19,182 matches
-
și numeroasa familie, [aflată] În refugiu, a colonelului; să răscolească ultimele rezerve ascunse de mărfuri și de produse alimentare ce mai puteau oferi țâțele, odinioară doldora, acum secate, ale acestei ciosvârte de țară. Altfel, militar nul, dar birocrat desăvârșit, adică stăpân al „stilului“ de corespondență militară, altcum decât cel țivil și al cărui tipic l-am Învățat cu acest prilej; ș-apoi, priceput a se „acoperi cu acte“, virtute eminentă la ofițerii noștri activi, a că ror frică de răspun dere
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de n-am avut, nimenea nu m-a știut; am făcut cum am putut. Zicală din popor PÂNĂ ÎN AJUN DE A MĂ ÎNSURA, AVEAM SĂLAȘUL NOSTRU de existență boemă fără tată, fără mamă, fără un dumnezeu pe lume, nici stăpân, trăind unii dintre noi din slujbulițe mă runte, alții din expediente și mai mărunte, dar cultivând cu toții acea flacără a tinereții noastre dacă nu chiar studioasă, dar sincer preocupată și, de aceea, neconducând la nimic În viață, ci cu singurul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
așa cum aveam să ajung mult mai târziu, la o vreme când, vorba aceea, Începe dracul să-și bată joc de noi toți. Trăiau cu toatele, pe atunci, Într-o du ioasă armonie, cotcodăcind vesele Între ele prin redacție și amoroase cu stăpânul lor comun În felul fiecăreia și după gustul sau temperamentul lor divers. (Iară el - mai tare ca patriarhul Abraham din Biblie, carele avea numai două femei, pe Sara ca nevastă și pe Agar, frumoasa roabă egip teancă, numai bună să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
felul fiecăreia și după gustul sau temperamentul lor divers. (Iară el - mai tare ca patriarhul Abraham din Biblie, carele avea numai două femei, pe Sara ca nevastă și pe Agar, frumoasa roabă egip teancă, numai bună să se culce cu stăpânul ei de nouă zeci și nouă de ani.) Dispariția prematură a unora dintre ele de pe această lume plină de bucurii, dar și de tristeți, și În Împrejurări chibzuite și alese numai de ele - cine credeți că mi-o anunța sau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tinerei, și mai bătrâiori, și mai spălați, și mai nederetecați, dar toți vră jiți parcă de foșnetul fustelor ei, de legănatul ei obraznic pe șolduri și de mirosurile iuți pe care le lăsa dâra În urma ei, această servitoare fugită de la stăpân și bătând acum ciamburul pe ulițele Bucureștiului, ca Într-o junglă erotică răsunând tăcut și Înfundat de mârâitul, de miorlăitul, de grohăitul tuturor chemărilor sexuale de pe lume. Nuntă câinească pe ulița mare, cu dulăi de curte și cu javre de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
numai conducătorului obișnuit al mașinii, sensibil și Îndrăgostit de ea - există și se afirmă În multe Îm prejurări, Însă cu discreția unei subtile personalități mai mult decât omenești. La fel ca un cal bun de călărit care-și simte călărețul stăpân În șa, automobilul apre ciază pe conducătorul priceput, abil și stăpân pe reflexele sale la volan. CU AUTOMOBILUL ESTE ADEVĂRAT CĂ PLECI, CĂ SOSEȘTI (când sosești) - dar nu călătorești. În acest sens, am călătorit În viața mea o singură dată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și se afirmă În multe Îm prejurări, Însă cu discreția unei subtile personalități mai mult decât omenești. La fel ca un cal bun de călărit care-și simte călărețul stăpân În șa, automobilul apre ciază pe conducătorul priceput, abil și stăpân pe reflexele sale la volan. CU AUTOMOBILUL ESTE ADEVĂRAT CĂ PLECI, CĂ SOSEȘTI (când sosești) - dar nu călătorești. În acest sens, am călătorit În viața mea o singură dată sau de două ori: În copilărie, cu bunicul, moș Ghiță Beldie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se trăiește și cum se creează.“ Astăzi aceste precepte de viață capătă valențe noi și de aceea ne permitem să cităm și Însemnările trecute sub nr. 12: „Oa menii nu sunt egali. Omul cel mai superior [sic!] trebuie să fie stăpânul cel mai mare. Nu e nenorocire mai groaznică decât atunci când puternicii pământului nu sunt primii dintre oameni. Atunci totul e fals, monstruos și toate merg de-a ndoaselea.“ Dacă l-am fi cunoscut mai bine pe C. Beldie și l-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
