18,350 matches
-
d'histoire des religions. Mai ales "dominarea distanței", cucerită grație armei-proiectil, a produs nenumărate credințe, mituri și legende. Reamintim mitologiile articulate în jurul lăncilor (sulițelor) care se înfig în bolta cerească și permit înălțarea la cer, sau săgețile care zboară prin nori, străpung demonii, sau formează un lanț până la cer etc. Ar trebui să reamintim cel puțin câteva din credințele și mitologiile uneltelor, în primul rând ale armelor, pentru a înțelege mai bine tot ceea ce pietrele cioplite ale paleantropilor nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
integrate 30. Totuși, majoritatea formulelor se referă la călătoria cerească a faraonului. El își ia zborul sub forma unei păsări - șoim, bâtlan, gâscă sălbatică (Pir., 461-463,890-891,913,1048), a unui scarabeu (366) sau a unei lăcuste (890-891 etc.). Vânturile, norii, zeii trebuie să-i vină în ajutor. Câteodată regele urcă la cer cățărându-se pe o scară (365,390,971 sq., 2083). În timpul ascensiunii sale, regele este deja un zeu, de o esență total diferită de seminția oamenilor (650, 809
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nu joacă nici un rol în textele mitologice ale Ugaritului, unde Baal este principalul protagonist. Numele comun baal ("Stăpân") a devenit numele său personal. El are, de asemenea, un nume propriu, Haddu, adică Hadad. El este numit "Cel care călărește pe Nori", "Prinț, Stăpân al Pământului". Unul din epitetele sale este Aliyan, "Puternicul", "Suveranul". El este sursă și principiu al fertilității, dar și războinic, totodată, după cum sora și soția sa 'Anat este în același timp zeița dragostei și a războiului. Alături de ei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
detronase pe El, Baal are nevoie de autorizația sa: el o trimite pe Așerat să-i pledeze cauza și "Mama zeilor" exaltă faptul că de acum înainte Baal "va dărui belșugul ploii" și "va face să răsune vocea sa în nori". El consimte, și Baal îl însărcinează pe Koșar-Wa-Hasis să îi clădească palatul. La început Baal refuză să-i facă palatului ferestre, de teamă ca Yam să nu pătrundă prin ele. Sfârșește totuși prin a se liniști 37. 13 Cu privire la acest
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Beitrag.", pp. 74 sq. 36 Text publicat de Ch. Virolleaud, "Un nouvel episode du mythe ugaritique de Baal", pp. 182 sq.; cf. W. F. Albright, Yahweh and the Gods ofCanaan, pp. 131 sq. 37 Ferestrele puteau să simbolizeze deschiderea în norii prin care Baal trimite ploaia. Templul său din Ugarit era prevăzut cu o lucarnă cu uluc, astfel încât ploaia cădea pe fața zeului reprezentat pe o stelă; cf. Schaefter, op. Cit., p. 6, pi. XXXII, fig. 2. Dar simbolismul și funcția lucarnelor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sunt robul tău, al tău pentru totdeauna." Exultând, Moț declară că o dată ajuns în Infera, Baal își va pierde forța și va fi nimicit. El îi poruncește să ia cu sine pe fiii săi și cortegiul său de vânturi, de nori și de ploi - și Baal consimte. Dar înainte de a coborî în Infern el se împreunează cu o junincă și concepe un fiu. Baal îl îmbracă cu haina sa și îl înfățișează lui El. S-ar zice că în acest moment
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
azvârlit din cer "grindină mare" care a ucis dușmanii cu miile (Jos., 10: 11). După victoria împotriva lui labin, regele Canaanului, Debora și Barac cântă mânia divină: Când ieșeai tu, Iahve, din Seir [.], pământul se cutremura și cerurile se topeau, norii picurau picuri de ploaie" (Judecători, 5: 4 sq.). Într-un cuvânt, Iahve se dovedește mai puternic decât zeii canaaneenilor. Războiul săvârșit în numele său este un război sfânt 32: bărbații sunt consacrați (giddes, "a sanctifica") și trebuie să respecte puritatea rituală
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
necunoscută în Avesta, nu este limpede atestată decât în epoca postvedică. Numeroase detalii legate de tescuirea plantei sunt descrise atât în termeni cosmici cât și biologici: zgomotul surd produs de piatra inferioară a râșniței este asimilat tunetului, lâna filtrului reprezintă norii, sucul este ploaia care face să crească vegetația etc. Zdrobitul plantei este identificat cu împreunarea sexuală. Dar toate aceste simboluri ale fertilității bio-cosmice depind, în ultimă instanță, de valoarea "mistică" a Somei. Textele insistă asupra ceremoniilor care preced și acompaniază
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
