KorAP: Find »[drukola/base=aprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...615 616 617 ...719 >

17,970 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

atunci Jayne trase în fața casei, în Porsche. Când m-a văzut cu Kimball a rămas în mașină, privindu-ne și prefăcându-se că vorbește la celular. Imediat ce Kimball a dispărut, Jayne sări din mașină, zâmbitoare, și veni spre mine, încă aprinsă de noul început pe care ni-l promisesem dimineața. M-a întrebat cine era Kimball și când i-am spus că era un student, m-a crezut și m-a luat de mână conducându-mă înapoi în casă. Nu i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
lângă mine, cu o mână pe spatele meu. Mi-a zâmbit generos (un rictus de la Klonopin), după care a încercat să-l îmbrățișeze pe Ashton, care s-a întors brusc și a zbughit-o din cameră. Fața lui Nadine tresări aprinsă de îngrijorare - însă numai o secundă - după care redeveni masca zâmbitoare a gazdei. Era un moment semnificativ. Eram deja îngrozit și epuizat. Casa celor doi Alleni era o copie aproape identică a casei noastre - un palat minimalist și imaculat. Exista

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
au dus în bucătărie să pregătească desertul, în timp ce bărbații au ieșit lângă piscină să fumeze trabucuri, însă Mark Huntington adusese patru țigări de marijuana gata rulate și înainte să-mi dau seama ce se întâmpla, m-am pomenit că le aprindeam. Nu eram un fan al marijuanei, dar am fost plăcut surprins, recunoscător pentru apariția ei: restul serii urma să fie infinit mai lung - înghețata cu fructe proaspete și luările de rămas-bun interminabile, urmate de înspăimântătoarele promisiuni ale unei alte cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
și cu mâna liberă am pipăit peretele până când am dat peste comutator. Și în acel moment ceva m-a mușcat de palmă. Se auzi un sâsâit, apoi am simțit o înțepătură în mână. Am țipat fără să vreau și am aprins lumina. Ținând pistolul în mâna întinsă, am rotit-o prin cameră. Singurul lucru care mișca era Terby, care ateriză pe podea și căzu în cioc înainte de a se răsturna într-o parte, ochii lui stranii fixați asupra mea. Lângă el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
că nu era vorba de o fantasmă cauzată de sangria și marijuana; un sentiment general foarte negativ mă invadă pe tăcute. Jayne începu să urce scările. Am urmat-o pentru că nu știam ce altceva să fac. Aplicele de pe hol erau aprinse, scăldând coridorul în obișnuita lumină rece. Ușa camerei lui Robby era închisă, iar când Jayne încercă s-o deschidă, își dădu seama că era încuiată. - Robby? strigă Jayne. Dragul meu? - Mamă - sunt bine. Lasă-mă, am auzit de dincolo de ușă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
lămâi întrerupt din când în când de câte un palmier sălbatic, ale căror ramuri se topeau în ceața albăstruie, iar mireasma Pacificului pătrunsese cumva în Range Rover împreună cu Elton John cântând Someone Saved My Life Tonight deși radioul nu era aprins, după care a apărut o rampă de ieșire de pe autostradă și un semn deasupra noastră pe care scria cu litere strălucitoare SHERMAN OAKS și atunci m-am gândit la orașul pe care îl abandonasem pe Coasta de Vest și mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
când, dintr-o dată, am auzit niște sunete provenind din camera media. Eram prea obosit ca să-mi mai fie frică de ceva, așa că, foarte calm, m-am îndreptat în direcția din care veneau sunetele. Marele televizor cu monitor din plasmă era aprins. Din nou 1941 - John Belushi pilotând un avion deasupra celebrului Hollywood Boulevard, cu un trabuc între dinți și o licărire nebună în ochi. Am apăsat pe MUTE, închipuindu-mi că era vorba de un DVD pe care îl cumpărasem și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-și colții la un dușman necunoscut și nu s-a trezit când am deschis ușile glisante, am ieșit și m-am îndreptat în direcția din care veniseră sunetele acelor zgârieturi. Însă m-am oprit brusc atunci când luminile piscinei s-au aprins, apa devenind de un acvamarin luminos, apoi s-au stins la fel de brusc și apa s-a cufundat în întuneric. Am auzit zumzetul vag dinspre jacuzzi și când m-am uitat am văzut că făcea spume și, de parcă aș fi știut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
am dat seama că întreaga configurație a casei era exact aceiași. De asta mi se păruse casa atât de familiară. Locuisem aici înainte. Apoi asta a fost întreruptă de o nouă amintire. M-am întors în camera media și am aprins televizorul. 1941 rula pe canalul 64 fără sonor. Văzusem acest film împreună cu tata în decembrie 1979 la Cinerama Dome în Hollywood. 1941 era anul de naștere al tatălui meu. Și în câteva secunde - exact în momentul acestei revelații - am auzit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de Marta, strângând pătura mai tare în jurul meu, după care am intrat în birou, încuind ușa, lăsând pătura să cadă, ducându-mă direct la computer, trântindu-mă pe scaunul turnant. Mă puteam vedea pe ecranul negru al computerului. L-am aprins și imaginea mea s-a stins. Am intrat pe AOL. - Ați primit un mail, m-a avertizat vocea metalică. Aveam șaptezeci și patru de mesaje. Pentru fiecare dintre cele șaptezeci și patru de mesaje care sosiseră în timpul nopții - majoritatea dintre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
cu sânge sub desen. Nici de data asta nu se găsiseră amprente. - Nimeni nu știe nici măcar cum ajunsese această camera să fie ocupată...camerista... Vocea lui Kimball se auzea tot mai slab. Cădea înserarea, așa că m-am întins și am aprins lampa cu abajur verde care se afla pe biroul meu, dar care nu reuși să ilumineze camera. Ascultându-l pe Kimball, inima îmi bătea nebunește. Deși scena crimei nu fusese contaminată, criminalistul care în colecta amprente nu reușise să găsească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
școală. Am început să trag încet puloverul de pe Terby - puțea și părea moale și pliabilă, vibrând încet în mâinile mele. Am întors păpușa ca să sting luminița roșie din spatele gâtului, ca să dezactivez păpușa. Dar atunci am văzut că luminița nu era aprinsă. Asta m-a făcut să ies în grabă din cameră. Iar frica generată s-a transformat în energie. Am fugit în birou după cheile de la mașină. Am aruncat păpușa în portbagajul Porsche. M-am îndreptat dinadins spre periferia orașului. Scriitorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-se de mine, îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou greutatea de pe piept. - Tată, zise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
acceptat asta instantaneu) ci venele negre și umflate care îi irigau aripile și care pulsau sub pielea ei (pielea păpușii, da, spune asta unei persoane normale și urmărește-i reacția) înțesate cu sânge. Conform celor declarate de Robby: când a aprins veioza chestia era nemișcată. Apoi și-a rotit rapid capul spre el - aripile erau deja întinse, gura pe cale să se deschidă - iar când a început să vorbească, păpușa s-a întors din nou la mine. Am țipat și am pocnit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
sertar, spuse agitat Robby. - Nu te mișca. Rămâi unde ești. Încercam să am o voce normală. Am sărit pe pat și m-am întins spre sertarul noptierei lui Jayne. L-am tras, am găsit lanterna. Am scos-o afară. Am aprins-o imediat, uitându-mă pe jos după Terby. - Hai să ieșim de-aici, am zis. Robby a ieșit după mine, iar eu am îndreptat lanterna la ce-ar fi trebuit să se afle pe hol. (Însă am făcut-o fără

