KorAP: Find »[drukola/base=omorî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...615 616 617 ...662 >

16,540 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

În spate și Trudy Îl strângea de gât cu brațele, sufocându-l și strigând Întruna: — Nu omorî el! Nu omorî el! Nu omorî el! Nu, nu, nu, Nickie, Nickie, Nickie! Ce te-a apucat? — Nu omorî el. — Tre’ să-l omor. Se dă mare doar. — Bine, atunci, spuse Nick. Dacă nu-l văd pe lângă casă nu-l omor. Dă-mi drumu’. — Bine, spuse Trudy. Vrei să facem ceva? Acum mă simt bine. Dacă pleacă Billy. Nick Îl omorâse pe Eddie Gilby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
el! Nu omorî el! Nu omorî el! Nu, nu, nu, Nickie, Nickie, Nickie! Ce te-a apucat? — Nu omorî el. — Tre’ să-l omor. Se dă mare doar. — Bine, atunci, spuse Nick. Dacă nu-l văd pe lângă casă nu-l omor. Dă-mi drumu’. — Bine, spuse Trudy. Vrei să facem ceva? Acum mă simt bine. Dacă pleacă Billy. Nick Îl omorâse pe Eddie Gilby, apoi Îl cruțase și acum era bărbat. — Tu du-te, Billy. Mereu te ții după noi. Du