enumera faptele: "Am stăpânit cu statura mea Cerul, am dominat largul pământ. Voi izbi acest pământ cu lovituri teribile. Am proiectat o aripă a mea pe cer, cealaltă aici în lumea aceasta. Sunt mare, sunt mare, m-am înălțat până la nori - nu am băut eu oare soma?" (traducerea lui Renou)43. 41 Epitetul sau, Maujavata, indică muntele Mujavat ca domeniu al somei (RV, X, 34, l). Tradiția iraniană localizează și planta haoma în munți (Yasna, 10, 4; Yaxt, 9, 17 etc.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Prin excelență, un zeu celest indo-european (cf. § 62). Teocrit (IV, 43) putea încă să scrie că Zeus câteodată strălucește și câteodată coboară cu ploaia. După Homer, "partea pe care a primit-o Zeus este cerul imens, cu limpezimea și cu norii săi" (IIiada, 15, 192). Multe din titlurile sale subliniază structura lui de zeu al atmosferei: Ombrios și Hyettios (Ploiosul), Urios (Cel care trimite vânturi prielnice), Astrapios (Cel care trăsnește), Bronton (Cel ce tună) etc. Dar Zeus este mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
strofă din celebrul Yasna 44 începe cu aceeași formulă: "Iată ce îți cer, Doamne - răspunde-mi mie!" Zarathustra vrea să știe "cine le-a croit drum soarelui și stelelor" (3), "cine a pus Pământul jos, și a fixat cerul cu norii, ca să nu cadă?" (4), și întrebările sale referitor la Creație se succed într-un ritm tot mai năvalnic. Dar el vrea să știe și în ce chip sufletul său, "ajungând la Bine, va fi extaziat?" (8) și "cum ne vom
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care se adapă" - totul se reduce, până la urmă, la o vânătoare de iluzii. Descriptivul e pus și el sub semnul incertitudinii: "Negre ca niște cutii pentru viori/ se simt străine de forțe călătoare,/ păsări de țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște cenușii aripi de mori de vânt?", atmosfera sumbră este dublată de reificarea universului. Totul înseamnă oglindire ca și cum privirea îndreptată în jos spre oglinda lacului încearcă să ghicească în ea tainica desfășurare a cosmicului: "Prin oglindă Soarele coboară într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
capete proporții "cosmice". Lumina este "închisă", "asediată", pentru a avea acces la ea trebuie să se deschidă "porțile" turnului, un simbol ascensional, dar și unul al sinelui care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci,/ Vântul îmi destrăma chemările/ Și jarul ochilor se topea în lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost un vis. N-a fost decât un vis/ Unde
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci,/ Vântul îmi destrăma chemările/ Și jarul ochilor se topea în lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost un vis. N-a fost decât un vis/ Unde ești? Vino, te-am așteptat."", Dragostea zorilor). Eumene este, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia. Caracterul diafan al acestei prezențe lunare face ca
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
scop concretizarea viziunii, refacerea ei pentru ochiul și, mai puțin, pentru auzul cititorului: "răsărind demonic fusese o galbenă amuletă". Mai-mult-ca-perfectul exclude posibilitatea salvării, a regenerării. Grija pentru referințele culturale face parte tot din această tehnică a reprezentării vizuale: "Încercuită de nori ce filtrau un repertoriu romantic", "pasionată ca un ochi într-o lungă visare de opiu/ și întors în orbită privind în Nerval". Există și aici o anumită senzualitate și o anumită aplatizare a detaliilor, zborul este și el încremenit: "Vedea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se realizează cu naturalețe. Motivul oaselor se impune și aici, e o reducere la esență, la minimum, o despovărare de carnal și totodată de tot ce înseamnă viață, existență: "era un spânzurat de pe lopețile morii de vânt/ ce vâslea în nori bruni mâncând oase -/ oasele spânzuraților de pe cocoașa de pământ". E o răsturnare evidentă a viziunii asupra lumii, straniul devine banal și realitatea devine ficțiune, "din negura basmelor locatarii târgului/ ieșiră la ferestre cu sfeșnice de alamă/ (...) dar spânzuratul trecu nepăsător