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
De-abia dacă vedeam arătarea care se îndrepta spre noi. Scotea niște sunete ca de sugaci. Electricitatea a revenit atât de brusc încât am fost orbiți de lumină. Alarma de incendiu piuia incontinent. Tot ce fusese stins înainte de culcare era aprins acum. Fiecare lumină din casă ardea. Televizorul reverbera asurzitor. Din combina stereo se revărsa o versiune a The Way We Were. Computerul meu pâlpâia. Casa explodase cu lumină. Lumina ne-a împiedicat să vedem dispariția arătării. - Tati, îți curge sânge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
copiii. Camera de zi putea fi considerată foarte bine un ecran, iar casa un cinematograf. Cobora pe scări, oprindu-se în dreptul unor trepte. Era înaltă și avea o vagă alură umană și, deși scheletală, avea ochi. Fața tatălui meu se aprinse rapid în craniul arătării. Înlocuită apoi de o altă față. A lui Clayton. Înghețasem locului. Respirația mea febrilă nu se auzea din cauza camerelor video și a detectoarelor. Arătarea-schelet se oprise acum în fața scărilor. Producea un fel de clic cu dinții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
înapoi și atunci arătarea s-a oprit. Începu să-și ridice brațele, extinzându-le în sus. Avea niște mâini atât de lungi încât falangele degetelor zgâriau tavanul. Gemea. Ce așteptam? Nu înțelegeam ce așteptam să facă. Fața tatălui meu se aprinse încă o dată, urmată de cea a lui Clayton. În timp ce fețele se înlocuiau una pe alta foarte rapid, împărțind același craniu, asemănarea dintre cei doi bărbați nu putea fi pusă la îndoială. Era fața unui tată înlocuită de cea a fiului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
dura mai puțin de două zile. Dar ce se va întâmpla după decontaminare? Am scăpat ceva? Va mai exista vreunul dintre noi? În ce lume mă mutasem? Ce îmi ținea mintea ocupată? - Ceea ce se va întâmpla după decontaminare, zise Miller, aprinzându-și o altă Newport, va fi o exorcizare. Începusem să-mi fac un plan. - Domnule Ellis, sunt curios în privința unui amănunt. Nu știam că planul meu coincidea cu al lui Miller. - Tatăl a fost incinerat? Aveam de gând să călătoresc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Pacificului l-am eliberat odihnei veșnice. Fulgii de cenușă se ridicară în aerul sărat și vântul le împinse înapoi, căzând în trecut și ningând peste fețele care zăboveau acolo, îmbrăcând totul cu o peliculă fină, apoi fulgii de cenușă se aprinseră într-o prismă dând naștere unor matrice și forme reflectându-i pe bărbații și pe femeile care îi creaseră pe el, pe mine și pe Robby. Plutiră peste zâmbetul matern și umbriră mâna întinsă a unei surori și trecu peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293

