15,922 matches
-
Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș. După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a aparut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de , conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
Dilema (azi, Dilema veche) și a acceptat în diverse perioade o serie de funcții publice. A fost începând cu 28 decembrie 1989 primul ministru al culturii după căderea regimului comunist. Două dintre realizările majore din timpul mandatului său sunt conform intelectualului Dan C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas - prin numirea în funcția de director a prietenului și comilitonului său păltinișean Gabriel Liiceanu - și transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Țăranului Român, la conducerea căuia a fost
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas - prin numirea în funcția de director a prietenului și comilitonului său păltinișean Gabriel Liiceanu - și transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Țăranului Român, la conducerea căuia a fost numit intelectualul Horia Bernea. În timpul guvernării PSD din 2000-2004, Pleșu a fost membru al Colegiului CNSAS, organismul responsabil cu studierea arhivelor fostei poliții de stat și cu stabilirea culpabilității individuale care colaboraseră cu aceasta. În ședința din 5 octombrie 2004, în care
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
muzeelor din parcul Herăstrău (pe atunci, I.V. Stalin), muncitor mozaicar. Din 1955, se află angajat ca cercetător stiințific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, este arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice. Eliberat în 1962, devine cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu. Reabilitat, în 1969
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
la Clinica Universitară de Psihiatrie din București. În 1994 a publicat "Amintiri în dialog", în colaborare cu amicul sau, Matei Călinescu. A emigrat în Elveția în anul 1977, după ce s-a implicat în mișcarea lui Paul Goma, fiind printre puținii intelectuali care au semnat Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziție la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. După Revoluția din 1989 s-a implicat într-un
Ion Vianu () [Corola-website/Science/297584_a_298913]
-
1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele "Glasul Bucovinei" din Cernăuți (1918) și "Cultura" din Cluj (1924). După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail, Sextil Pușcariu își manifestă simpatia față de mișcarea extremistă, ca mulți alți intelectualii ai epocii, și chiar acceptă să devină membru al senatului legionar. În discursul lui Sextil Pușcariu, la Deschiderea Universității Transilvane la Sibiu, al cărei rector fusese numit, apare următorul pasaj semnificativ: După 23 august 1944 încep atacurile la adresa lui Pușcariu. Ziarul
Sextil Pușcariu () [Corola-website/Science/297576_a_298905]
-
lui Sextil Pușcariu, la Deschiderea Universității Transilvane la Sibiu, al cărei rector fusese numit, apare următorul pasaj semnificativ: După 23 august 1944 încep atacurile la adresa lui Pușcariu. Ziarul comunist "România liberă" publică rubrica "Figuri de trădători", vizând profesori universitari și alți intelectuali, în care apare și următorul material: Sextil Pușcariu a refuzat să emigreze, deși familia regală îl invitase să facă parte din suita care urma să primească aprobarea de a părăsi țara împreună cu Regele Mihai și cu Regina Elena, în ianuarie
Sextil Pușcariu () [Corola-website/Science/297576_a_298905]
-
al Societății Scriitorilor Democrați din România (din 1948). A publicat romanul "Desculț" în anul 1948, opera sa angajată fiind inclusă în toate programele școlare din perioada comunistă. A fost exclus din Partidul Muncitoresc Român, apoi reprimit. A fost descris ca „intelectual de servici” al regimului din cauza faptului că s-a manifestat oportun la adresa unor scriitori ca Howard Fast sau Boris Pasternak. În 1955 a devenit membru titular al Academiei Republicii Populare Române, după ce se afirmase deja plenar în viața politică, ca
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
virulent a fost Nicolae Ceaușescu. „Primul secretar al Partidului a pus problema literaților într-o ședință a Biroului Politic (BP), în 10 mai 1962. Argumentele lui Gheorghiu-Dej păreau întemeiate. «Eu cred că este bine să mergem în întâmpinarea dorinței acelor intelectuali, oameni de știință, oameni de vază, care doresc să fie membri de partid și să le dea aprobarea însăși conducerea partidului, să fie un act al conducerii partidului», a zis Gheorghiu-Dej. «Ei să nu fie primiți prin organizațiile de bază
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
ilegaliști, nu-l trădase Siguranței. Și Leonte Răutu a pus o vorbă bună, deși păstra rezerve față de primirea scriitorului în partid. Din sursele sale, reieșea că Stancu avusese activitate informativă pe timpul războiului. Dar nu în rândurile comuniștilor, ci printre alți intelectuali. Se compromisese și altfel. În timpul conflictului sovieto-finlandez, publicase articole împotriva URSS. Totuși, după 23 august 1944 s-a repliat rapid, prin «activitate democratică». Iar la sugestia conducerii PCR, a redactat și publicat diverse articole. Numai Ceaușescu a rămas pe poziții
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
serviciilor secrete. L-a determinat astfel pe Gheorghiu-Dej să ceară verificarea atentă a documentelor strânse la Ministerul de Interne, la dosarul scriitorului. Ultimul cuvânt i-a aparținut «stăpânului» documentelor secrete depuse la minister. Drăghici, care-l etichetase pe Stancu un «intelectual oportunist», a promis că va analiza «și activitatea democratică și contra democrației». Datorită opoziției lui Ceaușescu și a lui Drăghici, scriitorul a mai așteptat doi ani în anticamera Partidului Comunist. Abia în 1964, la pachet cu George Ivașcu, a reprimit
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
cerere, din 26 martie 1960. L-au admis aceiași tovarăși care l-au respins, cu doi ani înainte. Dar anii de «penitență» i-au spălat păcatele lui Stancu.” Recent, un oarecare proces de reabilitare a fost început de câțiva literați, intelectuali și autori marcanți. Astfel, Valeriu Râpeanu într-un articol din "Curierul Național" din 2012 afirmă: Criticul Alex Ștefănescu scria în 2002 în "România literară": Despre opera Zaharia Stancu, Nicolae Manolescu a afirmat: ... iar despre omul Zaharia Stancu: O sumă de
