KorAP: Find »[drukola/base=geam & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...612 613 614 ...655 >

16,375 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

Talabă îl înșfacă și-i face vînt afară. Închide ușa nervos și puțin gîfîind. Mai adaugă pentru sine: Ce bețivan! Nu-și poate aduna gîndurile și are un soi de regret, abia sesizabil, dar jenant. Încearcă să se uite pe geamul murdar al vagonului, dar Dobrilă dispăruse. Inginerul simte un disconfort de intensitate crescîndă și scena recentă toarnă gaz peste foc. Dobrilă a fost prins de ceafă și împins cu forță. Gîtul omului era ciudat de lung și subțire și contactul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
scule pentru spart timpanele pe o rază de 2-3 km. Acesta dorește să se remarce în tot cartierul și folosește la maximum aparatura pe care o are. Manelele pe care le răspîndește în jur îți intră în creier, îți fac geamurile să zăngăne și te exasperează că nu poți dormi, iar mîine este, de regulă, luni. Nocivul îmbogățit este și băutor de cursă lungă și cum este "liber profesionist", puțin îi pasă dacă mîine este luni sau marți. Jigodia cu jeep

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Fir-ai al dracului de polițist! De ce i-ai dat drumul, mă? Nu puteai să cheltui un glonte, să-l rătăcești ? Te uiți la ceas și oftezi. Este ora unu. Maneaua îți intră în oase, care, din cauza nervilor, te dor. Geamurile zăngăne, bubuiturile tobelor rezonează cu cușca toracică. Mii de persoane suferă ca și tine și ascultă manelele 'mnezeii mamii lor de manele! Cînd ora șase vine, se așterne liniștea. Jigodia îmbogățită este doborîtă de răgete, zbierete, băutură, cărneturi și cafele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Da. Și? Care este mai super frumoasă acum? Tu! răcnește Costică, aruncîndu-se pe fată. Ho, nebunule, nu fi bădăran! Ba sînt! Te spun mamei. Bine faci. Sînt minoră, să știi. Nu-mi pasă. Costică s-a însurat și stă la geam pînă hăt, tîrziu, în noapte. Unde dracu's-o fi dus?! se întreabă furios. Chestia este că eu știu unde s-a dus, dar nu spun. Norocosul Încă de pe la ora opt, soarele lunii august devenea prea puternic, stînjenind confortul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la geamurile crăpate și la stîngăcia cu care erau puse cîteva foi de carton pe șindrila putrezită. Își aminteștește mesajele cu care o încîntase scriitorul Viorel Pacoste: Stau în Vila "3 cireși"... Miruna vede doi cireși rătăciți prin curte și zîmbește. Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
avea mînă liberă? Evident. Pacoste era plăcut la vorbă și blînd ca un părinte. S-a comportat excelent cu fata și începînd cu a treia zi la numărul 5 s-a instalat un adevărat șantier. Se supraînălța casa, se măreau geamurile, se instala centrala, se racorda la rețeaua de canalizare, se vopsea, se placa în fel și chip și se mai construia un gard din fier forjat. Un foișor, un grătar, bănci, gazon și alte cele completau o superbă locuință înconjurată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
săraci lipiți pămîntului. Vecinul din deal, Costică Bostan, aducea și el fetei cîte ceva și ea îi mulțumea sexagenarului cu multă recunoștință. Mulțumesc, tătuță. Mata ai rămas tătuța meu, ofta Lara podidită de lacrimi. Costică vizita însă foarte frecvent și geamul fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori. Bărbatul suferea la vederea unui corp splendid de femeie, cu o carnație minunată, cu o dăruire totală pentru niște mucoși. Cu toții habar n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
bădăranului. Acesta chiar atunci venea cu mașina spre acasă. A început să claxoneze demențial și a blocat strada cu bolidul său. Tînărul șofer s-a speriat rău, a tras cît mai spre trotuar și a oprit. Bădăranul a venit spre geamul deschis al taximetristului și, adunînd saliva de care dispunea, l-a scuipat pe șoferul taxiului drept în față. Proprietate privată, tună sălbaticul bădăran. Dar... n-am... Proprietatea mea, auzi?! Degeaba încerci să-i explici turbatului că strada este domeniu public

