15,817 matches
-
decorat cu ordinul brazilian „Rio Branco” în grad de cavaler pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre Brazilia și România și cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de ofițer. Debutează în revista „Steaua”, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Caiete critice”, „România literară” ș.a. Din 1997, este redactor-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
Debutează în revista „Steaua”, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Caiete critice”, „România literară” ș.a. Din 1997, este redactor-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoașterea, adevărul, memoria, existența/inexistența, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
perspectivă enciclopedistă integratoare a dualismelor, o viziune care îmbină psihanaliza, platonismul și conștiința evoluției, a degradărilor și a scindării identității umane din diversele spații ale culturii și civilizației, propunând, de fiecare dată, un model soteriologic, o posibilă terapie. SCRIERI: Intimitatea verbului, București, 1981; Tratat de tehnica renunțării, București, 1982; Scrisoarea lui Hipparc, Cluj-Napoca, 1984; Pluralitate, Cluj-Napoca, 1988; Aspecte naturale, București, 1989; Odele morții și alte poeme, București, 1991; Argument pentru o estetică a științei - teoria cunoașterii, Cluj-Napoca, 1990; Eseuri, I-II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
și un teritoriu al amintirilor. Angelic și rafinat, poetul construiește un imperiu heraldic de siluete, dominat de figurile emblematice ale Eroului, Strămoșului și Bărbatului. Transformat nu de puține ori în incantație și delir divinatoriu, într-o savant-obscură haină sacerdotală a verbului, versul inițiază în misterele unei Grecii atemporale, ca la Ion Barbu. Proza lui M. este memorialistică deghizată. Scriitorul a ținut de-a lungul timpului mai multe jurnale pe care le-a transformat în tot atâtea romane, evocând fiecare câte o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
geto-dac al râului ar fi avut încă dinainte de Ptolemeu o formă apropiată de sanscritul jĭvas, cu același sens de "viu", "vioi"48. În acest caz, la Ptolemeu apare o traducere în latină care accentuează caracterul de râu sălbatic al Jiului (verbul latin rabo înseamnă "a fi furios", "a turba"); deci, rhabosus flumen - râu furios, râu turbat. Se știe că în regiunea de munte Jiul are un curs foarte sălbatic, în antichitate defileul nefiind utilizabil nici chiar pentru o simplă cărare. Și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
De acum Încolo, Osiris nu va mai aparține acestei lumi, ci se va regenera În lumea de dincolo. Horus este nepotul care trebuie să-l alunge de pe tron pe unchiul uzurpator pentru a-și „răzbuna” (este termenul folosit de greci, verbul egiptean fiind doar „a vindeca”) tatăl, pentru ca astfel să dobândească funcțiile care Îi revin unui fiu după moartea tatălui. Dar Horus și Seth apar și ei ca frați, care, la rândul lor, se mutilează: lui Horus Îi este scos un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
malefice. Consecințele mâniei divine provocate de aceste violări nu Încetează până când nu se restabilește ordinea răsturnată prin celebrarea unui ritual potrivit. Comportamentul zeilor, aparent capricios, ține În realitate de conceptul conform căruia hitiții au parte de „dreptatea divină”, exprimată de verbul ¿andai„a sistematiza, a pune ordine” și derivatele sale; aceasta reprezintă o ordine imanentă a lucrurilor (Pecchioli Daddi, 1991): divinitatea este „dreaptă”, pentru că ea creează ordine și acționează conform acesteia; omul este „drept” pentru că este pios și respectă legile date
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea și soției sale, cărora suveranul le atribuie În autobiografia sa stabilirea propriului destin, de la inițierea sacerdotală până la căsătoria cu Pudu¿epa și preluarea puterii. Și În acest caz, comportamentul zeiței, indicat cu un termen abstract, para ¿andandatar, derivat din verbul ¿andai-, se Înscrie În concepția hitită despre „dreptatea divină”, coerentă cu armonia cosmosului; iar ¾attușilli, care i se conformează, se prezintă asemenea celui care realizează această „dreptate” Între oameni. 