KorAP: Find »[drukola/base=ierta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...615 616 617 ...669 >

16,713 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

foc sînt iar adolescent!... Telefonul sună în gol, prelung. Închid și o iau de la capăt, în speranța că prima oară am greșit numărul, iar acum o să-mi răspundă, să-i pot spune: "Sărut mîinile! Sînt Vlădeanu. Vă rog să mă iertați și să uitați cuvîntul acela urît!" Dar telefonul sună în gol. Formez numărul și a treia oară. Același sunet prelung, a pustiu. Sigur! exclam eu, uitîndu-mă furios la receptor. Dacă nu-i Vlădeanu, altul! Doamna e singură și a ieșit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Fac eu cinste. Deși nu meriți! Mă consolasem la gîndul că i-ai pus poalele în cap lui madam Roman... Totuși, hai la crîșmă! Îl prind de braț prietenește: Nu pot, zău! Mă așteaptă prietena. Dacă te iubește, o să-ți ierte un chef. Sînt obosit, și gripa asta... Vă așteaptă și pe dumneavoastră doamna... Din fericire, nu mă mai. Cum așa?! Femeile au simțul șobolanilor: părăsesc corabia imediat ce-o simt scufundîndu-se... Eah!... Hai, domnule, să bem! Măcar un pahar... Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am văzut locuința, apoi, cînd mi s-a spus despre... Acum ți-e clar totul. Ca și mie, dealtfel. N-am nici un amestec în șicanele care ți s-au făcut! Nici măcar n-am știut că lucrați amîndoi în aceeași secție. Iartă-ne, Doamne, pentru fărădelegile săvîrșite în numele ori spre binele nostru! mă rog eu, împreunîndu-mi mîinile. Gîndește ce vrei, șoptește Livia, eu ți-am spus adevărul. Voiam să... ...să fii cu sufletul împăcat! îi șoptesc. Nu-i așa? Toți vreți să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric, înecat în gît, ca un hohot de plîns. Ha-ha-ha... Furtuna... Furtuna... Fulvia mă privește înlemnită. Iartă-mă! îi spun. Ești sigură că au dus-o la spital? Pe cine? A, pe femeia în capot? Da, sigur. Abia puteau s-o stăpînească trei milițieni. Îngrozitor! șoptesc din nou, privind în jos, de teamă să nu întîlnesc privirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că aș dori să sari în aer. "Să-l ia dracul!", am exclamat de cîteva ori. Cînd am văzut că nu vii m-a apucat teama; o teamă cumplită că ți s-ar fi putut întîmpla ceva... Nu-mi puteam ierta că te-am blestemat. E încurcată și-și rotește privirea prin încăpere în timp ce brațele ei se ridică încet, cu grație, trecîndu-și vîrful degetelor peste umerii obrajilor aprinși. Genele îi clipesc de cîteva ori, înseninîndu-i și mai mult privirea. Aș fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

am urcat scara întunecată și posomorâtă și am sunat. M-au primit Dorine și Linașchiopătând; camera ta era frumoasă și luminoasă, biroul tău tivit cu soare și un mare lac de lumină revărsat până la radio. Apoi, te rog să mă ierți, am izbucnit în plâns. Apoi, din nou, stare de inconștiență, abrutizată de durere; pe urmă Maria, Mișu Michail, Pauline, până la șapte și jumătate. Am ieșit cu Maria să cumpăr hârtia asta de scrisori, prea albastră, și m-am întors. Casa

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
mai bine, cu Piticu și cu Lisette. Piticu și Dna Negulescu pe nisipul umed de pe plajă, eu cu Lisette, pe drumul dintre vile. Am vorbit multe despre tine; te iubește mult și am fost iarăși mândră că sunt mama ta. Iartă-mă, draga mea, că nu pot fi cu adevărat fericită să te știu acolo (în fond cred că sunt, ceea ce nu mă împiedică să fiu nefericită că nu ești lângă mine). De când am sosit, am avut cele mai frumoase zile