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Tre’ să-l omor. Se dă mare doar. — Bine, atunci, spuse Nick. Dacă nu-l văd pe lângă casă nu-l omor. Dă-mi drumu’. — Bine, spuse Trudy. Vrei să facem ceva? Acum mă simt bine. Dacă pleacă Billy. Nick Îl omorâse pe Eddie Gilby, apoi Îl cruțase și acum era bărbat. — Tu du-te, Billy. Mereu te ții după noi. Du-te. — Nenorocita dracu’, spuse Billy. M-am săturat de treaba asta. De ce venit aici? Vânat sau ce? Îți dau pușca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
dusese În magazie și stătea acolo cu ușa deschisă și cu arma Încărcată În mâini și se uita la taică-su, care-și citea ziarul pe verandă, spunându-și: „Pot să-l fac praf, al dracu’. Aș putea să-l omor“. În cele din urmă a simțit cum Îi trece furia și s-a simțit stânjenit de reacția lui, având În vedere că taică-su Îi dăduse pușca aia. Apoi se dusese până la indieni, mergând pe Întuneric, ca să scape de miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna în coșmarurile sale de când părăsise Roma și străbătuse drumurile care, traversând Alpii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe - urme de lup; își aminti deodată visul care îi readusese în memorie acea zi din copilăria sa când soldații atacaseră satul, jefuindu-l și omorând oamenii, în căutarea preoților druizi împotriva cărora Roma - tolerantă față de toate celelalte religii - declanșase persecuția. Aveau să treacă mulți ani până să se afle că marea putere politică a druizilor împiedica afirmarea principiilor instituționale și a magistraturilor romane, cu toate că de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
clar senzația unei primejdii. Mai era cineva cu el în grajd, știa cu siguranță. Și totuși, câinele nu mârâise. Valerius întredeschise ochii. Era întuneric; razele lunii pătrundeau printr-o crăpătură a ușii, răsfrângându-se pe pietrele de jos. „Nu-l omorî.“ Din nou cuvintele acelea - poate erau o frântură de vis, dar poate că fuseseră rostite în șoaptă. Îi păru rău că nu avea curajul lui Julius Civilis, batavul care punea repede mâna pe sabie și îndrăznise să înfrunte armata romană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spre ușă și se întoarse spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc. Ești nebună! îi spuse. Fata rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva treabă, acum câțiva ani. Se întoarse spre băiat atât de repede cât îi îngăduia trupul enorm: — El... El însuși i-a poruncit servitorului să-l omoare. Iar asta echivalează cu o sinucidere. Știi să joci zaruri? Se întoarse și se trânti din nou pe tricliniu. — Poftim? — Te-am întrebat dacă știi să joci zaruri. Băiatul scotoci în haină. Întinse pumnul strâns spre Vitellius și, deschizându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un picior. — Și Caligula a fost ucis. — Te-am întrebat eu ceva? — Nu, dar mi-a spus tata. Tata știa totul. Caligula a fost ucis, iar Nero a fost și el ucis. — Jucam zaruri toți trei, iar doi au fost omorâți... Sigur. E adevărat. Știi că nu m-am gândit niciodată la asta? Vrei să spui că în jocul de zaruri era încă de atunci un destin comun? Asta vrei să spui? - Vitellius continua să agite zarurile, roșu la față. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Eu n-am spus nimic, șopti băiatul înspăimântat. Văzuse bărbați care comandau armate și aveau faimă de oameni curajoși, dar care se închinau servili în fața lui Vitellius. I se spusese că era foarte puternic și că punea tâlharii să-i omoare pe cei care nu-i erau pe plac, pentru că așa se proceda la Roma cu cei care nu-ți erau pe plac. N-am spus nimic - ridică imediat capul, cu atitudinea mândră a celui care hotărăște deodată să nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
renasc în numele lui Marte ca să devin un mare luptător, sau să mă supun încercărilor crude ale cultului zeului Mithra? Vezi să nu... Eu nu mă sacrific pe mine însumi! În cinstea zeilor îi sacrific pe gladiatorii mei. Pe ei îi omor - și te asigur că nu învie nici unul. Sunt victime pe placul zeilor. — Așa crezi? Atunci n-ai decât să sacrifici în continuare gladiatori, așa cum Galba sacrifică pui. — Și totuși, Galba ne conduce pe toți. Când vor veni nenorocirile anunțate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o prevestire nefastă... Și mai zic că puii sacri pe care Galba trebuie să-i sacrifice în cinstea zeilor își vor lua zborul înainte să fie uciși. Îți spun că zilele împăratului Galba sunt numărate. Înseamnă că Galba va fi omorât? Cine îl va omorî? întrebă nerăbdător Vitellius; apoi se întoarse spre hangiu: Dă-i un picior câinelui ăluia. Dă-l afară. Nu-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai zic că puii sacri pe care Galba trebuie să-i sacrifice în cinstea zeilor își vor lua zborul înainte să fie uciși. Îți spun că zilele împăratului Galba sunt numărate. Înseamnă că Galba va fi omorât? Cine îl va omorî? întrebă nerăbdător Vitellius; apoi se întoarse spre hangiu: Dă-i un picior câinelui ăluia. Dă-l afară. Nu-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău cu înghițituri mari. — Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire, n-a trebuit să-l înfrunt, pentru că am fost secutor. N-aș mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Am putea să le ieșim soldaților în întâmpinare... Să-i avertizăm... Cel călare e fratele meu. I-am putea avertiza că... — Încetează! Nu avem timp. Dacă ne mișcăm de aici, quazii or să vină de îndată după noi. Ne vor omorî și pe noi, și pe soldați, răspunse Titus pe un ton aspru. Dacă fratele tău vine încoace, știe cu siguranță că quazii sunt aici, la pândă. Am auzit că Antonius Primus e mai viclean decât o vulpe. Văzuseră înaintând manipulul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la Vespasianus, în Judaea. Să formăm o alianță împotriva lui Vitellius. Ești de acord? — Propui o insurecție? Pe tine nu te sperie războiul civil, dar eu am moștenit amintirea celui dintre Caesar și Pompeius - Valerius clătină din cap. Frații se omorau între ei. — Trebuie oare să-ți aduc aminte că avem datoria de a-i fi credincioși împăratului de la Roma, care respectă vechile tradiții? Cultul zeului Mithra, pe care îl venerăm, ne învață să dăm un sens profund vieții noastre... Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
recunoaște pe Caesar înjunghiat de Brutus, pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
porni din nou pe cărare. Nu trebuia doar să scape nepedepsit, trebuia să pară că nu are nici o legătură cu moartea ei. Împăratul își putea permite totul, avea putere de viață și de moarte, însă era vai de el dacă omora o preoteasă ca Velunda! Toți aveau să vadă în crima comisă de el semnul unor viitoare înfrângeri și nenorociri. Nimeni nu avea să-l mai urmeze pe imperator. Da, gândi Vitellius, toți aveau să fie împotriva lui. Găsi repede o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați-l pe ucigaș și luați leșul. Nimeni nu se mișcă. Vitellius se apropie mânios de Valerius, îl apucă de umăr și-l scutură. — Ești beat? De ce-ai omorât-o? Valerius închise ochii. — N-ai curajul să mă privești în ochi! N-ai curajul să-l privești în ochi pe împăratul tău... Știi cine sunt eu? Nu m-ai văzut niciodată? Știi cine sunt? — Da - Valerius miji ochii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ce păreau mortale. Stătea întins pe pardoseala de piatră, cu brațele încrucișate peste chipul său, pentru ca nimeni să nu i-l vadă. Veneau bărbați, femei, copii, pentru că vestea morții Velundei se răspândise cu repeziciune; le părea rău că preoteasa fusese omorâtă și că Valerius Galul era acuzat de uciderea ei. Îi aduseră un vas cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc. Un centurion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Și cum o să intre cineva în celulă ca să-l ucidă pe medic? Du-te să vezi, Vitellius... Celula e înconjurată de soldați, și mai sunt o mulțime de oameni acolo, afară. Nimeni n-ar putea să intre și să-l omoare pe medic. Ideea ta nu mi se pare bună. — Și ai tu una mai bună? replică Vitellius, furios. Te plătesc cumva ca să fii și consilier? — Credeam că numai dușmanii politici sunt uciși în taină - Listarius să îndreptă grăbit spre ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vino cu mine. Ne vor lăsa să trecem. Mai este o intrare în închisoare; vom ieși pe acolo. Am pregătit doi cai... O să vin cu tine. Nu te las să mori. Valerius clătină din cap. — Dacă rămâi aici, te vor omorî. Trebuie să se supună ordinelor, chiar dacă moartea ta i-ar nemulțumi pe soldați. Am auzit că Vitellius a poruncit să fii judecat înainte de căderea serii. Afară se construiește un eșafod... Vitellius vrea să facă un spectacol din moartea ta. Glasurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete melodioase. Lângă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]