e că azi, în primazi a anului, nici una dintre toate aceste mașini nu se încumetă să iasă pe străzi, nu ne deranjează (la capitolul ăsta, mama a avut dreptate: adulții rămân în casă de Anul Nou), iar noi am devenit stăpânii absoluți ai orășelului, ai orășelului ce seamănă astăzi cu însuși paradisul, un paradis de un alb imaculat, plin de râsetele și de chiotele noastre fără griji. Observ că am prostul obicei să cam deviez de la subiect, să cam bat câmpii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Gârmoci și Fanache, așa zicea tata în șoaptă, cu o undă de ironie nereprimată, în locul lui - doi, unul la Partid, iar celălalt la Securitate, la un loc ăștia doi nu fac cât unul, cât Cameniță, cât de departe sunt noii stăpâni de vechiul stăpân, și în ceea ce privește brutalitatea, știința de a da ordine, de a-i stăpâni și de a-i înfricoșa pe ceilalți, dar și în ceea ce privește calitățile personale, inteligența nativă, Cameniță are o inteligență vădită, e drept, neșlefuită, dar o inteligență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
așa zicea tata în șoaptă, cu o undă de ironie nereprimată, în locul lui - doi, unul la Partid, iar celălalt la Securitate, la un loc ăștia doi nu fac cât unul, cât Cameniță, cât de departe sunt noii stăpâni de vechiul stăpân, și în ceea ce privește brutalitatea, știința de a da ordine, de a-i stăpâni și de a-i înfricoșa pe ceilalți, dar și în ceea ce privește calitățile personale, inteligența nativă, Cameniță are o inteligență vădită, e drept, neșlefuită, dar o inteligență remarcabilă, pe când ăștia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vocația aceea rară de tiran adevărat, pentru unul ca el scena orășelului nostru era în chip evident prea strâmtă, nu-i dădea prilejul să-și manifeste toate disponibilitățile, mai adăuga tata, tot pe șoptite. La trei zile după ce se înscăunaseră stăpâni ai orașului, Gârmoci și Fanache i-au luat domnului Toma cizmăria și el a ajuns să fie angajat al statului în propriul său atelier, plătit cu salariu ca orice lucrător, i-au pus și un șef, unul de la cooperație care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că aici mai exista o mică bibliotecă mascată în zid. Anticarul a dat la o parte o oglindă mare și, sub ea, tata a descoperit cu uimire că se ascundeau cărți adevărate. -Pot să aleg orice? a cerut el voie stăpânului cărților. -Aproape orice. Tata a luat din raft Crimă și pedeapsă, apoi a dat peste un volum de versuri al lui Blaga. Când era cât pe-aci să-și spună că asta e tot, a zărit sus, într-un colț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a fost curățat cât ai zice pește. Nimeni nu a avut habar ce s-a ales de el. Tovarășul Cameniță i-a luat locul. Era un loc pe care-l merita cu prisosință. A urmat o perioadă excepțională, când noul stăpân al regiunii s-a achitat cu brio de rolul său de stăpân. Avea de lucru: „Dușmanii poporului mișunau ca șobolanii și trebuiau stârpiți“. Belirea lor îl ținea în formă, îi dădea putere, era ca un elixir, îl întinerea. Era într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ce s-a ales de el. Tovarășul Cameniță i-a luat locul. Era un loc pe care-l merita cu prisosință. A urmat o perioadă excepțională, când noul stăpân al regiunii s-a achitat cu brio de rolul său de stăpân. Avea de lucru: „Dușmanii poporului mișunau ca șobolanii și trebuiau stârpiți“. Belirea lor îl ținea în formă, îi dădea putere, era ca un elixir, îl întinerea. Era într-o stare de efervescență nemaiîntâlnită. Îi plăcea la nebunie să-i belească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zorii acelei zile de noiembrie, Gârmoci și Fanache s-au dus val-vârtej la regiune, să-i raporteze toarășului Cameniță isprava lor. Gata, toarășe prim, i-am executat pe bandiți!, au turuit ei cu aerul unor maidanezi care se gudură pe lângă stăpânul lor, sperând că acesta le va arunca vreun oscior. Tovarășul Cameniță s-a uitat la ei sumbru, amenințător, enorm, strivitor. -Bă, i-ați împușcat p-ăia ș-atât? Atât?! Ce, bă, voi credeți că ăia acționa de capul lor, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ale băieților ei, le luase din dulap, unde stăteau curate, călcate și frumos rânduite, le desfăcuse cu grijă, le privise mângâindu-le și gândindu-se că de-acum cămășile nu mai au cum să-i îmbrace pe băieți, pe Valeriu, stăpânii lor s-au dus... Începuse să le spele frecându-le cu infinită atenție. Așa-i venea, să le spele, nu se întreba exact de ce-o