24,313 matches
-
un căcat și o crimă. Miopul a căscat mari ochii lui mititei, ne-a zis că, într-o țară care construia socialismul, convingerile erau foarte importante și că felul în care i se adresa Radu îl socotea ca pe o amenințare. „Sunt curios - a zis profesorul -, ce-o să faci dacă o să-ți dau nota nouă.“ Umflatul nu era numai infirm sufletește, oportunist și dobitoc, ci și cinic. Cu vocea lui de om care, după opt ani de Canal și de Aiud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avea în viață, i-au venit în minte vorbele maică-sii, cum că bogații sunt toți, dar absolut toți, vicleni, hapsâni și gata oricând să le facă un rău săracilor. Și, brusc, a simțit în tot binele din jurul său o amenințare atât de mare, încât a considerat întrebarea jignitoare și s-a ridicat de la masă. Cum adică ce avea el să facă în viață? Ce altceva decât - precum spunea și poetul - să-și apere sărăcia, și nevoile, și neamul? Testul IQ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
buruieni și tufișuri. Fiind atât de neliniștitor să deschizi poarta care dădea într-un spațiu miraculos, zidul fără poartă nu putea fi decât ceva terifiant. Nu toate sentimentele își găsesc o definiție în cuvinte. Am simțit în acel zid o amenințare, dar în ce consta ea și dacă era numai una dintre fricile nedeslușite și recurente ale copilăriei, n-am încercat niciodată să verific. Reîntors în oraș după o absență îndelungată, am descoperit mai multe locuri ce respirau mister și înțelesuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zile În care nu a trebuit să ne gîndim la bani. După acestea, am fost nevoiți să urmăm cu strictețe un regim sever de carne, mămăligă și pîine, ca să tragem de puținii bani rămași. În gustul pîinii se simțea acum amenințarea: „Nu va mai fi așa de ușor să faci rost de așa ceva, băiete“, așa că Înghițeam bucățile cu entuziasm crescînd. Am fi vrut să ne facem rezerve, precum cămilele, pentru călătoria pe care o aveam În față. În noaptea dinaintea plecării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zile, dar rîul curgea atît de Încet, Încît În fiecare noapte a trebuit să ne oprim; treaba asta ne-a Întîrziat călătoria și ne-a transformat În ținte perfecte pentru tînțari. Chiar dacă la clasa Întîi mîncarea este mai bună, iar amenințarea țînțarilor este mai mică, nu sînt sigur că am cîștigat ceva prin tîrguiala noastră. SÎntem mai atrași de marinarii simpli decît de mica clasă mijlocie care, bogată sau nu, este mult prea atașată de amintirea a ceea ce Însemna odată luxul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
că am mai auzit aceleași argumente de mai multe ori, de la mai mulți oameni, și nu m-au impresionat niciodată. Interlocutorul nostru era, de fapt, un personaj foarte interesant. Originar dintr-o țară din Europa, a scăpat din tinerețe de amenințarea dogmatismului, cunoștea gustul fricii (una dintre puținele experiențe care te fac să pui preț pe viață), iar apoi cutreierase dintr-o țară În alta, adunînd mii de aventuri, pînă cînd s-a trezit În această zonă izolată, așteptînd răbdător momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să-mi descriu viața: înainte de pușcărie, în timpul pușcăriei și după pușcărie, pentru a scoate în evidență persecuția la care am fost supus sub regimul comunist. I. Perioada 1948 - 1950 Persecuția suferită în această perioadă a fost o continuă tensiune și amenințare. De ce? Pentru că dacă înainte de regimul comunist n-aveam în sat decât o primărie și primarul, cu care ne înțelegeam perfect, venind comunismul, ne-a adus în sat 8 (opt) milițieni, care ne urmăreau mereu: „ce facem”, „unde lucrăm”, „cu cine
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Securitatea voia să facă din mine un turnător, deci martor fals împotriva preoților noștri superiori: Pr. Dămoc și Chelaru. Neputându-mă convinge să fac acest serviciu, m-au amenințat că voi fi pus alături de ei. Nu m-a înfricoșat această amenințare și ca atare au trecut la represalii. Mai întâi au voit să scoată de la mine și să cunoască tainele și viața noastră călugărească și apoi, văzând că n-au cu ce mă agăța, au voit să mă compromită pe mine
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Pr. Chelaru, îl voi dovedi nevinovat, ba mai mult, că la acele cheltuieli am contribuit și noi preoții vicari din salariile aferente nouă pentru a fi plătiți muncitorii ce-au lucrat la biserică. Spunându-i că nu mă impresionează nicio amenințare, pentru că am trecut la securitate prin anchete și mai grele, nu m-a mai dus la tribunalul din Roman, unde a fost judecat Pr. I. Chelaru și a fost condamnat la 14 ani detenție pentru motivul enunțat mai sus. Sărmanul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