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
n clipele de vină și de danse devant le miroir. Nu rupe de tot cu trecutul, cum scrii că ai impresia că ți s’a întâmplat: nicio floare nu mai crește dacă se rupe din tulpină. Mica mea prietenă mică, iartă pe maman grognon. Se poate să nu-și facă apariția ca o rază tăioasă de soare de iar nă, în începutul acestei primăveri de stăpânire asupra Parisului?! Am scris strâmb. În biurou nu a mai rămas bun decât becul albastru

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
tot, ca să ne regăsim în plină vâlvătaie. [...] În cazul croazierei tale albe, o să trebuiască să-mi scrii o scrisoare în care să-mi spui că-l iubești pe domnul cutare, să-mi ceri consimțământul și să mă rogi să te iert etc. că, întrucât nu pot să vin să te văd, ai s-o faci fără mine. Fă-o, sau, mai degrabă, în cazul de față, fă cum e mai bine, fă un consiliu de prieteni și aranjează pagina asta din

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
mai vedem niciodată. Și te asigur că, după cum merg lucrurile, toate astea se vor întâmpla. Încă o dată, repet: voi nu vă dați seama de primejdie, de cataclism. Toate evenimentele de acolo au imense repercusiuni aici, din punct de vedere moral. Iartă-mă că-ți scriu lucrurile astea fără menajamente, dar, Mouette, cum nu ți-am ascuns niciodată nimic, cred că e datoria mea să-ți arăt reversul medaliei. Știu că trebuie să fii foarte dezorientată, că te macină gânduri negre, că

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
să tresar; așa de tare aș fi vrut să alerg la tine, să te iau în brațe și să ți spun doar atât: nu, scumpa mea, nu ești de gheață, dar ești foarte pretențioasă, fata mea dragă. Nu-i poți ierta cuiva faptul că nu e perfect, că întinează imaginea pe care ți-ai făcut-o despre el; vrei un om perfect, care să fie mai inteligent decât tine, ceea ce e foarte greu, care să nu-ți fie prinț consort, și

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

dat și-au dat brusc seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. — Ca în Când Harry a întâlnit-o pe Sally. Își ia o voce de reclamă la un film: „Erau prieteni. Se trăgeau din aceleași gene “. — Danny... — OK. Mă iartă și rupe ața. Și, tu și Luke ce mai așteptați? — Ce să așteptăm? Crezi că o să te măriți cu el? — Ha... bar n-am! zic, simțind cum mă colorez usor în obraji. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva! Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că parcă nici vocea nu îmi mai e la fel. De fapt, seamănă mai mult cu vocea... Lui mami. Nu-mi vine să cred. Mă răsucesc pe călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă! șoptește, și mulțimea e străbătută de un hohot de râs general. — Doamnă Bloomwood, aș fi onorat, zice Luke, și ochii i se încrețesc într-un surâs. Însă cred că altcineva a avut deja norocul acesta. Apoi se uită iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
chip. — Vintage! Un inel vintage! Ce idee cool! — Felicitări, Becky, zice Christina, șefa mea și îmi zâmbește cu căldură. Sunt sigură că tu și cu Luke veți fi foarte fericiți împreună. — Pot să-l încerc și eu? zice Erin. Nu! Iartă-mă. Uită că te-am întrebat. A fost o... Un vintage! Încă mai cască ochii la el în clipa în care Laurel Johnson, prima mea clientă, intră în raionul nostru. Laurel e președinta unei companii care închiriază avioane particulare și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
altar. — Ha-ha-ha, să mori de râs, nu alta! Ei bine, tot ce vreau să-ți spun este că o să regreți amarnic clipa asta, când am să te îmbrac cu un smoching roz. — Ai dreptate, spune Luke. O să regret amarnic. Acum iartă-mă, trebuie să te las. Serios. Ne vedem mai târziu. — Pa. Pun telefonul jos, îmi iau haina și geanta. În timp ce îi trag fermoarul, mă uit la bucata de hârtie, cuprinsă de vagi mustrări. Poate ar trebui să stau aici, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cine vorbești. Vorbești cu mine. Și e vorba despre noi amândoi. Îmi ridică încet bărbia până când nu mă mai pot uita în altă parte decât în ochii lui întunecați. Știu că ești supărată. E foarte normal. Dar trebuie s-o ierți pe mama. Trăiește de foarte mult timp în America. Iar aici, contractele astea sunt la ordinea zilei. Nu cred c-a vrut să... — Ba da, spun, și simt un nou val de umilință străbătându-mă. Exact asta a fost intenția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
De ce nu sunt de vânzare? — O să pățească ceva Becky? spune Lisa îngrijorată. O dați afară? Vă rog mult, n-o dați afară pe Becky! Ne place mai mult de ea decât de Erin... O. Își acoperă repede gura cu mâna. Iartă-mă, Erin. Nu te-am văzut. — Nici o problemă, spune Erin, cu un surâs destul de forțat. Situația e din ce în ce mai albastră. — Christina, tot ce pot face e să-mi cer scuze, spun cu umilință. N-am vrut să fac nici un rău. N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
descurcat perfect - dar n-am luat nici jumate din chestiile de pe lista asta. Și, dacă o să uit ceva, o să se dovedească a fi ceva extrem de vital, și întreaga naștere va fi un dezastru, iar eu n-am să mi-o iert niciodată. Tricou larg... lumânări parfumate... spray de plante... Oare e lista cea bună? — Spray de plante? zic nedumerită. — Pentru a o stropi pe față pe gravidă, îmi explică femeia în salopetă. Se face foarte cald în camera de spital. — Găsiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
întinzând mâna spre ceașcă. M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut fără