face. Când a auzit ușa de la intrare deschizându-se tânguitoare, a crezut că i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și o parte a teritoriului ei, sechestrat de elemente separatiste, includea—de regulă în ultimul punct al ordinii de zi— și ” problema grupului Ilașcu”. Dar conducătorii Republicii Moldova ajungând doar până la restaurantul „Foișor” de la marginea Tiraspolului, unde erau așteptați de noii stăpâni ai Tiraspolului și unde după vreo două Americanii când aveau undeva pe glob vreun ostatic, trimiteau o armată întreagă să-l elibereze. Republica Moldova îl trimetea pe deputatul A. Păpușoi la Strasburg ca acesta să convingă Consiliu Europei că trei sute de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
emoție. De fapt toți care veneau să-l vadă aveau emoții foarte mari. Surpriza a fost enormă, pentru toți cei care ne-am întîlnit, în acele prime clipe de libertate, cu eroul neamului nostru. Am întâlnit cu toții un om puternic, stăpân pe el, glumea, zâmbea. Un adevărat erou! Duminică, 6 mai 2001, Ilie Ilașcu a dorit să fie o zi cu familia, avea acest drept după 9 ani de zile. Dorința n-a putut fi respectată, din cauza numărului mare de ziariști
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dușman ce ne-a spurcat și pământul ne-a călcat REFREN Pentru tine, drag Ilie Plânge maica Românie Mai bine viața să-ți dai Decât popor român să n-ai! (bis) „Te iubesc, popor român!” Eu mă duc, tu ești stăpân și-n temniță e frig, Cine-aude dacă strig, Că dușmanu-i mult și tare, și nu știe de îndurareDușmane, de mor, mă lasă Măcar să mă îngroape acasă. REFREN Pentru tine, drag Ilie Plânge maica Românie Mai bine viața să-ți dai
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
la comenzi și împiedicându-i să expună. Printre acești torționari oficiali ai culturii, cea mai hotărâtă era o femeie. N-a apucat să instituționalizeze răul decât vreo cinci ani, fiindcă a murit. N-a plâns-o nimeni, nici măcar noii săi stăpâni. Vânzătorul de frate e folosit, nu și respectat. Chiar și rușii se spălau pe mâini, după ce băteau palma cu românii fără caracter. La moartea tinerei, în 1951, i s-a tipărit o culegere de articole care a devenit, o vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
un pensionar să nu se înjure cu altul din cauza câinilor. „Iar i s-a făcut de călăreală“, spunea ofticosul de Ioțu, cu vocea lui nesuferită, de cârcotaș care nu juca decât table pe bani, când Boc, un mops uitat de stăpâni în parc, începea să împingă ca prostul la genunchiul blajinului domn Chitaru. Blajin-blajin, dar până la opțiunile politice. Subțirelul domn Chitaru, despre care se vorbea că nu lipsise o zi din Piața Universității când cu mineriadele și chiar o încasase de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu modificasem un cuvânt, l-am aprobat ipocrit: „La rece, toate se judecă altfel“. Mai târziu, mi-am dat seama că toată povestea avea o rațiune paralelă, pe care nici eu pe vremea aceea, nici bietul slujbaș cu ifose de stăpân și minte puțină al editurii nu o realizam. Copiat, cum s-ar spune, „pe curat“, romanul avea o cu totul altă prestație emoțională decât în condiția dintâi de manuscris cu sute de intervenții de toate naturile. Proverbele săracilor, care ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dat seama că era la capătul puterilor. Câinii de rasă abandonați se prăpădesc repede, iar cei în vârstă au instinctele amorțite. Nu se bat pentru hrană, nu se lipesc de haite, își așteaptă cu un soi de resemnare de damnați stăpânii, pentru care, și atunci când mor, n-au alt sentiment decât iubire. Soții D. nu fac parte din categoria celor care își umplu curtea cu câini de pripas, însă de data asta s-au simțit dintr-odată responsabili. Explicația lor pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la lorzii aceia care, chiar și atunci când își trăiau ultimele zile, tot respectau protocolul și se îmbrăcau la patru ace. Povestea câinelui o știe de-acum multă lume, fiindcă familia D. e frecventată. Totuși, puțini discută condiția morală a foștilor stăpâni, care s-au lepădat de câine atunci când, bătrân și bolnav, „nu mai dădea bine la rang“, nu mai plusa prin prezența lui la ifosele casei. Tocmai pentru că era mare cât un vițel și tot ceea ce impresiona plăcut atunci când era tânăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]