15,513 matches
-
un cvasisatelit este un asteroid care coorbitează cu o planetă în jurul Soareui, pe o orbită eliptică proprie și a cărei excentricitate orbitală este superioară aceleia a orbitei planetei, dar are aceeași longitudine medie ca și aceea a planetei. Văzut de pe planetă, asteroidul pare să realizeze o revoluție în jurul ei fără a fi totuși, în mod tehnic, pe orbită în jurul ei. Este, prin urmare, vorba mai mult de un companion decât un real satelit natural. Mișcarea unui cvasisatelit este un exemplu de
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
în 1997, de către Seppo Mikkola și Kimmo Innanen. Cvasisateliții sunt o soluție particulară a problemei astronomice a sistemelor cu trei corpuri. Ea privește, prin urmare, două obiecte aflate în revoluție în jurul unui al treilea corp mai masiv (în general o planetă și un asteroid în jurul unei stele), dar care face, totuși, același timp pentru a-și parcurge orbita (rezonanță orbitală 1 :1). Există numeroase exemple de rezonanță 1 :1 în Sistemul Solar, ca asteroizii troieni plasați în punctele Lagrange L și
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
troieni plasați în punctele Lagrange L și L ale lui Jupiter, sau ca 3753 Cruithne, asteroid companion al Terrei, a cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se rotească în jurul planetei pe care o însoțesc, pentru un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același timp care-i trebuie planetei să facă o revoluție în jurul stelei sale. În mod formal, un cvasisatelit orbitează în jurul stelei și nu în jurul planetei ca
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se rotească în jurul planetei pe care o însoțesc, pentru un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același timp care-i trebuie planetei să facă o revoluție în jurul stelei sale. În mod formal, un cvasisatelit orbitează în jurul stelei și nu în jurul planetei ca un veritabil satelit. Dar dacă asteroidul rămâne relativ aproape de aceasta, el este prea îndepărtat pentru a fi legat gravitațional. Totuși
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
în jurul planetei pe care o însoțesc, pentru un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același timp care-i trebuie planetei să facă o revoluție în jurul stelei sale. În mod formal, un cvasisatelit orbitează în jurul stelei și nu în jurul planetei ca un veritabil satelit. Dar dacă asteroidul rămâne relativ aproape de aceasta, el este prea îndepărtat pentru a fi legat gravitațional. Totuși, perturbațiile gravitaționale i-au îndoit orbita pentru ca, pe de o parte, el se rotește în jurul stelei în același timp
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
un veritabil satelit. Dar dacă asteroidul rămâne relativ aproape de aceasta, el este prea îndepărtat pentru a fi legat gravitațional. Totuși, perturbațiile gravitaționale i-au îndoit orbita pentru ca, pe de o parte, el se rotește în jurul stelei în același timp cu planeta (pe o orbită mai excentrică, care nu este în mod necesar situată în același plan) și, pe de altă parte, pe o orbită a cărei axă majoră are aproape aceeași orientare ca și aceea a planetei. Când asteroidul este cel
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
în același timp cu planeta (pe o orbită mai excentrică, care nu este în mod necesar situată în același plan) și, pe de altă parte, pe o orbită a cărei axă majoră are aproape aceeași orientare ca și aceea a planetei. Când asteroidul este cel mai aproape de stea, el depășește planeta. Cum orbita sa este excentrică, el încetinește apoi și se îndepărtează și ajunge să depășească planeta pe orbită. Văzut de pe aceasta, totul se petrece ca și cum dacă, de-a lungul unui
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
care nu este în mod necesar situată în același plan) și, pe de altă parte, pe o orbită a cărei axă majoră are aproape aceeași orientare ca și aceea a planetei. Când asteroidul este cel mai aproape de stea, el depășește planeta. Cum orbita sa este excentrică, el încetinește apoi și se îndepărtează și ajunge să depășească planeta pe orbită. Văzut de pe aceasta, totul se petrece ca și cum dacă, de-a lungul unui an, asteroidul s-ar roti puțin câte puțin în jur
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
o orbită a cărei axă majoră are aproape aceeași orientare ca și aceea a planetei. Când asteroidul este cel mai aproape de stea, el depășește planeta. Cum orbita sa este excentrică, el încetinește apoi și se îndepărtează și ajunge să depășească planeta pe orbită. Văzut de pe aceasta, totul se petrece ca și cum dacă, de-a lungul unui an, asteroidul s-ar roti puțin câte puțin în jur, descriind o traiectorie care nu este nici circulară, nici chiar elipsă, ci în formă de "bob
