17,036 matches
-
Carahasani este o localitate-centru de comună în Raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova, amplasată în sud-estul Republicii Moldova, la 125 km de Chișinău, la 25 km de orașul Ștefan Vodă. Legenda spune că la începutul celei de-a doua domnie a lui Petru Rareș, otomanii s-au retras până la hotarul vechi de lângă Palanca. Însă ulterior un grup de turatici au pătruns în valea râului Caplani, fondând localitatea Carahasani. Populația totală a
Carahasani, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305216_a_306545]
-
12 ha. În anul 2009 parcul a fost amenajat cu diferite specii de arbuști și arbori coniferi, este îngrijit de APL. În satul Carahasani nu există locații de cazare turistică. Astfel urmează de consolidat eforturile pentru soluționarea următoarelor probleme: Conform legendei hărții de soluri a satului alcătuită în anul 1992 de către Institutul de Proiectări a solului, localitatea dispune de o suprafață totală de ha, din care terenuri cu destinație agricole - ha, terenuri ale fondului silvic - 73,78 ha; drumuri, străzi, piețe
Carahasani, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305216_a_306545]
-
Satul Voroteț își are rădăcinile înclinate în negura timului.Pîna la noi au ajuns mai multe iversiuni ce vorbesc despre originea satului . Una din aceste legende spune că locurile de pe aici aparțineau nui boier.Boierul era foarte bogat și avea 4 feciori.Feciorii trăiau în fricaă și supunere , căci de temut și neoprit era boierul și la înfățișare, dar și la suflet.Feciorii se închinau pînă
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
cel dat de sat și feciori, astfel el a fost numit „vor” adică hoț, iar dacă cineva din fii săi sau săteni veneau la dînsul, oamenii spuneau că vin la vor-ateț, de unde a și rămas rădăcina satului „Voroteț” ÎI Altă legenda spune că aceste pămînturi erau foarte bogate.Pe alealuri și cîmpii erau păduri,lemnul cărora era căutat de lucrătorii de corabii.Ceara cu plăcută mireasma a florilorde tei se socotea una dintre cele mai bune.Pădurile meșunau de animale pentru
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
la gura rîului Răut avînd o lungime de 140 km si lățimea de . Jora de Sus are un nume de origine antroponimică, provenind de la numele proprietarilor de altădată ai moșiilor respective. Boierul Jora deținea pămînturi pe malul Nistrului. Există o legendă despre proveniența satului Jora. Apariția istorică a localității sub denumirea "Vadul Jorei" datează din 1475 pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare în "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche. Baza documentară a cercetărilor o constituie hărțile. Astfel,Vadul Jorei, apare pe
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
nomadă în căutarea pământurilor mai fertile, pe unde erau condiții mai favorabile de viață: adică apă, pășuni, păduri, astfel apăreau așezări omenești mai întâi în triburi de rudenie pînă la apariția localităților cu sistem de familie. Într-așa mod povestește legenda, că ar fi apărut localitatea Jorile. Legenda povestește că primul localnic, care și-a întemeiat familia pe malul rîului Tiras (actual Nistru) a fost unul pe numele de familie Jora. Acest gospodar avut (boier numit) deținea toate pămînturile din dreapta chiar
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
unde erau condiții mai favorabile de viață: adică apă, pășuni, păduri, astfel apăreau așezări omenești mai întâi în triburi de rudenie pînă la apariția localităților cu sistem de familie. Într-așa mod povestește legenda, că ar fi apărut localitatea Jorile. Legenda povestește că primul localnic, care și-a întemeiat familia pe malul rîului Tiras (actual Nistru) a fost unul pe numele de familie Jora. Acest gospodar avut (boier numit) deținea toate pămînturile din dreapta chiar și din partea stîngă a Nistrului. Se spune
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
au întemeiat localitatea actuală coboară în vremuri mult mai îndepărtate decît data întemeierii satului. În Republica Moldova din cele peste 3500 de sate, există o singură localitate cu denumirea de Alcedar. Conform dicționarelor toponimice, apariția denumirii satului nu este cunoscută. Însă legendele moștenite de la strămoșii acestui sat ne relatează 2 legende: apariția denumirii satului se trage de la un trib turcic, tătar sau slav, care se numeau Ulici, și apariția acestei denumiri de la o floare numită Alcea. Despre prima legendă putem spune că
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
