest grup al „emigrației de proveniență conservatoare” și participarea la viața religioasă. Nu trebuie Însă trecut cu vederea faptul că participarea la evenimente religioase ortodoxe sau greco-catolice făcea parte dintre cele mai constante forme de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de la 1848 de la Paris”. Eva Behring pornește de la premisa că exilul românesc a fost cu precădere un fenomen literar, care, deși Încheiat din punct de vedere istoric, „prin persistența consecințelor sale se mai află Încă Într-un proces de transformare”. Autoarea consideră că scopurile erau comune tuturor: să decidă deopotrivă asupra identității culturale a românilor, să intermedieze Între cultura română și cea a țării gazdă, să fie pentru exilați foruri ale Întîlnirii și schimbului de idei. Însă, așa cum rezultă din cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cel mai sensibil domeniu al vieții sale: procesul de creație. În acest punct, reorientarea nu a Însemnat neapărat asimilarea unui alt canon estetic, cîtă vreme modalitățile scriitoricești vest-europene curente fuseseră și În România prelucrate temeinic și original”. În argumentația sa, autoarea precizează că, pentru grupul de la Madrid, respingerea teoriilor modernității era motivată prin „propria viziune asupra lumii, și anume printr-o mentalitate creștin-ortodoxă profund Înrădăcinată În apartenența la cercurile politice conservatoare, respectiv la organizațiile profasciste”. Cu alte cuvinte, autoarea susține de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
argumentația sa, autoarea precizează că, pentru grupul de la Madrid, respingerea teoriilor modernității era motivată prin „propria viziune asupra lumii, și anume printr-o mentalitate creștin-ortodoxă profund Înrădăcinată În apartenența la cercurile politice conservatoare, respectiv la organizațiile profasciste”. Cu alte cuvinte, autoarea susține de fapt că pentru aceștia nu a existat o ruptură radicală față de perioada interbelică din România și că aceste două direcții s-a desfășurat Într-un fel În paralel În procesul de creație al scriitorilor români. Pentru generația de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ca partener care știa să descifreze mesajul, iar În exil s-au văzut lipsiți de acest public. Prin urmare, „dincolo de asimilarea limbii străine, noul orizont de așteptare al noului destinatar făcea necesare strategii specifice cu eficacitate estetică”. De aceea, susține autoarea, există corelații Între statutul de exilat și genul literar abordat, primele Încercări În limba de exil aparținînd genului publicistic, eseului, criticii literare și, mai rar, povestirii, Însă Între acest statut și temele abordate nu poate fi făcută o corelație similară
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
statutul de exilat și genul literar abordat, primele Încercări În limba de exil aparținînd genului publicistic, eseului, criticii literare și, mai rar, povestirii, Însă Între acest statut și temele abordate nu poate fi făcută o corelație similară. În final, părerea autoarei este că Între literatura din România și cea din exil a existat permanent o relație de tip receptare-integrare care a evoluat În funcție de evenimentele politice din România. Concluzia sa este că, În ciuda libertății de după 1989, Încă nu s-au stabilit Întru
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Antonescu, a continuat „opera” de românizare, care Însemna În fapt restructurarea etnică a societății românești. Luările de cuvînt din cadrul ședințelor Consiliului de Miniștri demonstrează concepția rasistă a mareșalului, precum și intenția de a deporta evreii din teritoriile eliberate de sub administrația sovietică. Autoarea Lya Benjamin arată că documentele nu menționează numărul evreilor uciși În timpul războiului sau modul În care au fost uciși. Capitolul al doilea, semnat de Dalia Ofer, se ocupă de emigrația și imigrația evreilor și de efectul asupra situației lor În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
evreilor creștea” (p. 54). Politica statului român privind emigrația s-a schimbat În funcție de conjunctura internațională, astfel Încît evenimentele din anii ’43-1944 vor determina autoritățile române să colaboreze cu organizațiile evreiești pentru ajutorul acordat celor care plecau spre Palestina. De asemenea, autoarea evocă eforturile depuse de Centrala Evreilor din România pentru emigrarea evreilor. Un studiu foarte interesant este cel al lui Radolph Braham, directorul Institutului „Rosenthal” de Studii asupra Holocaustului. Articolul reflectă tendința unor pseudoistorici xenofobi, cu o vădită tentă antisemită, de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
jurnal de ghetou, de fapt unicul jurnal scris În ghetourile din Transnistria lui Antonescu și În lagărele de concentrare și exterminare din Germania lui Hitler, unicul jurnal de atunci care s-a păstrat și a putut fi publicat. Miriam Korber-Bercovici, autoarea cărții, a fost deportată În lagărele din Transnistria, Împreună cu familia, la Începutul celui de-al Doilea Război Mondial, conform acelui plan al lui Hitler, de „curățare” a nației germane - pentru aceasta pregătind o rezervație de evrei În Siberia, Înființînd Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