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
O planetă sau un satelit este în cvadratură atunci când diferența longitudinii cerești dintre obiect și Soare este egală cu 90°. Se numește "semicvadratură" poziția orbitală într-un unghi de 45°. În cazul Lunii, faza de cvadratură coincide cu primul pătrar și ultimul
Cvadratură (astronomie) () [Corola-website/Science/337240_a_338569]
-
cerești dintre obiect și Soare este egală cu 90°. Se numește "semicvadratură" poziția orbitală într-un unghi de 45°. În cazul Lunii, faza de cvadratură coincide cu primul pătrar și ultimul pătrar ale Lunii, când suprafața astrului este iluminată 50%. Planetele exterioare au, de asemenea, o cvadratură de fază, care, totuși, nu produce aceleași efecte cu cele ale cvadraturii Lunii. Planetele interioare nu pot intra în cvadratură întrucât, fiind "interioare", elongația lor maximă nu poate ajunge la 90°. Primul care a
Cvadratură (astronomie) () [Corola-website/Science/337240_a_338569]
-
cazul Lunii, faza de cvadratură coincide cu primul pătrar și ultimul pătrar ale Lunii, când suprafața astrului este iluminată 50%. Planetele exterioare au, de asemenea, o cvadratură de fază, care, totuși, nu produce aceleași efecte cu cele ale cvadraturii Lunii. Planetele interioare nu pot intra în cvadratură întrucât, fiind "interioare", elongația lor maximă nu poate ajunge la 90°. Primul care a observat faza de cvadratură a Lunii, pentru a determina Distanța de la Pământ la Soare a fost Aristarh din Samos.
Cvadratură (astronomie) () [Corola-website/Science/337240_a_338569]
-
norul lui Oort fosil, este o vastă mulțime sferică ipotetică de corpuri din norul lui Oort, care ar fi situat între 100 și (frontiera internă) și astronomice (frontiera externă) de la Soare. Acest disc s-ar afla, prin urmare, dincolo de orbita planetelor și de centura Kuiper. Cât despre Norul extern al lui Oort, acesta formează o structură sferoidală dincolo de norul lui Hills. este una dintre teoriile astronomice cele mai verosimile, întrucât au fost reperate deja corpuri într-un număr mare. Este mult
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
format în același timp cu norul extern. S-ar fi născut din trecerea unei stele la 800 de de Unități Astronomice de Soare, în primele 800 de milioane de aniale Sistemului Solar, ceea ce ar putea explica orbita excentrică a posibilei planete pitice 90377 Sedna care n-ar trebui să se afle colo, nefiind sub inflența lui Jupiter și nici a lui Neptun, nici a unui efect de maree. Se poate considera, prin urmare, că Norul lui Hills este mai „tânăr” decât
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
provină din Norul lui Hills sau din Norul lui Oort. Același lucru se crede despre damocloizii care au o origine îndoielnică, ca de exemplu cel care a dat numele acestei categorii: 5335 Damocles. În articolul care în care anunțau descoperirea planetei pitice Sedna, Mike Brown și colegii săi au afirmat că ei observau primul corp din Norul lui Oort, norul ipotetic de comete care s-ar situa între circa și ua de Soare. Ei au observat că, spre deosebire de obiectele împrăștiate, cum
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
este prea distant pentru ca influența gravitațională a lui Neptun să fi jucat un rol în timpul evoluției Sednei. Sedna fiind mult mai aproape de Soare decât se crezuse pentru obiectele din Norul lui Oort, iar înclinația sa fiind apropiată de aceea a planetelor și a Centurii Kuiper, autorii au considerat că Sedna era un „obiect al Norului lui Oort interior” (în engleză: "«inner Oort cloud object»"), situat pe discul plasat între Centura Kuiper și partea sferică a norului. Oamenii de știință știau că
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
loc în anul 2076), și-l conduce la peste 987 u.a., în punctul cel mai îndepărtat (afeliu). Contrar cometelor, acest corp nu a fost descoperit în timpul trecerii sale în Sistemul intern. Cu un diametru mai mare decât acela al planetei pitice Ceres, Sedna este și mai mare decât cometele obișnuite. Dar Sedna nu poate fi considerat ca fiind un obiect din Centura Kuiper, întrucât traiectoria sa nu-l aduce în regiunea Centurii Kuiper. El face parte din aceste corpuri care
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