refugiu, am cerut de le P.C.S. Pr. Mihai Dămoc și mi-a acordat prevederea exclaustrațiunii în baza căreia am lucrat aici în via Domnului. Având în vedere starea gravă a sănătății mele, precum v-am prezentat că artroza bilaterală și amenințarea în continuare a coxartrozei, deci blocarea și a șalelor, în acest teritoriu de microclimat submediteranean din partea sudică a județului Caraș-Severin, tace, nu mă mai deranjează și nu mă doare: deci este un loc, un climat de cruțare, de pace și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
o educație mistico-religioasă!”. Procesul a fost public și a avut loc în luna martie 1959 la tribunalul militar, de pe strada Negru-Vodă din București. Persoanele aduse la proces ca martori ai acuzării, erau niște persoane evlavioase care frecventau des catedrala; sub amenințarea securității ele dăduseră declarații în scris împotriva mea, declarații pe care le-am văzut și citit și eu la încheierea și semnarea dosarului meu, în ziua de 11 februarie 1959. În ziua procesului, în timpul interogatoriului, unii dintre acești martori nu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
jertfit libertatea și chiar viața. Pe plan național deocamdată s-a făcut prea puțin. Condamnarea comunismului s-a făcut de către Parlament destul de târziu, cu manifestări ostile din partea foștilor securiști și activiști de partid ajunși în diferite structuri care au proferat amenințări gave la adresa Președintelui țării, susținătorul acestei importante acțiuni (a plătit și poate va mai plăti pentru acest curaj pentru că securitatea mai are încă „mâini lungi”. Aceleași structuri au reușit ca nici până acum să nu fie promovat Procesul comunismului în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
după vreo trei zile iar mi s-au pus cătușele și cu trenul am fost transportat la Bacău, unde în gară ne aștepta mașina securității care ne-a dus la securitatea din Bacău. După câteva zile a început ancheta. Întrebări, amenințări, înjurături și bătăi. Cel mai mult am fost bătut ca să recunosc că Părintele Dumitru Lucaci, rectorul seminarului din Luizi-Călugăra ne-a îndemnat la acțiuni subversive. De abia la aceste anchete am dedus motivul arestării: scrierea la mașină a unui manifest
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a doua se referea la Ion Omescu. În privința acestuia aveam însă o certitudine: căci o fi avut Toledanul, cum îl numeam eu, nenumă rate defecte, dar știam că o asemenea recunoaștere nu i s-ar fi putut smulge nici măcar sub amenințarea morții... și atunci mi-am permis să-i râd în față domnului Radu Marin! și cam asta a fost tot ce s-a putut găsi împotriva mea. Fără îndoială însă că, dacă anchetorii n-ar fi fost niște brute tâmpite
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pătrund în sfera mea de viață. și cu câțiva ani mai târziu le-am simțit pe propria-mi piele: mi se ceruse să-mi spionez colegii din fabrică, dar refuzasem. și tot ceea ce știam de la prieteni despre interogatorii, percheziții și amenințări cu moartea s-a repetat acum cu mine. Eram însă deja exersată în storsul creierilor, căutând să aflu cum aveau să-mi întindă capcana la următorul interogatoriu, în următoarea zi de lucru, la următorul colț de stradă. știam prea bine
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
gură, „casa de hârtii“ a ziarului local a publicat știrea că ar fi murit în urma unui tragic accident de vânătoare. Prietenii mei și cu mine cunoșteam însă o studentă al cărei tată participase la acea vânătoare. Pentru că trăiam primind mereu amenințări cu moartea și eram nevoiți să considerăm zilele vieții noastre ca fiindu-ne numărate de stat, descopeream în asemenea știri mult umor amar. Prietenul meu, inginerul constructor care peste patru-cinci ani avea să fie spânzurat și care azi figurează în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ceilalți pradă voracității pământului sătesc cu înfloritorul său panoptic al soiurilor de moarte. Eram obișnuită să văd moartea în plină viață cotidiană. și pentru că mă gândeam la ea, moartea mă tot căutase încă mai înainte s-o facă Statul cu amenințările lui funeste. Mă căuta acolo unde sfârșea pământul învelit al orașului. Pândea la hotarele orașului, care erau poate și hotarele copilăriei mele: pe tejghelele de beton ale pieței de zarzavaturi, acolo unde niște muntence bătrâne vindeau piersici amărui cu perișorul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
