16,454 matches
-
În suflet. Nu te vom uita niciodată și te vom aștepta mereu... Mereu alături de tine, o colegă care te-a prețuit foarte mult” Aură Ciubotaru, 3.03.1987 ,,...Dragul meu Malin, mi-e dor de tine! Mi-e dor de zâmbetul și ochii tăi. Mi-e dor de glasul tău. Și fiecare fărâma a amintirilor dintr-un sfârșit Întunecat de an, Iti aparțin ție, draga Maline. Printre cuvinte se strecoară câte un suspin, iar lacrimile fierbinți și egoiste Încearcă să șteargă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Și atunci, când vei veni, fiecare dintre noi va purta În mâini un trandafir albastru de câmp, pentru tine, Maline... Știi, uneori locul gol din ultima bancă Îmi atrage privirile, la fel ca atunci cand acolo stăteau doi ochi căprui, un zâmbet poznaș și un ciuf de culoarea castanelor. Și-mi Închipui că ești acolo, ascunzând În buzunarul hainei de licean, În dreptul inimii, un sărut trimis din prima bancă, În timpul orei de latină. Chiar, Îți mai amintești ziua aceea când am luat
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
nu vor ajunge niciodată la ele. Le-am numărat: erau șaptesprezece. Vor rămâne mereu acolo, mereu aceleași”. Cristina C., Mereu alături de tine, mereu alături de cei care te-au prețuit cu adevarat! 9 aprilie 1987 ,,...Greu plutește peste noi Încă un zâmbet care a plecat. Ți-a venit un prieten, Mircea, vezi de ai grijă de el. Sunteți doi, două locuri goale, două suflete ce le avem mereu lângă noi, În noi. Sunt fericită că nu ești singur acolo... Suntem cu tine
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
vin În fiecare vară și să-ți așez la căpătai buchete de trandafiri roșii că focul; să te port În suflet toată viața și totdeauna să-mi amintesc cu drag de băiatul cu părul castaniu, cu ochii căprui și cu zâmbetul dulce; să colind singură pădurea și să mă Învălui În argintul atâtor amintiri dragi, să aștept să te Întorci În sătucul de pe valea Zeletinului, ca să mai râdă măcar o dată soarele, fericit că te poate vedea”. Camelia ,,...Maline, nu uita de
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
grămăjoara Împotriva Hidrei comuniste. Adună-ne la un loc așa cum s-a adunat toată evreimea Împotriva Hidrei naziste. Nu suntem, Doamne, nici masonii nici socialiști francezi, nici rockefelleri, nici regele Cioaba, dar ajută-ne. Ajută-ne, Doamne, să pricepem dincolo de zâmbetele antihristice. Iartă-mă, Doamne, că nu pot Întoarce și celălalt obraz. L-am Întors destul, acum ajută-ne să facem o judecată pământeasca Înainte de Judecată Ta! Iartă-ne, Doamne, că nu putem ierta! În genunchi te rugăm, iartă-ne! Așa
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
unul dintre securiștii care ma interogau periodic. Mi-a râs În nas. A Îngăimat câteva cuvinte prin care mi-a dat de Înțeles că se simte În siguranță. A Încercat să pară că mă compătimește, dar nu pot uita acel zâmbet plin de satisfacție de pe fața lui. Era convins că făcuse ce trebuie. Ei, securiștii, nu pot avea sentimente onorabile pentru că noi eram, pentru ei, simple ,,obiective”. Noi eram cobaii pe care ei făceau experimente. Nu eram priviți că oameni, ci
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
tânără trupa din Bârlad era Împânzita de tomuri ale „conducătorului iubit” care ne Învățau drumul României spre o țară multilateral dezvoltată. Picioarele liceenilor din Bârlad au călcat pe aceste volume, sloganele afișate pe pereții amfiteatrului din Copou fiind sugestive: „Pierdut zâmbet, Îl declar nul”. Spectacolul trist prezentat de grupul „Viră” din Bârlad, influențat de versurile lui Malin Tăcu, au marcat auditoriul, care nu de puține ori a scăpat lacrimi la auzul versurilor tânărului autor. Malin Tăcu, fiul disidentului Alexandru Tăcu, a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
tranziției Traian Ungureanu. De acelasi, excelentul editorial „Cozma Dogoare” În Cu ochii În sticlă televizo lui l-am văzut pe Ion Iliescu după redarea it de reporteri, hăituit cu fel de fel de e Ion Iliescu devenind, din omul cu zâmbetul larg, aflat pe cai mari, devenind mic România liberă” din 16 iunie! Nu ne rămâne decât să sperăm că justiția va merge până la capăt. Cum sper că va merge până la capăt și În celălalt dosar important redeschis de d-l
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
se pierde orice spor pentru majoritatea beneficiarilor, se aloca 22 de miliarde de lei supliment la bugetul Senatului României, care nu-i decât un mic bacșiș În folosul celor care vor purta Încă multă vreme perdelele cu fum țesute În zâmbet batjocoritor de Ion Iliescu și colaboratorii, pentru finanțarea institutului iliescian... Nu cred nici că un Dan Voinea va reuși s ad ul dosar al faptelor consumate. Există pericolul improvizației - probat din chiar rechizitoriul Întocmit de acelasi În cazul de la Târgoviște