îndepărtate decît data întemeierii satului. În Republica Moldova din cele peste 3500 de sate, există o singură localitate cu denumirea de Alcedar. Conform dicționarelor toponimice, apariția denumirii satului nu este cunoscută. Însă legendele moștenite de la strămoșii acestui sat ne relatează 2 legende: apariția denumirii satului se trage de la un trib turcic, tătar sau slav, care se numeau Ulici, și apariția acestei denumiri de la o floare numită Alcea. Despre prima legendă putem spune că: a existat un trib care a fost strămutat de către
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
este cunoscută. Însă legendele moștenite de la strămoșii acestui sat ne relatează 2 legende: apariția denumirii satului se trage de la un trib turcic, tătar sau slav, care se numeau Ulici, și apariția acestei denumiri de la o floare numită Alcea. Despre prima legendă putem spune că: a existat un trib care a fost strămutat de către conducătorul țării așezîndu-se cu traiul pe malul drept al rîului Nistru. Acest trib a locuit cîteva sute de ani pe acel teritoriu. Ei fiind permanent atacați și jefuiți
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
un anumit timp, după care mutîndu-se din cauza condițiilor nefavorabile a teritoriului, pe pămînturile Alcedarului de astăzi. Conducătorul tribului pronunțînd cuvintele: Aici-dar, și deci s-au instalat cu traiul pe teritoriul propus de către mai marele lor. În cea de-a doua legendă se vorbește la fel despre un trib care locuia pe malul rîului Nistru. Era un trib foarte mic, constituit de cîteva zeci de oameni. Această mînă de oameni era foarte războinică, se luptau cu diferiți locuitori de pe cealaltă parte a
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
pe teritoriul R. Moldovei de la vest de Nistru au fost mai multe secete în ultimele două secole. Oricum populația a fost întotdeauna gata să facă față calamităților naturii, găsind uneori soluții ieșite din comun, pentru a supraviețui. Există mai multe legende în legătură cu secetele din Moldova. În una din ele se povestește despre o secetă din vremea lui Ștefan cel Mare. Se spune că după atîtea războaie cu turcii și tătarii, în urma cărora Moldova a fost distrusă și pustiită, mai adusese și
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
iar menționarea documentară a localităților a fost cu mult mai tîrzie decât înființarea lor. Din mărturiile orale ale bătrânilor satului se spune că: inițial vatra satului Pogănești se afla pe unul din grindurile mai înalte ale șesului Prutului, dar „...conform legendei, o inundație catastrofală pe la 1560 a determinat locuitorii satului să se retragă pe înălțimile (terasele inferioare) din dreapta și stînga Văii rîului Prut”. Dacă e să credem acestei legende astfel două sate pe ambele maluri ale acestui rîu, poartă același nume
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
afla pe unul din grindurile mai înalte ale șesului Prutului, dar „...conform legendei, o inundație catastrofală pe la 1560 a determinat locuitorii satului să se retragă pe înălțimile (terasele inferioare) din dreapta și stînga Văii rîului Prut”. Dacă e să credem acestei legende astfel două sate pe ambele maluri ale acestui rîu, poartă același nume; Pogănești. Cu toate acestea izvoarele menționează că Pogăneștii din Republica Moldova este atestat la 5 decembrie 1625. Deja în în 1801 s-a edificat în piatră la Pogănești biserica
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
pentru diminuarea șomajului și chiar crearea unor colonii agricole în Algeria care era sub controlul unei regențe. În 1846, Ludovic Bonaparte a evadat și s-a refugiat în Marea Britanie unde va conduce o campanie pentru recrutarea partizanilor pentru a consolida legenda napoleoniană și pentru ca familia Bonaparte să revină la conducere. Legendă napoleoniană s-a instalat în Franța abia după apariția Memorialului de la Sfânta Elena în 1823, o lucrare care nu reflectă realitatea, dar era descris un Napoleon pe placul francezilor. Interesul
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Algeria care era sub controlul unei regențe. În 1846, Ludovic Bonaparte a evadat și s-a refugiat în Marea Britanie unde va conduce o campanie pentru recrutarea partizanilor pentru a consolida legenda napoleoniană și pentru ca familia Bonaparte să revină la conducere. Legendă napoleoniană s-a instalat în Franța abia după apariția Memorialului de la Sfânta Elena în 1823, o lucrare care nu reflectă realitatea, dar era descris un Napoleon pe placul francezilor. Interesul pentru epoca glorioasă crescuse în contrast cu restaurația modestă. Napoleon din Memorialul
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
