17,970 matches
-
o luminiță, și niște pași grăbiți răsunară sub bolta de piatră. Ușa se dădu În lături și, În aceeași clipă, răsăriră ca din pământ un mare număr de slujitori Înarmați, care le Înconjurară pe cele două fete. La lumina făcliilor aprinse pe dată, fură trase cu repeziciune de pe cai și târâte peste podeț În curtea castelului. VIII Planul ministerialului Eglord reușise pe deplin. Bodo zăcea grav rănit, aproape mort, la mânăstirea Sfântul Petru. și iată, acum fusese capturată și frumoasa Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Nici Curtea Imperială n-ar fi aprobat o asemenea crimă, cu toate că nu-i iubea pe cei doi Zähringer. Otto nu era sigur că, până la urmă, ucigașii prințesei vor supraviețui. De aceea starețul din Schaffhausen se opri asupra bucății de iască aprinsă În urechea calului, metodă de care auzise mai de mult și care ar fi reușit fără Îndoială, dacă nu ar fi apărut străinul În ultimul moment. Pentru Bodo măsurile nu trebuiau luate cu aceeași prudență. Cine s-ar fi sinchisit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Nu trebuie să vă feriți, Îi Încredință Johannes. Omul pe care-l veți vedea e de toată Încrederea, ca și Stephan. Bătu de trei ori În ușă, de două ori scurt și a treia oară mai lung. De Îndată se aprinse Înăuntru un opaiț și un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se odihnească și apoi ne Îndreptăm grabnic spre castel. Zăbovim doar cât să bem o cupă de vin. Mâine ne așteaptă o zi grea!“ Dar cel pe care Îl numea Siegebert a răspuns: „Nobile stăpân, ce-ar fi dacă am aprinde un foc mic și-am pune În frigare o halcă din mistrețul pe care tocmai l-ați doborât? Dacă tot am avut o vânătoare atât de spornică, să ne bucurăm de ea. Oamenii sunt Înghețați și flămânzi și câteva Îmbucături
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am ce face cu ei. Ori o să atârne În furci, ori Îi isprăvim acum, pe dată. Toți sunt trădători și le slujesc ucigașilor și trădătorilor, așa că judecata lor va fi scurtă. Apoi, dintr-odată, izbucniră chiote de război. Facle se aprinseră și oșteni Înarmați până În dinți răsăriră de peste tot. Tânărul prinț Împreună cu ai săi traseră săbiile și se aruncară În luptă. Erau luptători Încercați și armele lor do borau totul În jur. Dar dușmanii erau numeroși. Mereu răsă reau alții, ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui. Se făcuse dintr-odată liniște. Oamenii se retraseră către ieșire. Rămaseră doar câțiva, cei mai apropiați, care Îngenuncheară și ei cu ochii Înlă crămați. Ușor, ca un duh, Johannes se apropie cu un muc de lumânare, pe care Îl aprinse și-l Împlântă Într-o crăpătură a pământului Înghețat. Apoi se retrase de-a-ndăratelea. În tăcerea apăsătoare se auzi dintr-odată un geamăt slab, care-i Înfioră pe toți, căci priviră spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
n-au timp de altceva. N-a fost greu să pătrund aici, cine se sinchisește de un cerșetor? Hai, trebuie s-o găsim pe domniță. Urcară treptele ținându-și răsuflarea și ajunseră la Încăperile care dădeau spre curte. Câteva slugi aprinseseră un foc mare și topeau smoală ca s-o toarne În capul asediatorilor. Cercetară pe rând Încăperile. Toate erau goale. Găsiră o singură ușă Încuiată. Johannes o descuie cu degetele lui dibace: Ce vrei, meseria e meserie. Nu există ușă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
așternuturi, ceva de mâncare și apă de băut. Vă rog să vă grăbiți și să vă încadrați în timp. Nu mă puneți într-o situație delicată... Clar? Au avut bunul simț și au ieșit afară, în curte, unde și-au aprins câte o țigară. Fumau și dialogau: Ce să-și ia amărâții ăștia, mă, ce să-și ia? Tu n-ai văzut pe ce dormeau? N-ai văzut cu ce pături se acopereau? Așa-i, mă. Sărăcie lucie. Oare unde i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nu se grăbea. Avea în fața ei Eternitatea. Ajunși acasă, au deschia poarta, au intrat în curte și au depus-o binișor în patul din camera ei. Două vecine bătrâne îi privegheau corpul pentru a-i ține de urât cu lumânările aprinse la căpătâi. Frații mei mai mari Mircea și Lică se întorseseră de la școală și trăseseră, ca de obicei, la bucătărie, pentru a-și potoli foamea. Dar bapțea noastră își abandonase pentru totdeauna postul plecase într-o lume mai bună. Pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