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. — Ați primit niște flori, spune o moașă care tocmai intră. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ea a venit cu o scuză penibilă pentru faptul că numele lui nu a apărut deloc în ziar. Ceva de genul că pe jurnalist nu l-a interesat. Nu știu dacă Luke a crezut-o sau nu. Nici dacă a iertat-o sau nu. Sinceră să fiu, habar n-am ce știe. Când ți-e lumea mai dragă te trezești că e închis în sine și retras, și e evident că se gândește la asta. O parte din mine vrea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nou și îl ignor. Voiam de mult să te întreb. Nu s-a supărat când i-ai spus că faci nunta aici? Nu! spun, înnodându-mi degetele la spate. Știu cum sunt mamele când vine vorba de nunta fiicelor lor... — Iartă-mă, dragă, să nu uit, aud iar vocea lui mami. Mă întreba Janice: cum vrei să fie împăturite șervețelele? Mitră de episcop sau lebădă? Înhaț telefonul cât ai clipi. — Mami, te rog frumos, hai să vorbim mai încolo. Am musafiri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
exclamă mami, șocată. Cum vorbești? Janice a făcut un curs special despre cum se împăturesc șervețelele, special pentru nunta ta! A costat-o patruzeci și cinci de lire și a trebuit să vină cu mâncare la pachet... Mă cuprinde remușcarea. — Iartă-mă, mami. Sunt doar puțin stresată. Hai să le aranjăm... mitră de episcop. Și spune-i lui Janice că-i mulțumesc mult pentru ajutor. Pun receptorul în furcă exact în clipa în care sună cineva la ușă. — Janice e cea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ridică privirea spre mine. Mama ta îți organizează nunta în Anglia, așa-i? Îl fixez cu o disperare mută. E chiar mai rău decât atunci când a aflat Suze. Ea mă știe dintotdeauna. Știe cât sunt de tâmpită câteodată și mă iartă întotdeauna. Dar Michael... Înghit în sec. El m-a tratat mereu cu respect. Mi-a spus odată că sunt foarte isteață și că am o intuiție foarte bună. Mi-a oferit chiar o slujbă la firma lui. Nu pot suporta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Și acum a rămas cu rana asta uriașă, pe care nu o vede nimeni, și care se va cangrena în timp și într-o zi va erupe din nou... — Bex! Termină! Tocmai mă pregăteam să mănânc și eu ceva. — OK, iartă-mă. Vreau să spun doar că-mi fac griji pentru el. Lucrurile nu sunt în regulă în ce-l privește. Și mai e ceva... Închid ochii, și nu-mi vine să cred că am să spun asta. Mi-am... schimbat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]