16,853 matches
-
1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul "Mara", nuvelele "Moara cu noroc" și "Pădureanca", iar memoriile sale publicate în volumul "Amintiri", apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la " Timpul" în București și, mai apoi, fondator al "Tribunei" din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
post de arhivar la Consistoriul ortodox de la Oradea. Acestă muncă de arhivar și drumețiile prin satele din jur îl inspiră pentru scrierea nuvelei "Popa Tanda". Refuză oferta din partea episcopului Miron Romanul de a se întoarce la Arad să lucreze ca redactor al foii bisericești " Lumina". Legăturile cu viața de la Arad se întrerup o dată cu moartea părinților, iar Luiza îl abandonase. Astfel, la sfârșitul anului 1873 a plecat la Viena, cu ajutor financiar de la "Junimea", dar nu-și continuă studiile, fiind țintuit luni
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
Pompiliu, cu care împarte odaia, și se împrietenește cu Ion Creangă. Frecventează saloanele Veronicăi Micle și Matildei Cugler, citește la "Junimea" și i se publică nuvela " Popa Tanda", scrie comedia "Toane sau vorbe de clacă". Pentru scurtă vreme a fost redactor la "Curierul din Iași" înlocuindu-l pe Eminescu. În decembrie 1874, spre regretul lui Iacob Negruzzi, pleacă la București fiind numit de către Titu Maiorescu secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi. În calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
a fost stimulantă din punct de vedere literar considerând anturajul, dar cei trei clasici trăiau într-o sărăcie lucie, uitați adesea cu plata de către potentații junimiști. Titu Maiorescu părăsise direcția ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau plătiți uneori cu lunile. Astfel Caragiale părăsește redacția în anul 1879, Slavici îl urmează în anul 1880, iar Eminescu rămâne singur până la plecarea sa din anul 1882. În anul 1879 a început lucrul la cartea "Die Rumänen in
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
întâmplare se rupea una dintre cele mai puternice verigi care-l țineau legat de România. În toamnă, Eleonora Tănăsescu, fostă elevă de la Azil și viitoarea lui soție, pleacă la Sibiu, ca directoare a școlii române de fete. În același timp redactorii "Telegrafului român", formați de Andrei Șaguna, sunt izgoniți din redacția ziarului. Astfel s-a plănuit crearea unui ziar independent în stare să se opună fruntașilor români care făceau jocul guvernului și mitropolitului Miron Romanul, înscăunat de guvern. În aprilie 1884
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
toate recomandările lui Maiorescu și ale lui V. A. Urechia, deoarece D. Olănescu, membru în comitetul Teatrului Național, o găsise "nulă și ridicolă până în ultimul grad". Din anul 1885 începuse o serie grea de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului "Tribunei". Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de "agitațiune". Își execută pedeapsa la Vacz, o localitate pe malul Dunării, aproape de Budapesta. Regimul închisorii a fost lejer permițându-i-se să primească ziare
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
director al agenției de presă din "Corespondența română" și al ziarului cu același nume. Din septembrie 1910 a fost învățător principal la Școala evanghelică și la Școala superioară de fete din București. În 1913 a fost pentru o scurtă perioadă redactor la "Buletinul armatei și marinei". În pragul primului război mondial a fost director al ziarului "Ziua" din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare. A susținut, alături de regele Carol I, neutralitatea României. Soluția preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
septembrie 1916 a fost pus în libertate de autoritățile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală "nu rezultă nimic compromițător". A rămas la București în timpul ocupației germane, unde a fost redactor al "Gazetei Bucureștilor". În această calitate a criticat panslavismul precum și pe aliații francezi și englezi. Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar "Minciuna, Clevetirea și Prostia". În 19 martie 1917 a conchis că sunt "vrednici
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
de doi tulnicași. În anii '50 cucerește titlul de laureată a concursurilor naționale „Tineri soliști” organizate în cadrul Festivalurilor Mondiale ale Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie de la Varșovia (1955), Moscova (1957) și Viena (1959). În perioada 1956-1958 lucrează ca redactor la redacția muzicală a Radiodifuziunii Române. În martie 1959 s-a aflat între interpreții de seamă care au pus bazele Ansamblului artistic „Maramureșul” din Baia Mare. Prin intermediul Organizației de Spectacole și Teatru (O.S.T.A.) în anii 1982-1988 participă la spectacole