am luat În bagajul meu un caiet cu coperți de piele, primit cadou de ziua mea, În urmă cu două săptămîni, care urma În condiții normale să fie un album de amintiri, cum aveau fetele din acea vreme”, Își amintește autoarea acestei unice cărți. În acest caiet și-a scris Mimi jurnalul, un caiet dăruit de Bondy, un băiat căruia Îi aparțin primele rînduri, scrise acasă, la CÎmpulung, În septembrie 1941, dedicația, cum ar veni, și ultimele, scrise la Djurin, În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cititorul de azi, se Înțelege, nu Însă și pentru oamenii cu care s-a făcut istoria), descrierea „grozăviilor prin care am trecut”, deși „prin cîte am trecut pînă azi e imposibil de descris”. În prima perioadă, deci la Începutul jurnalului, autoarea trece printr-un alt gen de „școală a vieții”, ca să zic așa, viața văzută din ghetou, perioadă În care au murit cei mai mulți oameni, cînd Încă mai bîntuiau evreii din lagărul din Edineț, foarte bolnavi, scheletici, mai mult morți decît vii
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Scrierea alungă timpul, timp care curge foarte greu și foarte dureros; scriind, Mimi se apropia tot mai mult de altceva, astfel scrisul fiind, În lipsă de acțiune și de lecturi, un act existențial, nu hedonist, astfel devenind o acțiune necesară, autoarea Încercînd la un moment dat să provoace scrisul, să-l incite, căutînd să acționeze, să se miște pentru scriitură: „M-am plictisit de atîta scris. Sper să mă duc duminică la Satkovitz și voi avea din nou despre ce scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
lumina cuvîntului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2000, 396 p. Volumul de memorii semnat de Lidia Ionescu Stăniloae, fiica părintelui-profesor Dumitru Stăniloae, nu-și propune să fie o biografie a cunoscutului teolog ortodox român, după cum mărturisește chiar autoarea (p. 17). Cu toate acestea, prin bogăția de informații, cartea se ridică deasupra multor evocări ale profesorului de Dogmatică, traducător al Filocaliei. Memoriile Lidiei Ionescu Stăniloae Încep și se Încheie cu slujba de Înmormântare a teologului, organizată neglijent de unii
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și „proamericane”. Potrivit memorialistei, pe Dumitru Stăniloae Îl lega o prietenie trainică de episcopul Nicolae Popovici, „un caracter integru și de mare curaj, pe care mai tîrziu unii și alții l-au ponegrit pe nedrept” (p. 40). „De la Început - susține autoarea -, el [patriarhul Justinian Marina, n.n.] a arătat tatei o răceală, aș spune chiar antipatie, care nu este ușor de explicat. E adevărat, tata fusese prieten și coleg de studii cu episcopul Nicolae Popovici de la Oradea, un om cultivat, doctor În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
doar că profesorul Dumitru Stăniloae „trebuia să Întocmească referate care să reprezinte punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române În dialogul ecumenic”, iar conținutul lor era foarte apreciat de Gheorghe Nenciu, director În cadrul Departamentului Cultelor (p. 283). În alte cazuri autoarea recurge la exagerări sau afirmații discutabile: „noi, cei mai În vîrstă, care am apucat acele vremuri de teroare, știm cîți preoți au plătit convingerile lor ferme cu viața sau cu ani grei de temniță. Cifra oficială se ridică la peste
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ecleziastic Încarcerat au apelat inclusiv la sprijinul Eparhiilor ortodoxe pentru completarea unor eventuale lacune documentare. Apoi, o simplă consultare a bibliografiei istorice a României, a bibliografiilor specializate, precum și lectura lucrărilor științifice dedicate suferințelor Bisericii sub comunism contrazic ultima frază a autoarei. Fraze de genul „sîntem români și creștini de 2000 de ani” au devenit o modă după 1989 și nici memorialista nu este ocolită de această tentație: „iar cei care emit concluzii ce nu au nimic comun cu realitatea, ștergînd cu
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
rădăcinile identității lor naționale, Își fac lor Înșiși un prost serviciu” (p. 223). Despre care popor este vorba? Orice manual serios de liceu plasează desăvîrșirea etnogenezei românești În secolele VIII-IX. Prin urmare, s-ar părea că „ignoranța” despre care vorbește autoarea este În altă parte... Din nefericire, discursul ecleziastic oficial a Încurajat asemenea abordări extravagante ale trecutului național, care Îi transformă pe români Într-un fel de „popor ales”. Poate o mai mare atenție din partea redactorului de carte ar fi eliminat
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
pe publicarea unor documente de arhivă. Cartea Aurorei Liiceanu, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, intenționează să abordeze fenomenul rezistenței dintr-o perspectiva nouă pentru istoriografia românească, și anume din punctul de vedere al psihologiei sociale. Aceasta presupune că autoarea este interesată să reconstituie nu atît firul evenimentelor (care, de altfel, au fost tratate Într-o altă lucrare, a Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu. Grupul de la Nucșoara. Documente ale anchetei, procesului, detenției, Editura Vremea, București, 1997) cît
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
disponibilizați În urma reformei militare din anii ’46-1947: colonelul Arsenescu și căpitanul Toma Arnăuțoiu. După 1990, Nucșoara este descoperită (În special prin intermediul serialului de televiziune „Memorialul durerii” realizat de Lucia Hossu-Longin) ca un simbol al rezistenței anticomuniste. Dar, așa cum corect remarcă autoarea cărții, Aurora Liiceanu, „comuna Nucșoara și-a făcut treptat o imagine publică fără a se constitui, mai Întîi, Într-un obiect de cercetare care să răspundă la o Întrebare simplă: cum a fost posibil ca Într-o comună de munte
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]