2. Sărbători și ritualuritc "2. Sărbători și ritualuri" Legătura strânsă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putea să fi fost cu adevărat „cântecul țapilor” (grecescul tragos, țap, și odè, cântec), adică al tinereilor, numiți tragoi, țapi, care la vârsta pubertății Își schimbau vocea, fenomen specific unei vârste critice pentru orice tânăr bărbat, redat În greacă de verbul tragìzein1. Dar În secolul al V-lea Î.Hr. tragedia devenise un rit de declamare a unui mit sau, mai bine zis, a unui fragment de mit. Ea proiecta În afara Atenei și Într-un „alt timp” crizele soluționate definitiv În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de exemplu, databilă deja În secolul al IV-lea Î.Hr., deci relativ recentă, dă Încă dovadă de o indiferență generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea lui Zeusxe "Zeus" Polieusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este furnizat de Plutarh atunci când, propunând o etimologie ulterioară, conform obiceiului antic de a căuta În etimoane semnificația realităților corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești care Înseamnă „a Împinge” (soèo) și „a lansa” (sèuesthai). Zeul este, de fapt, cel care dă impuls mișcării universale. „Creație” alexandrină de inspirație regală, cu trăsături de cult public și dinastic și cu o componentă oraculară puternică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ar putea proveni din femininul Fjorgyn etc. Așadar, mai bine acceptăm propunerea mai limitată a lui Pisani (1950a) și Îl comparăm pe Perenú doar cu lituanianul Perkúnas, admițând că forma slavă ar fi pierdut o velară prin apropierea paraetimologică cu verbul din slava antică pera, „eu lovesc”. Să pornim pentru ambele teonime de la un termen indo-european *perkw¿nos, derivat În -node la numele stejarului; dacă ne gândim la funcția specifică a acestui sufix (cf. Meid, 1957), ar trebui să Însemne „domn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de invenție se bizuie nu numai pe folosirea posibilităților existente în limba vorbită, ci și pe crearea unor cuvinte noi. Câteodată, obiectele și fenomenele propuse spre a fi ghicite sunt indicate prin întruchipări onomatopeice sau printr-un singur cuvânt-semnal (un verb sau o interjecție cu valoare onomatopeică). Formulele inițiale și finale alcătuiesc cadrul tabloului poetic al g. Universul tematic al g. românești este covârșitor rural. Sesizând deosebirile dintre lucruri și fenomene, dar și unitatea lor intrinsecă, g. are o surprinzătoare capacitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287258_a_288587]
-
supușeniei” intelectualului față de putere, de la oportunismul profesionist la umilința sfioasă sau cinică, de la birocratismul pur la inerția revoluționară. Pe temeliile unei asemenea „sociologii a supușeniei” (cum o numește undeva el însuși), I. clădește un veritabil „Pantheon” al imposturii intelectuale postbelice. Verbul pamfletar este dublat pe tot parcursul volumului de conștiința unei misiuni morale implacabile: „Dacă și noi tăcem, nu se va mai auzi decât glasul mercenarilor ce țin isonul stăpânirii într-o permanentă bălmăjeală a competiției.” Pe când Românește s-ar putea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
pe acest radical, coerența sensurilor sale este remarcabilă. Vastele familii de cuvinte create pe acest radical implică toate, în cele din urmă, ideea înaintării, a faptului de a tinde către un capăt, a pătrunderii până la un punct final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele și prepozițiile născute pe radicalul *peralcătuiesc o întreagă constelație lingvistică, care diversifică în toate direcțiile posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
maritim. Punctul de pornire este îndeobște coasta, parcursul este marea, limita mișcării este malul opus, „dincolo“-ul este regiunea care începe pe „țărmul celălalt“. *Pereste, de aceea, preponderent inclus într-un vocabular care dezvoltă o strategie a navigației. Până și verbul „a vinde“ (perao), care la prima vedere nu are nimic comun cu un verb de mișcare, aparține formațiunilor în *per-, pentru simplul motiv că la greci „vânzarea“ era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
opus, „dincolo“-ul este regiunea care începe pe „țărmul celălalt“. *Pereste, de aceea, preponderent inclus într-un vocabular care dezvoltă o strategie a navigației. Până și verbul „a vinde“ (perao), care la prima vedere nu are nimic comun cu un verb de mișcare, aparține formațiunilor în *per-, pentru simplul motiv că la greci „vânzarea“ era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii „pe țărmul celălalt“. Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime. Iată, mai întâi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă „capăt“, „limită“, „extremitate“; verbele denominative sunt peratoo, „a limita“, la pasiv (peratoomai) însemnând, desigur, „a lua sfârșit“, „a se termina“, și peraino, „a împlini, a duce la capăt“ (la pasiv „a fi împlinit, limitat“). În cele ce urmează ne vom opri pe larg asupra