Victoria Darvai () [Corola-website/Science/311520_a_312849]
-
(n. 26 martie 1926, București - d. 6 februarie 2008, București) a fost un jurnalist român, disident anticomunist, timp de 24 de ani redactor la Radio Europa Liberă. și-a început cariera de ziarist ca redactor la ziarul “Sportul popular”, unde a inițiat campania alegerii celui mai bun fotbalist român al anului 1954. Pentru aceasta a sunat, fără să anunțe pe nimeni înainte, 40
Max Bănuș () [Corola-website/Science/311538_a_312867]
-
(n. 26 martie 1926, București - d. 6 februarie 2008, București) a fost un jurnalist român, disident anticomunist, timp de 24 de ani redactor la Radio Europa Liberă. și-a început cariera de ziarist ca redactor la ziarul “Sportul popular”, unde a inițiat campania alegerii celui mai bun fotbalist român al anului 1954. Pentru aceasta a sunat, fără să anunțe pe nimeni înainte, 40 de antrenori din Occident, pentru a realiza un clasament în urma CM din
Max Bănuș () [Corola-website/Science/311538_a_312867]
-
devenit ziar din 1968, și, pe de altă parte, emigrarea germanilor din România. Tirajele raportate au fost de 58.000 în 1973, de 30.000 în februarie 1990 și de 10.000 în decembrie 1990. După Revoluția română din 1989, redactorii au modificat punctul de vedere politic, dar au menținut titlul până la 1 ianuarie 1993 când ziarul s-a transformat în Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZ). De la 1 noiembrie 1993 a preluat și ziarul Neue Banater Zeitung, iar de la 1
Neuer Weg () [Corola-website/Science/311524_a_312853]
-
aprobarea să organizeze "Kronenfest" (Sărbătoarea Cununii) în Transilvania și "Kirchweihfest" în Banat, sărbători care fuseseră interzise de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. "Kirchweihfest" înseamnă „Sărbătorirea hramului bisericii”. Pentru a nu folosi cuvântul "Kirchweih" (hramul bisericii), prohibit de cenzură, redactorii au folosit varianta din dialectul șvabilor bănățeni, "Kerwei", cuvânt care nefiind în dicționarele germane, nu îi deranja pe cenzori. În anul 1972, ziarul a organizat un concurs de culegere de folclor din Banat, în cadrul căruia la redacție au sosit mai
Neuer Weg () [Corola-website/Science/311524_a_312853]
-
număr însemnat aparținând unor compozitori ce proveneau din toate părțile Europei vestice. Lor li se adaugă transcrierea (în scriitură minimală, de regulă la două voci) a unor piese anonime, foarte la modă în Transilvania vremii și bucăți compuse chiar de redactorii culegerii - există un număr mic de asemenea piese scrise de Căianu însuși. S-a folosit în notarea pieselor tabulatura de orgă de tip Ammerbach. (Există o singură excepție, o piesă notată pe portativ cu cinci linii.) Codicele a fost scris
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
s-a mutat cu părinții la București, a studiat la liceul „Gheorghe Lazăr”. A urmat apoi Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934. În 1930 a debutat la cotidianul, devenit apoi săptămânal „Facla” apoi, în 1933 a devenit redactor al ziarelor „Dimineața”, „Adevărul” și săptămânalul „Cuvântul Liber”. La doar 24 de ani, în 1932, a publicat eseul "Eminescu. Încercare critică", ce i-a atras atenția lui George Călinescu care i-a scris un comentariu elogios. A înființat revista literară
Lucian Boz () [Corola-website/Science/311543_a_312872]
-
fiind cetățean român Lucian Boz a fost salvat de la moarte în 1944 prin intervenția Legației române de la Paris. Întors în țară după 1944 a creat, în asociație cu Martin Econom, cotidianul în limbă franceză „L’Information Internationale”, și a devenit redactor al cotidianului „Finanțe și Industrie”. În 1946 a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional la „Le Monde”. În 1947 a fost trimis în țară pentru a face un reportaj în regiunile bântuite de secetă
Lucian Boz () [Corola-website/Science/311543_a_312872]
-
a început la orele 20 la Constantinopol, și a fost efectuată de Bedri Bey, șeful poliției din Constantinopol. În noaptea de 24 spre 25 aprilie 1915, între 235 și 270 de intelectuali armeni au fost arestați, în special clerici, medici, redactori, jurnaliști, avocați, profesori, artiști și politicieni, inclusiv membri ai . Un al doilea val de arestări a fost lansat pe 25 aprilie, și a condus la arestarea a 500 până la 600 de armeni. În total, se estimează că 2345 de armeni
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