obosește Eterna alergare și-un gând te-ademenește: Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi." (M. Eminescu) M-am apropiat și i-am arătat cele două obiecte aduse. Cu o ușoară mișcare a pleoapelor, mi-a făcut semn să aprind lumânarea. Cu ochii închiși, își mișca buzele murmurând ultima rugăciune terestră: "... și iartă... greșelile..." Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
M. Eminescu) M-am apropiat și i-am arătat cele două obiecte aduse. Cu o ușoară mișcare a pleoapelor, mi-a făcut semn să aprind lumânarea. Cu ochii închiși, își mișca buzele murmurând ultima rugăciune terestră: "... și iartă... greșelile..." Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în bocancii militari, cu pantalonii de șiac și cămașa de tort, cu capul și spatele rezemate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o oază înfloritoare, cu multe fântâni, cu apă rece, case frumoase și dichisite pe care toți locuitorii din satele vecine le admirau. Încă ceva deosebit de important: deportații erau de religii diferite, dar fiecare îi respecta celuilalt zeul tutelar căruia îi aprindeau tămâie și lumânări, făcându-i adânci temenele și cucernice mătănii... Fiecare cu Dumnezeul lui și cu sfinții lui. Nu! Nimeni nu încerca să-i impună celuilalt punctul său de vedere religios. Singurul pericol real îl constituia regimul comunist, care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
spre noi idealuri și spre un alt început. Acești patru ani coincid cu una din cele mai frumoase etape din viața mea, deoarece în perioada respectivă au avut loc schimbări, care mi-au marcat întreaga existență. Adolescența mea s-a aprins și totodată, s a desprins din zidurile acestei școli. Anii de liceu au constituit pentru mine punctul de plecare într-o nouă aventură, pe care mia oferit-o viața. Tocmai această aventură mi-a dat posibilitatea de mă cunoaște, de
Anii de liceu primii paşi în viaţă. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Druhuş Mihaela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1861]
-
perioada copilăriei în satul meu de sub codru, Tireac. Aș da oricât să pot retrăi o clipă în care alături de sora mea mai mică, Maricica, tatăl meu Gheorghe și mama mea Irina, care nu mai sunt, veneau de la șură, închideau porțile, aprindeau lampa și așterneau masa. Aburii pâinii calde sau a laptelui proaspăt din șiștar îi simt și acum... A.B.Ce prieteni ați dori să revedeți? (mă refer la cei plecați în lumea dedincolo) ce le-ați spune acum? Ce amintiri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
am fost așezat la volan, trebuind să conduc chiar pe șosele. Într o zi omul meu a lipsit și mi a fost indicat un tânăr care descărca cărbuni. Aștept un sfert de oră, tânărul vine, ia loc la dreapta mea, aprinde o țigare și pornim În jurul orașului. În statul New-York e nevoie de un examen sumar pentru conducere, dar sunt state În care nu e nevoie. În definitiv ca să conduci o căruță e nevoie de examen? Un căruțaș care nu cunoaște
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
metri după stațiune, la o cotitură, o domnișoară stă pe marginea șoselei, cu un geamantan mare lângă ea. Ne roagă s-o luăm. Îi ofer un loc În spate, Între geamantanele noastre și jucăriile Sănduței. La câteva minute după pornire aprinde o țigară și Începe a tuși Într-un mod exasperant. Suntem speriați, mai ales că fetița noastră cu un an Înainte fusese bolnavă de pleurezie. Ce să facem? Să răbdăm. Asta e tuse convulsivă, spun eu Sănduței care și Întreabă
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
de un adevărat oraș al copiilor, ca În câmpul moșilor. Plajă, cred, că se face puțină. La hotel, la data de 16 iulie, sobele erau Încălzite. A doua zi În cursul dimineții, a trebuit să călătorim prudent și cu farurile aprinse din cauza ceții. Pe urmă s-a Înseninat. La graniță, alți doi gardieni, ultimii pe care-i mai Întâlnim, controlează pe cei ce intră În California. Oregon. Tragedia convoiului Donner. Cel mai mare restaurant al lumii Am intrat În vestitul Oregon
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