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

televizorului. Iar ai uitat că te afli În fața propriei tale ferestre Închise prin care vezi conturele prea albe ale obiectelor de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
unde se zbenguiau cinci maimuțe, după ce s-a uitat cîteva clipe la ele, a ales-o pe una bătrînă cu șezutul umflat ca o tumoră oribilă și și-a Înfipt de cîteva ori organul Înfierbîntat și noduros În carnea vie. Geamul e deschis. Aerul e ca roșcova, nici aspru, nici dulce. Mă Încăpățînez să scriu, deși În sufletul meu nu se cumpără nu se vinde. Femeia care dormea s-a trezit și-mi comunică fericită că a venit apa. CÎnd nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
mie de amănunte stupide, dar indispensabile, care ne agresează. Pornirea dușului a fost un coșmar. Nici eu, nici Rudolf nu nimeream gaura În care să introducem moneda ca să facem dușul să funcționeze. Nu-ți mai spun că Rudolf a spart geamul de la bucătărie negăsind acel mic clenci la fel de miraculos ca formula „Sesam deschide-te!“. Iar radiocasetofonul cel nou cu două boxe, de care copiii nu aveau voie să se atingă, Rudolf l-a făcut praf Într-o săptămînă nereușind să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
fată frumoasă grozave picioare avea Betty O’Connor de unde-i fraza asta parcă așa Începea povestirea pe care am scris-o de mult pe Ghica Tei unde s-a născut Tiberiu e acum o grădiniță casa noastră cu magazia În fața geamului unde l-am ținut o iarnă Întreagă pe Rex lupul mut pe mine mă iubea cel mai mult prima casă demolată de pe tot bulevardul și cîte pisici cred că În iarna aceea cînd ne-am cumpărat primul aparat de radio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Sofie, Didy, cu jderii lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite de o apă cețoasă, tremurătoare, prelingîndu-se pe geamurile vitrinelor de pe Lipscani, tulburînd liniștea ușor jenată a manechinelor goale. Altă lume Împărătește acum peste aceste locuri. La recepții se pot citi pe tăvița de argint cărți de vizită: Domnul și Doamna Puradel, Domnul și Doamna Procopsitu, Domnul și Doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
aerul dicteul devine poruncă. Însuși Dumnezeu Îmi acordă În acea clipă sacră grația de a comanda În numele lui. E timpul să le spun mamelor petrecute de mult, alunecînd prin pînze freatice, mîngîind maluri și rădăcini, ivindu-se În Întuneric la geam fără chip, punînd Întrebări - Ana cea neagră și plină de tîlcuri și Eufrosina Cornelia cu vocea ei ca un clopot scufundat și Lucreția atît de tînără și fără de trup „El se va naște, ocrotiți-l!“ „El se va naște!“ le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
printemps m’a apporté Vaffreux rire de l’idiot.“ — Trebuie să plec, s-a făcut tîrziu. Mi-e teamă să nu trezesc bănuieli. Mai rămîi, nu mi-ai spus nimic de cețurile din portul Le Havre, de vioara mea. La geamuri sînt tot perdelele alea Îngălbenite și praful... Mai ții minte cum Îți scriai numele pe el? Apropo, ce mai face Antoine, Îmi promisese că-mi trimite... de ce taci? Îmi ascunzi ceva. Nu mai pot! Nu mai vreau! Te-am mințit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
predestinată de atracția lunii și dă-i cu poezia de parcă ne-am regula cu creierul nu cu liber liber ca la doisprezece ani oare cum or fi japonezele În pat și stewardesa asta Își tot freacă curul de mine pe geam nu se vede nimic clăbuci de spumă albă și ăsta de alături doarme de cînd am decolat cu batista aia galbenă de fetiță În mînă ce dracu o face cu ea un talisman om În toată firea nu ne putem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
și tăcerea asta la ceva eu care tot timpul ia zi măi Niki ce-ai mai făcut ce-ai mai auzit hai mă că tu ești Fox Movie Ton pare oprit deodată În gol ca un lift Între etaje pe geamurile astea nu se mai vede nimic numai profiturile noastre parcă am apărea la televizor și timpul stă cînd o să aterizăm o să fie tot seară ca acum o să fac un duș bun și o să cobor În restaurantul hotelului să-mi miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la care se rîde sau se plînge În hohote. Acceleratul de București-Constanța, fețe buhăite, guri căscate ca niște geamuri sparte cu pietre, palme mari asudate pe ușile compartimentelor, picioare lacome Înghițind Între ele patru, cinci geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot dumicatul asta Împins spre veceu, spre deschiderea ademenitoare ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