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care e ascunsă parcă sub obroc, un univers lipsit de grandoare sub semnul morții, al pustietății. Imaginea e deformată, ca și cum s-ar afla pe o pânză pe care un ochi neatent confundă dimensiunile, în care distanțele sunt relative: "privind cum norii încep de Lună să se frece" - sexualizarea universului revine, însă mai atenuată decât în primul volum, fronda nu mai e atât de evidentă, totul pare a se fi decantat într-un discurs al epuizării, al prefigurării morții. Întregul univers se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cărui forme fantomatice pot fi încărcate de simboluri diverse, numitorul comun fiind dat de dinamismul sub semnul căruia e pus tabloul prezentat: "Negre ca niște cutii pentru viori/ se simt străine forțe călătoare,/ păsări de țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște cenușii aripi de mori de vânt" (Weltschmerz). Insistența asupra peisajului posomorât (ilustrat prin cromatica sumbră: negru, cenușiu), dar și împiedicarea zborului, imposibilitatea de a rupe legăturile cu pământul, căci păsările de țiglă sunt doar proiecții în materialitate a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
la noi ca la un pachet cu resturi sau ca la o pereche de sandale." (Coșmar). Într-o manieră apropiată de cea a expresioniștilor umanul se prelungește monstruos zguduind alcătuirile și universul să devină o vietate în agonie: "Deasupra noastră norii țin cerul, ca pe-o pălărie, să nu cază/ prin văile unde ugerul lui de piele zbârcită stă-n lapte de fân" sau "Doamne, auzi-mi inima ca pe goarnele decapitate/ cum strigă din toate părțile, din toate ruinele, din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Zed). Și aici discursul se răsfrânge aupra lui însuși, orice tentativă de adoptare a unor modalități de expresie vetuste este respinsă. Luna (mereu cu literă mare), apariție frecventă în versurile tonegariene, e întotdeauna inclusă într-un discurs demistificator: "încercuită e nori ce filtrau un repertoriu romantic/ pe aceleași brațe scobora muribundă în ritual,/ pasionată ca un ochi într-o ungă visare de opiu/ și întors în orbită privind în Nerval.// (...) Ce veșnică plută pe imagini era Luna!" (Luna hieratică) sau "de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
De la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, p. 184. 248 "E limpede, așadar, pentru oricine, cred, că nu se poate face poezie fără a umbla și "cu capul în nori", în măsura în care, de la facerea lumii, norii reprezintă sediul central al fanteziei, al zeilor (...) și al precipitațiilor fecund-inspiratoare (...).", Geo Dumitrescu, "Din nou despre realism", în Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri, Editura Viitorul Românesc, București, 1994, p. 232. 249
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
-lea până la mijlocul secolului al XX-lea, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, p. 184. 248 "E limpede, așadar, pentru oricine, cred, că nu se poate face poezie fără a umbla și "cu capul în nori", în măsura în care, de la facerea lumii, norii reprezintă sediul central al fanteziei, al zeilor (...) și al precipitațiilor fecund-inspiratoare (...).", Geo Dumitrescu, "Din nou despre realism", în Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri, Editura Viitorul Românesc, București, 1994, p. 232. 249 "Poeții adevărați, marii exploratori lirici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dominant e sentimentul de teamă. Venirea lor dă emoția producerii unui eveniment implacabil. Asupra unor autori, între care Pincio și Tradem, corbii au un efect paralizant: „Pe valuri friguroase vin bocete amare,/ Asemeni ne-nduratei cîntări de nmormîntare/ Pe cer perindă norii și corbii trec țipînd,/ în fața firei moarte [scrie primul] rămîi fără de gînd”13). „Și pe cînd trec/ în a crepusculului oră,/ Spre groapa unde doarme-o soră,/ Și-n suflet plînsul îl înec;// în aiurări/ De spaimă inima mea moare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aș fi citat doar prima strofă: „Havuzul din dosul palatului mort/ Mai aruncă, mai plouă, mai plînge-/Și stropii căzînd, în amurg, iau culori:/ De sineală, de aur, de sînge”.1) Din Ion Al-George - patru: „Și de pe fîntîna amuțită/Cad nori de frunze ca ntr-o cupă.../ în van, de pe-o coloană albă,/Se zbate Nyke să se rupă.// Dar parcu-acesta fără viață/De-nfrigurare-i totuși plin./ Trist, soarele de-apus, revarsă/ Asupra-i valuri de rubin.// Și tot palatul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din iarbă, din frunzele verzi. Fumul care ieșea din nările lor răvășea aerul rece și înmiresmat. Tot ceea ce mai amintea a vegetație arăta întunecat, mizerabil, pe jumătate sufocat. De-a lungul crestei munților, câțiva copaci nefericiți se desenau pe fundalul norilor. Deasupra se desprindea un cer de un albastru imperial, incredibil de departe de ținutul sumbru." (590). Pasajul oglindește șocul inițial pe care îl experimentează cei mai mulți dintre cititori, când Crane îi conduce printr-o lume dezorientată a unor "monștri enormi care
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]