expres, autoritățile românești ce trebuiau să se ocupe de aspect, au trimis de la București vagonul atașat la un tren de marfă care a ajuns la Bârlad la 1 iulie 1927. Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942, cu fapte deosebite și atunci, sergentul Alexandru Chițan, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Constantin Postelnicescu și mulți
Șarja de la Prunaru () [Corola-website/Science/306046_a_307375]
-
române, de locul și importanța literaturii române și a îngrijit cea mai bună ediție din "Povestea vorbei" a lui Anton Pann. Moses Gaster a elaborat studii despre literatura populară ebraică în lucrări cum sunt "Basme și istorii talmudice", "Tractatul talmudic", "Legende talmude și legende românești" ș.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 5 martie 1929, "„titlu pe care l-a onorat până în ultima zi a vieții sale, 30 mai 1939”". În anul 1936 a donat Academiei Române întreaga
Moses Gaster () [Corola-website/Science/306052_a_307381]
-
și importanța literaturii române și a îngrijit cea mai bună ediție din "Povestea vorbei" a lui Anton Pann. Moses Gaster a elaborat studii despre literatura populară ebraică în lucrări cum sunt "Basme și istorii talmudice", "Tractatul talmudic", "Legende talmude și legende românești" ș.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 5 martie 1929, "„titlu pe care l-a onorat până în ultima zi a vieții sale, 30 mai 1939”". În anul 1936 a donat Academiei Române întreaga sa colecție de
Moses Gaster () [Corola-website/Science/306052_a_307381]
-
abbaside este cea a secolelor VIII-XI . Viața religioasă , gândurile lui Mahomed sunt reflectate de scrierile în araba literară (diferită de limba vorbită) și de poezia de dragoste. Acum ia naștere maqana, ce alternează povestiri și versuri, anecdote spirituale. Poveștile și legendele sunt numeroase și foarte apreciate de public: Alf laila ua laila ( O mie și una de nopți ) cunoaște un succes imens și multiplele ei variante se vor îmbogăți între secolele X și XX. Între anii 755 și 759, omeyadul Abd
Artă arabă () [Corola-website/Science/306105_a_307434]
-
și Ucrainei care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră. Prima mențiune documentară a orașului datează din anul 1666, perioadă în care făcea parte din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei și se numea Săcureni. Conform unei legende, numele localității provine de la cuvântul ucraineană "Sokyra" (în ), care înseamnă topor. Și în limba română secure (săcure) înseamnă topor. La începutul secolului al XVI-lea, oștile otomane au invadat Moldova și Bucovina, iar țăranii au fugit în păduri pentru a
Secureni () [Corola-website/Science/306115_a_307444]
-
ctitorită la începutul secolului al XIX-lea pe malul Lacului Pustnicu și la marginea pădurii cu același nume, parte din ceea ce erau odinioară Codrii Vlăsiei. este inclusă în "Lista monumentelor istorice din România", având codul de clasificare . Există mai multe legende care explică numele mănăstirii. Cea mai plauzibilă este aceea că numele i-ar veni de la stolurile de păsări care viețuiau în pădurea înconjurătoare. Mănăstirea îi are ca ctitori pe arhimandritul Timotei, care a ridicat aici o biserică din lemn în
Mănăstirea Pasărea () [Corola-website/Science/306131_a_307460]
-
vedea vindecată de o boală grea. Nino a reușit într-adevăr să o vindece pe regină, dar a refuzat răsplata generoasă a regelui Mirian al III-lea, spunând că puterea ei taumaturgică este un dar al lui Dumnezeu. O altă legendă este legată de regele Mirian. Se spune că acesta s-ar fi rătăcit în timpul unei vânători și a fost împiedicat de o ceață stranie să-și regăsească drumul spre casă. El i-a chemat atunci în ajutor pe toți zeii
Nino () [Corola-website/Science/306149_a_307478]
-
i-a chemat atunci în ajutor pe toți zeii cunoscuți în Iberia, dar de-abia atunci când i s-a adresat zeului venerat de Nino a reușit să fie salvat. Ca urmare a acestei experiențe, Mirian a adoptat creștinismul. Conform altor legende, regele s-a convertit după ce fusese el însuși vindecat de către Nino. Mirian a instituit creștinismul ca religie de stat în Iberia în anul 337 (sau, după opinia reprezentată de Biserica Ortodoxă Georgiană, deja în 326). Sfătuit de sfânta Nino, regele
Nino () [Corola-website/Science/306149_a_307478]
-
sfintei Nino, încropită de ea însăși din păr și tulpini de viță de vie, este păstrată în catedrala Sioni din Tbilisi. Sfînta Nino este menționată pentru prima oară în "Historia Ecclesiastica" (X, 11) a lui Tyrannius Rufinus, care aflase de legendă în anul 395 la Ierusalim, de la prințul georgian Bakur. La Rufinus este vorba de o anonimă care înfăptuise minuni și creștinizase Georgia. Numele Nino este transmis de un manuscris georgian scris între anii 960 și 970 în mănăstirea Șatberdi din
Nino () [Corola-website/Science/306149_a_307478]