16,713 matches
-
că aceasta se punea lângă un bolnav atunci când se aprecia că va muri. Întinse mâna să o ridice, dar o trase imediat când văzu privirea lui care o urmărea. Carlina îi zise cu glas domol: - Te rog tată să mă ierți dacă ți-am greșit vreodată, te-am neglijat sau nu te-am ascultat. - Nu, te rog nu spune asta nici în glumă. Am avut cei mai buni copii. Toți m-au ascultat chiar dacă uneori spuneam că Elena era inima mea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că inamicul meu este alcoolul și că „sticla plină mă alină, sticla goală mă omoară”, dar acum s-a adeverit exact contrariul, spuse zâmbind amar. - Pot să-ți spun Leon că în ultimii ani ai îmbătrânit foarte mult. Alcoolul nu iartă pe nimeni. E un drog puternic, dăunător. Intenția mea a fost să te ajut să 211 depășești acest viciu oribil. A reușit să-ți stăpânească mintea. A fost mai puternic decât tine. Acum nu-ți rămâne decât să-ți jelești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
odată cu ea îi ceru iertare. A doua zi se adunase foarte multă lume. Carlina despături scrisoarea și citi: „Dacă ești așa de bună te rog să ai grijă să mă înmormântezi acolo unde m-am născut. Te rog să mă ierți pentru lipsa mea de politețe față de tine în anumite momente. S-a datorat suferințelor mele care depășeau puterea mea de îndurare. Viața mea a fost bună numai în perioada în care am fost cu tine, restul a fost o mizerie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai rugat nimeni niciodată mai mult și mai frumos, să ai grijă de copiii mei așa cum ai avut și până acum. Cu inima ta bună și prin faptele tale, Dumnezeu va fi mereu cu tine. Ai fost iubirea vieții mele. Iartă-mă și adio pentru totdeauna. LEON” Carlina împături scrisoarea la loc și meditând la surprizele vieții își spuse: „Da, Leon. Te voi ierta pentru toate. Adio pentru totdeauna!” G. Suferințele escapadei Norii bezmetici și grei, de culoare cenușie traversau amenințător
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ta bună și prin faptele tale, Dumnezeu va fi mereu cu tine. Ai fost iubirea vieții mele. Iartă-mă și adio pentru totdeauna. LEON” Carlina împături scrisoarea la loc și meditând la surprizele vieții își spuse: „Da, Leon. Te voi ierta pentru toate. Adio pentru totdeauna!” G. Suferințele escapadei Norii bezmetici și grei, de culoare cenușie traversau amenințător cerul, neștiind încotro să se îndrepte. Brațele cerului păreau că stăpânesc tot Pământul. Nici nu puteai ști dacă în acel moment mai exista
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în zona unui buzunar. - O fi ziua păcatelor? Trebuie să fiu mult mai atent de vreme ce buzunarul mi-a fost deja atins, zise Alin. Îl prinse pe îndrăzneț cu iuțeala fulgerului și-l întrebă: - Ce cauți, vierme? - Te rog lasă-mă, iartă-mă! N-am știut că ești de-al nostru. - Cum, tu nu-ți cunoști concetățenii? Măcar după moaca lor. Altă dată să nu te mai apropii de buzunarul meu. Ai auzit? Că îți rup gâtul! Dai de belea cu mine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
da seama că bijuteriile mai mult o incomodau decât să o avantajeze. Vasilica avea o înfățișare agreabilă și o prezență plăcută. Era o femeie distinsă, și avea multe de oferit. Carlina își spuse, așa ca pentru sine: „Dumnezeu să mă ierte, dar Carmen nu semăna deloc cu mama sa. Nu că aș rosti vre-un cuvânt împotriva lor, pur și simplu nu se asemuiau. Nu voi spune niciodată nimic împotriva lor. Dacă stau să mă gândesc e un fel de model
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să se joace cu Victoria. Atunci se umple casa de bucurie. Zâmbetele lor sunt ca un răsărit de soare. Uitasem să 286 spun: mai vin și cei curioși care îi interesează cum mai stau lucrurile în familia mea. Să mă ierte Dumnezeu, mă uit pe vizor și nu le dau drumul, niciunuia. Găsea că toate acestea au o logică. Florile de tei păliseră, trecuseră de apogeul frumuseții lor, amintind de nostalgia timpului trecut când ei se plimbau umăr lângă umăr, auzindu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nimic în ziua aceea și o lăsase fără o gură de apă să îl aștepte într-un loc atât de străin