fază a călătoriei, când palmaresul nostru turistic nu adună decât două zile, în mare parte festive, petrecute la Lisabona, un aer de vedete mediatice. Își pun o mină serioasă în fața reporterilor, se lasă filmați la mese în vagonul-restaurant, cu țigara aprinsă între degete și cafeaua aburindă. Urmărindu-i de la distanță, poți crede că tocmai în acest moment schițează noi strategii de dezvoltare culturală a Europei și a lumii întregi nicidecum că răspund la întrebări naiv-cognitive despre frumusețile Lisabonei, despre cărțile publicate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
spre imperiul sovietic (unde se experimenta pe oameni) și care îi declarau drept dușmani pe acei, foarte puțini, care nu cădeau în aceeași contemplație admirativă... Conflictul moravurilor și prejudecăților Est-Vest este ilustrat, chiar aici, în Gara Montparnasse, de o dispută aprinsă între prosperul scriitor din Azerbaidjan, Chingiz Abdullayev, și attendent-ul turc, Sezer Duru - femeia zgomotoasă și posesivă, care îi reproșează acestuia că n-o informează ce face și că, în general, „funcționează” după un program greu de urmărit. De pildă, aseară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
galbenă, pălărie roșie și un trandafir mare, de aceeași culoare, la piept -, a râs cu hohote câteva minute. Pe urmă s-a apucat să traducă în germană și engleză celor care au urmărit amuzați cearta ce a „discutat” atât de aprins cu Abdullayev... Și tot ea râdea cel mai zgomotos... VITALIE CIOBANU: La Paris, noi, scriitorii din Trenul Literaților, am căpătat o dimensiune mai apropiată de ceea ce eram în realitate: în oraș se desfășurau simultan alte sute, poate mii de evenimente

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
e în ordine, lumea literară se pregătește pentru un nou simpozion „româno-român”, la care se vor auzi aceleași lamentații, prin sate bântuie o secetă cumplită. Lumea e paralizată de căldură și de frică pentru soarta recoltei din toamnă, se roagă, aprind ruguri, bat paparudele. În secolul 21, viața în Basarabia depinde în totalitate de capriciile meteo. Și de cele geopolitice. Ne-a vizitat zilele acestea Putin, pe care conducerea de partid și de stat, în frunte cu Lucinschi, l-a primit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
o întâlnire literară programată pe puntea unui vas, dar tunetele și fulgerele ar fi făcut imposibil dialogul. Vitalie a ratat, din aceleași motive, o întâlnire literară la Casa Masonilor din Hanovra. Părea ceva foarte incitant: ritualuri oculte, costumație fastuoasă, lumânări aprinse pe trepiede etc., elemente ce puteau fi utile unui proiect literar la care lucrează, îmi spune. Nici Nicolae Prelipceanu și Adrian Popescu, invitați și ei, n-au mai ajuns la misterioasa reuniune, și mă întreb dacă nu au evitat-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]