observații, considerate o „insultă la adresa identității naționale turce”, el fiind pasibil la între șase luni și trei ani de închisoare; justiția turcă a renunțat, cu toate acestea, la urmărirea penală pe 23 ianuarie 2006. La 19 ianuarie 2007, Hrant Dink, redactor-șef al revistei armene din Istanbul "" și principal promotor al recunoașterii Genocidului din Turcia, a fost asasinat de un tânăr naționalist. Aproape o sută de mii de manifestanți au ieșit pe străzile Istanbulului, cu ocazia înmormântării lui, ținând pancarte, care
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
Belarus, a unei edituri, a universității și a academiei din această țară. Un alt demers al scriitorului este îndreptat în favoarea apariției unei publicații independente lucru concretizat prin apariția, în același an, 1919, a ziarului "Звон" ("Clopotul"), căruia i-a fost redactor-șef. În 1922 îi apare volumul de versuri "Спадчына" ("Moștenirea"). În același an, încheie scrirea tragicomediei "Тутэйшыя" ("Oamenii de aici"), în care este prezentată cu ironie viața urbană din perioada de ocupație din Primul Război Mondial. În 1926, în revista
Yanka Kupala () [Corola-website/Science/311656_a_312985]
-
de Poliție, îndeplinind aceste funcții până în anul 1992. În această perioadă, el a predat cursurile de drept constituțional și discipline de specialitate. Apoi, pentru timp de un an, este ofițer specialist în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și redactor-șef al revistei "955 - Poliția Capitalei". Îndeplinește apoi funcțiile de director al Corpului de Control și Anticorupție din cadrul Inspectoratului General al Poliției (1993-1995) și director al Direcției Cercetări Penale din cadrul IGP (1995-1997). La data de 3 martie 1997 colonelul Pavel
Pavel Abraham () [Corola-website/Science/311669_a_312998]
-
Catinca Roman. După mai multe apariții televizate, Claudiu Mirică și Catinca Roman filmează videoclipul piesei, regizat de Alida Marinescu. în 2011, artistul părăsește definitiv România pentru și se instalează la Paris. In calitate de ziarist, Claudiu Mirică a publicat, în calitate de redactor sau de editor sef, articole în Cronica Română, Mediafax, Ziarul Financiar, TV Story și Pro TV Magazin. Interviuri
Claudiu Mirică () [Corola-website/Science/311673_a_313002]
-
anul 1958 a absolvit Facultatea de Istorie și Filologie, secția Limba și Literatura Română. Și-a început cariera în 1958 în calitate de colaborator literar la ziarul „Moldova Socialistă”, unde a lucrat timp de doi ani. Următorii zece ani a activat în calitate de redactor, șef de secție la Bibliotecă de Stat a RSSM și redactor-șef al Colegiului redacțional de repertoriu al Ministerului Culturii din RSSM. Ulterior a fost director-adjunct pentru știința al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Din 1973 devine
Ion Madan () [Corola-website/Science/311722_a_313051]
-
și Literatura Română. Și-a început cariera în 1958 în calitate de colaborator literar la ziarul „Moldova Socialistă”, unde a lucrat timp de doi ani. Următorii zece ani a activat în calitate de redactor, șef de secție la Bibliotecă de Stat a RSSM și redactor-șef al Colegiului redacțional de repertoriu al Ministerului Culturii din RSSM. Ulterior a fost director-adjunct pentru știința al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Din 1973 devine cadru didactic la Universitatea de Stat din Chișinău și în decursul
Ion Madan () [Corola-website/Science/311722_a_313051]
-
(n. 26 aprilie 1937, sat Mireșu Mare, județul Prahova - d. 21 august 2013, Ploiești județul Prahova) a fost critic și istoric literar, profesor universitar, redactor-șef la revista Axioma și președinte al Societății Culturale "I.L. Caragiale". - primare: în comuna natală (1944-1948). - gimnaziale și liceale: la Colegiul Național "I.L. Caragiale" din Ploiești (1948 - 1954). - superioare: la Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Secția "Limba și literatura
Ieronim Tătaru () [Corola-website/Science/311726_a_313055]
-
asociat pentru literatura comparată la Facultatea de Litere - Stiințe, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești (1959 - 2003). - secretar științific, vicepreședinte și președinte al Filialei Ploiești a Societății de Știinte Filologice și membru în Consiliul central de conducere a acestei Societăți (1968 - 1990). - redactor - șef al revistelor de cultură "Școala Prahovei"(1969 - 1970), "Buletinul Filialei Prahova a Societății de Științe Filologice" (1983 - 1987) și Axioma (din 2000 și în prezent). - președinte al Societății Culturale "I.L. Caragiale" (din 2002 și în prezent). - debut publicistic: la
Ieronim Tătaru () [Corola-website/Science/311726_a_313055]