de ea. Nu îl mai recunoștea. În momentul acela nutrea o ură adâncă și își propusese să nu îl ierte niciodată. Era picătura care îi umpluse paharul cu amărăciune. Își dorise din toată inima ca măcar pentru un moment să rupă despărțirea dintre ei prin gesturi sublime. Era departe de acest vis. - Te întreb pentru a doua oară. Pentru ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nimic. Au trecut atâția ani și sentimentele mele față de maică-ta sau schimbat. - Ești absolut sigur!? Mama încă te mai iubește. - Te rog înțelege. Nu mai putem înoda ce a fost. Vei avea în curând un frățior. Spune că mă ierți și nu mă considera un tată vrednic de dispreț. - Nimic nu este mai îngrozitor ca ceea ce mi se întâmplă. - Înțelege că la vremea aceea am iubit-o mult pe mama ta. Era ca o perlă adevărată, veritabilă dar am pierdut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
geloasă din două motive: unul că vei locui cu Julia și al doilea că vei avea un frățior. Ea îi întinse o mânuță iar el i-o cuprinsese într-a lui ca într-un căuș, sărutândo. - M-am purtat prostește, iartă-mă tată! - Voi fi mereu alături de tine. Nu trebuie să mai spui nimic. Totul s-a întâmplat din vina mea. - Am să stau cu tine cât va fi nevoie dar și cu mama! - Bineînțeles!, se grăbi să îi răspundă, să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și-a făcut reclamă cu prezența la Cannes ! Cu alte cuvinte, dacă un film românesc iese când iese... , dacă, în plus, are șansa de a fi arătat la cel mai mare festival de film din lume și dacă lucru de neiertat ! mai are parte și de cronici bune (cum a avut filmul lui Cristi Puiu în Les inrockuptibles și TØlØrama), trebuie neapărat ca regizorul ca să fie de gașcă să-și bage capul în pământ și să nu zică nici pâs... Tot
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
comice în care tatăl (Mircea Diaconu) îl imită pe acesta, iar restul familiei se face că-l bate. La școală, Eva se vede cu fiul unui securist, care, într un gest premonitor, doboară bustul de ghips al dictatorului : băiatul este iertat, dar Eva e mutată din liceul cu nume istoric într-unul industrial. în imaginație, Lalalilu, când nu se gândește la moduri de a-l doborî pe Ceaușescu (praștia pare să fie o soluție !), se vede încăpând cu toată familia și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
școală ! Nu vreau să mă gândesc ce-ar fi dacă ar fi.) Ce este descumpănitor este că unii dintre cei care postează astfel de revolte cinefile sunt useri sensibili și cultivați. Iată comentariul unuia dintre aceștia : broken blossoms sa ma ierte dumnezeu, dar nu mai inghit filme de griffith nici cu pistolul la tampla ! adica, fir-ar sa fie, recunosc ca individu are o importanta majora in istoria filmului, ca a inventat montajul paralel etc., dar pur si simplu NU POT
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ochii, o privesc mirat, apoi mă uit și-n jur, să văd dacă nu cumva a salutat pe altcineva. Eram singuri pe tot culoarul. Da, ei da, pe tine te-am salutat, rîde ea, observîndu-mi privirea. Vă rog să mă iertați!, eram preocupat de hîrtiile astea. E vreo decizie prin care ești dat din nou disponibil? mă întreabă doamna Teona rîzînd, arătînd cu privirea spre hîrtii. Nu. Sînt bonuri de materiale pentru o nouă instalație. Faceți cafea cu toată apa din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
conștiincioasă. Cînd i se ia vreun interviu spune vorbe frumoase, iar reporterii sînt mulțumiți că nu li se va tăia din material, trebuind apoi să facă mixaje la masa de montaj. Maistrul Cornea însă e rău de gură și nu iartă pe nimeni cînd știe că are dreptate. Pe mine m-a spus de vreo trei ori lui Don Șef că nu stau în permanență la instalație, să supraveghez montajul, și de fiecare dată șeful îi răspundea că eu mai am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pictor, extaziindu-se în fața unor magnolii, și-ar muia pensula în cel mai curat roz... Aceste doamne despre care n-am încă puterea să scriu!... Și Vlad... Vlad care-a fost, Vlad care este... Pe el nu trebuie să-l iert; omul încununat de succes, retras în spatele pozei ce și-a construit-o