floare și le simțeam mirosul, îmi venea să zic: zahăr de hoit. Moartea mă căuta și în grădinile din străzi lăturalnice, în daliile mari care nu reușeau să-și înfrâneze culorile în bulgării florali. Cât timp nu am trăit sub amenințare, plantele citadine mi-au fost pilduitoare pentru ideea de moarte în general. Chiar și când mă gândeam la propria-mi moarte, aveam mereu în minte o moarte naturală, o abdicare a cărnii pe stratul dens de asfalt. Mai târziu, când
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zi mai înainte. Îmi stăruia în minte ce-mi spusese cândva un prieten. Discutasem despre limba română, iar el zisese: „Ce fel de limbă mai e și asta în care nu există nici un cuvânt pentru cadavrul unui înecat?“1. După amenințarea rostită de băutorul de apă, această observație a devenit pentru mine un soi de consolare. Îmi ziceam că, dacă româna nu are un astfel de cuvânt, Securitatea pur și simplu n-are cum să mă înece. Doar nu poți să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să plec. Ar fi susținut că-mi spuseseră limpede că mă așteaptă la tren și că nu pricepusem fiindcă sunt prea tâmpită să pricep până și cele mai elementare lucruri. Ambele variante ar fi fost pentru ei un joc distractiv - amenințări condimentate cu înjurături, tot felul de aluzii vulgare, mojicii aruncate cu îngâmfare. Dar iată că mă vedeau acum pe peron. Pregătiseră însă o variantă și pentru această eventualitate: m-au luat între ei, îmbrâncindu-mă și lovindu-mă cu schimbul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de a înțelege acest fapt îmi fusese sustrasă. Că reflectez acum la perioade atât de îndelungate e pentru mine un lux destul de recent dobândit. Devenit posibil abia în urma prăbușirii dictaturii. Cât timp mai existase dictatura, mă învățasem să trăiesc primind amenințări cu moartea - iar în ultimii trei ani de dictatură le primeam aflată deja în Germania. În acest răstimp, n-am reflectat la lucruri decât în imediat, „pe loc“. Firește, de la un loc la altul, de vreme ce și ziua se muta de la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fi putut pretinde, și în răspăr cu nervii mei. Zilele despre care-am povestit mai înainte demonstrează că bicicleta și platinarea părului, frigiderul și pietrișul alternau între ele. Dar ceva rămâne constant în alternanța acestor nimicuri: umbra însemnată. Pentru că și amenințarea rămâne constantă. Lucrurile pot fi și trebuie reduse la o concluzie simplă: cu cât o țară e mai lipsită de libertate, cu cât statul te supraveghează mai îndeaproape, cu atât mai mult te vei confrunta în mod supărător - mai devreme
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în carne și oase pentru a te amenința. El e oricum pretutindeni în lucruri, ca umbră a lor; a infiltrat în ele frica: în bicicletă, în coafat, în parfum, în frigider; a transformat cele mai banale obiecte neînsuflețite în niște amenințări. Obiectele aparținând celui urmărit au ajuns să-l personifice pe urmăritor. Desigur, urmăritorul apare uneori în persoană, la intervale precise de timp, calculate astfel încât amenințarea să persiste. Într-o asemenea zi - de prezență în carne și oase -, ochiul celui urmărit
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în coafat, în parfum, în frigider; a transformat cele mai banale obiecte neînsuflețite în niște amenințări. Obiectele aparținând celui urmărit au ajuns să-l personifice pe urmăritor. Desigur, urmăritorul apare uneori în persoană, la intervale precise de timp, calculate astfel încât amenințarea să persiste. Într-o asemenea zi - de prezență în carne și oase -, ochiul celui urmărit îl receptează pe urmăritor ca pe un amețitor vălmășag de apariții și dispariții: iată-l în fața casei, citind ziarul; apoi în tramvai (măcar că în stație
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
casă ce trebuiau plătite lună de lună. știam bine că în situația mea nu era deloc recomandabil să fii chiriaș și să depinzi de altul. Căci oricine dădea camere cu chirie m-ar fi aruncat imediat în stradă la prima amenințare a Securității. Așa încât atârnam de puținul ce-l primeam de la mama, țărancă în CAP, care muncea pe brânci pentru ca eu să pot face față. În prima zi de lucru la grădiniță, directoarea m-a condus la grupa mea. Intrând în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]