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
vorba de recuperare sau parodie? Aceasta este dilema. Din punctul meu de vedere, avem clar de-a face cu parodia, o recuperare în sens ludic, postmodern. Nu pot să cred că tineretul de azi mai poate asculta sincer și fără zâmbet melodiile de pe vremea aceea. Nu cred că le pot asculta serios, nu cred că, în momentul acesta, seriozitatea este punctul esențial al acestei muzici pentru ascultătorii de azi. Se inventează cumva o modă? Nu știu dacă e neapărat o modă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
deschid portița. În fața mea, treptele din piatră ale potecii coboară până în prispă. În stânga, clipocește un izvoraș. Mă opresc în fața intrării...Ca adusă de vânt, în fața mea răsare o trestie de copilă cu o basma roșie pe cap și toată numai zâmbet. Fără s-o întreb, îmi spune că moș Creangă îi dindos, pe cerdac. Îl cheamă ea îndată. Nu trece multă vreme și în ușă se ivește moș Creangă, cu un zâmbet cald pe chip și cu brațele deschise. Bine ați
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
cu o basma roșie pe cap și toată numai zâmbet. Fără s-o întreb, îmi spune că moș Creangă îi dindos, pe cerdac. Îl cheamă ea îndată. Nu trece multă vreme și în ușă se ivește moș Creangă, cu un zâmbet cald pe chip și cu brațele deschise. Bine ați venit în Bojdeuca mea! Poftiți! Ruxandă! Adă tu niște apușoară rece de la izvor și chisaua cu dulceață de cireșe amare!... Și imaginația zburdă în voie. Zadarnică-i orice încercare de a
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
de Maiorescu. Vorbind despre Pogor, Ana Conta Kernbach susține că „Singura lui patimă a fost cititul. Citea tot ce-i cădea în mână. Ziua, noaptea, sănătos, bolnav, Pogor citea”. Apoi continuă „Cu mersul mărunt și săltător, cu mâinile în buzunar, zâmbet malițios, privire piezișă, barbișon mefistofelic și pălărie pusă veșnic strâmb... Chip de epigramist veninos și ștrengar cinic...A admirat mai mult belșugul gândirii decât finețile ei...a cerut literaturii linii precise și frază largă, nu observații migăloase, icoane viu colorate
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
nume identic cu al unui critic pizmaș, părtinitor și ridicol care l-a contestat cândva pe Homer, după cum lămurește nota - găsește o altă explicație pentru nevoia poetului de a părăsi capitala și anume lipsa de inspirație : Zoil, pizmaș, pretinde cu zâmbetul pe buze/ Că te ai retras deoparte, cam părăsit de muze (I 8). Ranchiuna acestui personaj răuvoitor se trage din propria aspirație zadarnică la gloria literară, umbrită de succesul lesnicios al lui Horațiu care dobândește cu ușurință faima, fără a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
povestiri: Excursie cu bicicleta în lunca Siretului, Popas la un monument al naturii, Poiana Vântului. Tot din aceste povestiri transpare și starea sa sufletească dar și fizică: Povestea unui măr bătrân, Stejarul veteran. Simbolic, povestirea de final se referă la Zâmbetul mamei, aceasta constituind un omagiu adus mamelor și frumuseții acestei calități. Faptul că geografia românească interbelică era conectată la realitățile mondiale este argumentat și de abordarea profesorului Gugiuman, referitoare la zăcămintele de petrol din zona Uralilor (1936). Aceasta arată deschiderea
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
de el ca să reușească la examenul de intrare în Școala Normală. Spune-mi, are borș diseară? Aș vrea să-l invit pe domnul locotenent. Nu, domnu' învățător, oala am lăsat-o de izbeliște. Dar domnu' comandant știe borșu' nostru. După zâmbetul larg al lui Petea, locotenentul înțelese că Ion îi respectase ordinul. E adevărat, spuse învățătorul când au rămas singuri. Am reușit să plasez un orfan la liceul militar, singurul gratuit și care formează pentru o meserie, dacă asta e o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
