16,607 matches
-
învățământului românesc din Transilvania a atins și localitățile de pe Valea Mureșului, situația fiind asemănătoare în mai toate satele de pe suprafață Ardealului. Conform unor statistici, până la 30 august 1940, în nord-estul Transilvaniei existau 1966 de școli primare de stat și 4692 învățători. După Dictatul din 30 august din cei 4692, 3982 au fost obligați să-și părăsească casele și să se refugieze. Între 1940-1941, în Maiorești și în localitățile din împrejurimi, mii de copii români au fost obligați să învețe în școli
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
ducă mai departe tradiția, numele și renumele. La început a luat ființă o școală primară confesională, după perioada Gheorghe Șincai și Petru Maior, în cătunul Idicel Sat. Dovezi sigure menționează existența acestei școli în anul 1805, când a funcționat ca învățător Toma Brancovici. În anul 1850, învățător era Grigore Branca din comuna Aluniș. La această școală frecventau și copiii din cătunul Idicel-Pădure. În cătunul Idicel-Pădure școala a luat ființă în jurul anului 1875, fapt ce rezultă din jurnalul de activitate a lui
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
renumele. La început a luat ființă o școală primară confesională, după perioada Gheorghe Șincai și Petru Maior, în cătunul Idicel Sat. Dovezi sigure menționează existența acestei școli în anul 1805, când a funcționat ca învățător Toma Brancovici. În anul 1850, învățător era Grigore Branca din comuna Aluniș. La această școală frecventau și copiii din cătunul Idicel-Pădure. În cătunul Idicel-Pădure școala a luat ființă în jurul anului 1875, fapt ce rezultă din jurnalul de activitate a lui Mihail Covrig, în care arată că
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
Idicel-Pădure. În cătunul Idicel-Pădure școala a luat ființă în jurul anului 1875, fapt ce rezultă din jurnalul de activitate a lui Mihail Covrig, în care arată că în acest an a frecventat școala primară ca elev în clasa I, având ca învățător pe Iosif Brâncoveanul și Galaftion Șagău. Fragmentele de jurnal demonstrează suplimentar că prima școală în cătunul Idicel-Pădure a funcționat într-o casă, lângă vatra părinților lui Mihail Covrig, care, dacă școala ar fi existat și funcționat în anul 1875, nu
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
străine și a vitregiei vremurilor, căci după al doilea război mondial, de când țara noastră și-a recăpătat independența și s-au creat condiții mai ușoare de învățământ, au urmat și absolvit studii superioare din acest sat zeci de tineri, devenind învățători, profesori, ofițeri, ingineri, medici, preoți, ziariști, tehnicieni de diferite calificări, fapt ce dovedește că această zonă dispune de oameni talentați, harnici și dornici de progres. Dar nu trebuie să-i uităm nici pe cei rămași în sat, care sunt oameni
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
clopotniță care servea la anunțarea liturghiilor și a deceselor. În anul 1903, populația acestui cătun înmulțindu-se și având o stare materială mai bună, precum și datorită faptului că distanța până la biserica din satul vecin era destul de mare, la inițiativa fostului învățător și fiu al satului Mihail Covrig, în colaborare cu toți credincioșii, s-a hotărât să se construiască o biserică. Astfel, s-a cumpărat o biserică veche din lemn, din satul Ibănești care a fost reclădită pe o fundație de piatră
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
malul stâng al gârlei Bucov pe plan nr. 9. (În această parcelă s-a găsit lipsă 34 pogoane <cutropite> de arendașii d-nei Proprietărese.) În legătură cu vecinătatea locului bisericii din Bucov, de față cu epitropii bisericii, Gheorghe Nicolau și Gheorghe Ionescu, primul învățător și al doilea comeciant, s-a trasat următorul hotar: <începând din măgura mare din malul stâng al gârlei Bucov, însemnată pe plan cu nr. 1, măgură colț de trei hotare: între delimitații Porcărești, între d-na Irina Câmpineanu și între
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
hramul vechi, la care s-a adăugat Sfinții Împărați Constantin și Elena și Învierea Domnului. Synodicul (actul ctitoresc) arată numele celor 153 de ctitori, în frunte având pe preotul Alecu și pe Manole Brihăilescu - deputat în Parlamentul țării. Preotul și învățătorul Gheorghe Minculescu (1859-1947) a ctitorit pentru a doua oară biserica, pe aceeași temelie, fiind târnosită la 25 martie 1926 de Episcopul Nichita Duma al Argeșului. El a fost paroh timp de 54 de ani și a văduvit 38 de ani
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
arhiereul vicar Gherasim al Râmnicului și Argeșului. Părintele Theodor a slujit merituos timp de 44 de ani (1939-1983) atât Altarul cât și Corul mixt țărănesc, căruia i-a dat ființă din ființa sa. Școala din Galeș a fost construită în timpul învățătorului Florea State (1911-1995). Tot el a pus bazele Muzeului Etnografic din Galeș, așezat într-un local propriu, din piatră și bârne, ridicat în 1976 de localnici.