bombardată, Încât din ea nu au mai rămas afară decât vârfuri de baionete. Peste ea americanii au ridicat un acoperământ cu o serie de coloane, În amintirea eroilor căzuți aici. Pornim de sub brâul frontului. Marea candelă de la Douaumont s-a aprins. E un far mare ce azvârle lumini intermitente peste câmpia morții. Noaptea intrăm În Metz, orașul marii dispute franco germane. Reînviu În mintea mea lecțiile de istorie ale profesorului C. Roman, mare germanofil În acel timp. Aci s-a depănat
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
2006 în Statele Unite, dar a fost înhumat în România, conform dorinței sale. Paul Caravia Născut în 1927 în București, era student la Facultatea de Litere și Filozofie în momentul arestării sale, în mai 1949. A fost membru în grupul 'Rugul Aprins' al ieroschimonahului Daniil. Condamnat la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele Rahova, Jilava, Uranus, Gherla și Văcărești. A fost torturat la Gherla în camera 104, prin noiembrie 1950, unul dintre agresorii săi, Cornel Popovici, descriind în anchetă supliciile
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
mi-au oferit doar o înțelegere imediată a barbarei existențe umane pe Pământ, dar ele reprezintă mantra ce m-a ridicat într-un alt plan, un plan ce m-a așezat mai aproape de Dumnezeu, mi-a arătat direcția, mi-a aprins făclia și m-a așezat în conul de lumină. Dacă aș fi fost părăsit în con, sigur aș fi rămas la statutul de veșnic mediocru perfect! Dar mâna ce m-a așezat acolo a continuat să mă ghideze, fluxurile luminoase
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
situată chiar la marginea Parcului Monument. Decorul exterior era superb! Dar clasa... clasa, aflată la demisolul clădirii, nu permitea luminii naturale să pătrundă în voie, astfel încât, chiar și în zilele luminoase de vară se putea auzi zumzăitul monoton al neoanelor aprinse din plafon. Pe holul de la intrare, față în față cu sala noastră, se mai afla o clasă ce o foloseam, atunci când aveam norocul s-o găsim deschisă, pentru depozitarea încălțămintei. Și cum această șansă se întâmpla destul de rar... pantofii și
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cu tratamentele oncologiei clasice, se lucra intens pe ea din punct de vedere energetic. O vizitau acasă sahaja yoghinele cele mai apropiate pentru tratamentele specifice. Cancerul fiind un dezechilibru de canal stâng, s-a insistat mult pe lucrul cu lumânări aprinse pe acest canal, pentru purificarea și întărirea lui. În momentele cele mai critice ale dezvoltării cumplitei maladii, a mai intervenit un personaj important în viața Anei, un personaj care o iubea ca pe propria mamă: Diana, o tânără sahaja yoghină
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
tineri. La al doilea, am intrat printre rânduri încurajându-i individual să participe la cânt, după cum descopeream lumina în ochii lor de-acum... îmblânziți. Am repetat refrenul celui de-al doilea colind ori de câte ori descopeream o nouă luminiță pe cale să se aprindă. A fost magnific! Intrasem într-o sală rece, disciplinată de regulamente și o transformasem într-una caldă, de inimi mișcate, fremătânde în ritmul pulsației vibratorii, a conștiințelor trezite și înălțate. Ne aflam într-o mare de bucurie, depășisem toate pragurile
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
joaca prin țărână? - Ba da! Și ce-i cu asta? Mă purifică și ele?! - Nu reprezintă și ele Mama-Natură? - ??? - Vrei să spui ceva și n-aud eu?... - Încep să mă luminez tot mai mult!... Măi, tu faci să mi se aprindă beculețele! Deci, și apa, și aerul, și soarele joacă același rol ca și pământul: purifică! - Da! Ai înțeles bine! Nu degeaba se spune: a face băi de apă sau băi de aer, de soare... Cu alte cuvinte, atunci nu facem
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
o să mă pui să-mi dau foc? - Ai ajuns, cumva, și tu, vreun... rest vegetal? - Doamne ferește! Hai, măi, nu mă mai chinui și spune-mi care-i secretul purificării prin foc! - Este la fel de simplă ca și celelalte! Folosești o lumânare aprinsă pe care o plimbi de-a lungul canalului stâng, cel care este un canal rece, așa-zisul canal lunar. Prin încălzirea acestui canal, scăpăm de o problemă majoră și tare răspândită la oameni: aceea a letargiei! - O să te rog să
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]