peste noapte... Dacă l-aș fi cunoscut astfel de la început, n-ar fi însemnat pentru mine decît un tip aparte, dar așa, gîndindu-mă la Vlad pe care l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pînă la urmă se-ntîmplă să rămînă doar scînteie?! Da, scînteie... Dar să nu uităm că focul este de fapt două-trei flăcări plus suma algebrică a tuturor scînteilor... Cineva bate la ușă, apoi intră: e un inginer din biroul vecin. Mă iertați, zice el, credeam că vă certați... Mai așteaptă puțin, îi zice Graur, că ajungem și acolo. Inginerul își retrage capul și închide ușa. Luchian scoate batista și-și șterge îndelung fața. Dă apoi din mînă a lehamite și se așează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mi-a spus tovarășa secretară... Da-da, te-am căutat, îmi taie vorba inginerul-șef al Zonei Întîi, din care face parte și secția unde lucrez eu. Ia ascultă, zice el, îndreptîndu-și spatele, la ce oră vii tu la serviciu? " Iartă-l, Doamne, că-i prost!", zic eu, dîndu-mi seama că și el, asemenea multora de pe aici, din "tu" și "măi" nu-și mai scoate subalternii. Vin normal, odată cu tot personalul, îi răspund. "Normal"... Azi, spre exemplu. Șapte jumătate. Da... șapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ajunge lîngă ușa biroului său ridică privirea și mă observă. O salut, dar ea nu zice nimic. Deschide ușa și intră. Eu mai rămîn două clipe pe loc, apoi bat la ușă și intru. Sărut mîinile! Vă rog să mă iertați, lipsește tovarășul Teodoru și..., încep eu pe un ton calm, aproape umil. Erai lîngă ușă cînd am venit eu, tovarășe fizician, zice Brîndușa, apăsînd pe cuvîntul "fizician", cred că ai citit programul afișat. Se apleacă spre unul din cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Tovarășe fizician, strigă la mine Brîndușa, accentuînd și mai puternic pe cuvîntul "fizician", de parcă ar fi vrut să-mi amintească părerea ei cum că fizician e similar cu nimica, mă faci să stau cu mîna întinsă?! Vă rog să mă iertați! mă precipit eu. Nu eram atent... Îi pun hîrtiile pe birou, în față, și mă retrag, rotindu-mi casca de protecție în mîini. Nu e în ordine, îmi spune Brîndușa, aruncînd formularele spre colțul biroului, trebuie să semneze și Aprovizionarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aș fi în stare să ies în fugă din cameră. Trebuie să mă stăpînesc, să salvez, dacă mai poate fi salvat, vreun gram din mine însumi. Mă ridic încet de pe scaun și mă apropii de cuier: Vă rog să mă iertați, doamnă! Îmi pare rău! spun cu glasul topit, începînd să-mi îmbrac scurta de velur. "Doamnă"?!! se miră doamna Cristina, urmărindu-mă cu privirea. De cînd sînt doamnă pentru tine, că, acum cîteva minute, nu cred că vedeai în mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sîntem prieteni de mult, atît cît să ne cunoaștem foarte bine; dealtfel, de cîtva timp stăm împreună; cît de curînd ne vom... ...căsători. Excelent! Vă urez noroc! îmi taie ea vorba. Speram să nu te superi... Vă rog să mă iertați! murmur eu, mușcîndu-mi buza pe dinăuntru. Este și vina mea, continuă femeia pe un ton grav. Eu m-am pierdut în întrebări laterale... De fapt nu voiam să-ți pun decît o singură întrebare: cîte pagini ai scris de cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Da... Probabil era profesoara frumoasă... Am simțit cum roșesc și mi-am scos boneta din buzunar să-mi șterg gîtul. Mihai, mi-a spus bucătăreasa pe un ton molcom, dar destul de grav ca să mă înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc un bărbat, dar să-l pălmuiesc pînă la sînge, iar azi, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
notat numărul ei. Părea tare agitată. Indiferent, ce naiba mi se mai poate întîmpla?! formez numărul notat pe hîrtie și cer interiorul notat acolo: 604. Da, aud o voce stinsă, de femeie. Sărut mîinile, bună seara! spun. Vă rog să mă iertați! Mi s-a spus să dau telefon la numărul ăsta. Sînt... Mihai! Bună seara, Mihai! mi se adresează vocea din telefon ca o explozie de fericire. Doamne, credeam că nu mai telefonezi!... Cristina, tu ești?! tresar eu, recunoscînd vocea. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]