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
în perioada 1922-1927. din piatră și paiantă , pe fundație de bârne de stejar. Localul școlii avea două săli de clasă , o cancelarie și un hol fiind construită prin contribuția cetățenilor și 10.000 lei alocați de județ. Cei mai deosebiți învățători ai acestei școli au fost : Gheorghe Căminescu, Spiridonescu, Panaite și Zenovia Anghel , Maria Comănescu, AurelComănescu,Paul Mareș, Ion Răducă și alții. Până la construirea localului școlii, copii învățau la școala din Cucuieți. După cel de al Doilea Război Mondial, Școala a
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
1872) care la 14 ianuarie 1836 știa să scrie (Leonăchescu, 2000). Acest document reprezintă unul dintre primele semnale privind emanciparea femeii în România. La 26 aprilie 1838 ia ființă școala din Stroești, în baza art.8 al Regulamentului Organic. Primul învățător al satului a fost Petre fiul lui Ioan Stan Hogioiu, în vârstă de douăzeci de ani. La 1 iunie 1841 construcția școlii din Stroești, pe baza planului tip de Școală Națională, era terminată (Leonăchescu - Năndrașu, 1981; Leonăchescu, 2000). După înăbușirea
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
arhive, și mare parte din documentele satelor vecine (Leonăchescu - Năndrașu, 1971; Leonăchescu - Năndrașu, 1981; Leonăchescu - Năndrașu, 2000). f) Activități artistice. Tradiția alcătuirii de grupuri vocale, dansatori și trupe de teatru a început la Stroești prin anii 1893 - 1910 la inițiativa învățătorului Nicolae C. Teoderescu - Nekera, fiind continuată de către învățătoarele Elena Ionescu și Marioara Zăvoianu. În prezent Corul Satului Stroești Argeș este coordonat de învățătoarele Aura Constantinescu și Doina Ciolan. În forma actuală corul a fost constituit la inițiativa preotului paroh Bogdan
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
Mulți dintre acești bătrâni nu mai sunt azi în viață și au semnalat cercetătorului piese folclorice și obiceiuri aflate în faza crepusculară (Leonăchescu, 1998; Olărescu, Cionca, Leonăchescu, 2008). Activități artistice. Au rămas în memoria colectivă și scrisă serbările coordonate de învățătorii pensionari Nicolae C. Teodorescu - Nekera și Elena Al. Ionescu. Pe lângă corul organizat se remarcă faptul că persoanele vârstnice sunt dispuse să-și manifeste aptitudinile artistice ori de câte ori simt că sunt ascultate și apreciate. Astfel în data de 29 iulie 2007, d-
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
viața școlii reiese și dintr-o serie de documente care atestă, bunăoară, serbarea sădirii pomilor ce avea loc în fiecare an în Joia dinaintea Floriilor, când se sădeau pomi pe loturile școlii și bisericii sau pe marginea drumurilor. Cel dintâi învățător în satul românesc a fost întotdeauna și fără excepție preotul, însă primul învățător atestat documentar la școala Enăchești a fost P. Pavloff; orele de religie și cântul erau ținute de preotul Gh. Dospinescu, el având în anul școlar 1893/1894
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
sădirii pomilor ce avea loc în fiecare an în Joia dinaintea Floriilor, când se sădeau pomi pe loturile școlii și bisericii sau pe marginea drumurilor. Cel dintâi învățător în satul românesc a fost întotdeauna și fără excepție preotul, însă primul învățător atestat documentar la școala Enăchești a fost P. Pavloff; orele de religie și cântul erau ținute de preotul Gh. Dospinescu, el având în anul școlar 1893/1894 un număr de 46 de elevi. La Tescani bunăoară a predat limba română
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
română profesorul Costache Leca, fiu al satului, licențiat în teologie și mai apoi și în filologie la Universitatea București. O problemă majoră era frecvența la ore și absolvirea cursurilor, deși erau obligatorii iar legea prevedea amenzi grele; înainte de începerea cursurilor, învățătorul împreună cu preotul satului mergeau din casă în casă convingându-i pe săteni de necesitatea și binefacerile școlii. Dar nu numai în școală ci și în afara ei preoții s-au ocupat de starea morală, culturală și intelectuală a credincioșilor; astfel s-
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
ocupat de starea morală, culturală și intelectuală a credincioșilor; astfel s-a înființat în 1932, la Tescani, Cercul Cultural Gheorghe Asachi care număra 14 membri între care Pr. Ioan Goagă - redactor, Pr. Procopie, Pr. Cojan - membri și o serie de învățători și directori de școală. Până în 1948 Biserica și slujitorii sfintelor altare au dat învățământului românesc un sens profund moral și spiritual - preotul era în școală, se preda disciplina Religie în cadrul grupei Educația moral-religioasă, vacanțele coincideau cu marile sărbători și întotdeauna