trebuie să plec, am întârziat deja." Și eu, dar sper să vă revăd curând. V-aș fi recunoscător să mă inițiați în tainele Bugazului. "O să încerc, deși nu există alt secret decât acela al Bugazului însuși", răspunse Nastia, cu un zâmbet poznaș. Locotenentul crezu că percepe în el un început de complicitate. De altminteri, faptul că ea continua să se culce acasă, în ciuda prezenței lui liniștitoare, nu era un semn? Trebuise să-l studieze mai întâi, invizibilă, ca să știe cum să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de sânge, evident. Se așteaptă rezultatul. Vine Georges. Acum sunt aici amândoi, băieții ei, la fel de preocupați să-și ascundă neliniștea. Dimineața la 2, patul ei e dus la blocul operator. Chirurgul așteaptă în fața ușii. Are părul cărunt și un mic zâmbet trist. Câtă omenie în omul ăsta! Urmează un mare gol negru și se trezește în serviciul de chirurgie. E patru dimineața. Somnolează până când începe ritualul cotidian: temperatură, tensiune, toaletă. Fără mic dejun deocamdată. Ziua se anunță deosebit de caldă. Brigitte, care
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
-se, o întâlni pe culoar pe Nastia care se întorcea și ea, dar de la plajă, sub braț cu pătura udă. Murmură fără să se oprească, subliniind cuvintele esențiale: "Ar trebui găsită altă soluție" și dispăru în adâncimile casei cu un zâmbet complice, care nu trezi în el decât un ecou slab. În clipa aceea își dădu seama, cred eu, că iubirea nu se va mai întoarce, fugise odată cu timpul frumos al cărui reflex înșelător fusese. Atunci, soluția... Îi face o vizită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
din tavan, reflectându-se în geamuri, le făcea atât de opace încât îți putea provoca un acces de claustrofobie. Într-un colț al sălii, vestigiu al vremurilor când se dansa pe peronul gării, o pianină. Patronul îl întâmpină cu un zâmbet larg: "Sunteți prietenul lui Nicolae, n-o să întârzie." Locotenentul se așeză și ceru o țuică să se încălzească. Abia dăduse comanda, că Nicolae împinse la rândul lui ușa restaurantului. Din politețe, învățătorul venise și el mai devreme. Patronul îi luă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
lui niște pași încercând să-l ajungă. Ah, te salut, Istvan!", spune pe un ton neglijent, fără a-i întinde mâna colegului care, la rândul lui, afectează un aer firesc. "Cum îți merge? Pari în formă." Istvan răspunde cu un zâmbet nesigur: "Și tu?" "Ah, eu, știi că am necazuri cu nevastă-mea..." " Ce e cu soția ta, nu-i merge bine?" "Ba da, îi merge bine, dar în direcția opusă!" Tăcere uimită la Istvan. "Nu înțelegi? Atunci să-ți explic
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Începe iar să se caute prin buzunare, cu furie, dar, tot negăsind mărunțiș, îi dă o bancnotă. "Râzi de mine, boierule? N-am vândut azi nimic!" Fata strecoară o monedă în mâna țigăncușei, care eliberează pe loc trecerea, cu un zâmbet zeflemitor: "Mulțumesc, frumoaso! Gagicul tău o să ți-i dea înapoi însutiți." El nu aude ce spune mica nerușinată, sau se face că nu aude. Ia de braț berețica albastră ca să iasă din îmbulzeală. O voce cu accent unguresc răsună în spatele
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
plină de fum a restaurantului, dacă nu cumva în negurile viitorului: "Făceam și eu parte dintre credincioșii care vorbeau "în limbi". Dar vezi, Maria Tereza, Biserica noastră s-a schimbat. Astfel, posesia Duhului a fost înlocuită cu celebrarea Intendentului." Un zâmbet melancolic îi luminează fața cu trăsături regulate, o față destul de frumoasă, care lasă să se întrevadă, ca în filigran, masca bătrânului ce va fi într-o zi, nu foarte depărtată, când echilibrul subtil dintre trăsăturile bărbătești și ridurile propriu-zise se
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
furișată în adâncurile făpturii, înainte de a se declanșa la vedere procesul destrămării. Și totuși, unele indicii ar fi putut fi descifrate, dacă cineva privea cu atenție fotografia Georgetei Horodincă de pe coperta a IV-a a volumului. Ochii umbriți de regrete, zâmbetul sceptic-îngăduitor, părul chiar, strâns într-un coc auster la spate, un guler croit pe gât ca să înlăture de la sine orice podoabă anexă trădează un început de bănuială că vremea jovialității cam trecuse. Ce era de făcut, așadar? Continua să lucreze
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
variabile în timp, trecute printr-un filtru afectiv neistovit. În preajmă, la îndemână, exemplarul din Duminică seara, pus pe raftul bibliotecii, cu coperta la vedere: de după ochelarii fumurii, protejându-i ochii de o lumină prea brutală, autoarea trimite lumii un zâmbet discret, șăgalnic, învăluitor, poate de abandon al deziluziilor, poate de asigurare că iubirea ei, interesul și capacitatea de înțelegere a celuilalt nu vor fi fost niciodată alterate. Printre diversele interpretări și ipoteze plauzibile, de ce n-ar fi de identificat, în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]