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la ultima schemă ideatică și tradus într-un limbaj cât mai uzual, colocviul din A fi, a face, a avea (1985) argumentează savant (ultrasofisticat, pe alocuri), în limbaj matematic, exemplificat grafic, aserțiunea că „întreaga aventură umană” se consumă între „polii verbelor fundamentale”, adică a fi și a avea. Primul e verbul „total”, primordial, „din care răsar toate numele (și toate pronumele) și toate celelalte verbe (și toate adverbele)”, pe scurt: toate cuvintele („pline” și „goale”, în terminologia chineză), „prin care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
mai uzual, colocviul din A fi, a face, a avea (1985) argumentează savant (ultrasofisticat, pe alocuri), în limbaj matematic, exemplificat grafic, aserțiunea că „întreaga aventură umană” se consumă între „polii verbelor fundamentale”, adică a fi și a avea. Primul e verbul „total”, primordial, „din care răsar toate numele (și toate pronumele) și toate celelalte verbe (și toate adverbele)”, pe scurt: toate cuvintele („pline” și „goale”, în terminologia chineză), „prin care se stabilesc tot felul de legături, [...] în așa fel încât să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
pe alocuri), în limbaj matematic, exemplificat grafic, aserțiunea că „întreaga aventură umană” se consumă între „polii verbelor fundamentale”, adică a fi și a avea. Primul e verbul „total”, primordial, „din care răsar toate numele (și toate pronumele) și toate celelalte verbe (și toate adverbele)”, pe scurt: toate cuvintele („pline” și „goale”, în terminologia chineză), „prin care se stabilesc tot felul de legături, [...] în așa fel încât să se poată închega un univers, cu tot ceea ce se vede și ceea ce nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
în terminologia chineză), „prin care se stabilesc tot felul de legături, [...] în așa fel încât să se poată închega un univers, cu tot ceea ce se vede și ceea ce nu se vede”. Inclus în cogito-ul cartezian și incluzându-l pe acesta, verbul a fi la persoana întâi a prezentului indicativ integrează eul individual în existența universală eternă, pătrunsă și nepătrunsă, îl coboară până la „hypo-nimicul” structurant al „universalei putințe de a fi”, până la pura virtualitate. Prin definiție, este generează ens, a fi produce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
la acea oră stârnea rezerve. Omul își reazemă „fruntea de umărul soarelui” (figură de stil frecventată în epocă), iar ființa lui își resensibilizează raporturile cu cosmosul. V. promovează chiar de la început o poetică novatoare, dinamică, bazată pe potențarea expresivă a verbului: „Sunt crescut din mămăligă / și, îmbrăcat / în pantaloni și pantofi, / Ca pe o jumară / înting în tigaia vremii / Câte-o poezie./ Îi port în buzunar pe Whitman, pe Maiakovski”. De la o carte la alta poetul schimbă formula lirică, recurgând alternant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
l'acte traductif pour la connaissance humaine.51 La révolution apportée par la traduction au cours des siècles, surtout dans le domaine de l'écrit, a mené leș critiques à conclure que l'Europe est devenue " moins la civilisation du Verbe que celle du Verbe traduit "52. Îl convient pourtant de remarquer la gamme vaste d'acceptions qu'a accumulées le concept de traduction, en fonction des innombrables modalités pratiquées pour transmettre le savoir d'une langue/culture de départ vers
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
la connaissance humaine.51 La révolution apportée par la traduction au cours des siècles, surtout dans le domaine de l'écrit, a mené leș critiques à conclure que l'Europe est devenue " moins la civilisation du Verbe que celle du Verbe traduit "52. Îl convient pourtant de remarquer la gamme vaste d'acceptions qu'a accumulées le concept de traduction, en fonction des innombrables modalités pratiquées pour transmettre le savoir d'une langue/culture de départ vers une langue/culture d
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]