niciunui model, care sunt denumite obiecte detașate. Cele mai multe din aceste obiecte sunt pe de altă parte în rezonanță cu Neptun. Sedna nu se apropie niciodată la mai puțin de 75 u.a. și nu se află în rezonanță cu această planetă gazoasă. De aceea, a considera obiectul Sedna ca făcând parte din Norul interior poate fi o posibilitate. Descoperirea obiectului transneptunian 2012 VP113, anunțată la 26 martie 2014, a schimbat viziunea obiectelor transneptuniene: Acest astru cu diametrul de , contrar planetelor pitice
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
această planetă gazoasă. De aceea, a considera obiectul Sedna ca făcând parte din Norul interior poate fi o posibilitate. Descoperirea obiectului transneptunian 2012 VP113, anunțată la 26 martie 2014, a schimbat viziunea obiectelor transneptuniene: Acest astru cu diametrul de , contrar planetelor pitice, nu face parte din Centura Kuiper. Orbita sa mult mai îndepărtată se găsește între 80 și 400 de unități astronomice de Soare. Posedă caracteristici similare cu Sedna. Alessandro Morbidelli, de la Observatorul din Nisa și specialist în dinamica corpurilor din
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
mari, și au extins înțelegerea astronomilor despre nebuloase. După moartea sa prematură, colegii săi de la Observatorul Lick s-au îngrijit de publicarea fotografiilor sale de nebuloase și roiuri într-un volum special al publicațiilor Observatorului Lick. Keeler a descoperit două planete minore, asteroidul Koronis 452 Hamiltonia în 1899, și asteroidul intersector al lui Marte (20958) A900 MA în 1900, care a devenit o planetă minoră pierdută până la recuperarea sa cu 99 ani mai târziu. După descoperirea pulsarilor în 1967, imagini optice
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
sale de nebuloase și roiuri într-un volum special al publicațiilor Observatorului Lick. Keeler a descoperit două planete minore, asteroidul Koronis 452 Hamiltonia în 1899, și asteroidul intersector al lui Marte (20958) A900 MA în 1900, care a devenit o planetă minoră pierdută până la recuperarea sa cu 99 ani mai târziu. După descoperirea pulsarilor în 1967, imagini optice ale Nebuloasei Crabului captate de Keeler în 1899 au fost utilizate pentru a determina mișcarea corectă a Pulsarului Crabului. Keeler a fost distins
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
activități din 1916, și în cele din urmă director din 1926 până la pensionarea sa, în 1952. Fratele lui a fost, de asemenea, un astronom și director la Observatorul Lowell. Slipher a folosit spectroscopia pentru a investiga perioadele de rotație a planetelor și compoziția atmosferelor planetare. În 1912, el a fost primul care a observat deplasarea de linii spectrale a galaxiilor, făcându-l descoperitorul deplasării spre roșu galactice. În 1914, Slipher a făcut de asemenea prima descoperire a rotației galaxiilor spirale. El
Vesto Slipher () [Corola-website/Science/337291_a_338620]
-
becurile din casa lui Charlies care devine noul suspect. Acesta fuge spre casa sa, urmărit de mulțime. În mai multe case becurile se aprind și se sting. Începe o revoltă în care toată lumea suspectează pe toată lumea că este de pe altă planetă, se aud focuri de armă. Episodul se încheie cu doi extratereștri care urmăresc revolta. Aceștia consideră că misiunea a fost un succes și că omenirea va fi distrusă prin alte operațiuni asemănătoare și planifică următoarea lor țintă. Extratereștrii poartă uniformele
The Monsters Are Due on Maple Street () [Corola-website/Science/337318_a_338647]
-
încheie cu doi extratereștri care urmăresc revolta. Aceștia consideră că misiunea a fost un succes și că omenirea va fi distrusă prin alte operațiuni asemănătoare și planifică următoarea lor țintă. Extratereștrii poartă uniformele care apar în filmul SF din 1956 "Planeta interzisă" ("Forbidden Planet"). O reface a episodului a fost realizată în 2003 pentru noul serial "Zona crepusculară," episodul a fost redenumit "The Monsters Are "On" Maple Street", cu Andrew McCarthy ca Will Marshall și Titus Welliver ca Dylan. Diferența intre
The Monsters Are Due on Maple Street () [Corola-website/Science/337318_a_338647]
-
sau este capabil să dispară ușor, transformându-se în structuri organizate sau deranjându-și haotic formele, într-un schimb fascinant. E un fel de balet științifico-fantastic, o arhitectură cu dimensiuni onirice în care podurile șanț raze cosmice. Porțile opresc traiectoria planetelor, stelele construiesc turnul Babel, iar țărmurile mării se transformă în câmpuri de lumină. Dacă termenul “intergalactic” n-ar fi folosit prea des, aș spune că picturile lui Mircea Nicolau deschid un drum necunoscut, o cale intergalactica, secretă printre spațiile cunoscute
Mircea Nicolau () [Corola-website/Science/337355_a_338684]