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
regimului (Premiul de Stat, 1951; Ordinul Muncii, 1956; director fondator al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, 1956; fondator al seriei noi a colecției Biblioteca pentru Toți, 1956). În 1960 se hotărăște să ajungă în Franța, ca și alți intelectuali est-europeni: Andrzej Wajda, Ion Miloș. Continuarea "Cronicii de la câmpie" este "Cronică de familie", iar a "Cronicii de familie" este "Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane", manuscris de 1800 de pagini care aduce evenimentele istoriei românești până în 1954. Ea a
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
titular și la Facultatea de Litere a Universității din București. După 1947 aceasta din urmă și-a schimbat numele în "Facultatea de Filologie". Va fi totuși scos de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga, iar în anii '50 devine director al Institutului de Teorie literară și Folclor, care după moarte îi va purta de altfel numele. Va coordona revista Institutului, "Studii și cercetări de istorie literară și folclor"(1952-1965
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. "Enigma Otiliei", narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, "Cartea nunții" este un roman despre căsătorie, "Bietul Ioanide" și "Scrinul negru" au în centru figura unor intelectuali (arhitectul Ioanide în "Bietul Ioanide" și apoi și în "Scrinul negru"), iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat dupa aceasta, în epoca Republicii Populare Române. Ca fapt divers, titlul romanului " Scrinul negru" provine de la un obiect de
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
1956 revine în publicistică printr-o rubrică permanentă ("Cronica optimistului") ținută în săptămânalul cultural "Contemporanul". 3. Începând cu anii 1955-1956 și până la moarte (12 martie 1965) se va bucura de aprecieri exclusiv pozitive pentru angajarea sa civică și activitatea de intelectual democrat din perioada interbelică. Își poate retipări aproape întreaga operă, cu excepția "Istoriei" sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru. Este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat. În noiembrie 1964
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
se prescrisese și putea reintra în legalitate. În 1959 este arestat în lotul Noica-Pillat. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt. Sunt arestați 23 de intelectuali de prestigiu, anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 (la ora 2 noaptea este obligat să-și strângă câteva lucruri, fiind apoi urcat într-o dubă
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris. <br>Din 1992 a fost președinte al Consiliului Fundației Societatea Civilă. A decedat la 86 de ani în casa sa de pe strada Armenească nr. 34, București. Paleologu este unul dintre rarii intelectuali români care, după ce a colaborat cu Securitatea, a recunoscut încă dinainte de 1989 această colaborare, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaștere și asumare publică și explicită a acestei colaborări. În primele luni ale lui 1990 a fost primul
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
Gălățanu, Irina Mavrodin, Solomon Marcus, Ion Pop, Adrian Dinu Rachieru, Florin Mihăilescu, Șerban Foarță, Luca Pițu în grupajul „Marin Mincu. 60”, „Viața românească”, nr. 12, 2004; Tudorel Urian, "Avataruri de tranziție", „România literară”, nr. 13, 5-12 aprilie 2005; Luminița Marcu, "Intelectualul draculesc", „Suplimentul de cultură”, Iași, nr. 40, 27 august-2 septembrie 2005; Giovanni Rotiroti, "Marin Mincu și abolirea subiectului în text", Paradigmă, nr. 1-2/ 2012. În Italia(selezione): Alfredo Giuliani, „Glossa”, Alfabeta”, nr. 73, iunie, 1985; Giovanni Raboni, „Solenni, notturni”, „Messaggero
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de "infracțiune de uneltire contra
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio "Europa Liberă" între anii 1988 și 1989. Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
fost redactor la revista "Tribuna" din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei "Cultura". Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică ("Orgolii", "Refugii") și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.<br> Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a
Augustin Buzura () [Corola-website/Science/297625_a_298954]
-
an, el, Iosif, și Anghel, alături de Emil Gârleanu, pun bazele publicației cu apariție lunară "Cumpăna", care luptă împotriva eclectismului lui Ovid Densusianu și a școlii "junimiste" În 1910 însă, revista își încetează apariția. Devine și o prezență constantă la întâlnire intelectualilor avute la Cafeneaua Kübler. În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași, poziție pe care o deține până în 1919. În acest an publică volumele "Povestiri de sară" (la Editura Minerva), "Genoveva de Brabant", broșura " Cum
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
din Iași, cumpărând, renovând și redecorând vila cunoscută sub numele de "Casa cu turn". Aceasta fusese reședința lui Mihail Kogălniceanu în secolul al XIX-lea, iar în timpul războiului l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. În această perioadă colaborează cu intelectualul de stânga Vasile Morțun și, împreună cu el și cu Arthur Gorovei, fondează și editează revista "Răvașul Poporului". În 1921 devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de folclorul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
scriitor român, însoțite de beneficii materiale substanțiale. Între anii 1947-1948, el, alături de Parhon, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere, și Ion Niculi, devine membru al Prezidiului ales de BPD. A rămas membru al noii Academii a Republicii Populare Române, și, alături de alți intelectuali pro-sovietici, este ales în conducerea acesteia. După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din România în 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia. Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]