în gând. Am închis ochii, mi-am scormonit mintea, am orbecăit prin întuneric după conturul vreunui lucru familiar. Dar peste tot nu erau decât pânze de păianjen și umbre; nici acolo nu reușeam să mă regăsesc. M-am dus la geamul dormitorului. Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă și, de cealaltă parte a ferestrei, un șir de case terasate. Din loc în loc, la distanțe egale, se zăreau stâlpi de iluminat. La distanțe inegale se zăreau stâlpi de telegraf. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cuvinte, numai că pe tăcute, mișcându-și doar buzele: Eric Sanderson. Eric Sanderson. Când m-am auzit rostindu-l, numele mi-a părut solid și real și bun și normal. Dar nu era. Era ruina unui zid sfărâmicios, a unor geamuri sparte și-a unor prelate albastre, fâlfâitoare. Era o epavă. O relicvă a unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi. — Îmi închipui că ai o mulțime de întrebări, Eric. Am încuviințat. — Da. Da? Era greu să știi ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe măsură ce se îndepărta. Crăpăturile acestei lumi frânte se întindeau sub picioarele mele. La 3.30 după-masa, în a doua zi a vieții mele de-a doua, un motan mare și roșcat intră în bucătărie. Își strecură anevoie trupul greoi prin geamul deschis, se plimbă pe mese și dulapuri și se înfipse hotărât în mijlocul podelei. Apoi nu făcu decât să șadă acolo, uitându-se la mine cu ochi mari, rotunzi și cinici. M-am uitat și eu la el, surprins. Credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Primului Eric Sanderson primite în șaisprezece săptămâni zăceau nedesfăcute într-un spațiu mic și întunecat din spatele ușii dulapului din bucătărie. Picăturile de ploaie răpăiau și se scurgeau în bătaia vântului, fiecare fiind o planetă albastră, bacteriană, rostogolindu-se pe exteriorul geamurilor. Praful se strângea în colțuri. Umbra mea, asemenea norului radioactiv de la Hiroșima, creștea pe pervazurile ferestrelor și pe plintele podelei. Păianjenii și insectele își împărțeau teritoriile pe întinderea dușumelelor și tavanelor. Parterul casei nu era tocmai încremenit și nici tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am găsit un întrerupător și-am aprins lumina. În mijlocul camerei se afla un fișet roșu-aprins. Și nimic altceva. Nu era nimeni acolo. Încăperea era mai mică decât dormitorul, mult prea mică pentru ca acele ecouri răsunătoare să aibă vreo logică. Singurul geam era încuiat și neatins. Din câte îmi dădeam seama, nimeni n-ar fi avut cum să intre sau să iasă, însă am continuat să țin ciocanul pregătit. Patru dintre cele cinci sertare ale fișetului erau goale. În al cincilea am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
paharul de votcă. M-am frecat la ochi. Am spus: Iisuse! Mi-am mai turnat un pahar și m-am tolănit în sofa. Motanul a trecut pe lângă mine, ignorându-mă complet. Frigiderul huruia. Restul se reducea la ploaia bătând în geamuri și la dramele nocturne ale insectelor. Nimic nu avea absolut nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit de puteri ca-l să înțeleg. Am închis ochii și m-am concentrat asupra arsurii, învârtejirii și clinchetului votcii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
găsi ceva care mi-a scăpat, pentru că nu încetează niciodată să caute și simțurile îi sunt foarte ascuțite. Va găsi o cale de-a ajunge la mine și, cu timpul, va veni și după tine. Apele sunt acum aproape până la geamul dormitorului. Nu pot să țin toate mingile în aer. Nu pot sta în cușca asta de rechini la infinit. Animalul care te vânează e un ludovician. Un exemplar din una dintre multele rase de pești pur conceptuali ce înoată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]