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
iar după Revoluția din 1848, prin anul 1857, o școală de piatră și cărămidă ale cărei temelii se văd și astăzi la câțiva metri de căminul cultural; aceasta avea 2 săli de învățământ destul de încăpătoare și două camere pentru locuința învățătorului cu dependințe (șură, grajd, etc.). În apropierea bisericii mai construiesc o casă comunală servind ca prăvălie și primărie. Între 1850-1860 s-a mai clădit de săteni un local de cârciumă, mai bine zis han compus din 9 camere, pivniță în
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
Austro-Ungar, pe la sfârșitul secolului XIX satul Livadia aparținea din punct de vedere administrativ de primăria din satul Râu Bărbat, acolo fiind actele de stare civilă ale satului Livadia, până la 1 ianuarie 1908. Până în anul 1895 starea civilă era condusă de învățători, un exemplu fiind directorul școlii din Livadia, Balazs Ferencz. Începând cu 1 octombrie 1895, starea civilă a trecut la notariatul „Cercual" (așa cum era numit sub dominația ungură) din Râu Bărbat. La 1 ianuarie 1908 s-a înființat „Notariatul Cercual Livadia
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
în prezent acolo locuiește nepotul său, Popescu Marcel. Actuala casă a fost construită de tatăl lui Marcel, Popescu Mihai, la începutul anilor 1940, când acesta era primar (și negustor de vite). Casa veche unde a funcționat notariatul a fost a învățătorului ungur Balazs Ferencz, care a vândut-o lui Popescu Mihai Mălăoni cel bătrân în anul 1911 cu 2.000 de forinți. De notariatul cercual Livadia aparțineau satele: Baru Mare, Baru Mic, Pietros și Valea Lupului. După 1 decembrie 1918 s-
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
de ședință, care cuprinde perioada 1912-1918 de la Primăria maghiară și în continuare în paginile următoare, perioada 1921-1930, în limba română, cu procesele verbale de ședință sub administrația română. În acest sens aflăm următoarele: - în comitetul primăriei apare ca primar (președinte) învățătorul ungur Balazs Ferencz, iar ca membrii români: Cincora Ianaș notar cercual, Băltian Ianăș, Stoica Pal, Vladislav Ianăș, Cincora Aron, Ungur Petre, Törok Ianăș, Crăciunescu Pal, Unguraș Ianăș și Unguraș Iștvan, -primul comitet al primăriei în administrație românească (după Marea Unire
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
a luat ființă școala obligatorie de stat în limba maghiară, cu 195 de elevi. Prima școlă din Livadia și-a desfășurat activitatea în casa lui Păluț Dâlja, (prima clădire pe stânga, la intrarea dinspre Pui). Mihai Sârb a fost primul învățător al școlii din Livadia. A doua clădire de școală este acolo unde locuiește familia Vladislav Ianăș Brăilă (fosta casă a lui Beti Vladislav, sora preotului Emil Vladislav decedați) în anii 40. Turcu Petru (Ponoran) își amintea că „a pomenit" în
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
În conformitate cu sursa bibliografică “Semitism“, prezentată în capitolul anterior, veniturile școlii în anii 1870 constau în: - 160 coroane, - 400 litri de porumb, - 4 coroane „congură" ? (cuvânt indescifrabil), - 398 coroane și 98 fileri. Din notițele rămase de la Turcu Petru Ponoran rezultă că învățătorii de la școala maghiară pe care i-a cunoscut au fost: - Balazs Ferencz (1875 -1916), - Kuroși Antal (1885 -1890), - Pffaifer Ana (1890 -1910), - Druhora Aranko 1903 , - Barabaș Ilona (1909-1918). Începând cu anul 1918, după Marea Unire, s-a trecut la învățământul
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
arestării lui de comuniști, iar după eliberarea din închisoare, prin anul 1953, nu a mai avut voie să reintre în învățământ. Originar din Cugir a fost un adevărat dascăl de sat românesc. Din anul 1946 până în anul 1970, au funcționat învățătorii din familia Târjoianu . Până în anii 1955-60 școala în Livadia era de șapte clase, în anii comunismului trecându-se la patru clase, motiv pentru care elevii erau nevoiți să meargă zilnicla școlile din Pui sau Baru - Pietros. Familiile Groza și Târjoianu
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
familia Târjoianu . Până în anii 1955-60 școala în Livadia era de șapte clase, în anii comunismului trecându-se la patru clase, motiv pentru care elevii erau nevoiți să meargă zilnicla școlile din Pui sau Baru - Pietros. Familiile Groza și Târjoianu ca învățători au locuit chiar în localul școlii, ocupându-se și de partea gospodărească a școlii (incintei și grădinii școlii). Trebuie remarcat că în toate instituțiile de învățământ preuniversitare, era ceva obișnuit ca învățătorii directori să locuiască în clădirea școlii. De asemenea
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]